Trebuie să fie un sens!

Alexandru Rădescu
● Editor IT&C
● 14 septembrie 1977
● Târgu-Jiu

Din start, orice încercare de emigrare îmi este condiţionată, limitată de mi­si­­u­nea, lucrarea Bisericii dreptmă­ri­toa­re Ortodoxe. Să te muţi de bună­vo­ie în Rusia pare slavă-deşartă, în timp ce în Grecia e prea cald şi unde mai pui că fraţii noştri aromâni sunt şi acum persecutaţi. La fel în Bul­garia, Serbia. Poate doar la Athos, dar sunt civil şi deloc vrednic. Dar tot mi-ar fi greu să mă despart de mănăstirea de lângă munte a părintelui duhovnic.

De undeva de pe frontul din Mol­do­va, stră-străbunicul Gheorghe îmi lasă peste timp fotografia-i testament alături de Ecaterina Teodoroiu. Taină de Sus. Eroina de pe Jiul în care am aruncat cu pietre pentru fiecare formă de perfect simplu cu care-mi chemam în gând strămoşii, încă înainte de a fi dat ochii cu Sorescu. Iar pentru Brâncuşi am pătimit un 3 la engleză într-a doişpea, pentru că nu îi era suportată dragei de profesoare de la Bucureşci relaţia mea amicală cu uriaşul bărbos de la Hobiţa.

La Praga, Ambasada României este într-un imobil aflat pe locul casei care l-a găzduit pe Mihai Viteazul atunci când aştepta sprijin de la Rudolf al II-lea. Cel care ameninţase Constantinopolul, cu barda agitată-n mâna stângă, în umilă audienţă la împăratul intoxicat de aburii alambicurilor alchimiste. Are Shakespeare aşa o dramă? Cu gleznele în butucii concreţi ai civilizaţiei romane augus­te, creştinul vorbea cu Hristosul care-l îmbărbăta întinzându-i Crucea răstignirii. Păi, nu e şi asta o sublimare, o transfigurare atât de hulită printre politrucii culturali oficiali?

Nu e chiar aşa simplu să alegi emigrarea. Cică angajatele de la ghişeu sunt nişte nesimţite, funcţionarul e corupt! Dar unde eraţi când Cezar Petrescu marca literatura interbe­lică cu acea "Întunecare" populată şi cu animale feroce în spatele ghişeului?! Vă spun că o să le ducem dorul când totul, dar absolut totul va fi compute­rizat şi online!
Ţiganii? Îmi pare că abia acum se dezvăluie taina lor. Acei ţigani cu "vrăjitoare", interlopi, traficanţi de femei şi maşini, burtoşii care-şi obligă copiii să cerşească din inerţia respiraţiei. Mi-e greu să cred că ne vom mântui fără de "ajutorul" lor. Timpul va mărturisi! Oricum, în ambiţia lor nemăsurată de nici un curs valutar, politicienii neaoşi i-au depăşit. N-are ţărişoara asta cât ar vrea ei să mai fure într-un următor damnat mandat!

Sau cum aş putea să las în urmă un de succes cuplu tată-fiu care m-a uşurat de vreo 11.000 de euro cu destinaţie imobiliară? Cum să plec şi să dorm liniştit pe-afară când ei se dau de ceasul morţii să nu-mi restituie nici un leu?! Prieteni, familie la a cărei propăşire material-spirituală am contribuit în diverse momente importante ale vieţii. Să plec şi s-o iau de la zero, să-i las în tagma oarbă a Justiţiei?

E rău în România? Nici de departe pe măsura forţei centripete generate de păcatele noastre multe. Câte n-au să mai vină, să ne tot "smerească"... Îmi imaginez, visez, proclam că din disperarea pierderii unei Ţări, a unui pământ, a unor "zidiri" ceva o trăsni. Ca un fulger care despică ţărână şi ocean, ca o geneză. Fie ea şi de spaţiu balcanic. Să avem şi noi sionismul nostru.

Aşa cred eu, că fiecare lacrimă de-a noastră, fiecare ireparabil irosit, brand-ul nostru umilit şi batjocorit, sublimare şi transfigurare cu care ieşim în calea Atotputernicului, totul are un sens. "Toţi perii capului ne sunt număraţi", cum n-ar fi lacrimile noastre ştiute şi neştiute?!
Iar dacă... ei bine, atunci sper să-mi amintesc că şi "Dumnezeu s-a născut în exil"!