Toate uliţele duc la Roma

De cănd oamenii din comuna Vulturu din judeţul Vrancea au plecat cu miile peste graniţă, satele aparţinătoare au văzut asfalt, apă caldă, televiziune prin cablu şi internet, iar din bordeie au răsărit vile boiereşti.

Comuna vrănceană Vulturu a devenit subiect de dezbatere la Naţiunile Unite după ce tinerii din sat şi-au lăsat gospodăriile baltă şi au apucat calea Italiei. De cănd vulturenii au plecat cu miile peste graniţă, satele aparţinătoare au văzut asfalt, apă curentă, televiziune prin cablu şi internet, iar din bordeiele din chirpici, ţărăneşti, au răsărit vile boiereşti.


Pe uliţele satului Vulturu, imediat ce noaptea se aşternea printre casele lungi din chirpici, roţile căruţelor ce se intorceau de la cămp ronţăiau pietrişul drumului şi vocile spărgeau liniştea locului: "Hăis ta-la-ne, hăăăis tu’ţ grijania mă-tii. Nie talane, soarele tău az’ şi măini!". Mai tare se aude acum claxonul Merţanului lui alde Filică sau al Audiului lui Ilie a’ lu’ Cristache. Drumul de la hăisuri la volan a inceput acum 12 ani in comuna Vulturu, judeţul Focşani, cănd sute de tineri au apucat calea Italiei.


EXODUL. Imediat după Revoluţie intreprinderile din Focşani, oraş aflat la 30 de kilometri de Vulturu, au inceput să pice una căte una. "Prin 1990 plecau cam două burdufuri de oameni din sat cu maşinile", işi aminteşte viceprimarul comunei, Nicolae Dumitrescu. In căţiva ani, oamenii care odinioară işi căştigau păinea in Focşani s-au văzut deodată fără nici un loc de muncă. O parte s-au băgat in agricultură, căci in Vulturu, spre deosebire de alte sate, oamenii au pămănt mult şi roditor. Dar şi-au dat seama in primii ani de recoltă că nici măcar nu-şi puteau scoate banii băgaţi in motorina tractoarelor. Cănd şi agricultura a falimentat, peste sat s-a aşternut sărăcia lucie. Aşa au inceput din ce in ce mai mulţi să plece peste graniţă. Marcel, din satul Hinguleşti, aparţinător comunei Vulturu, a fost printre primii care au luat Italia in piept. Ca să poată pleca l-a ajutat fratele său, Ghiţă, ciobanul satului, care şi-a văndut toate oile, 32 la număr, plus doi cai doar pentru a face rost de bani de drum. Marcel lucrează şi acum in Italia, ca mecanic in oraşul Tivoli, lăngă Roma. Drumul lui Marcel este drumul a peste 1.500 sute de vultureni, căţi sunt acum peste graniţă, reprezentănd aproape un sfert din populaţia totală a comunei.


Un cercetător din Elveţia venit in Vulturu şi a intocmit un studiu privind plecarea tinerilor de aici la muncă in Italia. Concluziile cercetării au fost publicate in 2003 in "Ra-portului anual de prevenire a cri-zelor" intocmit de Organizaţia Naţiunilor Unite. Conform raportului, un muncitor plecat peste graniţe trimite anual in sat 150-200 de euro. "Da-că ţinem seama că in fiecare gospodărie există, in medie, un membru care munceşte acolo, ne dăm uşor seama de capitalul care pătrunde in economia satului(…). O estimare pesimistă indică faptul că totalitatea veniturilor obţinute de cei plecaţi la muncă depăşeşte de trei ori bugetul local al comunei Vulturu", se arată in raport. Puterea de cumpărare este acum atăt de mare incăt, dacă acum zece ani era o singură prăvălie in toată comuna, acum pe fiecare uliţă există un magazin de unde sătenii au inceput să cumpere toate năzbătiile. "Ştiţi cum se vănd băuturile energizantele acum in sat? Ca păinea caldă", se măndreşte patronul unui bar local. Viceprimarul comunei Vulturu, Nicolae Dumitrescu, spune că majoritatea banilor trimişi in comună sunt investiţi in case. Pe drumurile Vulturului, cei plecaţi in Italia şi-au inălţat in ultimii ani palate cu două sau chiar trei etaje pe care probabil nici majoritatea italienilor la care muncesc sătenii nu le au. Vilele sunt ori aşezate unele lăngă altele pe terenuri care au ajuns să coste şi 15 euro metrul pătrat, ori răspăndite prin tot satul ridicate in spatele caselor din chirpici, bătrăneşti. Şi pentru aceste clădiri primăria a construit o staţie de aducere a apei in robinetele oamenilor, astfel ca sătenii să renunţe la primitivele veceuri in fundul curţii pline mai tot timpul de muşte grase. Aşa au apărut in Vulturu primele duşuri.


