Saracie in orasul de la capatul UE

Orasul a fost infiintat la 1 aprilie 2004. Astfel, flamanzenii au zis ca e gluma. Starea de nemultumire a oamenilor de rand cand s-a schimbat rangul localitatii si care a dus la cresterea impozitelor care au crescut, mai exista si acum. "Eu am vrut sa fie oras pentru simplul motiv ca nepotii mei vor trai in conditii mai omenesti", spune Toma Ciobanu, consilierul primarului PSD.

FUGA DUPA BANI. Majoritatea celor ramasi in Flamanzi sunt batranii, cei tineri dand meleagurile natale pe mirajul strainatatii

Orasul a fost infiintat la 1 aprilie 2004. Astfel, flamanzenii au zis ca e gluma. Starea de nemultumire a oamenilor de rand cand s-a schimbat rangul localitatii si care a dus la cresterea impozitelor care au crescut, mai exista si acum. "Eu am vrut sa fie oras pentru simplul motiv ca nepotii mei vor trai in conditii mai omenesti", spune Toma Ciobanu, consilierul primarului PSD.

"Daca Flamanziul ramanea comuna se degrada, ca bani pentru investit nu erau. Acum sunt sanse, speram la fonduri europene", mai spune Ciobanu, care este de profesie invatator. Autoritatile recunosc ca stau mai prost la capitolul orientarii politice: cand fostul primar era liberal, la putere era PSD-ul, acum, cand primarul e PSD-ist, sus sunt ceilalti. "Totusi, incet-incet, mai vin parale, am mai facut drumuri, extindem reteaua de apa. Avem apa de la Botosani, s-a facut reteaua prin ’80, acum o tragem la Poiana, acum o parte din oras. Gaz este la Harlau, am inteles c-o sa ajunga si la noi, am mai vorbit cu parlamentarii sa se implice. Nu conteaza culoarea politica, sunt alesi de oameni si important este sa ramana ceva, ca certurile astea dintre demnitari nu le mai stie nimeni peste 10 ani." Orasul are scoli, dar marele necaz e cu centrul medico-social, in care lucreaza doar un medic generalist, directorul. Acum, pentru orice boala, flamanzenii trebuie sa mearga la Botosani, iar multe femei au nascut in ambulanta. Mandria noului oras? Un drum asfaltat pentru un milion de dolari, facut insa pe vremea cand Flamanziul mai era comuna. Obiectivul prioritar? Realizarea iluminatului public. Marele of? Transformarea spitalului in centru medico-social. Telul zilnic? Bani pentru mancare si pentru plecarea la munca in strainatate.

FLAMANZII FLAMANZILOR. Intalnim pe gospodarul Ghita Rebenciuc, 66 de ani, pensionar CAP, caruia ii e mila de vecinul lui sarac, Marcel Ursache, 53 de ani, fost strungar la Botosani, un personaj reprezentativ pentru partea intunecata a Flamanziului de astazi. Locuieste intr-o casa din chirpici. Peretii? O ruina. Acoperisul s-a rupt si s-a pravalit in partea din vale a casei. Fara sobe, chinuit, intepenit de frig, sta pe un pat plin de molii si praf, aproape de fereastra. Bulendrele inghetate, rascolite, sunt tepene si-l sufoca in singura camera in care se cunoaste ca a calcat picior de om. Chinuit. Sta la geam si citeste un ziar in care timpul pare ca s-a oprit. Are patru ani de cand n-a mai facut focul in casa, pentru ca soba-i daramata. Un borcan cu untura, o ceapa si un colt de paine, la geam, sunt proviziile lui pentru cateva zile. Acum are ce manca, dar sunt saptamani intregi cand nu are ce pune in gura. Cand nu mai rezista merge la vecini si cere. Munceste cu ziua pe unde apuca. De Sarbatori a baut si s-a culcat. Vecinul lui spune cu rusine ca nici la wc nu-l lasa alti vecini sa se duca zicand ca da tarcoale si fura. De aceea isi face nevoile intr-o anexa a locuintei. Celelalte camere, goale, au imbatranit de la atatea crapaturi, pe jos e pamant, nici vorba de dusumea. Lui nea Ghita ii e mila de vecin, dar recunoaste ca nici el nu s-ar putea descurca daca n-ar avea doi copii in Italia: "Am 11 porci, doi vitei, doi cai, noua oi, iar din cele 130 de gaini mi-au mai ramas 30, ca-n restul a dat boala. Da’ n-am ce face cu animalele, nu le cumpara nimeni. Cu Europa asta nici atat. Si cu pensia CAP, de 60 de lei, de abia platesc cablul si lumina. Am sase hectare de pamant, dar nu le pot lucra, ca-s departe, si nu mai am voie sa ies cu caruta pe drum, ca-i european. Daca asa-i in UE, n-o sa ne fie mai bine, ci mai rau".

