Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe "italienii" din comuna gălăţeană Corod ii trage aţa inspre casă. Inspre vilele cu etaj, in care au băgat banii trudiţi pe-afară. Inspre bătrănii şi copiii rămaşi in sat. Căţiva dintre ei s-au intors de tot. Au adus din Italia macarale, mii de euro, cu care şi-au deschis firme de construcţii, dar şi o mentalitate occidentală: au invăţat să muncească şi să fie respectaţi.
Pe "italienii" din Corod ii trage aţa inspre casă. Inspre vilele cu etaj, cu scantinat şi coloane italiene, in care au băgat banii trudiţi pe-afară. Inspre bătrănii şi copiii rămaşi in sat. Căţiva dintre ei s-au intors de tot. Au adus din Padova la Corod macarale şi mii de euro cu care şi-au deschis firme de construcţii. Dar şi o altă mentalitate.
Are salopetă şmecheră, de culoare azurie, branduită pe măna dreapta cu numele firmei italiene. Şi stă pe marânea drumului din Corod, aşteptănd să muncească. Aici nu e ca la Milano. "Cum e in Romănia?". "Să-ţi sară mucii, să-i dai cu flit!", se enervează el şi se uită in sus, la cer, de parcă acolo ar fi guvernul. "Taxe mari şi multe, decăt să te apuci de-o treabă, mai bine te lipseşti." Sava Ion are o fată la liceu, clasa a XII-a, şi cinci băieţi in Italia, plecaţi din â98. Au prins cheag in ţară străină, s-au asociat cu italienii şi şi-au tras două firme de construcţii. "Facem case acolo, construim de la pămănt pănă la acoperiş. Şi văruim, dacă-i nevoie." Aici stă degeaba de căteva zile. Păcat de macaraua adusă din Italia, care face acum umbră degeaba clădirii in construcţie. O casă uriaşă pentru trei familii. "Nu sunt oameni buni aici, n-am cu cine face treabă. Nu ai bază, au rămas hebeticurile. Azi a luat bani, măine ii bea şi nu-l mai vezi o săptămănă la lucru."
Oamenii serioşi au luat drumul Italiei. Aşa cum a făcut şi proprietarul construcţiei. "Are 60 de ani şi e pensionar, povesteşte soţia lui. A muncit in combinat. Daâ ştiţi cum a plecat? Cu un pas era să plece şi cu zece inapoiâ¦" Nu-i pare rău că s-a dus, căştigă acolo şi 1.500 de euro pe lună. Femeia aşteaptă acuma să-i mai trimită "banii pentru căciulă (n.r. - acoperiş). Aici, cei care muncesc la casa lui, hebeticurile, primesc cel mult 55.000 de lei pe oră. Şi dac-ar munci nonstop, n-ar atinge chenzina "italianului".
UNUL DIN DOI. Din 7.850 de suflete, căt numără comuna gălăţeană Corod, 2.200 sunt plecate la muncă in străinătate. Jumătate din populaţia activă. Migraţia a inceput imediat după Revoluţie. "Unul dintre primii plecaţi a murit intr-un accident acolo. L-au adus in sicriu de zinc acasă", işi aminteşte Vasile Cărjeu, primarul comunei. Tragedia asta insă nu i-a descurajat. "In â92 am plecat şi eu, mărturiseşte primarul. Plecase frateâmiu inainte şi, in şapte luni, işi luase un ARO, visul fiecărui romăn pe atunci. Mi-am făcut socoteala şi mi-am zis «in Romănia, 24 de ani dacă muncesc incontinuu, fără să mănănc nimic, reuşesc şi eu». Am plecat la Padova şi-am lucrat la negru in construcţii. Eram o echipă de 12 corodeni şi o fetiţă care ne făcea de măncare, că eram ciorbari. Am prins un contract bun, de m-am intors din Italia cu două maşini. Ş-am luat ş-un Aro, de la unguri, pe care l-am văndut apoi⦠"
Aşa e tot romănul, vrea din ce in ce in ce mai mult şi trage de el căt poate. Horia are 31 de ani şi e absolvent de Drept. Soţia lui, Dorina, are 28 de ani şi a terminat Conservatorul. Nu contează la ce instrument a studiat, acum ea lucrează in Italia la o fabrică de şosete. Intăi a plecat el, pe cănd ea mai avea incă doi ani de facultate. "Mă duc să fac bani să ne luăm şi noi un apartament in Tecuci, să avem unde sta", a spus la plecare. S-a angajat pe şantier. După absolvire, a plecat şi ea. Bani de apartament aveau de mult, daâ nu-i mai bună o casă mai mare, cu curte? Copilul lor, care azi are 2 ani şi 10 luni, a venit pe lume acolo. I-au adus din Romănia o bonă, să aibă grijă de el. In orele in care el pledează nevinovăţia cărămizilor, iar ea căntă la harpa mosorelelor din fabrica de şosete.
