Romania la inceput de secol XX

In timp ce Europa traia euforia de "belle epoque", Romania rurala era departe de lumea civilizata. "Formele fara fond", cum numise Titu Maiorescu institutiile timpului, nu pareau sa faca fata realitatilor: foamea, analfabetismul, mortalitatea infantila, epidemiile.

NOI MEDIA PRINT PE PRISPA. Tarancile s-au oprit la odihna, si o data cu ele... timpul

In timp ce Europa traia euforia de "belle epoque", Romania rurala era departe de lumea civilizata. "Formele fara fond", cum numise Titu Maiorescu institutiile timpului, nu pareau sa faca fata realitatilor: foamea, analfabetismul, mortalitatea infantila, epidemiile.

Departe de Regatul Romaniei, lumea se dezvolta si se moderniza cu o viteza uimitoare. Se construiau orase, se lateau metropole, piata mondiala crestea odata cu intensificarea circulatiei marfurilor, a investitiilor si a fortei de munca. Societatea europeana avea o noua structura, rolul clasei mijlocii, al oamenilor "de rand" crescand din ce in ce mai mult. Alaturi de industrie, comert, transporturi si comunicatii, agricultura "traia" deja epoca mecanizarii.

MUNCA TARANULUI - FARA VALOARE. La inceput de secol XX, Romania se lupta sa iasa din "intunecimea" Evului Mediu prelungit pe meleagurile romanesti si de disputele dintre politicienii conservatori si liberali. "Marea guvernare conservatoare" (1888-1895) incercase sa modernizeze statul roman prin dezvoltarea industriei, bancilor, exploatarii solului si domeniilor proprietatii. Insa instabilitatea si imaturitatea politica au determinat ca nici unul dintre partidele implicate in reconstructia tarii - conservatorii si liberalii - sa nu gaseasca solutiile potrivite pentru societatea pe care o guvernau. Inaltele scoli occidentale, prin care politicienii vremii trecusera ca si studenti, nu i-au ajutat sa-si puna in aplicare teoriile invatate. Astfel s-a ajuns ca intre 1901-1904, Regatul Romaniei sa sufere una dintre cele mai puternice crize financiare.

PROTOTIP. Astfel de "haiduci ai muntilor" au infricosat Romania la 1907

Anemicelor succese obtinute in plapanda industrie romaneasca (dominata de extractia de petrol) n-au fost resimtite de "talpa societatii". Taranii nevoiasi au ramas la "mila" arendasilor si a marilor latifundiari, traind de pe o zi pe alta. Munca lor, prestata cu unelte si practici stravechi, parea fara valoare. Iata cum ilustreaza plastic istoricul si omul politic N. Xenopol epoca sa: "Un vagon de grau de 10.000 kg serveste pentru plata unui ceasornic de 100 de grame; palaria unei doamne elegante, cu marca unei case de moda reprezinta munca unei intregi familii de tarani pe un an intreg; un automobil de lux echivaleaza cu venitul anual al unei mosii de 300 de hectare."

PRIMII… DIN COADA. Dupa statisticile vremii, 85%-87% dintr-o populatie totala de aproximativ sase milioane de romani traiau si munceau la sat. Conditiile traiului in ruralul romanesc au ridicat mortalitatea infantila la cel mai inalt nivel din Europa. Cauzele mortii copiilor de sub un an se pastrasera aceleasi ca in Evul Mediu: bolile contagioase, alimentatia insuficienta, lipsa asistentei medicale. Cifrele epocii arata ca 94% dintre bolnavii de la sat mureau fara sa fie vreodata in viata lor consultati de un medic. "Asistenta" era asigurata de vraci si babe, cu buruieni si descantece. Organizarea sanitara a tarii fusese legiferata in 1874, iar in 1881 se infiintasera primele spitale rurale. Putinii absolventi de medicina nu se ingramadeau sa se infunde in vreun sat, practicand "apostoliceste" printre tarani. O raspandita boala era pelagra, deoarece taranii se hraneau cu porumb stricat. Odata contractata boala, oamenii sufereau de tulburari ale pielii, ale tubului digestiv si ale sistemului nervos, sfarsind ca alienati mintal. Daca in 1888 in Romania s-au inregistrat 10.600 de pelagrosi, in 1911, numarul lor crescuse la 80.000. Evident ca, in conditiile vremii, majoritatea nu ajungea la "inregistrare". Dupa modelul occidental, publicistica romaneasca incerca sa faca educatie sanitara taranilor, invatandu-i cum sa scape de raie, sa se lase de fumat ori sa se spele pe dinti. Daca de raie mai scapau cu leacuri babesti, dupa cum se vede si azi, oamenii satelor nu-si puteau face griji cu dantura.

