Romgleza fără profesor

Deşi a trecut de mult vremea chiriţelor care se graseiau pe întrecute ca în uvrajele lui monsiu Şarlă despre desirul, olivul şi şarmele evropene, viaţa noastră publică abundă în personaje preţioase care îşi flutură cu importanţă poalele semidoctismului.

Iar limba română este un costum a cărui eleganţă se cuantifică mai degrabă în calitatea neuronilor şi în bunul-gust decât în conturile grase şi maşinile cu sclipici. Din păcate, încă nu s-a inventat cartonaşul roşu al exprimării corecte care să îi scoată de pe gazonul spaţiului mediatic pe cei care ne faultează auzul cu dezacorduri, manelisme, limbaj de cartier împănat cu englezisme prost adaptate.

Profesorul Dorin N. Uritescu, doctor în filologie, autor a numeroase cărţi de specialitate, ne-a răspuns la câteva întrebări privind starea limbii române actuale.


● Jurnalul Naţional: Când şi cum a început dragostea dumneavoastră pentru limba română?
● Dorin Uritescu: Dragostea pentru limba română a început în clasa a III-a primară, după o bătaie soră cu moartea dată de tatăl meu, pe care l-am făcut... fraier, crezând că vocabula înseamnă om care nu reuşeşte să facă ceva anume, iar nu ceea ce exprimă termenul în mod real şi este consemnat în toate lucrările lexicografice care îl cuprind: om prost care nu ştie să se descurce într-o anumită împrejurare - tata nu reuşise să bage o buturugă de fag în sobă, iar eu reuşisem. A doua zi, Greta, tovarăşa mea de joacă, plângându-mi de milă, mi-a mărturisit că tatăl ei îi spune în nemţeşte lui Hans, care îi făcea curte, domnişoarei Lizelot, "să termine odată cu starea asta de Fraier", cu majusculă, cum se spunea în germană. Lucrurile se complicau, mai ales că unchiul Den - l-am auzit - îi  spusese la un pahar cu rachiu unui prieten că Lizelot este un fel de... Lucreţia Borgia rurală. Ca să mă lămuresc am început să cercetez dicţionarele şi, după atâta amar de vreme, constat că dragostea pentru limba română nu are sfârşit.


VIPULIŢĂ SAU VIPUŢE
● Consideraţi că există probleme grave în practica limbii române actuale?
● Erupţia de inovaţii lingvistice (neologisme) în perioada postrevoluţionară, explicabilă prin multiplele şi variatele schimbări în viaţa societăţii româneşti, reflectate în vorbire, este percepută de anumiţi vorbitori ca un pericol, ca o posibilă pierdere a identităţii limbii române. Susţin cu fermitate că nu limba se alterează, de pildă, prin valul de anglicisme, argotisme etc., ci numai exprimarea celor care le folosesc excesiv şi care fac regretabila confuzie dintre stilul familial şi cel trivial, dintre vorbirea populară şi cea mahalagească.


● Ne puteţi da câteva exemple de vulgaritate în exprimare?
● În numărul din 31 octombrie 2008 al unei publicaţii, la pagina trei, am găsit acest pasaj: "Când văd... vipuleţe care bagă mâna, legate la ochi, în recipiente cu arici înfoiaţi, îmi vine să le toc mărunţel, până iese tot ce e «glamour» păn ele". Am mai întâlnit şi alte derivate vulgare de la vip precum: "vipuţe", "vipuliţă", ba chiar "vipuloi". De pe un anumit post tv am transcris acest monolog de o vulgaritate la superlativ: "Poţi să-mi spui şi mie care-i diferenţa dintre o vipuţă şi o vipuliţă?! Ha, ha, ha, îţi spun tot eu, vipuţa este o începătoare, iar vipuliţa, o experimentată... Uaaaa!!!". Exemplele pot continua între coperţile unui tom de o înălţime ameţitoare.