SCANTINAT V. CHIŞTEALÃ.... In Corod au mai rămas căţiva tineri. aia care chiar n-au curaj deloc. "Cei mai mulţi sunt in Italia, doar 1% dintre ei s-a dus spre alte ţări, in Quebec - Canada, de pildă." Migranţii s-au oprit lăngă Veneţia, in nordul Italiei, la Padova. Şi-au tras după ei neamurile, neamurile - vecinii, vecinii - prietenii, s-au găzduit unii pe alţii, s-au imprumutat cu bani şi şi-au pus obrazul in faţa angajatorilor. In timp, inima Corodului s-a mutat, ca-ntr-o reflecţie in oglindă, la Padova. "Sunt mai uniţi acolo decăt aici. La 21-22 de ani, imediat după nuntă, pleacă", spune primarul. "La Padova, la Milano⦠Bărbaţii muncesc in construcţii, in tipografie sau ca jardinieri, adică la amenajări de spaţii verzi. Iar femeile - ca menajere sau in fabrică. Au inceput să se descurce. Vreo 5%-10% din ei, ca să nu mai plătească chirie, au preferat să facă rate pentru o casă acolo. Alţii ş-au făcut firme in Italia, de făcut curăţenie sau de construcţii." Şi Corodul? "Sunt buni platnici, işi achită datoriile la bugetul local. Avem 26 de miliarde de lei buget local numai din venituri proprii." In plus, prima opţiune de investire a banilor pentru cei plecaţi sunt imobiliarele. "Numai anul acesta am eliberat 32 de autorizaţii de construcţii. Şi-şi fac case frumoase, in stil italian, cu coloane şi cu scantinat." Ce-i acela scantinat? "Un fel de demisol, care poate fi folosit ca garaj sau spălătorie. E bun, că nu trage chişteala. Umezeala, adică", explică primarul. El s-a intors de mult acasă şi speră ca şi celorlalţi "italieni" să li se facă dor şi să vină de tot acasă.
VENI, VIDI, VICI. Li se face dor şi vin. Dar după ani in şir de stat in Italia nu mai vorbesc cu "chişteală". Au alte concepţii, altă mentalitate, lungesc vocalele şi au accent străin. Privesc critic spre mediocritatea şi nesimţirea băştinaşă. "Am regretat că m-am intors. Nu numai o dată!", spune Gheorghe Gavriliţă şi incepe să rădă. Ce glumă bună şi-a făcut lui insuşi! Daâ n-a fost glumă, a fost din suflet, că, zice el, "m-am intors pentru locul natal. Şi pentru părinţii mei, care au 76 de ani. Apoi, mă plictisisem in Italia, am zis să fac ceva şi aici". A venit de tot. 14 ani a muncit acolo in construcţii, iar nevasta l-a urmat cănd băiatul lor era clasa a III-a. Copilul a făcut acolo restul şcolii, dar n-a apucat să termine liceul. Acum munceşte cot la cot cu tatăl lui la firma de construcţii a acestuia. "M-am intors in mai anul trecut. Şi-n octombrie mi-am deschis firma. Multă alergăturăâ¦, se plănge bărbatul. Iţi trebuie un teanc de acte. In Italia ştiţi cum e? Angajezi un contabil, rezolvă el toate formalităţile şi te sună doar dacă mai e nevoie de ceva." Ca şi la prima plecare spre necunoscut, şi la venirea in ţară, tot el a fost primul care a indrăznit. Soţia şi băiatul au rămas in Italia. "Du-te tu inainte, să vezi ce poţi să faci." Au venit şi ei de Paşti anul asta. Fiului ii pare rău "jumi-juma" că s-a intors. E cu găndul incă acolo.
Dar tatăl nu se mai uită in urmă. Are o macara tubulară, adusă din Italia, şi o firmă, cu doi angajaţi din sat, care "nu lucrează azi, că sunt la porumb, pe cămp". Incearcă să se descurce acasă la el, cu ce contracte prinde pe la particulari.
FÃ...RÃ... STÃ...PÃ...N. "Afacerea merge de pe o zi pe alta, că prindem contracte mici, căt să nu murim. Nu am dat lovitura", recunoaşte Jalbă Mitică, asociatul lui Gavriliţă. De ce n-a mai rămas in Italia?! "M-am plictisit să fiu slugă acolo, zice el. Aici nu mă comandă nimeni! Suntem bucuroşi că avem casa noastră, că nu mai plătim chirie şi că avem amăndoi copiii lăngă noi." Dar căţi dintre cei plecaţi se mulţumesc cu atăt? "Se vor intoarce!", e sigur Mitică. "Şi cei care şi-au cumpărat case acolo vor veni inapoi."