DE-O MAMALIGA. Femeia desculta pregateste masa

SCOLITI LA… SCOALA VIETII. Preocupat de soarta invatamantului romanesc, si mai ales a celui rural, a fost Spiru Haret. De trei ori ministru al Instructiunii din partea liberalilor (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910), Haret a deschis calea invatamantului modern, introducand conceptul de "educatie nationala". Teoria sa era bazata pe trei principii: comunicarea (el coresponda cu toti cei in sarcina carora cadea educarea copiilor - invatatori, preoti, primari), practica (a organizat scolile normale, introducand cursurile practice) si conditia educatorului (a creat un sistem menit sa sprijine financiar si material invatatorii). Sistemul lui Haret nu s-a bucurat de o apreciere generala. Unul dintre contemporanii sai, Radu Rossetti, il critica astfel in lucrarea "De ce s-au rasculat taranii" (Bucuresti, 1908): "Scolile se inmultisera atat la sat, cat si la orase, ele deversau aproape in fiecare an asupra comunelor rurale ca notari, perceptori, ajutori de subprefecti un numar mare de oameni cu invatatura rudimentara si absolut fara crestere.

Recrutarea invatatorilor era foarte grea; se luau, pentru a invata, copiii baieti care mantuisera sau chiar nu mantuisera inca cursurile unei scoli rurale, calfe de negustori si chiar slugi boieresti cu o stiinta foarte elementara de carte. Seminarele, la randul lor, trimiteau in sate cate un preot care absolvise cursul cel mai prost, cateodata pe un fost subofiter, sau un fost notar, care intrase in tagma preoteasca pentru ca credea ca-i va aduce mai bun folos decat alta meserie. Toata aceasta lume era de obicei rau vazuta de proprietar si de arendas si tratata cu dispret nemascat. Ea se razbuna, propagand printre tarani idei egalitare si de impotrivire la abuzurile stapanesti."
Majoritatea taranilor era insa analfabeta, care pretindea ca adevarata scoala este "scoala vietii."

MUSUROAIELE CU PAIE. Cel care viziteaza azi Muzeul Satului din Bucuresti poate ramane cu impresia gresita ca in asemenea folclorice locuinte impodobite cu maiestrite obiecte decorative domiciliau toti taranii romani la inceput de secol XX. Casele si obiectele stramutate in Capitala au apartinut celor mai instariti si inzestrati artistic locuitori ai satului. In realitate, majoritatea locuintelor avea o singura incapere, cu peretii din lut si nuiele. Aici se ingramadeau in zilele friguroase de iarna si dormeau de-a valma toate generatiile unei numeroase familii.

Conditiile mizere de locuit ale taranilor au determinat redactia revistei enciclopedice populare "Albina" (fondata in 1897) sa dedice cateva articole subiectului "locuinta". Fara certitudinea ca revista are cititorii potriviti, publicista si prozatoarea Sofia Nadejde dadea, in numarul din februarie 1907, cateva sfaturi taranilor cum ar trebui sa-si pastreze casa curata, ca sa aiba o sanatate buna.

