Ortac la Sîmbra Oilor

MĂSURIŞUL LAPTELUI ● În Oaş s-a sărbătorit plecarea turmelor la munte
În a doua duminică a lunii mai, în fiecare an, Pasul Huta – Certeze vuieşte de ţipuituri şi ameţeşte de mirosul cărnurilor fripte, reverberînd pînă-n creierii munţilor veselia oamenilor. Este Sîmbra Oilor, una dintre cele mai mari şi mai fastuoase sărbători pastorale. Veniţi cu miile din judeţ, din ţară şi străinătate, participanţii împînzesc pajiştea, frămîntînd sub picioare iarba crudă a primăverii. Căci, în această zi, "Sus, sus, sus, la Huta, sus/ Pînă şi doru’-a ajuns".

MĂSURIŞUL LAPTELUI ● În Oaş s-a sărbătorit plecarea turmelor la munte
În a doua duminică a lunii mai, în fiecare an, Pasul Huta – Certeze vuieşte de ţipuituri şi ameţeşte de mirosul cărnurilor fripte, reverberînd pînă-n creierii munţilor veselia oamenilor. Este Sîmbra Oilor, una dintre cele mai mari şi mai fastuoase sărbători pastorale. Veniţi cu miile din judeţ, din ţară şi străinătate, participanţii împînzesc pajiştea, frămîntînd sub picioare iarba crudă a primăverii. Căci, în această zi, "Sus, sus, sus, la Huta, sus/ Pînă şi doru’-a ajuns".


Vechi de sute de ani sau poate de milenii, măsurişul oilor n-a avut pînă acum cîteva decenii festivismul acesta general. Totul se făcea şi se desfăcea la stînă, dincolo de ochii curioşi sau nu ai celor din afara familiilor de oieri. Tainic, mistic aproape, procesul se derula după reguli moştenite din tată-n fiu, pierdute-n vremurile fără margini ale începuturilor oieritului în arcul carpatic. În lucrarea "Ultimii păstori", Dumitru Budrală şi Maria Sterp coboară cîţiva paşi într-un timp al nimănui punctat numai de sărbători creştine ori tradiţionale: "În ziua Sf. Gheorghe, zisă popular Sîngiorgiul sau Sîngiorzul, 23 aprilie, crescătorii de oi se adună în fiecare sat pentru a hotărî împreună unde vor face stînele în anul respectiv, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. În unele sate, sîmbritul propriu-zis începe cu mult înainte de Sîngiorz, după numeroase alte lucrări, precum închiderea ţarinilor, repararea stînelor de vară, tunsul oilor, înţărcatul mieilor ş.a., după care se trece la partea juridică a oieritului. Împreunarea, însîmbrarea  sau sîmbra oilor e marcată în mod ceremonial printr-o sărbătoare comună a ciobanilor cu ortacii (proprietarii oilor)".


CUCU ŞI RĂSCUCU. În dimineaţa zilei hotărîte, toţi stăpînii de oi pornesc spre stîne în straie de sărbătoare. În urma bărbaţilor care duc găleţile de muls, femeile poartă coşuri pline cu bucate alese şi sticle cu băutură. Alături de mîncăruri, o datină străveche cere ca fiecare femeie să aducă la stînă şi "unsoarea oilor", leac magic îndreptat împotriva duhurilor rele care ar putea ataca lactaţia sau chiar viaţa oilor. Ciobanii întrebuinţează această unsoare pentru a unge ugerul oilor după prima ninsoare, înainte de apusul soarelui. În vreme ce păstorii strîng oile între "mreje" (lese de nuiele) pentru a le băga la strungă, femeile încep a curăţa simbolic stîna cu agheasmă şi tămîie. Bărbaţii aduc crengi verzi şi împodobesc cu ele coliba ciobanilor. Fetele împletesc cununi de flori pentru mieii cei mai tineri. Găleţile de muls sînt şi ele pregătite: "Se pun flori la toarte amestecate cu buruieni descîntate, ca leuşteanul, pelinul, urzica, salcia, scaietele, usturoiul". În unele sate de pe Valea Cernei este obiceiul ca peste gura găleţii de muls să se pună un colac mare, frumos împletit, prin care trebuie mulse oile; cîţi proprietari, tot atîtea găleţi cu colaci. Cînd ortacul a terminat de muls oile lui, dă colacul la doi copii care trebuie să-l rupă trăgînd cu mîinile de el şi zicînd: "Cucu!", iar celălalt răspunzîndu-i: "Răscucu!". Şi tot aşa, de trei ori. Cînd colacul s-a rupt, fiecare-şi păstrează bucata, mîncînd din ea cu familia şi punînd o bucăţică şi în sarea oilor, pentru apărare şi spor.


FOCUL VIU. Pentru a obţine cît mai mult lapte la măsurişul oilor, proprietarii îşi păşunează şi păzesc ei înşişi oile în noaptea de 22/23 aprilie şi apoi le mulg a doua zi. După ce toate oile au fost mulse şi laptele fiecărui gospodar a fost măsurat şi înscris pe răboj, sub privirile atente ale întregii obşti, păstorii reunesc laptele, îl "împreună", adică, şi-i dau cheag. În funcţie de acest "măritiş", proprietarii vor primi cota de produse lactate. Cîtă vreme bărbaţii au fost ocupaţi cu mulsul şi măsuratul laptelui, femeile au aşternut pe iarba de lîngă stînă feţe de masă, iar pe ele au desfăcut bucatele şi băuturile aduse de acasă. La această petrecere sînt chemaţi proprietarii şi păstorii la un loc să se bucure de balmoş (mămăligă fiartă în smîntînă şi unt). Se mai mănîncă şi colaci de Sîngiorz, caş de la prima mulsoare ş.a.m.d. În timpul mesei, fluieraşii, cimpoierii şi ceteraşii cîntă, iar cînd se termină masa încep a zice cîte o învîrtită ciobănească sau cîte o horă în care se prind fetele şi feciorii.

