Cu stânga picta, cu dreapta scria

Poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, Marin Sorescu este simbolul Olteniei culturale. Casa ridicată de scriitor la Bulzeşti - Dolj zace goală, în vreme ce Primăria şi Consiliul Local Craiova au organizat anul acesta "Zilele Marin Sorescu" la conacul lui Mircea Dinescu, cel care, la începutul anilor '90, prin acţiunile sale, îl determinase pe marele om de cultură să demisioneze din Uniunea Scriitorilor din România.

Oltenia, un tărâm al nebuniei, în care totul se desfăşoară cu repeziciune. Cum austriecii îl au pe Mozart, oltenii se fălesc cu Marin Sorescu. Numai că implicarea autorităţilor este total diferită în cele două cazuri. În Ţara Valsului, turiştilor le sunt băgate pe gât până şi bomboane sau pizza cu chipul marelui compozitor.

Totul e pe bază de Mozart! Asta în vreme ce la noi, autorităţile din Craiova, prin condeiul lui Aurică Solomon, au finanţat cu patru miliarde de lei vechi "Zilele Marin Sorescu".
Eveniment desfăşurat la Cetate - Dolj şi care a căzut în derizoriu prin prezenţa Elenei Udrea acolo.

NAŞA UDREA
Cucoana de la Turism a făcut ca bâlciul să fie complet în momentul în care, aflată pe malul Dunării, i s-a dat mielu'. Drept cadou! Şi, inteligentă cum o ştim, a spus: "Este foarte drăguţ. Îl cheamă Sorel, de la Marin Sorescu"! Dacă tăceai, filozof rămâneai. E blondă, mă, are zâmbetul trecut în fişa postului şi n-are rost să o luăm în seamă.

Dar să vedem şi punctul de vedere al domniei sale, ca să nu avem discuţii. "Deşi reuniunea era extrem de rafinată, ştirile prezentate erau frivole, nu mă recunoşteam şi nu îi regăseam pe cei pe care îi întâlnisem acolo şi de la care aş avea multe lucruri de învăţat", a scris atunci Udrea pe blogul său propriu şi personal, făcând referire la ziariştii care nu i-au băgat în seamă pe oamenii de cultură din cauza faptului că o blondă cu mielu' în braţe face audienţă mai bună.

La Craiova se simte totuşi o antipatie a Primăriei şi a Consiliului Local faţă de tot ceea ce înseamnă autentic Marin Sorescu. S-au cheltuit miliarde de lei vechi pentru o manifestare la care Mircea Dinescu a avut rolul de gazdă şi de bucătar, iar fundalul sonor a fost asigurat de "celebra" trupă Mambo - Siria.

"SUBTILITATE ŞI FINEŢE REMARCABILĂ"
Culmea e că Sorescu şi Dinescu au avut un conflict la începutul anilor '90, care a dus la demisia primului de la revista Ramuri şi din cadrul Uniunii Scriitorilor din România. Ce s-a întâmplat atunci? După căderea regimului comunist, în ţara noastră era tare la modă să te plângi de şeful tău. Iar angajaţii de la revista Ramuri, acolo unde Sorescu era redactor-şef, i s-au plâns lui Mircea Dinescu că Sorescu stătea mai mult la Bucureşti, de unde făcea naveta, sau prin străinătate. Fie că semna sau nu în fiecare zi condica de prezenţă la redacţie, Sorescu reuşise în anii '80 să aducă revistei o calitate editorială şi un prestigiu fără precedent.

Traduceri din literatura universală contemporană, interviuri cu mari scriitori ai lumii, ca şi propria rubrică de cronică literară. Marin Beşteliu, profesor universitar doctor al Universităţii din Craiova, l-a cunoscut foarte bine şi explică situaţia de atunci. "Activitatea de la revista Ramuri s-a încheiat brusc, pentru că au protestat colegii împotriva lui. Nu au înţeles felul lui de a conduce o revistă. Lucra discret, nu se implica în bucătăria redacţiei. I s-a reproşat că nu era un om de redacţie", spune unul dintre cele mai apreciate cadre universitare din Bănie.

L-a cunoscut încă din 1968, iar după Revoluţie a făcut tot posibilul pentru a-l aduce pe Sorescu la catedră. "L-am chemat în 1993 ca să predea două cursuri la Facultatea de Litere şi la recent înfiinţatul departament de Teatru. Ţinea foarte mult la ideea de a fi profesor şi am declanşat operaţiunea de titularizare prin examen. A luat concursul, a fost validat apoi de Senatul Universităţii din Craiova şi a ajuns în Comisia de la Minister, care l-a confirmat post-mortem.




Nu a avut o carieră lungă ca profesor, dar a făcut totul cu pasiune cât timp a fost la catedră. Se vedea asta din notiţele studenţilor. Era foarte atras de teatrul antic grec şi de Shakespeare. Nu era un orator foarte bun, dar atrăgea studenţii prin naturaleţe şi ineditul observaţiilor necanonice. Era de o subtilitate şi fineţe remarcabile. Avea o inteligenţă vie şi punea altfel problema", sună caracterizarea profesorului Beşteliu, cel care i-a fost apropiat de-a lungul vieţii. Din acest motiv este în măsură să vorbească şi despre trăsăturile umane ale lui Marin Sorescu.

"Era interiorizat tot timpul şi intervenea întotdeauna cu foarte mult bun-simţ.
În discuţiile la care luau parte mai multe persoane prefera să-i asculte pe toţi, pentru ca apoi să vină cu o vorbă de duh, care ne lăsa mască".

