x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman Aripile geniului au descoperit o pianista

Aripile geniului au descoperit o pianista

05 Ian 2005   •   00:00

VIATA MEA E UN ROMAN
DESTIN - Karina Sabac era la 16 ani eleva in Romania si studenta la Berlin Karina a schimbat sistemul roman de invatamant. Eleva in clasa a VIII-a la Liceul "George Enescu", ea a fost admisa ca studenta la Academia "Hochschule der Künste", din Berlin. La varsta de 20 de ani ii invata pe studentii americani ce este muzica.
COSTIN ANGHEL

RECITAL. Prin intermediul pianului, Karina Ioana vrea sa atinga culmile perfectiunii
MAESTRI. Karina (in centru, alaturi de John Perry) se simte foarte bine in compania pianistilor
A incercat multe, dar a ramas la muzica. "Eu am cantat la pian de cand am stiut ca am zece degete la maini, de pe la trei ani, dar am facut si mult sport: calarie, inot, schi. Ai mei m-au incurajat foarte mult sa fac sport", povesteste Karina. Toate sporturile le-a facut relativ de performanta, cu antrenor, doua ore pe saptamana. Una cate una au fost reduse toate pana a ajuns la 6 ore de studiu de pian zilnic, la varsta de 11-12 ani. Karina Sabac a crescut vorbind trei limbi; limba ei materna este franceza. Totusi, a fost la o gradinita in limba engleza, iar scoala a facut-o in limba romana. Foarte aproape de sufletul ei s-a aflat matematica, motivul fiind lesne de inteles… "Bunicul meu a fost un geniu al matematicii, bunica era matematiciana, unchiul si matusa mea sunt matematicieni, verii mei sunt matematicieni!", afirma Karina. Ea a ales muzica si pianul, a fost fascinata de lumea muzicii.

INCEP CURSURILE. Ludmila Popisteanu era o mare profesoara, studiase cu domnisoara Muzicescu, cea care i-a fost profesoara lui Dinu Lipati. Ea i-a indreptat pasii spre Andrei Vieru. A inceput cursurile cu el la sase ani. A invatat-o foarte multe despre compozitori, orchestra, muzica contemporana, despre Bach, dar mai putin despre tehnica, game si studii. "Daca aceste lucruri devin prea de devreme foarte tehnice, isi pierd din interes", afirma Karina. A studiat cu Andrei Vieru pana la 11 ani, cand el a plecat la Paris. Atunci cand a plecat le-a spus parintilor ei: "Muzica o sa fie viata ei, in ce fel o sa faca muzica asta, nu stiu, dar neaparat trebuie sa stiti ca ati face foarte bine sa o duceti la Scoala de muzica". A inceput sa studieze cu Ludmila Popisteanu. "Odata, Alana, mama ei, a gasit-o la pian. Avea partiturile in fata. A intrebat-o ce face. I-a spus ca studiaza. Cum studiezi daca ai partiturile puse invers decat trebuie? a intrebat-o!" povesteste Calin Sabac, tatal Karinei.

LICEU VERSUS ACADEMIE. Studiile liceale le-a absolvit la "George Enescu", la clasa Ilenei Busuioc. Aici a venit din clasa a VI-a. Pe cand Karina avea 14 ani, Ludmila Popisteanu a murit, o adevarata tragedie pentru lumea muzicala din Romania. In aceeasi perioada au venit in tara pentru recitaluri si masterclass-uri doi profesori, unul din ei era Klaus Hellvig, reputat profesor german la Academia "Hochschule der Künste"din Berlin. Karina a aflat pe treptele liceului despre cursurile maestrului. S-a dus la Consevator, unde se tineau recitalurile, ca sa asculte. A ajuns acolo si l-a inalnit, a vorbit cu el si l-a intrebat daca poate participa si ea la curs, sa-i interpreteze o piesa de Debussy. Cursul era pentru studentii de la Conservator, 12 participanti. Profesorul Hellvig a fost de acord. "Nimeni nu a vrut sa cante, sa deschida concertul. Am inceput eu, i-am cantat de trei ori atunci", povesteste tanara. Profesorul a invitat-o la Berlin. In 1994 era admisa la clasa lui in Berlin, la 16 ani, era in clasa a VIII-a. A trebuit sa obtina o dispensa de la Ministerul Invatamantului, era pentru prima data cand se intampla asa ceva.