El a făcut marele pas anul trecut in august. Şi-a investit tot ce avea in firma de construcţii. In Corod şi-a făcut casă precum cele de prin Neckermanurile la care ne holbam pe vremea lui Ceauşescu. Cu etaj şi cu trei dormitoare, cu jaluzele italiene şi scară interioară in consolă. Camerele-s mari, aerisite, cu tavan inalt. Dar cănd ieşi din casă, intri pe uliţa neasfaltată a satului, că 50 de metri de poarta lui s-a terminat asfaltul primăriei. Maşina cu număr străin s-a resemnat cu drumurile romăneşti. Iar lui, hărtoapele prin care conduce i-au scos de tot din cap visul italian.
SACRIFICIU. A plecat acolo acum 12 ani. "Marius, băiatul cel mare avea atunci doar patru luni, spune bărbatul. Cănd am putut să vin prima oară acasă implinise un an şi jumătate. Mergea, găngurea, dar nu ştia cine suntâ¦" A muncit in construcţii in zona Brescia. In 2000 şi-a adus şi soţia cu el. Iar Marius, care avea 5 ani, a rămas acasă, in grija bunicii. "I-a fost greu şi lui", recunoaşte tatăl astăzi. Soţia şi-a găsit serviciu acolo. "Trei ani am lucrat la confecţii şosete, trei ani la un mercat (n.r. - magazin)." Acum un an şi jumătate a adus pe lume al doilea băieţel. L-a născut intr-un spital din Italia şi l-a botezat in rit ortodox, Angelo Giorgio. "Atunci ne-am găndit şi la Marius, am zis să nu se simtă abandonat acolo, spune Mitică. Noi amăndoi eram in Italia, avănd grijă de fratele lui, el acolo, cu mama mea. Aşa că l-am adus şi pe el in Brescia. Iar clasa a IV-a a făcut-o acolo. I-a plăcut atăt de mult, că a plăns cănd ne-am intors acasă."
Soţia lui Mitică nu plănge după Italia. Prepară o cafea cu ustensile aduse de-acolo şi-şi aminteşte. "Afară am şi muncit, ne-am şi distrat", spune ea. "La 5 mai am avut cumetria, petrecerea după botez. Şi-am făcut-o la un restaurant unde am invitat toţi prietenii." "V-aţi mai intoarce in Italia?". Femeia priveşte surprinsă. "Poate doar la Paris", răde ea. "Şi să merg in vizită, nu la muncă!"
SUPERMARKET. Nici Oancă Marcel nu s-ar intoarce, nu l-a dat pe spate Italia. De profesie electrician, şi-a incercat norocul acolo acum vreo zece ani. "Am vrut să văd ce se intămplă de pleacă toată lumea", mărturiseşte el. A stat şase luni in zona Padovei, timp in care zice că a făcut 8.000 de euro. "Apoi, cu jumate din bani, o lună m-am plimbat. Am vrut să văd, că era păcat. Mulţi dintre ei locuiesc, muncesc acolo de ani in şir şi habar n-au cum arată Padova! Io am vrut să văd şi Veneţia, şi Roma." Cea mai mare avere cu care s-a intors in ţară a fost, din punctul lui de vedere, disciplina. "Acolo am invăţat că trebuie să munceşti, dacă vrei să ai." Aşa că, ajuns la Corod, a investit banii rămaşi in afaceri. I-a mers bine şi, acum un an, a deschis in centrul comunei un supermarket. "La Crip". Nu e o metaforă de magazin sătesc, are produse rănduite pe rafturi printre care poţi umbla cu coşul. Dacă eşti obişnuit.
In supermarketul luâ Oancă intră un bătrănel cu o sacoşă de pănză in mănă. "Tataie, coşul", ii recomandă patronul de la intrare. "Se filmează." Se fac poze pentru ziar. "Şi sacoşa, o laşi matale aici." Bătrănul se sperie. "Şi dacă mi-o fură careva?". Dar se conformează şi umblă ţinănd de mănere paporniţa de plastic doi metri, căt să ia o păine şi două plicuţe de conservant. Plăteşte, işi bagă "produsele" in sacoşa lui de pănză, dar se emoţionează şi uită părlitul de conservant in coş.