FAMILIA DIN USCATOR. Omul, care nu-i multumit de soarta sa, mai are insa suflet sa vada si de altii. "Uite colo, peste drum, sta un baiat fara parinti, fara nevasta. N-are nici macar lingura si farfurie, asa-i de necajit. Oleaca mai spre dreapta, langa moara de grau, e o femeie bolnava, si numai fata ei ii are de grija. Stau mai bine cu banii, au o pensie de vreo doua milioane. Dar altceva n-au nimic", spune nea Ghita. Mai spune ca unii sunt si lenesi si ca, daca s-ar bate un pic, ar razbate. Asa ii coplesesc neputinta si saracia. Necajiti sunt si cei din blocul de garsoniere din dosul primariei. Sotii Dumitru si Gabriela Borcoi, care abia au trecut de 20 de ani, isi duc viata si-si cresc copiii in uscatorul de la parter. N-au lumina, n-au apa, n-au caldura si nici macar wc. "Copiii sunt bolnavi amandoi, traim din venitul minim garantat. De Craciun, abia am avut ce manca, de cadouri ce sa mai spun, copiii astia nici nu stiu ca exista asa ceva!", spune cu naduf mama. Sotul a lucrat doua luni, dar a fost dat afara. Singurul bun al lor e uscatorul, cumparat acum cativa ani cu doua milioane de lei, iar lucrul cel mai de pret sunt copiii. Familia Necula are cinci copii, iar cele sapte guri trebuie sa se indestuleze lunar cu 2 milioane. Orasenii au mila de acesti necajiti, le mai dau de mancare copiilor: "De Craciun ti se rupea inima sa-i vezi la colindat: dezbracati, cu picioarele goale...".

CINSTIRE. Monumentul inchinat evenimentului, un obelisc inscriptionat, dar ale carui litere nu se vad decat de aproape

COMEMORARE. In ciuda problemelor sociale, autoritatile se gandesc sa pregateasca pentru 2007 un moment care sa marcheze trecerea a 100 de ani de la Rascoala si care sa aminteasca indeosebi celor tineri ceea ce au facut bunicii lor. "Va trebui sa vedem ceva, nici nu stim daca e comemorare sau aniversare. Cei mai in varsta stiu de eveniment, cei de 70-80 de ani stiu mult mai multe decat tinerii, au aflat de la parintii lor. Dar elevii de acum nici nu au de unde sa afle decat din familie. In manualul de istorie se aminteste foarte putin despre Flamanzi si, din moment ce copiii nu mai invata la scoala, peste cativa ani nu se va mai sti nimic. Ori ar putea afla gresit: eu, de exemplu, am fost indignat cand am citit ceva scris de un domn Stoenescu, care sustine ca in 1907 a fost vorba de o miscare antisemita si ca n-ar trebui trecuta ca eveniment", explica invatatorul. Cele spuse sunt adevarate - oamenii la 30-40 de ani au aflat doar ca a fost Rascoala, dar ce s-a intamplat atunci habar n-au, desi ar fi putut afla din "surse sigure". Mai toti au un raspuns: "Nu mi-au povestit bunicii".

PRIBEGIE. In Flamanzi sunt cam 5.200 de case, iar la fiecare a treia sunt oameni plecati in strainatate, ba chiar cu intreaga familie. "Cei tineri, incepand de la 17-18 ani si pana la 40-50, pleaca in strainatate, iar plecarea lor e mana cereasca pentru oras. Vin cu bani si, la fel de important, cu alte ganduri. Incet-incet au aparut locuinte. Mai toti ar vrea sa plece, dar sunt si someri care n-au nici bani de drum. Dar sunt si dintre cei care urmaresc umbra toata vara, care zic doar ca cutare a facut aia sau cealalta. E invidie, lene, ca noi ne-am invatat oleaca rau, ca suntem cei mai cei dintre toti". Rezultatele plecarii in strainatate se pot vedea insa in doua feluri: in casele noi, insirate ca margele pe ata de-a lungul soselei principale, dar si in neputinta batranilor de a mai ingriji pamantul pentru care au suferit atat.

