39 de ani n-a vrut sa auda de Romania

Miki Haiblum s-a nascut in Israel. Parintii lui au parasit Romania in anii de dupa razboi, din cauza comunistilor. Desi familia a pastrat obiceiurile din tara materna, fiul refuza sa aiba vreo legatura cu romanii. Moartea tatalui i-a schimbat viata.

Si-a ascultat parintii vorbind romaneste, 39 de ani, dar le raspundea in ebraica. A inceput sa vorbeasca limba parintilor de doi ani. Langa Miki nu mai este tatal sau, care sa-l oblige sa mai renunte la limba ebraica. O face din placere.

Parintii lui s-au nascut in Bucuresti, oras pe care l-au parasit acum 54 de ani, dar s-au cunoscut si au intemeiat o familie in Israel. Romania trecuse prin razboi, regimul comunist incepuse sa acapareze tot ce inseamna libera initiativa, iar Israelul, care tocmai isi castigase independenta in 1948, isi deschidea granitele pentru evreii din toata lumea. Au plecat de aici cu gandul ca vor avea o viata mai buna intr-o noua patrie. In Israel, toti nou-venitii erau grupati in zone, in functie de tara din care veneau.

"Pana cand am implinit 39 de ani, nici nu am vrut sa aud de Romania, la fel ca si fratele meu. Stiam ca parintii nostri provin din aceasta parte a lumii, dar ma simteam israelian. Pana atunci auzisem despre Romania ca e o tara saraca, comunista, ca nu ai ce sa mananci si nu poti face nimic. Habar nu aveam ca e un pamant asa de frumos si de interesant."

Romania bogata, cu oameni foarte saraci

Tatal lui Miki Haiblum a murit in iunie 2002. Religia mozaica impune o perioada de doliu de sapte zile, in care stai pe podea, nu te uiti la televizor, nu te speli si vorbesti mereu despre cel care a disparut dintre vii. "Stateam cu mama si cu fratele meu si a venit vorba despre Romania, tara din care venea tata. Atunci am decis ca vreau sa vin sa vad unde sunt radacinile mele. Trei luni mai tarziu plecam cu ei in prima calatorie spre Romania, o calatorie ce avea sa-mi schimbe viata." Prima impresie? "Nu intelegeam mai nimic. Am vazut lucruri foarte frumoase si extrem de urate, la un loc. Oameni foarte saraci, intr-o tara foarte bogata. Cand am iesit din Bucuresti si am vazut atatea ape si paduri, bogatii pe care nu le intalnesti in Israel, m-am mirat cum pot fi romanii saraci."

In Bucuresti a trait emotii foarte mari. In prima zi pe care a petrecut-o in Capitala a fost sa vada mormantul bunicului sau, Leonard Levi Mintis, care odihneste in Cimitirul Evreiesc de pe Soseaua Giurgiului. "Din ce mi-a povestit mama am aflat ca bunicul a fost un fel de "vedeta". A fost timp de mai bine de 30 de ani tenorul Templului Coral din Bucuresti. Tot aici mi-am intalnit si bunica vitrega, cea de-a doua sotie a bunicului meu. Cand m-a vazut a ramas muta de uimire si a inceput sa planga." Abia apoi a aflat de ce: "Semeni leit cu bunicul tau, in vremea in care l-am cunoscut!".

Auzeau romaneste, dar raspundeau in limba ebraica

A doua zi au inceput sa caute casa in care s-a nascut mama sa. Trecusera mai mult de 50 de ani de cand plecase din Romania si nu credea ca o s-o mai gaseasca. "Ne-am invartit vreo trei ore pe Calea Dudesti pana am dat de ea. A fost ceva uimitor. Singura casa care nu a fost daramata in acea zona este cea in care s-a nascut mama. E darapanata si locuita de niste tigani acum, dar e o minune ca mai exista inca. Atunci mi-am dat seama ce legatura exista intre mine si aceasta tara din care imi plecasera parintii."

Miki Haiblum spune ca este ciudat ca toti evreii care au venit in Israel in anii ’50 au incercat sa uite locurile in care s-au nascut si sa ia viata de la capat. Chiar si el, care s-a nascut in Israel, isi zicea: "Bine, parintii mei sunt din Romania. Si ce daca? Nu-mi pasa!". Ei bine, nu e chiar asa. Orice pamant isi cheama copiii acasa. Asta a inteles cand a venit in Romania.

"Acasa am auzit vorbindu-se romaneste, dar nu-mi puteam imagina cum o tara intreaga sa priceapa aceasta limba. Intelegeam tot ce auzeam in jurul meu. Parintii vorbeau romaneste intre ei si, cand eram copii, vorbeau si cu noi in romaneste. Dar eu si fratele meu eram mandri, ne incapatanam si le raspundeam in ebraica." Si acum, dupa mai mult de 50 de ani de stat in Israel, mama vorbeste si scrie mai corect in romana decat in ebraica.

