x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Casa copilăriei este pe cale să devină poveste

0
Autor: Cristinel C. Popa Florina Zainescu 22 Iul 2009 - 00:00
Casa copilăriei este pe cale să devină poveste Marin Raica/Jurnalul Naţional


Ieşenii de odinioară luau cu asalt librăriile când Ionel Teodoreanu îşi lansa o carte. Veneau cu mic cu mare când ţinea conferinţe pe teme literare. Se strângeau în sala de judecată să-i asculte pledoariile. Îl iubeau. Astăzi, casa copilăriei lui Ionel, din Strada Zlataust, este lăsată în paragină, pradă ploii, vântului şi boschetarilor. Doar, doar o cădea.



"La Iaşi, Ionel Teodoreanu a fost o vedetă. Purta rubaşcă - o cămaşă largă, în genul cazacilor, încinsă cu o curea, nu costum. Parfumat, degajat, vorbea tot timpul în metafore. Când mergea la patinoar, toate liceenele din Iaşi veneau să-l vadă, îşi cumpărau patine numai să fie mai aproape de el, să dea mâna cu el. Când lansa cărţi, nu numai că librăria era luată cu asalt, dar şi în stradă stăteau câteva sute de oameni să ia o semnătură de la el", susţine inginerul pensionar Ion Mitican, un cunoscut căutător de poveşti, despre Iaşiul de altădată.

Recunoaşterea de care se bucura Teodoreanu în rândul publicului era cu atât mai mare cu cât el era şi un avocat de succes. "În sala de judecată îl vedeau oameni din toate păturile sociale. Apăra şi escroci şi oameni care săvârşiseră crime, însă foarte mult pleda pentru cei acuzaţi pe nedrept de cine ştie ce. Avea el un crez al lui: «Sunt mulţi vinovaţi fără vină şi nu trebuie lăsaţi să se piardă». Şi când prindea câte un astfel de caz, făcea praf avocaţii adverşi. Oamenii veneau să-i asculte pledoariile", povesteşte Mitican.

Mai mult, ieşenii au continuat să-l iubească pe Metaforel şi după ce s-a mutat la Bucureşti. "Îmi aduc aminte că în librărie la Tănase Gheorghiu am văzut, prin anii '40, fotografii mari cu bunicii lui Teodoreanu, cu casa bunicilor şi în vitrină două manechine, o bunică cu un bunic din ceară, având la picioare cartea «În casa bunicilor». Vizitele lui Teodoreanu la Iaşi erau evenimente deosebite. Profesorii noştri de română ne anunţau că ţine conferinţă la Biblioteca Fundaţiei, la teatru, şi se strângea multă lume, veneau elevi, studenţi", îşi aminteşte Mitican.

POVEŞTI CU BUNICI, COPII ŞI PROPRIETARI INDOLENŢI
Părăsind sfera amintirilor, îl căutăm pe Ionel Teodoreanu în locurile cele mai dragi lui: uliţa Zlataust, casa bunicilor şi cea a copilăriei. Strada se cheamă şi astăzi Zlataust. Iar pe ea, la numărul 7, se găseşte casa bunicilor. Mărunţică, văruită în alb, proaspăt renovată, a răzbătut prin vremuri. Acum este casa bunicilor altor copii. Gard în gard, la numărul 7A, ascunsă după un pâlc de vişini sălbăticiţi, casa în care au copilărit Ionel, Păstorel şi Puiu se află în paragină. Proprietarului nu-i pasă de ea. Aşteaptă, probabil, să pice. Terenul este mai valoros decât istoria.

Cele două case au aparţinut Teodorenilor până în 1951, când moştenitorii bunicilor au decis să vândă. Căsuţa bunicilor a fost cumpărată de Alexei Lungu (un basarabean refugiat) şi astăzi aparţine urmaşilor acestuia. "Bunicul meu s-a întâlnit personal cu Teodoreanu, dar în contractul de vânzare-cumpărare scriitorul a fost reprezentat de un avocat, Alphonse Rovanu", ne spune Raluca Lăpuşneanu, nepoata lui Alexei Lungu. Nu ştie de ce bunicii ei au ales să cumpere tocmai această casă. Însă îşi aminteşte că atunci când avea vreo şase-şapte ani, "aici se ţinea cenaclul Teodoreanu, iar membrii, tot felul de literaţi, stăteau pe cerdac. Bunica mea gătea cozonaci, se pregătea cu vin, cu tot felul de atenţii".

Familia Lăpuşneanu a refăcut casa bunicilor aşa cum era, cu ajutorul unui arhitect. Raluca se uită cu părere de rău peste gard, la cealaltă casă. "A fost a domnului Soficu, care a locuit aici până prin 2004". După aceea s-au succedat mai mulţi proprietari, iar ultimul dintre ei a vrut să construiască un bloc cu patru etaje. "Noi ne-am opus din toate puterile". Acum "casa celor trei copii" este părăsită, într-un stadiu avansat de degradare. "Dar arhitectura este încă foarte frumoasă".