Din cele scrise, ne putem da seama cum locuia si cum, din pacate, mai locuieste taranul roman: "Daca omul ar putea pune aerul dintr-o casa neaerisita intr-un pahar sa-l vaza, cum vede apa, s-ar ingretosa grozav si, cum nu bea apa murdara, asa i-ar fi scarba sa soarba in plamani aer stricat si murdar. (…) Oamenii care-si fac din nou case ar trebui sa le podeasca pe jos si sa le puie ferestre mari si cari sa se poata deschide. (…) Care satean nu cheltueste pe an, afara de pe bautura si tutun, cu cununiile, cu cumetriile si cu botezurile? Cum gaseste bani pentru acestea, ar trebui sa inteleaga sa gaseasca bani si cand e vorba de sanatate. (…) Femeea gospodina va avea grija sa spoeasca la trei luni casa. Varul ucide orice molima. O casa varuita in alb e luminoasa si vesela. (…) E lucru rusinos pentru neamul intreg locuintele satenilor nostri. Strainii vorbesc de ele ca de niste locuinte de salbateci, adevarate musuroaie acoperite cu paie."
Din aceste "musuroaie", din frustrarile si lipsurile oamenilor care traiau acolo, au tasnit ura si scanteile rascoalei din 1907!

INDEMN "O casa varuita in alb e luminoasa si vesela. E lucru rusinos pentru neamul intreg locuintele satenilor nostri. Strainii vorbesc de ele ca de niste locuinte de salbateci, adevarate musuroaie acoperite cu paie" Sofia Nadejde redactor la revista Albina

RETORICA "Care satean nu cheltueste pe an, afara de pe bautura si tutun, cu cununiile, cu cumetriile si cu botezurile? Cum gaseste bani pentru acestea, ar trebui sa inteleaga sa gaseasca bani si cand e vorba de sanatate" Sofia Nadejde redactor la revista Albina

DE ALTADATA "In plina rascoala, bucurestenii sunt mai preocupati de scandalul de la Azilul Elena Doamna sau se duc linistiti la teatru de varietati cu cabaret francez si cinematograf sau Circul Siduli care anunta «Lupte cu dame»" Constantin Bacalbasa scriitor

IN ZADAR "Scolile se inmultisera atat la sat, cat si la orase, ele deversau aproape in fiecare an asupra comunelor rurale ca notari, perceptori, ajutori de subprefecti un numar mare de oameni cu invatatura rudimentara si absolut fara crestere" Radu Rosseti scriitor

CONTRA TARANILOR

Unul dintre cei mai fini observatori ai epocii de inceput de veac XX, omul politic si scriitorul Constantin Bacalbasa a descris in seria "Bucurestii de alta data" atmosfera ce domina Capitala in timpul rascoalei din 1907. El observase ca in timp ce taranii luptau pentru drepturile lor, bucurestenii isi indreptau furia impotriva "mujicilor" si cereau autoritatilor reprimarea rascoalei. "Presa independenta, constata Bacalbasa, e plina de aceste inspaimantatoare cruzimi care au trimis in pamant aproape 11.000 de oameni. In Bucuresti, insa, opinia publica este aproape unanima impotriva taranilor. Lumea tine minte numai despre cruzimile acestora, actele de represiune, insa, asasinatele in masa si individuale nu o miscau, fiindca le considera ca niste drepte si inevitabile masuri de represiune."

EUROPA PREMIULUI NOBEL

Inceputul de secol XX a marcat istoria omenirii prin numeroasele inventii si descoperiri tehnice si stiintifice realizate cu ajutorul guvernelor acelor state care au realizate importanta si utilitatea lor pentru propria dezvoltare. Drept urmare, implicandu-se in promovarea valorii in stiinta si tehnica, statele lumii civilizate, in special cele din Europa Occidentala, au investit in oameni de stiinta ca Wilhelm Roentgen (inventatorul razelor X), chimistii Marie si Pierre Curie, Ivan Pavlov, Robert Koch (cel care a descoperit bacilul cu acelasi nume), fizicianul Albert Einstein, ale carui cinci postulate i-au adus celebritatea. Omul de afaceri suedez, Alfred Nobel (inventatorul dinamitei), de exemplu, a cerut prin testament ca sume din averea sa sa fie acordate celor care au adus cele mai importante servicii umanitatii. Astfel, din 1901, Premiul Nobel recompenseaza munca a numerosi specialisti, oameni de litere sau politicieni, intre care a aparut o adevarata competitie pentru atragerea de fonduri private care sa le sustina activitatea.