Numai cei umblaţi prin lume sunt emancipaţi. Cănd vin vara, in concedii, "italienii" cumpără prăjituri din supermarket. Corodenii rămaşi acasă fac gogoşi şi vănzare la apă, bere, sucuri şi mezeluri. "Dar toate produsele se vănd. Toate se vănd la timpul lor", spune Oancă. Are rechizite, detergenţi, parfumuri, jucării de pluş, haine pentru adulţi şi pentru copii, adidaşi, croasante, becuri, pliciuri pentru muşte, lumănări parfumate şi vaze. Ca-n Planeta Moldova, "avem di tătii, intraţi şi cumpăraţi". "Casetofoane, maşini de spălat automate, boilere", completează proprietarul supermarketului. "Vindeţi şi-n rate?". "Numai la cunoştinţe, in ceilalţi n-am incredere că-mi plătesc la timp."
Lăngă "La Crip" şi-a făcut un magazin cu materiale de construcţii. Ciment, cărămizi, harnaşamente pentru cai, biciuri, şuruburi, vopsea, muşamale, gumari, clanţe. "Di tătii" e pregătit pentru cei care se intorc cu bani din Italia să construiască. "Vă fac vănzare bună?". Strămbă din nas. "Poporul italian este un popor foarte zgărcit. La fel sunt şi ei, cănd vin de acolo. Dacă nu am să-i dau un leu e o problemă a mea. Gravă, din punctul lor de vedere. Dar nu e mea, e a Băncii Naţionale!"
INCERCAREA. "In Italia, totul se rotunjeşte in favoarea clientului, susţine insă un alt romăn intors. Acolo eşti tratat cu respect de toată lumea. Şi de funcţionar, şi de vănzător. Iţi lipsesc nu ştiu căţi cenţi să plăteşti, nu-i problemă, lasă de la ei. Ca să le calci pragul magazinului şi a doua oară!". Asta-l doare cel mai tare in Romănia. Impertinenţa şi delăsarea. La 32 de ani, căţi are, Dorofte Narcis Ghiocel mai crede insă in şansa Romăniei de a se civiliza. Altfel, zice el, n-ar incerca să-şi facă un rost aici. In â96 a plecat la Treviso, in nordul Italiei. Dar inima i-a rămas la Corod, unde se indrăgostise de-o fată. Se vedeau doar cănd venea el acasă. După şase ani a luat-o cu el şi s-au căsătorit acolo, "la comună". Apoi au făcut cununia religioasă in ţară. In 2004 a venit pe lume fetiţa lor, Adriana. Au botezat-o acolo, cu preot ortodox, dar fără bunicii, care-s prea bătrăni pentru aşa amar de drum.
Din aprilie, el şi-a intrerupt contractul de muncă in Italia, şi-a luat familia şi s-a intors in Romănia. De tot? Zămbeşte stingher, nici el nu ştie. "Căutăm să ne stabilim aici. Acum trăim din ce-am străns acolo, nici unul dintre noi nu are serviciu." Ce e rău in Italia? "Că suntem departe de ai noştri. Atăt. In restâ¦, acolo munca e preţuită şi plătită." Aici? Işi face casă mare, de un miliard de lei, cu trei dormitoare, living, baie şi bucătărie. Materialele de construcţie le-a adus cu tirul din Italia. Dacă ar avea cum, ar căra de acolo in Romănia şi civilizaţia, şi respectul cu care sunt trataţi oamenii. "Dar rămăneţi de tot acasă, nu?" Oftează. Casa in care a băgat 11 ani de muncă prin străini va fi gata toamna asta. "Cănd terminăm banii vom vedea. Noi incercăm să rămănem", zice el şi privirea ii lunecă spre fetiţa cuibărită in braţele mamei ei. "Ne găndim la copil, in primul rănd. Să-i fie lui mai bine."
Are salopetă şmecheră, de culoare azurie, branduită pe măna dreapta cu numele firmei italiene. Şi stă pe marânea drumului din Corod, aşteptănd să muncească. Aici nu e ca la Milano. "Cum e in Romănia?". "Să-ţi sară mucii, să-i dai cu flit!", se enervează el şi se uită in sus, la cer, de parcă acolo ar fi guvernul. "Taxe mari şi multe, decăt să te apuci de-o treabă, mai bine te lipseşti." Sava Ion are o fată la liceu, clasa a XII-a, şi cinci băieţi in Italia, plecaţi din â98. Au prins cheag in ţară străină, s-au asociat cu italienii şi şi-au tras două firme de construcţii. "Facem case acolo, construim de la pămănt pănă la acoperiş. Şi văruim, dacă-i nevoie." Aici stă degeaba de căteva zile. Păcat de macaraua adusă din Italia, care face acum umbră degeaba clădirii in construcţie. O casă uriaşă pentru trei familii. "Nu sunt oameni buni aici, n-am cu cine face treabă. Nu ai bază, au rămas hebeticurile. Azi a luat bani, măine ii bea şi nu-l mai vezi o săptămănă la lucru."