REVOLTA DIN 1962. In istoria de peste 100 de ani a Flamanziului, razmeritele au fost mai multe, si fiecare dintre ele a avut aceeasi cauza: pamantul. Erau saraci oamenii, indiferent de cate reforme s-au facut. "Dupa razboiul de Independenta, i-au dat unuia un hectar, dar in mai putin de 20 de ani l-a impartit la cinci-sase copii. Si mai este un lucru: la noi, mosiile sunt foarte intinse, merg pana la 30 km departare, sunt greu de lucrat". Asa ca nemultumirea adunata a dus la izbucniri: in vara lui 1831, cand exploatarea le ajunsese taranilor la os, in 1907, cand satenii s-au trezit in prag de primavara fara contracte noi de invoiala si cu amenintarea ca unele invoieli vor fi mai grele. Apoi, in 1962, cand intovarasirea dinaintea colectivizarii i-a lasat aproape fara sa aiba ce manca. "Primarul de atunci a fost batut cu traistele de ardei, Alexandru Stefaniuc il chema. L-au bagat oamenii sub un pod si au dat in el cu ce-au putut. A fost inceputul unei noi rascoale, au venit oamenii cu sutele. In fosta primarie, ca acolo s-a petrecut, cativa activisti sositi sa linisteasca spiritele au iesit pe geamul din spate si au fugit cu un IMS. In noaptea aceea i-au luat pe sateni cu masinile, i-au batut, dar le-au dat drumul, nu i-au tinut in puscarie. Apoi oamenii au intrat in colectiv cu «inventarul viu si mort». Noi, de exemplu, am taiat sania, tata n-a vrut s-o dea, am taiat-o noaptea si am dat-o pe foc. Dar propaganda a functionat foarte bine si au fost nemultumiti cei care aveau suprafete mari. Cei cu putin au zis ca acum e vremea lor sa traiasca".

TOT VREM PAMANT. Necazuri cu pamantul sunt si acum, iar oamenilor tot nu le ajung ogoarele manoase, desi urmasii lui Mihail Sturdza, fostul boier de odinioara, au incercat sa revendice terenurile, dar s-au lasat pagubasi. "Dar probleme tot avem, litigiile n-or sa se rezolve nici cand ne-or da afara din Uniunea Europeana. Neamurile se cearta pentru pamant, merg in justitie si nimeni nu lasa de la el." Si mai mult, ceea ce a avut obstea - iaz, padure si teren arabil - inca nu a fost inapoiat. "Am obtinut padurea, care a ramas tot la obste, dar iazul Dracsani nu e inca al nostru si tare ma tem ca nici nu va fi. Si sunt peste 700 de hectare de luciu de apa. A fost concesionat unei firme si nu-l putem lua inapoi. Oamenii chiar au vrut sa puna mana pe bate si sa mearga sa obtina dreptatea, ca protestele de la Prefectura Botosani n-au impresionat pe nimeni. Dar i-am linistit. Le-am spus ca aceia care au concesionat lacul au niste acte, fie ele legale sau nu, iar noi n-avem nimic, asa ca or sa vina jandarmii si or sa ne dea la coaste. Atunci i-am potolit, dar nu se stie daca nu o vor lua de la capat."

AGRICULTURA DE SUBZISTENTA. In proaspatul orasel Flamanzi, in care sunt 100 de familii ce primesc ajutorul minim garantat, ocupatia de baza e tot agricultura. Acum se cultiva in general cereale, dar oamenii se indeletnicesc si cu cresterea animalelor, cu viile si livezile. E o agricultura de subzistenta, care nici nu te imbogateste, dar nici nu te lasa sa mori de foame. Oamenii nu sunt nici mai bogati, nici mai saraci ca altii. Industria s-a dus, singura fabrica, de confectii, abia mai functioneaza, salariile se platesc mai rar, iar investitori nici gand sa vina. "Nici nu-i de mirare: cine ar vrea sa bage bani intr-o zona cu cel putin sase luni de iarna? Au trecut pe aici oameni cu bani din Romania, s-au uitat fara ca macar sa se dea jos din masina si au plecat mai departe", spune consilierul. El recunoaste si ca nici mari bogatasi nu mai sunt si ca tot pamantul este baza: "Inainte, la CAP, multi s-au invatat a fura, oamenii regreta CAP-ul. Munceau si atunci, dar ca organizare, ca disciplina regreta. Atunci cand s-au lichidat CAP-urile n-au mai ramas nici utilaje, nimic".

