"Am dezertat cu succes din moarte!"

Dupa doi ani de lupta cu boala, profesorul Rostas a invatat din nou sa mearga, sa scrie si sa citeasca. Este si maghiar, si bucurestean, si om de presa, dar si un destoinic cercetator. A cunoscut si viata, dar si moartea. La varsta cand parintii dau lectii de viata copiilor, profesorul Zoltan Rostas invata sa mearga, sa scrie sau sa citeasca. Pentru a putea sa continue publicarea lucrarilor stiintifice si scolirea studentilor.

NELINISTE. Printre nenumaratele carti ce-i impanzesc peretii, profesorul Rostas isi petrece timpul scriind si realizand planuri de viitoare proiecte

Profesorul paseste incet si apasat. Parul si-a pierdut de mult culoarea, fermitatea miscarilor a disparut, insa niciodata nu a uitat sa zambeasca. Studentii il indragesc pentru respectul cu care profesorul le vorbeste, dar si pentru simplitatea si modestia cu care se prezinta in fata lor. Se numeste Zoltan Rostas. Preda la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. Si dupa un atac cerebral, nimic din viata asta nu pare sa-i fie strain. A trait pe propria piele si binele, si raul, "dezertand cu succes din moarte", dupa cum el insusi marturiseste.

"EU AM AVUT MENTALITATE DE TARAN!". Ca sa vorbesti cu profesorul Rostas, trebuie doar sa indraznesti. Si sa ai ragazul sa-l asculti. Are 59 de ani, iar viata i-a ingreunat de multe ori pasii. Dar poate cea mai crancena lupta a dus-o acum 10 ani, cand oboseala, stresul si agitatia vietii de ziarist au asternut intunericul in existenta sa. Un accident cerebral avea sa-l tina mai bine de doi ani departe de studenti sau de numeroasele sale proiecte. "Foarte interesant a fost procesul de reinvatare. Eram ca un copil nou-nascut, care invata sa mearga, sa tina ceva in mana, sa manance. Dar nu imi disparuse nimic din memorie!", povesteste cu seninatate profesorul. A trebuit sa invete din nou sa citeasca. Nici acum cu mana dreapta nu poate sa faca mare lucru, de aceea la scris isi foloseste mana stanga, in care nu ar fi crezut ca va pune vreodata pixul sau stiloul. Spune insa ca norocul lui a fost sotia, care l-a dus la timp la spital. Au urmat de atunci luni intregi de exercitii si de lupta. Se gandea ca este imposibil sa ramana neputincios pe veci. "Daca astazi pot sa merg, se datoreaza etajului 4 la care stau. Si sedintelor de reabilitare. Ajunsesem sa fac si pe ascuns, ignoram oboseala", spune Zoltan Rostas cu hotarare. "Am avut mare vointa, desi in viata de zi cu zi nu vointa ma caracterizeaza. Foarte multi oameni de varsta mea, cum nu reuseau ceva, cum incepeau sa planga. Eu radeam. Cred ca am fost si putin inconstient. In spital am intalnit oameni cu studii sau functii inalte. Am realizat ca au cazut pentru ca li se parea imposibil sa redevina ceea ce au fost. Si mureau, in loc sa se ajute singuri. Eu am avut o mentalitate de taran. Mi-am dat seama de asta discutand cu un om de la sat. Tragea de viata cu infrigurare, facea mereu exercitii, spunand ca el are animale, gospodarie de tinut, copii de crescut." Pe toate le povesteste acum degajat, caci au devenit "istorie", dupa cum ii place sa spuna. Exista insa momente de cumpana, cand nu isi aminteste de anii in care era robust si sanatos, ci mai degraba de povestea tragica, ce reinvie pentru cateva secunde, amintindu-i ca trebuie sa mearga inainte.

CARTE DESCHIZATOARE DE DRUM. A pus in pagini de carte amintiri din perioada anilor ’80, informatii culese din timpul facultatii, dar si din vremea cand era reporter la radio. Anii de facultate i-a petrecut la Cluj. A locuit ba in gazda, ba la camin. "Cum ma plictiseam de una, ma duceam in cealalta parte", isi aminteste profesorul. Nu a fost nici rebel, nici boem. Prin anul III i s-a intamplat un lucru extraordinar. In maini i-a picat o lucrare, "Masa singuratica", scrisa de David Riesman, care i-a marcat traiectoria. De atunci, drumul catre profesie a inceput sa se batatoreasca. "Multa vreme am fost in deriva. Citeam carti care ma plictiseau si nu m-as fi gandit ca o sa o iau pe aceasta linie, mai ales ca noi am fost prima generatie in care s-a predat sociologia la facultate", povesteste profesorul Rostas. Tot la Cluj, in 1968, Zoltan Rostas a fost printre cei care au fondat prima revista studenteasca de cultura, Echinox, care exista si astazi.