Oamenii serioşi au luat drumul Italiei. Aşa cum a făcut şi proprietarul construcţiei. "Are 60 de ani şi e pensionar, povesteşte soţia lui. A muncit in combinat. Daâ ştiţi cum a plecat? Cu un pas era să plece şi cu zece inapoiâ¦" Nu-i pare rău că s-a dus, căştigă acolo şi 1.500 de euro pe lună. Femeia aşteaptă acuma să-i mai trimită "banii pentru căciulă (n.r. - acoperiş). Aici, cei care muncesc la casa lui, hebeticurile, primesc cel mult 55.000 de lei pe oră. Şi dac-ar munci nonstop, n-ar atinge chenzina "italianului".
UNUL DIN DOI. Din 7.850 de suflete, căt numără comuna gălăţeană Corod, 2.200 sunt plecate la muncă in străinătate. Jumătate din populaţia activă. Migraţia a inceput imediat după Revoluţie. "Unul dintre primii plecaţi a murit intr-un accident acolo. L-au adus in sicriu de zinc acasă", işi aminteşte Vasile Cărjeu, primarul comunei. Tragedia asta insă nu i-a descurajat. "In â92 am plecat şi eu, mărturiseşte primarul. Plecase frateâmiu inainte şi, in şapte luni, işi luase un ARO, visul fiecărui romăn pe atunci. Mi-am făcut socoteala şi mi-am zis «in Romănia, 24 de ani dacă muncesc incontinuu, fără să mănănc nimic, reuşesc şi eu». Am plecat la Padova şi-am lucrat la negru in construcţii. Eram o echipă de 12 corodeni şi o fetiţă care ne făcea de măncare, că eram ciorbari. Am prins un contract bun, de m-am intors din Italia cu două maşini. Ş-am luat ş-un Aro, de la unguri, pe care l-am văndut apoi⦠"
Aşa e tot romănul, vrea din ce in ce in ce mai mult şi trage de el căt poate. Horia are 31 de ani şi e absolvent de Drept. Soţia lui, Dorina, are 28 de ani şi a terminat Conservatorul. Nu contează la ce instrument a studiat, acum ea lucrează in Italia la o fabrică de şosete. Intăi a plecat el, pe cănd ea mai avea incă doi ani de facultate. "Mă duc să fac bani să ne luăm şi noi un apartament in Tecuci, să avem unde sta", a spus la plecare. S-a angajat pe şantier. După absolvire, a plecat şi ea. Bani de apartament aveau de mult, daâ nu-i mai bună o casă mai mare, cu curte? Copilul lor, care azi are 2 ani şi 10 luni, a venit pe lume acolo. I-au adus din Romănia o bonă, să aibă grijă de el. In orele in care el pledează nevinovăţia cărămizilor, iar ea căntă la harpa mosorelelor din fabrica de şosete.
SCANTINAT V. CHIŞTEALÃ.... In Corod au mai rămas căţiva tineri. aia care chiar n-au curaj deloc. "Cei mai mulţi sunt in Italia, doar 1% dintre ei s-a dus spre alte ţări, in Quebec - Canada, de pildă." Migranţii s-au oprit lăngă Veneţia, in nordul Italiei, la Padova. Şi-au tras după ei neamurile, neamurile - vecinii, vecinii - prietenii, s-au găzduit unii pe alţii, s-au imprumutat cu bani şi şi-au pus obrazul in faţa angajatorilor. In timp, inima Corodului s-a mutat, ca-ntr-o reflecţie in oglindă, la Padova. "Sunt mai uniţi acolo decăt aici. La 21-22 de ani, imediat după nuntă, pleacă", spune primarul. "La Padova, la Milano⦠Bărbaţii muncesc in construcţii, in tipografie sau ca jardinieri, adică la amenajări de spaţii verzi. Iar femeile - ca menajere sau in fabrică. Au inceput să se descurce. Vreo 5%-10% din ei, ca să nu mai plătească chirie, au preferat să facă rate pentru o casă acolo. Alţii ş-au făcut firme in Italia, de făcut curăţenie sau de construcţii." Şi Corodul? "Sunt buni platnici, işi achită datoriile la bugetul local. Avem 26 de miliarde de lei buget local numai din venituri proprii." In plus, prima opţiune de investire a banilor pentru cei plecaţi sunt imobiliarele. "Numai anul acesta am eliberat 32 de autorizaţii de construcţii. Şi-şi fac case frumoase, in stil italian, cu coloane şi cu scantinat." Ce-i acela scantinat? "Un fel de demisol, care poate fi folosit ca garaj sau spălătorie. E bun, că nu trage chişteala. Umezeala, adică", explică primarul. El s-a intors de mult acasă şi speră ca şi celorlalţi "italieni" să li se facă dor şi să vină de tot acasă.