A trebuit sa treaca 40 de ani pentru a descoperi cine este

Desi pare amuzant, cand se duce in casa mamei lui se simte ca in Romania. Are o locuinta decorata traditional, cu stergare, oale de lut si reproduceri dupa tablouri de Grigorescu. "Imi pune sa mananc mancare de fasole, sarmale cu mamaliga sau salata de vinete, in timp ce la televizor vorbeste Teo de la Pro TV. Pe un perete e atarnat "Carul cu boi" al lui Grigorescu. Desi toate astea se intampla in Israel, zici ca esti in Romania! Desi am crescut intr-o casa in care mentalitatea era pur romaneasca, n-am inteles acest lucru decat cand am venit aici si mi-am gasit radacinile. A trebuit sa treaca 40 de ani pentru a descoperi cine si ce sunt, de fapt."

Fara sa vrea, Romania i-a schimbat viata. In Israel a studiat management hotelier si a profesat in acest domeniu pana s-a plictisit. Si-a cautat o noua ocupatie, a studiat doi ani la Arhitectura si si-a deschis un birou de design, cu specializare pe decorarea cafenelelor. Pentru ca a avut multe contracte in Italia a invatat foarte multe despre ce inseamna cafeaua pentru italieni. "Eu insumi sunt un mare cafegiu - beau cel putin 10 cafele espresso pe zi. Nici in Bucuresti nu puteam trai fara cafea! Si am cautat o cafea buna, dar n-am gasit. Asa m-am gandit sa-mi deschid propria cafenea, mai ales ca merita sa fac o investitie in cea de-a doua mea tara. M-am zbatut un an de zile ca sa inchei contracte cu furnizorii, cu asociatii mei si sa obtin licenta de la o firma de renume din Italia. Acum, in fiecare dimineata la ora 7:00, beau un espresso in cafeneaua mea italieneasca."

Trei luni s-a chinuit sa gaseasca un spatiu potrivit pentru o cafenea tipic italiana in centrul vechi al Bucurestiului. Isi limitase perimetrul intre Piata Unirii, Piata Victoriei si Bulevardul Nicolae Balcescu. Dupa atata cautare, putea sa-si deschida o agentie imobiliara, pentru ca stia fiecare spatiu comercial liber din aceasta zona. Stia cat costa, cine e proprietarul si cine il folosise inainte de a se elibera. "Am lucrat cu mai mult de 25 de agentii imobiliare ca sa-l gasesc si am cumparat fiecare ziar in care apareau anunturi de inchirieri. Asa de mult am batut centrul vechi pe jos, ca stiu fiecare coltisor si cu ochii inchisi."

In Israel se simte ca un turist

Miki Haiblum e acum un "navetist", caci pleaca in Israel cate trei zile la fiecare doua saptamani. Familia lui - sotia si cei doi copii - sunt inca acolo. Daca ii va merge bine afacerea intentioneaza sa-i aduca la Bucuresti. Dupa doi ani de la prima vizita in Romania, s-a mai obisnuit cu paradoxurile care il socau la inceput. Desi nici acum nu le intelege pe toate. Spre exemplu, a dat sase anunturi ca angajeaza femeie de serviciu, si chiar daca ofera un salariu mai mare decat cel obisnuit, nimeni nu se arata doritor sa munceasca. "Nu inteleg, oamenii se plang ca nu au ce manca, dar nici nu vor sa-si ia un serviciu."

Cand se intoarce in Israel se simte "cam ciudat", ca un turist. Mai acasa se simte in Romania. Mai ales acum, ca si-a cumparat un apartament, are o afacere aici si a primit si pasaport romanesc. A invatat chiar si sa aiba rabdare, calitate neaparat necesara la romani. Are un singur regret: "Imi pare rau ca bunicul meu nu mai traieste, ca sa vada ca o parte din familia lui s-a intors in Romania".

A refuzat sa emigreze in Israel

Leonard Levi Mintis, bunicul lui Miki Haiblum, a fost tenorul Templului Coral din Bucuresti mai bine de 30 de ani. In 1950, el a refuzat sa emigreze in Israel, dar si-a lasat sotia si fiica sa plece. S-a recasatorit cu o crestina, de-o seama cu fiica sa, o "femeie foarte cumsecade, care i-a fost alaturi pana la sfarsit. Cand bunica vitrega m-a vazut, mi-a spus ca seman teribil de mult cu bunicul, cand l-a cunoscut. Am plans impreuna la mormantul lui din Cimitirul Evreiesc", spune nepotul.