x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Patria fara drumuri Patria fara drumuri - Motii mor cu zile, salvarile in gropi

Patria fara drumuri - Motii mor cu zile, salvarile in gropi

de Lucian Dobrater    |    27 Mai 2006   •   00:00

Fie nu ajung Salvarile la timp, fie nu reusesc sa transporte in timp util bolnavii pana la spitale. Cert este ca, in judetul Alba, nu de putine ori se moare in asteptarea asistentei medicale. Cauza: starea drumurilor.

AVENTURI RUTIERE. Soferii din Alba s-au obisnuit cu slalomul de pe drumurile nationale iar reparatiile risca sa submineze farmecul locurilor

Fie nu ajung Salvarile la timp, fie nu reusesc sa transporte in timp util bolnavii pana la spitale. Cert este ca, in judetul Alba, nu de putine ori se moare in asteptarea asistentei medicale. Cauza: starea drumurilor.

Lipsa fondurilor si indiferenta administratiilor care s-au perindat succesiv in Alba au facut ca din 1990 pana in prezent doar 15 kilometri de drum judetean (zece kilometri pe DJ 107 si alti cinci kilometri, la un loc, pe diferite alte artere) sa fie modernizati de la cap la coada dintr-un total de 1.044 administrati de Consiliul Judetean (500 km drumuri asfaltate, 466 km pietruite si 80 km de pamant). Trei sferturi dintre sosele au termenele de exploatare expirate.

PESTE OPT ANI. La preluarea actualului mandat, in vara anului 2004, conducerea Consiliului Judetean Alba a constatat ca nu exista nici un kilometru de drum judetean cu lucrari de intretinere, consolidare si modernizare la zi. Presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, este constient ca dezvoltarea turismului in judetul Alba nu poate fi realizata fara punerea la punct a infrastructurii. Sumele destinate drumurilor judetene au sporit considerabil in ultimii ani, de la 70 de miliarde de lei vechi in 2004 la 700 de miliarde in acest an. Fondurile acordate de CJ Alba pentru drumurile judetene in acest an, respectiv 200 de miliarde din fonduri proprii si 500 de miliarde din credite, imprumut ce va fi contractat cu o perioada de rambursare de 20 de ani, nu vor acoperi decat partial gropile din asfalt. Obiectivul imediat al Directiei Tehnice a Consiliului Judetean este repararea a circa 205 kilometri pana in anul 2008 (un sfert din reteaua judeteana). Pentru a face drumurile practicabile, Consiliul Judetean Alba ar avea nevoie numai in 2006 de bugetul alocat acestora pe opt ani si jumatate, estimeaza directorul Directiei, Dan Popescu.

Criteriile utilizate pentru prioritatea lucrarilor la drumurile judetene sunt, explica Popescu, "intensitatea traficului, conform recensamantului auto, asigurarea legaturilor cu arterele rutiere cu circulatie intensa, importanta socio-economica a localitatilor deservite, proiectele zonale de dezvoltare economico-turistice si, nu in ultimul rand, numarul populatiei deservite".

PERFORMANTE EDILITARE. Administratia se poate lauda cu plomba pusa pe DN67C

DRUMURILE MORTII DIN MUNTII APUSENI. Fara nici o indoiala, DJ 107 K, intre comunele Galda de Jos si Mogos, este cel mai spart drum judetean. De la inceputul lui, langa cimitirul din Galda de Jos, pe DJ 107 K, nu se poate circula decat cu o viteza de maximum 10-15 km/ora. Gropile au devenit cratere in toata regula, iar asfaltul de altadata nu mai exista decat intr-o foarte mica masura. Consilierul local Laurean Boian, originar din satul Benic, a renuntat sa mai faca traseul respectiv cu firma sa de transport persoane dupa ce si-a facut praf mai multe autobuze. Mai grav e ca asigurarea asistentei medicale a devenit aici o veritabila problema. Ioan Tecsa, din satul Benic, face dializa la Alba-Iulia de trei ori pe saptamana. Soferii Ambulantei Alba considera acest drum ca fiind cea mai grea ruta din judet. Distanta din Alba-Iulia pana la Benic, de 20 km, este strabatuta in exact o ora. In caz de urgenta, oamenii pot muri cu zile! Pe DJ 107 K vezi zilnic masini in pana, cu suspensiile praf si cu tobele de esapament desprinse din cauza loviturilor. Un roman intors recent de la munca din Spania vrea sa construiasca o pensiune in foarte pitoreasca zona, dar nu este convins de eficienta investitiei. Nimeni nu-i da asigurari ca drumul va fi vreodata cel putin circulabil, asa ca nu se poate miza decat pe cei care fac raliuri off-road. La Intregalde, populatia are o medie de varsta de aproape 60 de ani. Pana la Alba-Iulia, o ambulanta parcurge cei 40 de kilometri in doua ore - pragul dintre viata si moarte, am putea spune. Localnicii il numesc "Drumul Iadului" si povestesc ca laptele trebuie sa-l dea la porci. Din cauza lipsei unei cai de acces, laptele se strica inainte de a fi colectat. Drumul extrem de degradat dintre Galda de Jos si Intregalde (30 km), a facut ca SC Autotrans sa suspende cele aproape 30 de curse zilnice.

"Oricata bunavointa am avea, oricata indemanare manifesta soferii si mecanicii nostri, drumul este impracticabil, gropile nu mai pot fi ocolite, asfaltul este distrus. Rezulta mari cheltuieli de reparatie, uzura foarte mare a anvelopelor, distrugerea telescoapelor si a pernelor de aer, consum suplimentar de motorina, uzura fizica accelerata la autobuze", ne-a explicat Marius Rotar, directorul general al unei firme de transport de persoane.

PLOMBE
Pe teritoriul judetului Alba trec si cateva drumuri nationale si europene dintre cele mai importante. Daca DN 1 si DN 7, care se despart din Sebes spre Cluj si respectiv Deva - Arad, sunt in regula, drumurile din zonele muntoase ale judetului lasa inca mult de dorit. DN 74 si DN 75 sunt cat de cat, folosibile atunci DN 67C Sebes - Oasa - Novaci, considerat strategic, deoarece face legatura dintre Ardeal si Oltenia, se afla intr-o stare groaznica. In ultima perioada au fost astupate gropile pe cativa kilometri, intre comuna Sugag si colonia Tau. De acolo pana la lacul de acumulare Oasa si la limita judetului Gorj este un haos total. Presedintele Consiliului Judetean Alba este convins ca modernizarea drumurilor judetene nu este suficienta daca Ministerul Transporturilor nu-si rezolva problemele cu drumurile nationale. "Am facut numeroase demersuri pentru ca ministerul sa aloce sumele necesare", precizand ca in ultimele luni s-a reusit o plombare.

TOPUL SOSELELOR DE COSMAR
Specialistii Consiliului Judetean au identificat un numar de cinci drumuri judetene aflate in stare avansata de degradare: DJ 107 K (Galda de Jos - Mesentea - Galda de Sus - Modolesti - Intregalde - DJ 107 I), DJ 107 M (limita judetului Cluj - Rimetea - Coltesti - Valisoara - Poiana Aiudului - DJ 107 I), DJ 762 (limita judetului Hunedoara - Dealu Crisului - Vidra - Vartanesti - Mihoiesti - DN 75), DJ 107 D (Unirea II - Ocna Mures - Vama Seaca - Farau - Silea - limita judetului Mures) si DJ 141 C (DN 14 B - Cenade - Capu Dealului - limita judetului Sibiu).
×