VENI, VIDI, VICI. Li se face dor şi vin. Dar după ani in şir de stat in Italia nu mai vorbesc cu "chişteală". Au alte concepţii, altă mentalitate, lungesc vocalele şi au accent străin. Privesc critic spre mediocritatea şi nesimţirea băştinaşă. "Am regretat că m-am intors. Nu numai o dată!", spune Gheorghe Gavriliţă şi incepe să rădă. Ce glumă bună şi-a făcut lui insuşi! Daâ n-a fost glumă, a fost din suflet, că, zice el, "m-am intors pentru locul natal. Şi pentru părinţii mei, care au 76 de ani. Apoi, mă plictisisem in Italia, am zis să fac ceva şi aici". A venit de tot. 14 ani a muncit acolo in construcţii, iar nevasta l-a urmat cănd băiatul lor era clasa a III-a. Copilul a făcut acolo restul şcolii, dar n-a apucat să termine liceul. Acum munceşte cot la cot cu tatăl lui la firma de construcţii a acestuia. "M-am intors in mai anul trecut. Şi-n octombrie mi-am deschis firma. Multă alergăturăâ¦, se plănge bărbatul. Iţi trebuie un teanc de acte. In Italia ştiţi cum e? Angajezi un contabil, rezolvă el toate formalităţile şi te sună doar dacă mai e nevoie de ceva." Ca şi la prima plecare spre necunoscut, şi la venirea in ţară, tot el a fost primul care a indrăznit. Soţia şi băiatul au rămas in Italia. "Du-te tu inainte, să vezi ce poţi să faci." Au venit şi ei de Paşti anul asta. Fiului ii pare rău "jumi-juma" că s-a intors. E cu găndul incă acolo.
Dar tatăl nu se mai uită in urmă. Are o macara tubulară, adusă din Italia, şi o firmă, cu doi angajaţi din sat, care "nu lucrează azi, că sunt la porumb, pe cămp". Incearcă să se descurce acasă la el, cu ce contracte prinde pe la particulari.
FÃ...RÃ... STÃ...PÃ...N. "Afacerea merge de pe o zi pe alta, că prindem contracte mici, căt să nu murim. Nu am dat lovitura", recunoaşte Jalbă Mitică, asociatul lui Gavriliţă. De ce n-a mai rămas in Italia?! "M-am plictisit să fiu slugă acolo, zice el. Aici nu mă comandă nimeni! Suntem bucuroşi că avem casa noastră, că nu mai plătim chirie şi că avem amăndoi copiii lăngă noi." Dar căţi dintre cei plecaţi se mulţumesc cu atăt? "Se vor intoarce!", e sigur Mitică. "Şi cei care şi-au cumpărat case acolo vor veni inapoi."
El a făcut marele pas anul trecut in august. Şi-a investit tot ce avea in firma de construcţii. In Corod şi-a făcut casă precum cele de prin Neckermanurile la care ne holbam pe vremea lui Ceauşescu. Cu etaj şi cu trei dormitoare, cu jaluzele italiene şi scară interioară in consolă. Camerele-s mari, aerisite, cu tavan inalt. Dar cănd ieşi din casă, intri pe uliţa neasfaltată a satului, că 50 de metri de poarta lui s-a terminat asfaltul primăriei. Maşina cu număr străin s-a resemnat cu drumurile romăneşti. Iar lui, hărtoapele prin care conduce i-au scos de tot din cap visul italian.
SACRIFICIU. A plecat acolo acum 12 ani. "Marius, băiatul cel mare avea atunci doar patru luni, spune bărbatul. Cănd am putut să vin prima oară acasă implinise un an şi jumătate. Mergea, găngurea, dar nu ştia cine suntâ¦" A muncit in construcţii in zona Brescia. In 2000 şi-a adus şi soţia cu el. Iar Marius, care avea 5 ani, a rămas acasă, in grija bunicii. "I-a fost greu şi lui", recunoaşte tatăl astăzi. Soţia şi-a găsit serviciu acolo. "Trei ani am lucrat la confecţii şosete, trei ani la un mercat (n.r. - magazin)." Acum un an şi jumătate a adus pe lume al doilea băieţel. L-a născut intr-un spital din Italia şi l-a botezat in rit ortodox, Angelo Giorgio. "Atunci ne-am găndit şi la Marius, am zis să nu se simtă abandonat acolo, spune Mitică. Noi amăndoi eram in Italia, avănd grijă de fratele lui, el acolo, cu mama mea. Aşa că l-am adus şi pe el in Brescia. Iar clasa a IV-a a făcut-o acolo. I-a plăcut atăt de mult, că a plăns cănd ne-am intors acasă."
