Vuja Trajan: calificativ eminent de promovare

A înfierat lipsa de patriotism a politicienilor români. A semnalat faptul că decăderea morală duce la destrămare, la criză, la necazuri. S-a pronunţat pentru o societate în care fiecare individ să-şi poată dezvolta liber aptitudinile creatoare şi a manifestat un adevărat cult pentru muncă.

Cinstea, omenia, dreptatea, adevărul şi toleranţa l-au definit în totalitate.

"Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanţă are cine a făcut lucrurile- Important este că ele există" - nota studentul Traian Vuia. Deşi a purtat o luptă continuă pentru libertatea şi unitatea naţională, Traian Vuia a rămas în inima poporului român, şi nu numai, prin "proiectul său de zbor mecanic". De la 10 anişori, Vuia îşi îndreptase curiozitatea asupra construcţiei zmeului. La Bujor, comuna natală ce acum îi poartă numele, a experimentat pentru prima oară procedeul echilibrului. Inspirat de zborul păsărilor mari, înălţa zmeu după zmeu. Mai târziu, în primii ani de liceu, i-a surprins pe colegii lui de şcoală prezentându-le o locomotivă în miniatură, pusă în mişcare prin forţa aburului sub presiune. Apoi, şi-a construit singur un aparat de fotografiat.

Expoziţia Memorială din Comuna Traian Vuia este adăpostită într-o sală ce aparţine Căminului Cultural. Panourile şi vitrinele sunt marcate de fotocopii de documente, fotografii, articole de presă, articole din cărţi, brevete de invenţie, cărţi şi machete ale unor aparate de zbor. Colecţia de obiecte care ilustrează viaţa şi activitatea lui nu este însă completă. Mare parte dintre ele se află la Muzeul Banatului din Timişoara. Vor fi mutate aici, în apropiere de casa părintească, după finalizarea noului Muzeu.

"Domnul Titus Vuia mai trăieşte, stră-strănepotul lui. Dar este foarte bătrân!", se aude vocea muzeografului. "Nu putem sta de vorbă cu dumnealui?" - am întrebat cu nerăbdare... "Ba, da! Haideţi că vă duc!"

Copiii se jucau, el nu Senin şi uşor emoţionat, Titus Vuia ne-a poftit la măsuţa din curte. I-am pronunţat numele marelui aviator, iar ochii au început să-i lăcrimeze: "Mi-am dorit din toată inima să-l cunosc. Eram copil! Atât de mult l-am aşteptat să vină în ţară, să-l văd. Sora lui Traian, Elena, a fost bunica mea, acesta îmi e gradul de rudenie. Vă spun, cu sufletul la gură îl aşteptam. Ascultam tot ce îmi povestea bunica despre el. Numa' scrisorile pe care le trimitea din Franţa nu le desfăceam eu. Şi când se uita bunica şi vedea că e puţin scris îmi spunea: «Ce le-o fi făcut de nu-i lasă să scrie?». Îmi aduc aminte că a rugat o nepoată de la Timişoara să vină aici la noi acasă, să ia o pătură de la mamaie şi să i-o aducă acolo. Zicea că numai păturile astea îi ţin lui de cald". Bătrânul priveşte în zare spre locul în care se ridică noua clădire. Oftează, trage puternic aer în piept apoi continuă firul amintirilor: "Să ştiţi că nu la Surducu Mic s-a născut. Aici s-a născut el, la Bujoru. Acum îi zice Traian Vuia. A fost o confuzie fiindcă tatăl lui, Simeon Popescu pe nume, era preot la Surducu şi la naştere a fost nevoit să-l înregistreze la biserica la care slujea el. Vuia a luat numele mamei. Pe dumneaei o chema Ana Vuia. Doamna Ana a fost cea de-a doua soţie a preotului şi, conform canoanelor bisericii ortodoxe, nu se putea căsători legitim a doua oară. De aceea Traian Vuia a primit numele ei. La Surducu l-a botezat însă. Ee, a fost un copil aşa bun. Numa' că nu prea se juca el. Alţii se jucau, se duceau la marginea satului cu alai, el stătea sub un măr şi îşi făcea tot soiul de scheme, păsări zburătoare le spunea. Când a făcut primul zmeu a fost nenorocire în sat. A chemat toţi copiii să vadă. Mergeau copiii în urma lui şi se minunau cum de a reuşit să-l înalţe".