Seara se aprinde Focul Viu, prin care se trec animalele ce rămîn la stînă ca să fie ferite de rele, iar oilor să nu li se fure laptele de către duhurile rele. Focul Viu nu se aprinde cu chibritul sau cu bricheta, ci prin frecarea unor lemne uscate. Îl aprind numai bărbaţii tineri, necăsătoriţi şi neprihăniţi. Se păstrează aprins pînă la coborîrea turmei. Ciobanii sar peste foc, iar oile trec prin fum. Odată încheiat sîmbritul ciobanilor, proprietarilor de oi şi apropiaţilor nu le rămîne decît "să tragă sîmbra", cum se spune.


OSPĂŢUL ORTACILOR. Eee, dar trasul sîmbrei cu alai se face la 10 mai. Este vorba însă despre două petreceri, destul de diferite una de cealaltă. Prima este cea a sîmbraşilor, care are loc într-un cadru intim şi restrîns şi o  devansează cu o zi pe cea pentru toată lumea, de care ştie toată ţara. Această petrecere este, de fapt, un mare ospăţ al "greilor" – cei mai mari proprietari de oi din zonă. Veniţi din toată ţara Oaşului, aceştia se strîng toţi în jurul şefului cu ocazia sîmbrei şi a unui straşnic ospăţ. Dincolo de opulenţa şi bunăstarea vădit afişată pentru acest eveniment, masa propriu-zisă este un bun prilej pentru a gusta cele mai delicioase preparate locale (înfiorător de bune!) şi de a face cunoştinţă cu preparatele specifice sîmbrei tradiţionale: balmoşul, mielul umplut, berbecuţul haiducesc, caşul de la prima mulsoare şi multe altele. Întinsă pe zeci de metri, pe pajiştea de sub Pasul Huta, această masă este, dincolo de toate, un bun prilej de întîlnire a "mai-marilor" din păstorit, care, între două pahare cu palincă şi o chiuitură, mai pun la cale o "trebuşoară", aşa, de cîteva zeci sau sute de milioane de lei. Masă la care nu-ţi dă mîna să te aşezi decît dacă ai "peste trei sute de capete de oi".


TÎRGUL DE DUMINICĂ. A doua zi, dis-de-dimineaţă, valea se cutremură de zbucium. În care trase de boi, căruţe sau maşini pline ochi, pe biciclete sau pe jos, puzderie de oameni se grăbeşte să suie-n deal mai repede, pentru a prinde începerea sărbătorii. Aranjate din timp, tarabe, gherete, tonete şi, evident, scena sînt gata să primească miile de aşa-zişi sîmbrişti care iau cu asalt pajiştea în căutarea unui loc cît mai bun. Dincolo de programul folcloric, care începe la miezul zilei, sîmbra este şi prilejul unui mare tîrg. Aşa că să nu vă surprindă dacă, printre tarabele cu opinci, clopuri, bundiţe, obiecte de manufactură şi artă populară, puteţi întîlni şi scamatori (a nu se confunda cu şmenarii – abundenţi, de asemenea), lăutari ambulanţi, mese de tir sau jocuri de noroc. Aşa se umple pajiştea de lume pe măsură ce se apropie amiaza. Pînă atunci însă, învăluit în fumul grătarelor cu mititei şi în damful general de palincă, spectacolul tocmelilor şi al negocierilor la tarabe devine impresionant. Şi te plimbi de colo-colo, ca Vodă prin lobodă, ameţit de miros de grătare şi parfumat de păhărelele cu palincă băute, căutînd să cuprinzi cu ochi mijiţi marginile mării de oameni. Numai că "ţărmurile" sînt prea îndepărtate pentru pasul tău şerpuitor, de Ulise pribeag, navigînd printre tonetele încărcate de mărfuri.


ATENŢIE, SE CÎNTĂ! La primele acorduri folclorice care se împrăştie amplificate în vale, mulţimea coboară glasul şi toate celelalte surse sonore de pe pajişte se sting brusc. Instalată strategic în fundul văii, asemeni unui amfiteatru, scena oferă tuturor, dincolo de o vizibilitate perfectă şi un sunet pe măsură, un spectacol ce poate fi urmărit şi de la umbra unui copac din vîrful muntelui. Timp de cîteva ore, cele mai faimoase nume ale folclorului regional, însoţite de ansambluri de dansatori şi de umorişti, fac deliciul publicului. Evident, atît cîntecele, cît şi dansurile sînt interpretări ale tradiţiilor specifice păstoreşti. Spre seară, după terminarea spectacolului, se aţîţă din nou jarul, se dă cep la ultimele butoaie şi astfel petrecerea continuă pentru fiecare alături de familie, prieteni şi cei dragi. Şi dacă te numeri printre ei, chiar că te simţi ortac la sîmbra oilor, fără a avea măcar o mioară trimisă pe munte. Pînă tîrziu în noapte, valea răsună în ecouri de bucuria începutului unui nou sezon pastoral. Sus, în munte, oile au dat deja de prima iarbă proaspătă.