Intr-un sat din judetul Bacau, mis-carea taraneasca a fost inabusita in fasa. O interventie ferma dar ilegala a autoritatilor a stopat revolta care statea sa izbucneasca. Astazi, taranii din zona, chiar daca se straduiesc sa sufle in taciunii amintirilor, nu fac decat sa afume mai rau un timp care le e strain.

Vlad Dumitrescu/JURNALUL NATIONAL DISPENSARE. Acum un secol, taranii le-ar fi dat foc, azi isi cauta de leac aici

Agitata de vantul nemultumirilor, flacara rascoalei s-a intins pana in tinuturile Bacaului. Pompieristic, oficialitatile au inabusit-o destul de repede. Jarul a mai mocnit o vreme, pana s-a stins definitiv. Azi, taranii din zona, chiar daca se straduiesc sa mai sufle in taciunii amintirilor, nu fac decat sa afume mai rau un timp care le e strain.

Pe drumul spre Neamt, aproape de santul soselei, garbovita ca un semn uscat de intrebare, o batrana tragea fara vlaga de un cal costeliv. In spatele calului, pe un carucior cu roti de trotineta facand opturi largi, se unduia legat cu o curea un brat de surcele uscat. Calul abiea mergea, dar nu din cauza greutatii, ci a anilor care-l aplecasera spre pamant la fel ca pe batrana. Trasa pe cap, avea o basma din care i se vedea doar barbia cutata de riduri. Adanciti in orbite, ochii nu se vedeau. Daca te uitai insa atent, parca era o luminita in care inca mai palpaia viata. Zabunul (cum zic batranii) rupt in coate se petrecea pe un sort peste care trecuse mai bine de un secol. In picioare avea ghete strambe, scofalcite si cu siguranta mai mari cu cateva numere decat picioarele cu degete noduroase. "Mamaie, aici suntem in Garleni?" "Da, maica, aicea!". "Stii pe cineva care ne poate povesti despre rascoala de la 1907?" "Nu stiu, maica, ca sunt batrana, abea imi mai duc zilele." "Dar de unde vii mata cu lemnele-astea?" "De la o padurice din deal, le-am cules de pe jos sa aprind oleaca focul, da’ mai intrebati si dumneavoastra!" In virtutea inertiei calul o luase inainte sufland greu pe nari. Leganandu-se cu opinteli, batrana apuca sa se agate de gramajoara de surcele.

SATUL. Comuna Garleni nu este prea departe de Bacau. Teoretic poate fi numita comuna de drum national, caci pe o anumita lungime casele oamenilor sunt intinse de-a lungul arterei Bacau - Piatra-Neamt. Dar centrul administrativ, religios, economic (magazine, alimentare, carciumi etc.) se afla la cativa kilometri distanta. Ca sa ajungi la Primarie, drumul te poarta cu suisuri si coborasuri, cu pomi de o parte si de alta a soselei, cu podete peste paraul local, cu gospodarii inchise cu garduri inalte si bolte de vita-de-vie in curti. Respiratia comunei este tihnita, moldoveneasca. Arar oameni pe strazi, in curti sau pe campuri. Ai zice ca o iarna aspra, cainoasa, ii tine tintuiti langa sobele incinse. La Primarie, primarul era plecat la o consfatuire la Bacau. Dar stiau ei un batran care ne putea spune ceva despre rascoala. In drum spre personajul indicat, am dat o raita prin localitate. Jumatate dintre locuitorii comunei sunt ortodocsi, jumatate sunt catolici. Ortodocsii aveau n-aveau o biserica prizarita acolo, dar aveau catolicii o catedrala cat Sala Palatului, de mai mare fala! Probabil ca rugaciunile acestora din urma, la asa imensitate de lacas, se transmiteau cu un ecou sporit la Cel de Sus. Cel mai bine credem ca o duc padurarii. Ocolul Silvic era ca o pensiune bine inchegata, cu foisoare, padure la doi pasi si bazin piscicol. Sa tot porti haina verde si palarioara cu pana de fazan!

OAMENII. Ospitalieri, volubili si ingaduitori, oamenii locului au tendinta sa-ti explice de cateva ori acelasi lucru, pentru a se convinge ca au fost bine intelesi. Ca-n "Morometii" lui Preda, s-ar parea ca timpul are rabdare cu ei. Sau faptul ca am picat noi iarna, cand muncile campului sunt anulate, sa fi contribuit la atata bogatie verbala? "Domnule, eu, daca n-as avea pamant, m-as rascula. Dar am si ce sa fac cu el, sa ma rascol si sa-l dau inapoi?" Si dai, si dai, de mama lor de guvernanti, de presedinti, de deputati, de taxe, de neajunsuri, de bani putini... De tuica n-a zis nimic, ca tocmai o bea. Satenii si-au facut magazine mixte si carciumi in propriile case care au vedere la sosea. Acolo fac politica, acolo vorbesc de neveste, acolo se-njura, acolo se-mbata, acolo se bat. Nu se-mpaca la judecator, se impaca tot la un "pahar de vorba". Ii simti ca au nemultumiri care mocnesc, dar pana la o noua rascoala e cale lunga!