"TOŢI L-AU IUBIT"
Studiile superioare le-a continuat la Budapesta. Apoi, şi-a dat seama că în ţară nu dispune de toate informaţiile necesare şi s-a hotărât să plece la Paris. "S-a dus în Franţa. Şi rău ne-a părut. Când au ocupat nemţii Franţa nu putea să ne scrie mai mult de şase cuvinte. Şi era obişnuit să trimită multe corespondenţe. Ajungeam să primim una pe lună. Atunci şi-a dorit cel mai mult să vină în ţară. Nu a putut şi asta l-a necăjit tare. Încheia scrisorile spunând: «Aştept degrabă să sosesc!». Francezii nu vroiau să-i dea drumul. Ziceau că el nu are ce căuta aici fiindcă România e stat comunist. A militat acolo pentru drepturile transilvănenilor şi ale tuturor românilor. Doctorul Petru Groza s-a străduit din răsputeri să-l aducă în ţară. Venea mereu şi ne relata ce se întâmplă. Până la urmă... a sosit. L-au întâmpinat Slavici şi Groza, dar s-a dus la Bucureşti. Şi apoi, ce să-l mai văd că ne-au dat vestea morţii lui...»."

Titus Vuia îşi îndreaptă capul spre pământ. Ştergându-şi lacrimile, rosteşte apăsat: "A avut prieteni buni. Toţi l-au iubit şi l-au ajutat, mai ales familia Brădiceanu şi avocatul Dobrin. La Dobrin a lucrat o perioadă. Dar el tot cu gândul la pasărea lui mecanică stătea. Studia mult, a urmat atâtea facultăţi. Nici nu a vrut să audă de căsătorie. Spunea că o familie l-ar fi ţinut din studiu. Din perioada liceului s-a remarcat. A fost un elev strălucit. A terminat la Lugoj gimnaziul maghiar de stat şi, în matricolele şcolare, apărea cu numele de Trajan Vuja. La examenul de bacalaureat s-a afişat: «Trajan Vuja - calificativ de promovare eminente». Până la urmă şi-a îndeplinit visul cel mare. A făcut maşina de zbor. Era acţionată prin pedale şi utiliza curenţi aerieni. După ce a construit absolut tot cu mâna lui, a pregătit zborul. La 18 martie 1906, de la Montesson la râul Sena, s-a înălţat 12 metri. Motorul aparatului era alimentat cu anhidrie carbonică, gaz obţinut prin arderea completă a cărbunelui de lemn. Iar instalaţia pentru producerea gazului era grea. Nu vă mai spun după aceea... toată Franţa vuia, toate ziarele scriau despre el. Apoi vestea s-a răspândit! Aa, toţi îl filmau atunci, stăteau pe capul lui. Şi el striga: «Fugiţi de aici, eu nu vreau să fiu filmat, eu vreau să zbor!». Uite că Dumnezeu l-a ajutat şi a reuşit. Îmi povestea bunica momentul în care a plecat şi a zis: «Mamă, bună, eu mă duc la Paris... şi când am să mă întorc, nu pe jos, pe sus am să mă întorc!». Mulţi au zis că nu e normal, că e nebun".

Urmaşul lui Vuia se afundă iar în tăcere. Cercetează cu privirea în stânga şi în dreapta apoi ne priveşte. "Am avut cărţi, scrisori, fotografii cu el. Dar toţi care le-au strâns nu ne-au mai dat nimic. Mă rog... După zbor, a continuat să creeze. Lui i-a fost suficient că a descoperit tehnica. Nu înţelegea de ce maşina de zbor nu fusese inventată până atunci. A primit bani de la francezi pentru proiecte. Generatorul de aburi a ajuns în lumea largă. Pentru toate acestea, ultima oară când a venit Petru Groza aici ne-a întrebat dacă nu vrem ca această comună să poarte numele lui Vuia. S-a făcut adunare populară şi toată lumea a fost de acord. Un singur român a fost cel care a inventat zborul mecanic în lume şi atunci de ce să nu-i oferim ce trebuie? E fala tuturor", povesteşte Titus Vuia. Regretul stră-strănepotului că nu l-a cunoscut pe marele aviator a rămas adânc întipărit în inimă. Visa cu ochii deschişi la clipa în care Traian Vuia, abia sosit de la Paris, îl strângea în braţe. "Of! S-a întors paralizat din Franţa. Doctorul Groza a încercat să aibă grijă de el. Stătea mereu cu gândul la familie, dar îi plăcea şi să se plimbe. A fost la Budapesta cel mai mult, la Viena, iar la Paris era centrul lui de studiu. A, să ştiţi că francezii i-au cerut să renunţe la cetăţenia română. Nu a vrut! A spus că el nu-şi vinde cetăţenia şi nici patria. După ce a pornit lupta pentru mişcarea transilvăneană le indica tuturor: «Acum vă duceţi să vă înscrieţi în Partidul Naţional Român, că ăla e partidul meu!». Era dezamăgit la sfârşit de francezi. Spunea: «Eu nu am primit niciodată vreo leafă de la statul francez, nici chiar atunci când am lucrat pentru el». Şi acum stau cu gândul la el. Am rămas singur. Unde s-au dus toţi o să mă duc şi eu. Dar înainte de asta îi mai spun povestea...",  încheie Titus Vuia.

Rămas pe băncuţa din curte, bătrânul îşi duce mâna la frunte. Generozitatea şi afecţiunea faţă de familie a întregit imaginea pionierului aviaţiei moderne.