MUZEUL A ARS. La Flamanzi a fost un muzeu al rascoalei, amenajat in conacul caruia au incercat sa-i dea foc taranii in 1907. Cladirea n-a ars in urma cu un secol, dar a fost mistuita de flacari in urma cu un deceniu, a luat foc de la o soba. Si s-au facut scrum toate obiectele de acolo, costume populare foarte vechi, uneltele folosite la rascoala pe post de arme... "Avem o cladire de patrimoniu, fosta primarie, unde s-au adunat in 1907 400-500 de tarani inainte de a porni spre conacul in care statea administratorul Iorgu Constantinescu. Am vrea sa o facem muzeu, dar si aici e o problema: ne luptam in justitie cu Ocolul Silvic, caruia i-a fost data in administrare. Si eu, cel putin, mai am o indoiala - nu cred ca un liberal poate sa infiinteze un muzeu al rascoalei, chiar daca noi gasim materialele necesare."

EMANCIPARE. La Flamanzi, doar cei mai batrani mai respecta datinile, dar un om imbracat in costum popular e greu de vazut. Isi mai iau straiele de sarbatoare doar atunci cand ansamblul format din trei generatii, infiintat in 1936, iese la joc. "Mai sunt femei care stiu a tese, a coase, dar nu mai vezi costume populare decat cand ies cele trei generatii la dans. La inmormantari se pastreaza ritualul, si nuntile sunt traditionale, desi au si elemente de modernitate, noul patrunde incet. Nu se mai spala cu lesie, acum lelita Marita vine seara si-si ia cafea, chiar 50 de grame, daca de atat are bani." Tinerii s-au emancipat, fac dragoste folosind ca afrodisiac canalul de adulti de pe televiziunea satelit. In ceea ce priveste mancarea, flamanzenii sunt statornici, desi au cam inlocuit mamaliga cu painea feliata: "Desculti si cu burta plina, e o vorba a locului". "Ce produc acasa e lucru bun, dar se cumpara mult de la magazine. Bani strang din bucatica lor de pamant, din productia animaliera si vegetala, se mai duc cu ziua. Cel mai sarac om n-are nici o gaina si oi mai putine", glumeste Toma Ciobanu.

NIMIC NOU. Un oras care a ramas la fel ca pe vremea cand era doar un satuc cu oameni nevoiasi

PARLAMENTARII NU VIN. Exista o mandrie a flamanzenilor, iar cei mai in varsta nu concep sa stea in alta parte. Asa ca oamenii nu inteleg de ce nici un politician nu le trece pragul. A fost un cabinet parlamentar in mandatul trecut, dar, din 2004 si pana acum, nici un alt demnitar n-a pasit prin noul oras. "Parlamentari vin prin Flamanzi cand trec de la Botosani la Iasi si invers. Nici un politician nu si-a manifestat dorinta de a-si deschide aici cabinet, desi exista un important capital electoral." Altfel, nici cei de la judet nu se inghesuie sa ajute Flamanziul: "Vin bani la judet, dupa Botosani si Dorohoi am fi noi la impartirea fondurilor, dar Darabani ia mereu inaintea noastra". Singurul politician care le-a calcat mai des pragul a fost Razvan Theodorescu, care a ajuns la Flamanzi de mai multe ori.

BAUTURA. Daca ar fi sa-si promoveze orasul, autoritatile locale ar alege trei elemente semnificative: "In primul rand, formatia de dansuri alcatuita din trei generatii, in al doilea, un om, pentru ca factorul uman e cheia aici, pentru ca flamanzenii sunt oameni muncitori. Iar al treilea ar fi scoala. Pe lista neagra as pune bautura, pe care as scumpi-o foarte mult, si o caricatura a taranului de tip nou l-ar reprezenta vorbind la celular in timp ce sta in caruta ancestrala trasa de un cal la care trebuie sa-i pui doua proptele sa nu cada gramada", mai este de parere consilierul primariei.

