Speranţă

Nu plec din România. Şi nici nu aş pleca vreodată definitiv. De ce?
Pentru că nu pot "respira" decât româneşte.
Pentru că sunt mândră că sunt româncă, chiar dacă cei care ne conduc ne fac de râs. De cele mai multe ori.
Pentru că mă pot bucura, încă, de Delta Dunării şi de frumuseţile ei, pentru că pot vedea locuri unice, precum Maramureşul şi Voroneţul.
Pentru speranţa că într-o bună zi, copiii mei vor trăi vremuri mai senine.
Nu plec, pentru că am aici ce mi-e mai drag.
Pentru că nu vreau să mă simt singură şi străină pe alte tărâmuri.
Pentru că nu vreau să părăsesc ţara, care e frumoasă, dar condusă de oameni "urâţi".
Pentru că, dacă fiecare dintre noi pleacă, cine mai rămâne?

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav