"Ceata si fum" - Scoateti arhivele CC al PCR!

Jurnalul National: In ultimii 15 ani s-au facut diverse speculatii despre locul in care a fost depozitata arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, precum si despre documentele care au fost preluate de armata in decembrie 1989. Unde se aflau documentele ei in momentul fugii lui Ceausescu?

Silviu Curticeanu: In decembrie 1989, arhiva se afla in cladirea fostului sediu al Comitetului Central, unde avea la dispozitie spatii necesare. Acestea erau dotate cu sisteme de siguranta si cu mijloace de climatizare adecvate. Organizarea dupa norme stricte

Dupa preluarea arhivei CC al PCR de catre Armata, militarii au sustinut ca nu puteau sa predea documentele la Arhivele Nationale, deoarece aceastea erau aranjate haotic si fara nici un fel de evidenta. Generalul Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apararii Nationale in perioada 1991-1994, a declarat pentru Jurnalul National ca Armata a preluat arhiva CC al PCR "ca un portofel gasit pe strada". Astfel ca, militarii au trebuit sa efectueze o aranjare a arhivei pe fonduri, o inventariere si ca a fost nevoie de mare munca acolo. Sunteti de aceeasi parere?

Arhiva era organizata dupa norme interne de stricta interpretare. Era deservita de personal specializat si se baza pe un sistem de evidenta corect intocmit si tinut la zi. Sistemul de evidenta era insa arhaic (fisier, registre etc.), nu se baza pe un procedeu international modern. Din acest motiv, gasirea unui document putea sa dureze un anumit timp, ceea ce provoca nerabdarea si furia cunoscuta a lui Nicolae Ceausescu. Aceasta furie se materializa in vorbe de genul: "Ati introdus anarhia si harababura in Cancelarie!". Intr-o cladire alaturata se afla arhiva veche a CC, care era in curs de microfilmare cu ajutorul unor cercetatori de la Institutul de Istorie a Partidului.

A "umblat" cineva in arhiva CC cat timp dumneavoastra ati avut-o in gestiune? Mai concret, membrii conducerii Partidului aveau acces la ea?

Circulatia documentelor era draconic reglementata. Orice intrare trebuia sa fie adresata personal Secretarului General si orice comunicare trebuia sa aiba la baza o hotarare sau o rezolutie semnata de acesta. Nimeni, fie el si prim-ministru sau alt membru al conducerii de partid, nu avea dreptul sa consulte vreun document aflat in arhiva Cancelariei fara acordul expres al lui Nicolae Ceausescu.

Deci, nimeni nu putea sustrage din arhiva documente incomode cu exceptia lui Ceausescu pana in 22 decembrie 1989. Prin urmare, arhiva CC al PCR nu avea nevoie de o noua prelucrare arhivistica, asa cum sustin ofiterii care au administrat-o intre 1989 si 1995. Puteti sa ne relatati cum era organizata aceasta arhiva?

Nicidecum. Sunt convins ca valoarea documentara a unei arhive este asigurata si prin pastrarea conceptiei care a stat la baza organizarii ei. Pe de alta parte este cunoscut faptul ca "reorganizarile stiintifice" ascund de cele mai multe ori un "proces de selectare" care-i altereaza continutul. De altminteri, nici nu vad cum ar fi posibila o reorganizare a arhivei, din moment ce ea era restructurata, in principal, in raport de atributiile organelor superioare de conducere ale Partidului (Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariat). Pentru fiecare din aceste organe de conducere colectiva, in arhiva se pastra ordinea de zi a sedintelor, materialele care au stat la baza dezbaterilor, stenogramele si hotararile adoptate. Analizate separat, oricare dintre aceste documente sunt putin sau deloc edificatoare. In legatura cu activitatea personala a Secretarului General, arhiva mai cuprindea concluziile numeroaselor "sedinte sau vizite de lucru", precum si stenogramele intalnirilor cu diferite personalitati din strainatate.

Arhiva numarul unu a trecutului nostru

Ce dimensiune avea arhiva Comitetului Central?

In privinta dimensiunilor arhivei mi-e greu, daca nu chiar imposibil, sa ma pronunt, deoarece n-am aflat nimic la vremea aceea despre masura, la moda azi, a "kilometrului de dosare". In privinta continutului insa, afirm, in deplina cunostinta de cauza, ca arhiva Comitetului Central a fost pe departe cea mai importanta arhiva a vechiului regim.

Astazi insa se vorbeste aproape exclusiv despre arhiva Securitatii ca sursa de documentare pentru istoria comunismului romanesc!

Aceasta arhiva este mai importanta decat a Securitatii datorita concentrarii puterii in mainile unei singure persoane si a amalgamarii atributiilor pe linie de partid cu cele de stat. Arhiva Comitetului Central nu reflecta, cum ar fi firesc, numai activitatea partidului. Este si o oglinda a unor analize si hotarari luate in toate domeniile de interes national sau regional (economic, social, cultural etc.). Pe de alta parte, ea este singura care reflecta procesul decizional, omniprezenta sacaitoare si hotaratoare a lui Nicolae Ceausescu, atat in elaborarea hotararilor, cat si in urmarirea infaptuirii lor. Din acest motiv, arhivele - ca acelea ale Marii Adunari Nationale, a Consiliului de Stat sau chiar a Guvernului - nu spun nimic sau aproape nimic relevant in acest sens.

Adica?

In Arhiva Marii Adunari Nationale, de pilda, se gasesc legi adoptate si discutiile "mobilizatoare" din cadrul diferitelor sesiuni. Procesul de elaborare si amendamentele de continut sunt insa in arhiva Comitetului Central, pentru ca actele normative sunt supuse in prealabil aprobarii unui anumit organ de conducere al Partidului (Comitetul Central sau Comitetul Politic Executiv). Numirea in functii importante din conducerea ministerelor se facea prin decret prezidential. In prealabil, insa, cel numit era selectat din trei propuneri si aprobat de un organism de partid (CPEx sau Secretariat), asa incat numai din arhiva CC se poate afla de ce a fost preferat unul sau altul dintre cei propusi. In privinta realizarii unor obiective importante (centralele nucleare, Canalul Dunare - Marea Neagra, metroul, regularizarea raului Dambovita, Casa Republicii etc.), unele date nu se gasesc in arhiva guvernului. Insa conditiile in care au fost aprobate si zbuciumul, aproape zilnic, pentru realizarea lor nu pot fi intelese si deslusite decat prin studierea arhivei CC.

In calitatea pe care o aveti de bun cunoscator al cladirii deciziei politice, sustineti, asadar, ca arhiva CC al PCR este mai importanta pentru studiul istoriei comunismului romanesc decat aceea a Securitatii?

Eu cred ca prima este atotcuprinzatoare si reflecta procesul decizional, iar a doua este limitata la domeniile cunoscute. As vrea sa mai subliniez in aceasta privinta ca aceste doua arhive nici macar nu interfereaza. Este drept, am vazut in arhiva cateva plicuri sigilate care purtau mentiunea "Se deschide numai de Secretarul General al Partidului", dar am avut impresia ca ele se refera doar la problemele de politica externa.

Ceausescu credea in geniul sau

Poate fi considerata arhiva CC al PCR o sursa veridica de documentare? Mai precis: ar putea fi considerata o oglinda a realitatii?

Ma incumet sa spun ca da, nu inainte de a face doua precizari. Printr-un nomenclator intern, statutar aprobat, s-a stabilit competenta diferitelor organe de conducere in privinta rezolvarii anumitor probleme. Ceausescu, cum bine se stie, a avut in privinta luarii deciziilor un dispret suveran fata de respectarea regulilor democratice, asumandu-si cu de la sine putere dreptul de a avea mereu, in orice problema, ultimul cuvant. Putina lume stie insa despre preocuparea lui constanta si intrasigenta pentru respectarea aspectelor formale ale democratiei, dorinta expresa ca, in toate cazurile, analizele si hotararile luate sa fie dezbatute in organul de conducere prevazut de statut sau de nomenclator. Cand avea indoieli in legatura cu competenta vreunui organ de conducere in aprobarea unei hotarari, ma chema si, impreuna, rasfoiam "terfelogul" ca sa nu greseasca in alegerea organului care urma sa aprobe, "cu entuziasm", un punct de vedere sau o strategie fixate deja de el. Nu de putine ori se infuria si dorea sa modifice nomenclatorul. Atunci ne suflecam amandoi manecile si incepeam sa-l disecam de la cap la coada. Dar ce modificam dimineata, puneam la loc dupa-amiaza, pana cand constatam ca muncim in zadar, nomenclatorul, opera sa de odinioara, fiind, de fapt, ceva definitiv si inviolabil. Preocuparea pentru aspectul formal al democratiei (desi aceasta nu exclude in cazuri particulare posibile hotarari secrete, numai de el si de cativa stiute si ramase fara urme) are o importanta deosebita, pentru ca este de natura sa dezvaluie, de regula, geneza si motivele care au determinat cele mai importante hotarari din perioada comunismului. Pe de alta parte, Ceausescu a crezut sincer ca toate actiunile si vorbele sale sunt necesare prezentului si vor fi apreciate ca atare in viitor, atunci cand, in mod cert, isi vor da roadele. Din acest motiv, el nici nu se gandea sa-si ascunda gandurile, sa-si modifice spusele, fiind convis ca ele au si vor avea o valoare istorica.

Dupa cum bine stiti, in 1990, in timpul procesului fostilor membri CPEx, s-a spus ca stenogramele sedintelor acestui organism din decembrie 1989 nu au fost redate corect, sau chiar au fost modificate. Este corect?

Niciodata, in nici o imprejurare, Ceausescu nu mi-a cerut sa modific o stenograma. Daca in cadrul unei sedinte, iritarea lui depasea masura sau facea aprecieri nepotrivite despre o personalitate straina, atunci el, si nimeni altul, facea pe loc precizarea ca episodul respectiv sa nu fie trecut in stenograma. Ceausescu a fost scenaristul si regizorul tuturor sedintelor la care a participat si este un nonsens sa creada cineva ca avea vreun motiv sa-si renege propria opera. Aceasta nu exclude, bineinteles, posibilitatea ca o stenograma sau alta sa contina vreuna din erorile clasice, inerente in materie (o intrebare trasformata in afirmatie, o omisiune sau un adaos din vina stenografului, o vorba a cuiva pusa in gura altcuiva etc.).