Însă în curând nu va mai fi, pentru că vechea casă nu este supusă numai capriciilor vremii, ci şi ale hoţilor: "Într-o noapte, era foarte mare gălăgie şi am ieşit să vedem ce se întâmplă. Erau nişte oameni, poate boschetari, şi furau fier vechi de la casă, au luat şi geamurile înainte", povesteşte Raluca.





Concluzia îi aparţine lui Ion Mitican: "Cineva din partea autorităţilor ar trebui să se implice urgent, să caute proprietarul şi să se găsească o soluţie pentru salvarea casei, înainte ca ruina s-o prăbuşească aşa cum s-a mai întâmplat cu alte clădiri istorice".


Case cu chirie sau de împrumut
Părinţii lui Ionel Teodoreanu nu au avut niciodată o locuinţă proprietate personală la Iaşi. Ionel s-a născut într-o casă din Strada Ştefan cel Mare, în care familia sa stătea cu chirie. Mai apoi, pentru a evita cheltuielile suplimentare, mama, tatăl, Ionel şi Păstorel (născut la Dorohoi) s-au mutat pe Strada Zlataust. La bunici. Aceştia aveau două case. Aşa că s-au retras ei în căsuţa mai mică, veche. Iar casa mare - cu geamlâc şi pridvor - devine a copiilor. Aici s-a născut Puiu.

Când băieţii s-au mărit şi tatăl a ajuns mare avocat, familia a părăsit casa bunicilor din Zlataust. S-a mutat cu chirie în "casa cu portocale" de pe Strada Mihail Kogălniceanu. Mai aproape de şcolile băieţilor. În această casă Ionel a cunoscut-o pe Lily, viitoarea soţie, şi tot aici s-au născut cei doi băieţi gemeni ai lor. O placă de marmură aminteşte că "în această casă au locuit - în perioada interbelică - scriitorii Al. O. Teodoreanu (Păstorel) şi Ionel Teodoreanu".


Nota 1 la limba română pentru "Metaforel"
În liceu, Ionel nu era văzut ca o tânără speranţă a literaturii. A luat chiar nota unu la o teză la română. Profesor îi era prozatorul Calistrat Hogaş. Ora de română era "o recreaţie cu uşa-nchisă", pentru că "moş Surtuc" citea din scrierile sale, dar la teză era pârjol. "La teză, moşul vine cu gramatica. Toate tezele se întorc rănite cu cerneală roşie", scria Teodoreanu. Însă la teza cu pricina, minune. Hogaş le-a dat o compoziţie liberă despre iarnă.

"Asta nu mai e teză la română. E omul de omăt, e bătaia cu bulgări, e săniuţa, e datul pe gheaţă în călcâie, e Steaua, e tata, mama, bunicii, copilăria - e vacanţa de Crăciun. (...) Au pornit toate condeiele la trap şi la galop. Numai unul stă. Cum să-nceapă? Cum? Scrie: «Teză la Română. Cling, cling, cling». Şi intră-n iarnă ca o sanie: cling-cling. Dar poţi să începi aşa o teză la română? (...) Desigur că mai toţi au început cu: «Iarna este...». Subiect, pedicat. Aşa e şi corect. Începi prin a defini subiectul compoziţiei. Ce e iarna? Cling, cling, cling. (...) Iarna e o filă albă pe care un condei a scris «Cling, cling, cling», şi dedesubt a iscălit: Teodoreau Hypolit Ion. Iar profesorul de română a scris cu cerneală roşie: 1. Şi a iscălit: Calistrat Hogaş", povesteşte romancierul în volumul "În casa bunicilor".

De altfel, Hogaş nu a apreciat nici primele preocupări pentru scris ale lui Ionel - nişte metafore strecurate într-o compoziţie la română la vârsta de 14 ani.

"Capul meu era o moară care măcina romane. Dar efortul de a transpune pe hârtie cantitatea lor mă paraliza. Nefiind om de acţiune, am amânat acest efort. Notam, laconic, convertind totul în metafore, care urmăreau viteza şi lapidaritatea. De pildă, scriam: «Fluturii: aplauzele florilor»; «Luna: acolo se sfârşeşte tunelul nopţii» etc. Odată, demonul meu a strecurat câteva metafore dintre acestea într-o compoziţie la română. «De unde le-ai furat, secătură?» s-a stropşit la mine profesorul cu cap de motan şi nări de ţap. «Nu ştiu», i-am răspuns stupid, onest, candid şi ironic. Probabil că nota din catalog a sancţionat exclusiv «furtul», căci, după cât îmi aduc aminte, cădea sub cinci", spunea Teodoreanu într-un interviu din 1935, reprodus în "Romanul românesc în interviuri". Peste mulţi ani, metaforele au făcut din Teodoreanu un scriitor iubit de public şi i-au atras porecla de "Metaforel".
          • Florina zainescu
Citeşte mai multe despre:   casa,   romănă,   teodoreanu,   redescoperirea româniei,   bunicilor,   cling

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de