PUBLICIST EXEMPLAR
Fără nici o urmă de îndoială, Marin Sorescu rămâne unul dintre cei mai valoroşi scriitori din România. S-a bucurat de notorietate în străinătate, opera sa fiind tradusă şi reprezentată pe marile scene ale lumii, încununată cu laurii unor prestigioase distincţii şi premii internaţionale, nominalizat chiar la Premiul Nobel pentru literatură în 1992.

Plecat din Bulzeşti - Dolj, Sorescu a ajuns cel mai cunoscut scriitor român peste hotare. Era mereu invitat la congresele internaţionale de poezie, a fost tradus în peste 20 de limbi, jucat pe scene din întreaga lume. Marin Sorescu este simbolul poeziei româneşti în străinătate.

Ca publicist, el a refuzat, de la început, temele curente, ceea ce demonstrează că ar putea fi luat drept exemplu de generaţia nouă de gazetari, pentru care metafora este acelaşi lucru cu a da BUZZZ!!! pe messenger! "Căuta să evite locurile comune. Încă din reportajele din tinereţe, publicate în revista Viaţa Studenţească, vorbele din limbajul de lemn le punea mereu în ghilimele, ca o ironie. Asta făcea deliciul publicului", spune tot Marin Beşteliu.

CASA DE LA BULZEŞTI
În ultimii ani ai vieţii, Marin Sorescu şi-a ridicat o casă mare în comuna sa natală, la Bulzeşti - Dolj. Autorităţile locale stau nepăsătoare, nerealizând potenţialul cultural pe care îl au la dispoziţie. Clădirea este ascunsă de copacii din grădina traversată de o alee abruptă. La parter, în stânga, într-un living încăpător, este amenajată o bibliotecă cu sute de volume. Sus, la primul etaj, este un studio foarte spaţios, iar pe pereţi stau câteva dintre picturile sale. Sorescu era un om de cultură autentic. Nu s-a mulţumit să fie doar un scriitor excelent. A fost om de teatru, dar şi un pictor excelent.

Operele sale au fost expuse la Muzeul de Artă din Craiova, acolo unde puteţi viziona o galerie de artă din care nu lipsesc picturile câtorva artişti caracaleni şcoliţi la München. Dincolo de cele două uşi din lemn este terasa. "Vedea tot satul de aici". La Bulzeşti, jumătate din sat poartă numele Sorescu. Marin era foarte atras de locul acesta, d-asta şi făcut casa aici. Cu mâna stângă picta şi cu dreapta scria. Făcea două lucruri deodată", îşi aminteşte Ion Sorescu, fratele lui Marin.

Printre cele mai cunoscute opere ale lui Marin Sorescu se numără "La Lilieci", un univers poetic construit de la cimitirul aflat în apropiere de vechea vatră a satului. Acum biserica de acolo e închisă. Primăvara, un loc în care vii să-ţi plângi străbunii te face să zâmbeşti când vezi liliecii înfloriţi.

 

Debut întârziat
Deşi se făcuse remarcat prin publicistică încă din anii studenţiei, Marin Sorescu a debutat în volum destul de târziu.
La vârsta de 28 de ani a publicat volumul de parodii "Singur printre poeţi". Prima mare lovitură a dat-o în 1966, atunci când a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul "Poeme". Scriitorul oltean a reuşit să mai câştige acest titlu încă de cinci ori.

 

A condos Ministerul Culturii
Apropiaţii lui Marin Sorescu spun că acesta nu s-a simţit niciodată atras de politică. Motivul este acela că nu-i plăceau jocurile de culise, iar el era un tip atras mai degrabă de stilul ironic. Cu toate acestea, el a fost ministrul Culturii în Guvernul condus de Nicolae Văcăroiu. Mandatul lui Sorescu s-a întins de la 25 noiembrie 1993 până la 5 mai 1995.

"El nu se pricepea la politică, dar a ajuns ministru la propunerea academicianului Eugen Simion. A demisionat, pentru că a apărut un balamuc privind lucrările de restaurare a Coloanei Infinitului. El s-a împotrivit planului care a fost pus atunci la punct. A fost scandal mare, nu i-a convenit şi a plecat. El era boem, nu putea lua parte la astfel de dispute", explică acum unul dintre apropiaţii omului de cultură.

 

Tradus în peste 20 de ţări
Răpus în 1996 de o boală crâncenă, Marin Sorescu este unul dintre puţinii români care a încercat să acopere o paletă cât mai largă a culturii. Operele sale au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia "Setea Muntelui de sare", care cuprinde piesele "Iona", "Paracliserul" şi "Matca".

Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în "Există nervi" sau teatrul istoric în "A treia ţeapă", sau scrie o serie de comedii cum ar fi "Răceala" sau "Vărul Shakespeare", al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană. Altfel spus, operele sale au în ele un umor fin, tipic oltenesc. Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română.

"Viziunea vizuinii" şi, mai ales, "Trei dinţi din faţă" sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.

 

"Pe omenire o doare-n fund de soarta ta. Ce, când ţi-a fost bine, când te-ai închis în casă cu femeia ta, ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat, pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta"
Marin Sorescu

"Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră"
Marin Sorescu

"Biblioteca Pentru Toţi întreţine relaţia dintre români şi literatura autentică. Combate excesul de literatură tradusă. E un curaj din partea Jurnalului Naţional să mizeze pe literatura românească"
Marin Beşteliu