FARA URME

"Informatiile venite de la Securitate erau primite in plic sigilat de Ceausescu, plicul era deschis personal de catre acesta, inchis tot de el si restituit prin curier special organelor de Securitate, fara a lasa urme in cadrul Cancelariei. Nu au lasat urme nici indicatiile date pe parcurs organelor de Securitate, deoarece, probabil, acestea erau date verbal, in prezenta catorva ochi si in absenta stenografilor" - Silviu Curticeanu fost sef al Cancelariei CC al PCR

"FANATISM"

"In materie de crez politic, Ceausescu a fost fanatic, nu un trisor, nerenuntand la idealurile sale nici macar in fata mortii. Toate actele inaintate Cancelariei trebuiau sa fie adresate personal lui si sa fie semnate in mod obligatoriu de primul-ministru (cele venite de la Guvern) si de catre secretarii CC (cele venite de la sectii). Exceptie faceau materialele primite de la Securitate, Armata si Ministerul de Interne, care erau semnate numai de ministri respectivi" - Silviu Curticeanu fost sef al Cancelariei CC al PCR

BIOGRAFIA UNUI DEMNITAR COMUNIST

Silviu Curticeanu (foto) s-a nascut la Timisoara la 15 octombrie 1933. A urmat cursurile Facultatii de Drept la Universitatea din Cluj in perioada 1953-1957, iar in 1967 a obtinut titlul de doctor in stiinte juridice la aceeasi universitate. Dupa absolvirea facultatii a activat ca judecator la Tribunalul Popular Regional Cluj, iar in 1959 s-a inscris in Partidul Comunist Roman. In 1965 a fost numit sef al Directiei Judiciare pentru Cauze Civile a Procuraturii Generale, unde a activat pana in 1972, cand a fost promovat sef de sector la Sectia pentru probleme Militare si de Justitie a CC al PCR. Din acest moment a avut o ascensiune impresionanta pe linie de partid si de stat. Incepand cu 1975 si pana in 1989 a fost membru in Consiliul de Stat al RSR, principala structura decizionala a statului comunist. Paralel cu aceasta demnitate, a ocupat pana in noiembrie 1982 functia de secretar al presedintelui RSR, Nicolae Ceausescu. A fost din nou promovat la 3 noiembrie 1982, devenind sef al Sectiei Cancelarie a CC al PCR. In calitate de "arhivar al partidului", a fost tot timpul in preajma lui Ceausescu, fiind martorul celor mai importante decizii ale acestuia in ultimii ani ai "Epocii de aur".

PLEDOARIE LA "DESHUMAREA TRECUTULUI"

"Este de domeniul legii obligatia de a stabili cand arhiva poate fi scoasa de sub obroc, mai ales in domeniul politicii externe. Indiferent de momentul cand se va aproba "deshumarea trecutului" cuprins in arhivele CC-ului (mai bine ceva mai repede decat prea tarziu), important este ca aceasta sa se faca "Sine ira et studio", pentru a nu duce la alterarea celor asternute pe hartiile ingalbenite de vreme, prin restructurari, selectii sau trunchieri intempestive. Daca arhivele sunt de regula opera unor "salahori" este menirea istoricului adevarat, mai devreme sau mai tarziu, sa-si dovedeasca onestitatea, spiritul de observatie si intuitia pentru a reface trecutul asa cum a fost, evitand acea "fantezie creatoare", care transforma realitatea intr-o poveste stiintifico-fantastica."

EPOCA ANEXELOR NECITITE DE NIMENI

In anul 2000, Silviu Curticeanu si-a publicat memoriile sub titlu: "Marturia unei istorii traite. Imagini suprapuse". In paginile acestora, fostul sef al Cancelariei CC al PCR face unele referiri la modul in care Nicolae Ceausescu "alimenta" arhiva partidului: "In ultimii ani, incepuse si el (Ceausescu - n.r.) sa fie sufocat de hartii, dar, nevrand sa renunte in ruptul capului la centralizarea excesiva, gasea sau cauta tot felul de paleative care nu ajutau la nimic sau la care, in scurt timp, renunta: "Curticeanu, sa nu mai primesti materiale mai mari de 10 pagini de la Guvern, ca astia bat campii!". Asa am facut si un timp lucrurile au mers bine, pana cand, intr-o zi, il aud: "Curticeanu, materialul asta este incomplet, mai trebuie precizate si urmatoarele lucruri... ". Se plimba prin birou si tot adauga. Atunci i-am zis: "Tovarase Ceausescu, asa ajungem la 50 de pagini...", insa a raspuns imediat: "Lasa tu paginile, ca mai sunt si anexele!". Asa a inceput epoca materialelor scurte si a anexelor cu nemiluita, ce practic nu erau citite de nimeni".