CE-SI MAI AMINTESTE SATUL

Oamenii din sat spun ca, la Flamanzi, rascoala n-a durat mult, pentru ca au intervenit jandarmii, au arestat oamenii si i-au dus la Botosani. Insa valvataia de la Flamanzi s-a extins ca un suflu de explozie mult mai puternica, spre sud. "Aici nu au fost violente si nu au murit oameni. Aici a fost flacara, oamenii au fost arestati, batuti si eliberati apoi. Flamanzenii s-au potolit de frica, dar numai ei stiu cum. Starea de nemultumire a ramas. In perioada colectivizarii, numele de Flamanzi dadea fiori. Daca spuneai de unde esti, ceilalti se dadeau la o parte. Mergea o vorba ca, in 1907, la Flamanzi a fost taiat capul primarului si pus intr-un bat. E o nascocire, probabil ca si povestea ca Sturdza ar fi vrut sa-si faca aici un conac cu 365 de camere, cate una pentru fiecare zi a anului", povesteste un localnic. Ultimul martor la rascoala de la 1907, mos Grigore Ungureanu, a murit inainte de Revolutie, iar urmasi ai celor care au fost capii razmeritei nu sunt. "L-am cunoscut si pe el, si pe cativa dintre capii razmeritei: invatatorii Maxim si Simionescu. Ei povesteau ca, in acele zile, nemultumirea si tensiunea pluteau in aer. Initiatori au fost fratii Trifan si Roman Grosu de la Prisacani. Oamenii s-au adunat intai la Primarie, apoi au mers la conacul lui Sturdza, in care locuia administratorul Iorgu Constantinescu, si l-au batut. Taranii au vrut sa dea foc conacului, dar n-au putut sa-l incendieze. Peste ani, acolo a fost amenajat muzeul rascoalei, care a ars insa in anii ’90. E mare pacat, pentru ca avea exponate importante: costume populare foarte vechi si armele folosite in 1907. De la conac n-a mai ramas decat poarta de la intrare si o bucata din scara interioara. Alaturi a fost in perioada socialismului sediul CAP, iar acum e o firma care colecteaza lapte."

PRIMA ATESTARE DOCUMENTARA

Orasul Flamanzi este una dintre localitatile ce marcheaza linia vestica a Campiei Moldovei la contactul cu Podisul Sucevei, situat in nord-estul Romaniei. Flamanziul este infratit cu Vatra Moldovitei din Suceava, iar la 1 decembrie 2006 s-a semnat protocolul cu Causeni din Basarabia. In acest din urma caz, de vina a fost imaginatia: la moldoveni, causul e un fel de linguroi, asa ca s-a facut o asociere - un caus pentru flamanzi. Prima atestare a localitatii este la 4 septembrie 1605, iar denumirea se atribuie faptului ca in zona s-au asezat cu secole in urma oameni saraci, veniti din alte zone, fara posibilitati materiale si carora localnicii le spuneau "flamanzi". A fost o tentativa in anii ’70 de schimbare a denumirii comunei, ar fi trebuit sa i se se spuna Victoria Socialismului, dar s-a renuntat. Flamanzenii au avut insa si inconveniente cu numele localitatii: suna a banc sa spui gradinita de copii Flamanzi ori ferma de ingrasare a mieilor Flamanzi, subliniaza consilierul primariei. La 4 martie 1605, satul Flamanzi este amintit intr-un document emis in cancelaria voievodului Ieremia Movila.

NOII ARENDASI Cel mai bogat flamanzean e Aurel Prisacaru, proprietar de ferme de animale si de firme de transport. Flamanzenii sunt nemultumiti ca pe pamantul pe care i-l dau in arenda nu primesc mai mult de 400 kg de porumb la hectar. Ca bogatas, satenii il mai dau exemplu si pe Toma Lipciuc, mare proprietar, cu brutarie, dar il si compatimesc, ca i-a murit nevasta. Mai este si inginerul Abacioaiei, care se ocupa de cresterea animalelor si de pamantul in asociatie. A mostenit si peste 20 ha de teren, pentru ca familia sa a avut dintotdeauna pamant.

RAMASITA Pe locul in care a fost pana nu demult cladirea conacului, acum locuieste Ioan Calin (30 de ani) cu cei doi copii si cu sotia. Omul a fost plecat in strainatate si, cand s-a intors, a cumparat o bucata de pamant si si-a inaltat gospodarie. "Aici era groapa de gunoi. L-am curatat si mi-am facut casa", spune el. Tanarul a sadit an de an, langa piatra ramasa din scara conacului, cartofi. A vrut s-o scoata si s-a straduit mult, dar n-a putut. Norocul lui, pentru ca a fost avertizat de reprezentantii Primariei ca ar fi distrus un monument istoric.