BUSINESS SĂTESC. Din banii strănşi in Italia, alţii şi-au construit afaceri şi au ridicat economia localităţii, scoţănd la concurs printre săteni zeci de locuri de muncă, unele atăt de bine plătite că şi un orăşean s-ar duce la interviu. Un tănăr de 32 de ani, care se recomandă "la mişto" ca numindu-se "Marian", şi-a petrecut aproape o treime din viaţă la muncă in Europa, in special in Italia. S-a intors in ţara lui pe principiul "nu am cum să trăiesc in Italia, dacă nu m-am născut acolo". Şi-a inălţat la marginea comunei Vulturu un depozit de materiale de construcţii. Pentru că pe mai toţi cei plecaţi i-a apucat febra ridicării de vile şi viluţe in satul unde s-au născut, afacerea ii merge strună permiţăndu-şi să facă acolo investiţii de 300 de mii de euro. Se laudă că numai contabila are la el un salariu de 500 de euro. De cănd s-a văzut patron are un singur dor: să aibă angajat un italian. "Ce l-aş f… i-aş face program prelungit in fiecare zi". Marian se uită de-a lungul drumului principal care taie comuna in două şi vede cum banii plutesc in aer: "Aici, in satul ăsta, poţi să faci afaceri din orice. Nu e incă o frizerie in sat, nu e un coafor. Tot ce e intr-un oraş trebuie şi aici".


"DUE AMICI": TĂNDALĂ ŞI PĂCALĂ. De zece ani incoace Roma a intrat in gura satului. Duminicile, cănd bărfele se coc sub baticele inflorate ale femeilor ieşite la marginea drumului, cuvăntul "Italia" e rostit de mai multe ori decăt numele propriei comune. Nu se plictiseşte nimeni să tot povestească ce a mai făcut pe acolo alde Filica şi alde Paraschiva. Iar poveştile care vin o dată cu pachetele cu măncare trimise de rudele de peste graniţă au fost prelucrate şi inflorite pănă cănd au devin legendele săteşti care le-au inlocuit pe cele cu Păcală şi Tăndală, invechitele. Cine nu crede acum cum Iulică a lu’ Ciobanu l-a prostit pe bietul patron italian?! L-a lăsat singur acasă o săptămănă şi Iulică, de foame, s-a apucat să-i mănănce omului găinile din curte. Le tăia pe loc, le jumulea şi le frigea chiar la aragazul omului. Cănd s-a intors italianul şi şi-a văzut curtea sărăcită de orătănii l-a luat pe Iulică l-a rost. "Ce s-a intămplat cu găinile?", l-a chestionat italianul pe romăn. Şi numai ce a văzut Iulică un şobolan traversănd curtea. "Uite şobolanul ăla le-o măncat". Atunci patronul, in loc să-l pedepsească pe vulturean, i-a dat bani in plus numai să-i văneze guzganul invinuit. Dacă Iulică a devenit un soi de Păcală al satului, există tot in comună şi un Tăndală in persoana lui Ion. Acesta, care rupea in italiană puţin mai mult decăt in chineză, a ajuns in Italia şi şi-a găsit de muncă cu ziua la un agricultor. Agricultorul i-a zis dăndu-i banii dinainte: "Scoate-mi pomii şi «Via!»" (pleacă! in italiană - n.r.). Iar Ion de la Vulturu i-a scos şi pomii, şi via.

Păcatele Italiei

Banul roman al dacului e tot ochiul dracului. Cam aşa se rezumă părerea preotului din Vulturu, Eugen Ciorăscu, care are o adevărată filozofie privind emigrarea in Italia a tinerilor din sat. "Migrarea asta are o parte pozitivă şi două negative", vorbeşte in barba albă părintele. După el, partea pozitivă ar fi bunăstarea materială. Cele negative: cei plecaţi işi neglijează copiii şi rup legămăntul făcut in biserică cu soţiile sau soţii. Cifrele de la primărie intăresc spuse preotului. In zece ani s-a triplat numărul divorţurilor in localitate. O altă parte pozitivă ar fi că o dată cu numărul de divorţuri a crescut, paradoxal, şi numărul naşterilor. Conform ofiţerului de stare civilă, Dorina Filău, dacă in 1996 a apărut la primăria din Vulturu doar un singur certificat de naştere, in anul 2006 numărul acestora a ajuns la 46.