CONACE UITATE. Asezate langa sosea, vechile conace n-au cum sa nu-ti atraga privirea. Sunt pustii si azi, chiar daca au utilitate administrativa: cabinete medicale individuale, farmacii sau cabinete stomatologice. Fara clientela, caci in miezul zilei holurile erau pustii. Oamenii sau erau sanatosi sau nu aveau bani pentru consultatii, care mai mult ii imbolnaveau prin diagnostic, decat ii faceau bine prin tratarea costisitoare a bolilor. Doua conace, unul aratand ca un castel, justificau si dadeau sens tapsanului urias pe care erau construite. Pomii batrani, plantati ici si colo, puteau fi oricand punctele de straja ale copiilor locului, caci curtea nu era imprejmuita de nici un gard. Acareturile boieresti din jurul conacelor nu mai erau demult. Cateva fundatii la nivelul solului si o fantana parasita aminteau ca aici, acum un secol, viata pulsa altfel. Data la gunoi, o sapca de militian amintea ca viata capatase alt curs in localitate in ultimele doua decenii, daramite de un secol incoace.

CASE UITATE. Alban Emil are 84 de ani si este din Garlenii de Jos, satul Cocorasti. Exceptand anii grei de front n-a plecat niciodata din sat. Acum este ca un cocor cu aripi frante. "Puteam sa raman dupa razboi pe acolo pe unde am luptat, dar mi-a fost dor de casa asta, ca e facuta cu mainile mele." Mica, usor inclinata, se vede ca este casa de om singur. In tinda, pe o masuta, se invartosa galben o mamaliga cat un ceaun pregatita pentru mese frugale. Acum un secol sta sa explodeze, azi asteapta sa fie molfaita cu dinti putini, in gingii fara vlaga. In odaie, un televizor color si un telefon care suna anemic din joi in paste intregeau o camera goala, cu un singur pat. Cum e batranetea? "E pe duca si ea, ca nu mai e mult pana ma cheama la El, bunul Dumnezeu!", spune inchinandu-se cu gesturi moi la icoana din perete. "Daca veneati peste un an, nu cred ca ma mai gaseati."

Vlad Dumitrescu/JURNALUL NATIONAL BATRANETE. Nemultumiri sunt si la capat de viata

OAMENI UITATI. Alban Emil a venit pe lume in martie 1923, in comuna Garleni. Dupa terminarea claselor primare, s-a inscris la Scoala Normala din Bacau, pe care nu a reusit s-o termine din cauza greutatilor familiale. Datorita varstei a luptat numai pe frontul de Vest. A participat la sangeroasele batalii de la Oarba de Mures, la Debretin si Tokay, in Ungaria, si apoi la Banska, in Cehoslovacia. A fost decorat cu "Serviciul Credincios". Mai apoi a lucrat la CFR in functia de cantonier si in agricultura. Asta este biografia unui om. A avut Alban Emil teluri, idealuri inalte, alta dorinta de a-si trai viata? Nici el nu mai stie si nimanui nu i-a pasat. "Nea Emil, crezi ca a fost necesara pentru taranii de azi rascoala din 1907?" "Poate ca atunci a fost necesara, dar pentru mine, la varsta mea, e totul praf. Nu-si mai aminteste nimeni de ei ca sunt morti, cum nu-si mai aminteste nimeni de mine azi ca mai traiesc. Ati veniti dumneavoastra acum si mai vorbim, ca intr-un an daca-mi scartaie poarta de doua-trei ori." Ca un cocor cu aripi frante, nea Emil se zgribuleste in singuratate. Drumurile oamenilor nu mai trec pe acolo.

Lespezi si Fantanele: A fost sau n-a fost?

Vlad Dumitrescu/JURNALUL NATIONAL GENERATII. "Dau un regat pentru un cal", nu mai e valabil

Imediat dupa evenimentele lasate cu morti de la Blagesti, rascoala parea sa se intinda si in localitatile invecinate. In satul Lespezi cu populatie formata in majoritate din ceangai romano-catolici, se fabula mult despre rascoala de la Blagesti. Taranii erau de mai mult timp nemultumiti ca arendasii locali iau pamantul ieftin de la proprietari si-l subinchiriaza mult mai scump.

Preotul paroh ortodox din zona, Alexandru Tabacaru (de altfel, tatal pedagogului si filantropului bacauan Grigore Tabacaru, unul dintre cei mai buni prieteni ai poetului George Bacovia), mirosise ca plutea ceva in aer. Mai tarziu, in noiembrie 1907, in raportul detaliat pe care il va inainta protoieriei din Bacau isi va aroga un mare merit in prevenirea unor potentiale evenimente violente.