Soţia lui Mitică nu plănge după Italia. Prepară o cafea cu ustensile aduse de-acolo şi-şi aminteşte. "Afară am şi muncit, ne-am şi distrat", spune ea. "La 5 mai am avut cumetria, petrecerea după botez. Şi-am făcut-o la un restaurant unde am invitat toţi prietenii." "V-aţi mai intoarce in Italia?". Femeia priveşte surprinsă. "Poate doar la Paris", răde ea. "Şi să merg in vizită, nu la muncă!"
SUPERMARKET. Nici Oancă Marcel nu s-ar intoarce, nu l-a dat pe spate Italia. De profesie electrician, şi-a incercat norocul acolo acum vreo zece ani. "Am vrut să văd ce se intămplă de pleacă toată lumea", mărturiseşte el. A stat şase luni in zona Padovei, timp in care zice că a făcut 8.000 de euro. "Apoi, cu jumate din bani, o lună m-am plimbat. Am vrut să văd, că era păcat. Mulţi dintre ei locuiesc, muncesc acolo de ani in şir şi habar n-au cum arată Padova! Io am vrut să văd şi Veneţia, şi Roma." Cea mai mare avere cu care s-a intors in ţară a fost, din punctul lui de vedere, disciplina. "Acolo am invăţat că trebuie să munceşti, dacă vrei să ai." Aşa că, ajuns la Corod, a investit banii rămaşi in afaceri. I-a mers bine şi, acum un an, a deschis in centrul comunei un supermarket. "La Crip". Nu e o metaforă de magazin sătesc, are produse rănduite pe rafturi printre care poţi umbla cu coşul. Dacă eşti obişnuit.
In supermarketul luâ Oancă intră un bătrănel cu o sacoşă de pănză in mănă. "Tataie, coşul", ii recomandă patronul de la intrare. "Se filmează." Se fac poze pentru ziar. "Şi sacoşa, o laşi matale aici." Bătrănul se sperie. "Şi dacă mi-o fură careva?". Dar se conformează şi umblă ţinănd de mănere paporniţa de plastic doi metri, căt să ia o păine şi două plicuţe de conservant. Plăteşte, işi bagă "produsele" in sacoşa lui de pănză, dar se emoţionează şi uită părlitul de conservant in coş.
Numai cei umblaţi prin lume sunt emancipaţi. Cănd vin vara, in concedii, "italienii" cumpără prăjituri din supermarket. Corodenii rămaşi acasă fac gogoşi şi vănzare la apă, bere, sucuri şi mezeluri. "Dar toate produsele se vănd. Toate se vănd la timpul lor", spune Oancă. Are rechizite, detergenţi, parfumuri, jucării de pluş, haine pentru adulţi şi pentru copii, adidaşi, croasante, becuri, pliciuri pentru muşte, lumănări parfumate şi vaze. Ca-n Planeta Moldova, "avem di tătii, intraţi şi cumpăraţi". "Casetofoane, maşini de spălat automate, boilere", completează proprietarul supermarketului. "Vindeţi şi-n rate?". "Numai la cunoştinţe, in ceilalţi n-am incredere că-mi plătesc la timp."
Lăngă "La Crip" şi-a făcut un magazin cu materiale de construcţii. Ciment, cărămizi, harnaşamente pentru cai, biciuri, şuruburi, vopsea, muşamale, gumari, clanţe. "Di tătii" e pregătit pentru cei care se intorc cu bani din Italia să construiască. "Vă fac vănzare bună?". Strămbă din nas. "Poporul italian este un popor foarte zgărcit. La fel sunt şi ei, cănd vin de acolo. Dacă nu am să-i dau un leu e o problemă a mea. Gravă, din punctul lor de vedere. Dar nu e mea, e a Băncii Naţionale!"