PREMIERA. In 1970, alaturi de colegii sai de redactie, studentul Zoltan de pe atunci se mandrea cu aparitia primei reviste de cultura, Echinox

DE LA TELEVIZIUNE LA UNIVERSITATE. Ajuns la Bucuresti, Zoltan Rostas a dorit sa patrunda in televiziune. Auzise de infiintarea unei redactii maghiare in cadrul TVR si a intrat acolo cu ajutorul unui profesor. "In televiziune se ajungea numai cu repartitie guvernamentala. Asa ca m-au controlat sa vada daca nu sunt dusman de clasa, ca nu cumva sa pun in pericol sistemul", povesteste profesorul. A stat patru ani in televiziune, iar urmatorii trei in radio. "A fost perioada cu cea mai mare libertate. Tot ceea ce voia seful meu erau interviuri cat mai multe. Faceam cate trei-patru pe saptamana, cu magnetofonul de vreo 6 kg pe umar. Mi se intampla ca la sfarsitul unei saptamani sa pic de oboseala. Dormeam doua zile si o luam iar de la capat." Dupa Revolutie a ajuns in mediul universitar. Experienta in presa, dar si doctoratul in sociologie la care era inscris i-au deschis drumul. "Mi-am dat seama ca presa nu mai era de mine, am vazut atata fatarnicie, oameni care, cu o luna in urma, tineau discursuri la sedintele de partid, iar apoi faceau pe justitiarii, ca m-am scarbit."

MANDRIE DE SOCIOLOG. Dintotdeuna, scopul sau a fost sa faca sociologie. Nu a existat oras pe care sa nu-l traverseze noaptea cu trenul, pentru ca dimineata sa o rezerve discutiilor, si nici invitatie la conferinte pe care sa o refuze. Metri intregi de banda inregistrata cu vorbele oamenilor - intelectuali, muncitori, aristocrati - au devenit substanta lucrarilor sale. "In 1980, a fost un congres mondial de istorie. Am facut interviuri in dreapta si stanga. A fost extraordinara intalnirea cu atatia oameni veniti din toata lumea. Am reusit sa-mi fac provizii pentru doi, trei ani." Personalitati din Academia Romana, colaboratorii lui Gusti, din cadrul Scolii Sociologice de la Bucuresti, s-au numarat printre cei care au fost protagonistii cartilor sale. Una dintre intalnirile cu care se mandreste a fost cea cu marele profesor de sociologie Henri H. Stahl. Acesta i-a furnizat ulterior o lista intreaga cu numele discipolilor sai si ai lui Dimitrie Gusti, cu care a si realizat interviuri de istorie orala.

Acum continua sa predea, sa scrie, sa traiasca... Viata l-a provocat. Profesorul a acceptat lupta. "Nu moartea in sine ma sperie, ci situatia in care nu esti mort, dar inert."

INDOCTRINARE

"Imediat dupa accident, mi-am dat seama cat de puternica era propaganda. Un om care trece printr-un accident cerebral vorbeste mai balbait. Dar sintagmele de partid nu le-am balbait. Atat de puternica a fost indoctrinarea, incat eu nu am avut probleme cand am spus "societatea socialista multilateral dezvoltata", insa de multe ori ma balbaiam la propriul nume" - Zoltan Rostas, profesor universitar

CAUTARI DE COPIL

S-a nascut la Odorheiu Secuiesc, scoala a facut-o la Sangeorz de Padure, facultatea, la Cluj, iar profesia l-a adus la Bucuresti. Desi provine dintr-o familie de invatatori, Zoltan Rostas spune ca nu a fost nici foarte silitor la invatatura si nici foarte ascultator. Ii placeau doar cartile cu poze mari si nici in ruptul capului nu ar fi admis ca va ajunge profesor. Tatal, fire practica, il vedea medic veterinar, doctorul fiind "ultimul care moare de foame", insa... surpriza!, prin clasa a VI-a, pe Zoltan au inceput sa-l intereseze istoria si politica externa: "Stiam te miri ce sef de stat din Senegal si citeam orice de istorie".

FARA INCETARE

Viata sa se confunda cu profesia. Calatoriile sunt pasiunea sa. Este tot timpul pe drumuri, cautand in permanenta noi idei de cercetare. Singura care i-a fost alaturi timp de aproape 40 de ani este sotia sa. Copii nu are. Profesorul spune cu recunostinta ca ei ii datoreaza viata si succesele sale, ea fiind cea care a transcris toate casetele sale cu interviuri. In prezent, impreuna cu studentii de la masterul in Stiintele Comunicarii, profesorul Rostas a initiat un proiect de sociologie, care ar urma sa se materializeze anul acesta intr-un volum care sa marcheze 125 de ani de la nasterea lui Dimitrie Gusti.