DAK MARIA AFLĂ K
● "Merge oricum"... să ne exprimăm? Vorba binecunoscută a mentalităţii păgubitoare: "merge şi-aşa" se potriveşte şi cu privire la exprimare?
● Nu. Şi o să vă dau câteva exemple. Nu... merge să formulăm: "(avea) experienţă nativă", pentru că experienţa se obţine de oameni în procesul practicii social-istorice, nu este aşadar înnăscută, nativă. Nici nu putem spune: "se bat cu pumnii în stern" ori "ne-a bucurat nervul optic". De ce? Pentru că "a se bate cu pumnii în piept" este o expresie consacrată cu sensul a se mândri, a se fuduli, iar substituirea cuvântului piept cu acela de stern produce o deraiere formală şi de con­ţinut de-a dreptul absurdă; la fel, "a bucura privirea" este o expresie veche cu sensul de de încânta, a face plăcere (vi­zuală) şi este o eroare să se spună că nervul optic, adică elementul anatomic care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul care le prelucrează, din creier, ne poate bucura. În exprimarea întâlnită în altă parte, în presă, "este vatra matricială originară" avem de-a face cu un pleonasm... în lanţ, deoarece fiecare termen care ur­mea­ză după substantivul vatra repetă inutil sensul acestuia.


● Ce particularităţi ale limbajului adolescenţilor aţi observat?
● Cel mai bine este, cred, să vă ofer câteva extrase din jurnalele unor elevi de liceu.
"Dak Maria află k am ştiut o să se supere k nu i-am zis". Sau "Dakmi plăcea...", sau "Neatza!", sau "Tu eşti, da io nu!". Sau "Kre e mishkrea: eu kred k tu kopiezi", sau "Mă plictisesc de moarte, vreau să asqult muzik da' nu-mi merge o cască de la mp3 player, nashpa".
Am întâlnit chiar şi în lucrările de la bacalaureat abateri grave de la regulile ferme ale ortografiei în limba română precum: "pt. k" (corect pentru ce), "k-i" (corect ce-i).
Aceste texte nu sunt singulare. Argoul elevilor, peste tot în ţară, prezintă aspecte care îl despart de cel tradiţional şi care trebuie cunoscute şi analizate mai ales din punctul de vedere al limbajului familiar, dar şi al celorlalte niveluri de limbă.


DALMAŢIENII
● Ce părere aveţi despre sintagma "vânători de greşeli", care îi gratulează pe cei preocupaţi de îndreptarea greşelilor de scriere şi a celor de exprimare?
● Diferenţa dintre unii căutători de noduri în papură şi specialişti în cultivarea limbii, autori ai unor analize pertinente, nu se poate realiza de orice vorbitor care ia de bun cuvântul tipărit. Apoi, îndreptarea greşelilor însuşite este greu de făcut. Câteva exemple din presa postrevoluţionară care oglindesc faptul că, mai nou, românul s-a născut critic literar, comentator sportiv şi lingvist ar fi lămuritoare. Astfel, într-o publicaţie din 1993, o comentatoare de ocazie susţinea că a defini semantic termenul "dalmaţian" ca "secătură" sau "un om de nimic": "(...) Este nu numai o exagerare, ci, mai cu seamă, o lipsă de subtilitate; termenul are o conotaţie în care intră sensurile: «concesie»,  ba chiar o idee de «simpatie»". După 15 ani, apărea în presă articolul "Dalmaţienii politici...", în care am surprins afirmaţia: "Colaborarea cu Securitatea sau averile nejustificate sunt criteriile care au stat la baza numirii acestora ca dalmaţieni... lista pătaţilor continuând...". Termenul a fost cuprins şi în "Marele dicţionar de neologisme", ediţia a X-a, 2007, p. 268: "dalmaţian (fig. despre biografia, comportamentul cuiva) secătură, om de nimic, netrebnic...". Prin analogie cu blana albă, presărată cu pete negre sau maro închis, la figurat, s-a obţinut neologismul semantic dat, care nici pe departe nu exprimă concesie şi simpatie!
Quod erat demonstrandum.


ŞCOALA ŞI ZIARELE
Cine sau ce poate schimba situaţia?
Şcoala! În primul rând. În al doilea rând, specialiştii în cultivarea limbii române, care să ofere profesorilor cărţi cu exerciţii pentru corectarea greşelilor de scriere şi de exprimare.
În al treilea rând, presa scrisă. Ar trebui să se reia în fiecare ziar rubrica de limbă română sub forma unor tablete care să trateze devierile de la normă. O astfel de rubrică ar trebui să se ocupe, deopotrivă, de aspectele ne­gative, dar şi de cele pozitive ale exprimării în limba română.