CONJURATIA DEJUCATA. La datele de 8 si 9 martie, preotul, care pastorea biserica din Fantanele, a observat ca mai multi dintre enoriasii sai au devenit "misteriosi". Se strangeau in grupulete, susoteau, ba chiar unii dintre ei planuiau cu voce tare cum sa imparta pamantul marilor proprietari din zona. Parintele Alexandru Tabacaru a incercat sa faca o opera profilactica. Dupa slujba de duminica, i-a convocat pe participanti la o adunare in care sa-si spuna deschis pasurile, eventual sa faca o jalba catre guvern si catre marii proprietari de terenuri. Dupa o serie de discursuri despre saracie, lucrurile pareau sa se fi calmat, iar gospodarii din Fantanele s-au dus la treburile lor.

"UNGURII". In satul vecin, Lespezi, insa populatia era in fierbere. Printre ceangaii bacauani se raspandise zvonul ca in zonele care se rasculasera, atat autoritatile, cat si arendasii au facut mari compromisuri cu satenii revoltati. Cei din Lespezi s-au decis sa mearga incolonati militareste spre primaria comunei, aflata in satul Hemeius, trecand prin satul Fantanele. In relatarea sa despre evenimente, din acest moment, preotul Tabacaru simte nevoia sa plateasca si niste polite confesionale. II va numi pe cei din Lespezi "unguri" spre a-i diferentia de enoriasii sai si va incerca sa arunce in mare parte vina agitatiilor asupra lor, absolvindu-i astfel pe credinciosii ortodocsi, bineinteles niste "romani verzi".

NEGOCIERI. Prinzand de veste ca lespezenii s-au pus in miscare, preotul ortodox a anuntat rapid garnizoana de infanterie din Bacau. Distanta fiind destul de mica a ajuns in scurt timp in comuna o companie echipata de razboi. Cetatenii din Lespezi si cei care li se alaturasera, la vederea baionetelor, au devenit brusc pasnici. Aflasera probabil si ca, la Blagesti, dupa ce a fost atacata, armata a ripostat cu foc in plin. Conducatorii lor au declarat ca nu vor decat sa duca la primarie mai multe petitii cu doleantele lor. De frica soldatilor, oamenii s-au raspandit repede, in grupuri mici dupa ce au stabilit ca peste cateva zile sa-si trimita cativa reprezentanti care sa discute cu autoritatile revendicarile. Militarii au patrulat prin satele comunei vreme de mai multe saptamani, au facut de planton la sediile autoritatilor, la conace si la casele vechililor si arendasilor. La 15 martie, mai multi reprezentanti ai comunitatilor rurale din zona au venit la primarie, pentru a purta negocieri directe cu proprietarii, arendasii si autoritatile locale. Acestea s-au desfasurat in prezenta linistitoare a armatei. Dupa discutii de cateva ore, la fel de animate ca si unele negocieri sindicale de azi, se parea ca se ajunsese la o solutie de compromis. Taranii reusisera sa obtina o diminuare a arendei cu 50 de bani pentru o prajina de teren agricol sau de loc de pasunat. De asemenea, redusesera pretul unei vite cuparate de la mosieri de la 26 de lei la 20 de lei. Cand sa se bata palma si sa se bea aldamasul, insa, reprezentantii satenilor semirasculati s-au sucit. Au spus ca nu cad la intelegere pana cand nu se sfatuiesc cu oamenii care-i desemnasera sa negocieze. S-au intors in satele lor si a inceput o harmalaie din care nu se intelegea nimic. Mandri ca au obtinut o victorie destul de usoara potentialii rasculati veneau cu pretentii din ce in ce mai mari, incepusera sa-si conteste negociatorii.

CURAT CONSTITUTIONAL. Fiindca discutiile ramasesera in coada de peste si exista temerea ca vor izbucni violente din clipa-n clipa, prefectul de Bacau, marele mosier Radu Porumbaru, insotit de primul procuror al judetului au facut o vizita prin satele unde exista pericolul revoltei. Au vazut ca lumea e cam nemultumita si s-a gandit sa ia o masura radicala, aflata undeva sub limita legii. In duminica de 18 martie, la Lespezi, comunitatea se adunase in corpore dupa slujba de la biserica catolica. Ascultau discursurile unor oratori de ocazie. Prefectul a trimis soldati si jandarmi, cu ordine precise. Datorita unor turnatorii se stia cine sunt "agitatorii" si "revolutionarii" proeminenti, numiti de preotul Tabacaru in memoriul sau drept "neastamparati". Acestia au fost umflati fara prea multe explicatii legati fedeles si dusi la puscaria din Bacau. La fel s-a intamplat si cu alti "instigatori" din satele invecinate. Lumea nu se astepta la navalirea fortelor de ordine asa ca nimeni nu a reactionat. Din contra, cetatenii s-au ascuns prin curti si s-au uitat discret cum le sunt arestati, pe rand, "capii". Acestia au fost tinuti la popreala in capitala de judet vreme de vreo doua-trei zile, pana cand apele s-au linistit cu totul. Invoielile facute cu proprietarii si arendasii au fost in mare parte respectate. Cam asta a fost Rascoala de la 1907 in satele Lespezi, Fantanele si Hemeius. Istoriografia comunista a consemnat printre focarele rascoalei si cele trei sate de mai sus. De fapt totul a fost un foc de paie, stins repede si oarecum abuziv de catre autoritati.