INCERCAREA. "In Italia, totul se rotunjeşte in favoarea clientului, susţine insă un alt romăn intors. Acolo eşti tratat cu respect de toată lumea. Şi de funcţionar, şi de vănzător. Iţi lipsesc nu ştiu căţi cenţi să plăteşti, nu-i problemă, lasă de la ei. Ca să le calci pragul magazinului şi a doua oară!". Asta-l doare cel mai tare in Romănia. Impertinenţa şi delăsarea. La 32 de ani, căţi are, Dorofte Narcis Ghiocel mai crede insă in şansa Romăniei de a se civiliza. Altfel, zice el, n-ar incerca să-şi facă un rost aici. In â96 a plecat la Treviso, in nordul Italiei. Dar inima i-a rămas la Corod, unde se indrăgostise de-o fată. Se vedeau doar cănd venea el acasă. După şase ani a luat-o cu el şi s-au căsătorit acolo, "la comună". Apoi au făcut cununia religioasă in ţară. In 2004 a venit pe lume fetiţa lor, Adriana. Au botezat-o acolo, cu preot ortodox, dar fără bunicii, care-s prea bătrăni pentru aşa amar de drum.
Din aprilie, el şi-a intrerupt contractul de muncă in Italia, şi-a luat familia şi s-a intors in Romănia. De tot? Zămbeşte stingher, nici el nu ştie. "Căutăm să ne stabilim aici. Acum trăim din ce-am străns acolo, nici unul dintre noi nu are serviciu." Ce e rău in Italia? "Că suntem departe de ai noştri. Atăt. In restâ¦, acolo munca e preţuită şi plătită." Aici? Işi face casă mare, de un miliard de lei, cu trei dormitoare, living, baie şi bucătărie. Materialele de construcţie le-a adus cu tirul din Italia. Dacă ar avea cum, ar căra de acolo in Romănia şi civilizaţia, şi respectul cu care sunt trataţi oamenii. "Dar rămăneţi de tot acasă, nu?" Oftează. Casa in care a băgat 11 ani de muncă prin străini va fi gata toamna asta. "Cănd terminăm banii vom vedea. Noi incercăm să rămănem", zice el şi privirea ii lunecă spre fetiţa cuibărită in braţele mamei ei. "Ne găndim la copil, in primul rănd. Să-i fie lui mai bine."
40 de naşteri in străinătate
Pe vremuri, Corodul trăia din legumicultură. Astăzi, in comună sunt 89 de firme, majoritatea de construcţii, şi 30 de asociaţii familiale. "Copii sunt mai puţintei in Corod in ultima vreme", recunoaşte primarul. Anul acesta la starea civilă au fost inregistrate 90 de naşteri, dar 40 din certificate sunt cu transcriere. Copii aduşi pe lume in ţări străine şi inregistraţi in Romănia. Tot in acest an, in Corod au fost 58 de decese şi 50 de căsătorii. Doar trei divorţuri. Şi săracii comunei cică s-ar fi impuţinat, nu-s decăt opt persoane care beneficiază de ajutor social. In schimb, in centrul Corodului, chiar lăngă noul sediu al primăriei, a apărut, la inceputul anului trecut, sucursala unei băncii. Se fac şi transferuri bancare din străinate, dar primarul susţine că banca de la ţară e bună "mai ales pentru agenţii economici care sunt pe raza comunei".
Dus-intors
In Corod, Tecuci şi Galaţi există mai multe firme de transport persoane din Romănia spre Padova. Căte, nici Fiscul nu ştie, pentru că unele plătesc impozit pe căştig, altele ba. Drumul se face in grupuri mici, maximum zece persoane, căte-ncap intr-un "şaran". Fiecare pasager plăteşte 100 de euro inghesuiala pănă-n Italia. In plus, transportatorii percep comisioane şi pe pachetele pe care duc tur-retur. "Noi le trimitem de aici o sticlă de vin, o pasăre de la mama, că are alt gust, un dulce făcut de mama. Ei ne trimit din Italia cafea, dulciuri, ulei de floarea-soarelui - că-i la jumătate din preţul de aici", povesteşte o femeie care are băiatul şi nora acolo.
"Nu mai merge afacerea ca inainte, nu mai rentează cursele, se plănge unul dintre transportatori. Au făcut bani intre timp, şi-au cumpărat maşini de acolo. Acum se duc cu microbuzele cei care merg in vizită"⦠Zice că a deschis afacerea in 2002. "Cănd aţi efectuat ultimul transport?". "In 2002", răspunde el repede. Apoi adaugă, conspirativ: "Inţelegeţi dumneavoastră, că doar sunteţi jurnalistă"â¦.
"Nu mai merge afacerea ca inainte, nu mai rentează cursele, se plănge unul dintre transportatori. Au făcut bani intre timp, şi-au cumpărat maşini de acolo. Acum se duc cu microbuzele cei care merg in vizită"⦠Zice că a deschis afacerea in 2002. "Cănd aţi efectuat ultimul transport?". "In 2002", răspunde el repede. Apoi adaugă, conspirativ: "Inţelegeţi dumneavoastră, că doar sunteţi jurnalistă"â¦.
Citește pe Antena3.ro
