Singur acasă. “Prima Casă”

Degeaba ai bani dacă n-ai şi nervi. Ca să duci tot procesul până la capăt îţi ia câteva luni. Apoi o viaţă întreagă eşti sclav pentru două cărămizi. Şi te pricopseşti şi cu un car de nervi. Sunt un prost. De fapt, eu fac cât doi proşti. 2 în 1 scrie pe mine, exact ca pe cutia de şampon cu balsam.

Prima oară sunt prost, pentru că mi-am luat casă, deşi piaţa imobiliară este în prăbuşire. Era atât de sus încât nici acum, la un an de la instaurarea crizei economice în România, n-a ajuns la pământ. Preţurile sunt nişte paraşute care încă mai plutesc în aer. A doua oară sunt prost, pentru că, în cele şase luni în care m-am bătut cu bănci, notari, instituţii ale statului şi constructori, puteam să scriu lejer o carte. Pe copertă aş fi pus următoarele cuvinte: "Prima Casă". Un program de Emil Boc, o carte de Sorin Anghel.

DIN BANCĂ-N BANCĂ
Imediat ce s-a lansat programul "Prima Casă" am dat fuga la banca aia la care am card de salariu pentru a vedea cum fac să-mi cumpăr o casă beneficiind de minunatele facilităţi acordate de Guvernul Boc. O absolventă de ASE proaspăt măritată a început să îmi pună tot felul de întrebări, să-mi facă un "scor" şi să-mi spună că mă încadrez la suma maximă - 57.000 euro - fără să o mai implic în credit şi pe soţie. Când am început să le duc "docomentile", aceeaşi doamnă începea să strâmbe din nas.

M-am convins că ăştia nu sunt oameni serioşi, aşa că mi-am luat soţia de mână şi am început să colindăm pe la fiecare bancă. Timp de două săptămâni, în fiecare zi am mers la câte o bancă. Devenisem expert bancar, dar aveam o problemă. La multe bănci, angajaţii strâmbau din nas când aflau că am un contract pe drepturi de autor. O imbecilă m-a întrebat câte cărţi scriu pe an, iar alta a crezut că sunt de la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

CHICHIŢA SALVATOARE
În timp ce umblam după mila băncilor, am găsit şi locuinţa. La margine de Bucureşti, dar nouă. Imediat am fost la o "vizionare" şi am ales un apartament cu două camere. Am făcut o rezervare şi eram foarte încântat de persoana care reprezenta constructorul şi vânzătorul. Asta până când a trebuit să le bag în cont vreo 15.000 lei, reprezentând avansul de 5%. După ce am dat avansul am pedalat din ce în ce mai tare în căutarea unei bănci care să acorde un credit unui pârlit de ziarist căsătorit cu un medic rezident.

Textul ordonanţei de urgenţă prin care se pune în aplicare Programul "Prima Casă" este atât de ambiguu încât trebuie să te ţigăneşti cu banca mai ceva ca la târg. Cert este că persoanelor care au contracte pe perioadă determinată nu le foloseşte la nimic. Există totuşi un paragraf în care se spune că fac excepţie categoriile profesionale speciale, militari, învăţători etc. Asta a fost chichiţa de care m-am legat. M-am legat de acest "etc." până când am învins.

Unii, mai încordaţi, mi-au zis: "Domnu' Anghel, riscaţi să creaţi un precedent periculos pentru piaţa bancară din România dacă reuşiţi să convingeţi pe cineva că etc. se referă la medici". Hai, las-o! Te pomeneşti că leul se prăbuşeşte tot din cauza mea.

I LOVE AUSTRIA
Am ajuns în cele din urmă la o bancă austriacă. Şi du-te şi du-le documente. Totul mergea ca pe roate. Până într-o zi în care mă aflam în inima ţării, pe drumul dintre Braşov şi Sfântu Gheorghe. Sună "molecaru". "Bună ziua, domnu' Anghel, aveţi o problemă la dosar. Declaraţia dumneavoastră de la notar nu este bună!" De ce? "Trebuia să spuneţi că nu aţi mai cumpărat o locuinţă cu 5% TVA." Şi eu cum am zis? "Aţi zis că nu aţi cumpărat." Şi care e diferenţa? "Cum care e diferenţa?




E foarte simplu. Trebuia să spuneţi că nu aţi mai cumpărat şi dumneavoastră aţi spus că nu aţi cumpărat. Era vorba despre un «mai»!" Mai dă-o dracu' de treabă, că nu se poate aşa ceva. Mă pun pe dat telefoane la nişte băieţi deştepţi din Braşov. Sunt direcţionat către un birou notarial din Sfântu Gheorghe unde era totul aranjat. Ajung acolo şi mă duc direct la notar. Intru val-vârtej pe uşă, croit să rezolv treaba în cinci minute. Dar cu cine să mă înţeleg? Notăriţa nu ştia o boabă româneşte. Dar avea ştampilă, deci era bine. Într-o engleză à la Iliescu i-am zis "dă-te de la calculator, că scriu eu declaraţiile dacă tu nu eşti în stare" şi m-am apucat de treabă. În cinci minute, totul a fost gata.

Am ştampilat, am plătit, am salutat şi am dat fuga la un curierat rapid ca să trimit declaraţiile la Bucureşti. Caz rezolvat, mi-am zis eu fericit. A doua zi au ajuns actele la bancă şi am fost sunat. "Domnu' Anghel, impecabile declaraţiile de acum... felicitări!"

GRAMATICĂ BANCARĂ
Aşteptam acum ca actele să fie avizate de "centrala băncii" şi să ajungă la Fondul Naţional de Garantare. Dar aşteptarea a fost în zadar, pentru că m-a sunat banca din nou. Iar nu erau declaraţiile bune. Am avut noroc, eram în Bucureşti şi i-am cerut explicaţii pe loc fetei de la bancă. "În declaraţia dumneavoastră spuneţi că nu aţi mai cumpărat nici o locuinţă cu TVA 5% şi că nu mai deţineţi în proprietate nici o altă locuinţă", mi s-a spus în telefon. Da, aşa am zis. Aţi descoperit dumneavoastră că am altă casă?

"Nu, domnu' Anghel, dar dumneavoastră trebuia să puneţi punct şi virgulă după ce aţi spus că nu aţi mai cumpărat o locuinţă cu TVA 5% şi tot punct şi virgulă şi după ce aţi spus că nu mai deţineţi în proprietate nici o altă locuinţă." Şi n-am pus? "Nu, din păcate, aţi greşit din nou!" "Nu vă daţi seama de greşeala făcută. După ce aţi spus că nu deţineţi în proprietate nici o altă locuinţă, dumneavoastră aţi pus punct." Incredibil! Pentru un punct mi-au întors iarăşi dosarul... alt birou notarial, alţi bani, altă notăriţă...

UN CAP ÎN GURĂ
S-a făcut decembrie, s-a făcut şi frig, iar eu eram din ce în ce mai nervos, pentru că Fondul de Garantare nu îmi dădea un răspuns. Au urmat drumuri zilnice la Fond până când doamnele de la recepţie mi-au învăţat chiar şi CNP-ul. Curierii mă vedeau în fiecare zi, credeau că sunt angajatul Fondului. Aceeaşi greşeală a făcut-o şi unul dintre şefi, care a coborât într-o zi nervos în holul de la parter şi m-a luat din scurt: "Băăă, toată ziua stai în hol şi vorbeşti la telefon! Pentru ce dracu' iei salariu de aici? Pune mâna şi fă treabă dacă nu vrei să rămâi şomer!".

Nu ştiam cum să reacţionez. Să încep să urlu şi eu la el, că oamenii lui nu fac nimic toată ziua şi din acest motiv eu aştept zilnic câte patru ore în holul de la recepţie, sau să mă scuz şi să urc pe scări, să pătrund prin birouri - zonă unde persoanele străine nu au acces - şi să încerc să dau de urma dosarului meu? Noroc că burtosul a dispărut din calea ochilor mei, pentru că mai aveam şi varianta a treia.

UN CAP ÎN GURĂ!
Era deja decembrie, mirosea a brad, pe stradă se auzeau colinde, mamaia mă chema să tăiem porcul, iar eu aşteptam să-mi iau casă. Angajatele băncii mă ştiau de frică mai tare decât pe proful de "mate". Am început să dau telefoane în stânga şi-n dreapta până când am descoperit că rezolvarea dosarului meu staţiona din cauza unei probleme de comunicare între Fond şi bancă. O navetă eficientă de câteva zile între cele două instituţii m-a adus în situaţia de a semna actele. După jumătate de an am intrat în posesia cheilor de la minunatul apartament din care scriu aceste rânduri.

"În cele şase luni în care m-am bătut cu bănci, notari, instituţii ale statului şi constructori puteam să scriu lejer o carte. Pe copertă aş fi pus următoarele cuvinte: "Prima Casă" Un program de Emil Boc, o carte de Sorin Anghel. S-ar fi vândut ca pâinea caldă şi aş fi făcut bani ca să-mi cumpăr o vilă în Cotroceni"

"La multe bănci, angajaţii strâmbau din nas când aflau că am un contract pe drepturi de autor. O imbecilă m-a întrebat câte cărţi scriu pe an, iar alta a crezut că sunt de la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Adevărul e că şi eu am o înfăţişare mai poetică: 48 la picior, 1,94 metri înălţime şi 100 de kilograme..."