VIATA IN BERLIN. "Cand am ajuns aici si m-am vazut singura, am inceput sa capat adevarata valoare si sa inteleg care este structura vietii, sa inteleg cum stau lucrurile cu adevarat. Nu am avut bursa la inceput, dar mi-am gasit una foarte repede", isi aminteste Karina Sabac. A stat la o familie in primele 6 luni, dupa ce a avut bursa s-a mutat singura. In 5 ani in Berlin s-a mutat de 15 ori, in functie de bursa, bani, mai multe aspecte. "Bursele erau exact cat sa-ti platesti o casa si sa mananci. Valoarea lor varia, de la 200 de marci germane pe luna si 800 de marci lunar, odata am avut chiar 1.200 de marci. Uneori nu ajungeau. Au fost zile fara masa", povesteste tanara pianista.

La "Hochschule der Künste" cursurile erau in limba germana, se scria in limba germana si se invata in limba germana. In doua luni Karina a invatat aceasta limba. Avea cursuri de armonie, contrapunct, teorie, scris piese etc. Profesorii erau toti germani, elevii veneau din toata lumea. Exista si era respectat "sfertul academic". "Toti incepeau cursurile la 12:15. Trebuia sa inceapa la 12:00, dar toti veneau la 12:15, inclusiv profesorii, era o chestie tipic nemteasca!", isi aminteste Karina. In acest timp invata si pentru liceul din Romania, venea vara in tara si dadea cate 14 examene, statea o luna vara, si in toamna sustinea toate examenele.

CONCERTE SI CONCURSURI. "Momentul in care iesi pe scena este primul moment in care simti publicul, ii simti energia", afirma Karina. Tanara este foarte sensibila la acest lucru si isi da seama foarte repede de starea publicului. Pentru ea, a canta cu orchestra este mult mai relaxant decat sa dea recitaluri. La concursuri isi imagina ca juriul nu este acolo si ca ea canta pentru un public mare, care de abia asteapta sa auda ce are ea de spus. "Trebuie sa te duci cu o mentalitate: ce fac eu este asa cum este, este bun. Trebuie sa fii foarte pozitiv, sa te gandesti ca esti castigator dinainte", afirma Karina.

Anul trecut, in vara a cantat cu orchestra din Saint Jones, din Anglia, un concert de Mozart. Inainte de aparitie a fost nevoita sa stea in ploaie, nu avea o sala unde sa astepte, nu avea un pian de incalzire. Toata ziua nu a avut decat o repetitie. Concertul era intr-o biserica foarte veche. A intrat pe o usa laterala, si-a dat jos pelerina si publicul se uita mirat la ea. A urcat pe scena si publicul a aplaudat. "Imi inghetasera mainile, degetele, capul. Cand a inceput insa muzica, parca ma mutasem in alta parte, era ca o vraja totul."

AMERICA. "In Europa am avut foarte multa libertate de miscare, in America insa am ajuns ca asistent universitar", afirma Karina. La 20 de ani avea studentii si clasele proprii, ii era foarte greu. Avea 20 de ore pe saptamana. Ca profesor il avea pe John Perry, un geniu in viata. De la el, Karina a invatat sa stea pe picioarele sale. "El se asaza la pian si canta, simplu, vorbeste cu tine. De la el poti sa inveti cat te duce pe tine mintea", povesteste tanara stea. A invatat sa-si urmeze instinctul si intuitia muzicala. "Castigurile vin din predat, o solutie mai este concertatul, dar sunt foarte putini oameni care castiga din concerte, de la 5.000 de euro pe seara", explica Karina.

CONCEPTII

"Cand urci pe scena trebuie sa stii ce vrei, de ce ai urcat pe scena, ce vrei? Urci pe scena pentru ca ai ceva de spus! Cand esti foarte concentrat, incepe sa fie interesant. Mi-a placut mereu sa urc pe scena, sa cant pentru public" - Karina Sabac

CV
Sabac Karina Ioana
  • S-a nascut la data de 17.06. 1978;
  • A absolvit cursurile Liceului "George Enescu" in paralel cu cele ale Academiei "Hochschule der Künste", din Berlin;
  • 1995 - Concert la Berlin cu "Orchestra Simfonica" din Berlin, condusa de Jiri Malat;
  • 1996 - Concert la Berlin impreuna cu "Orchestra Simfonica" din Berlin, condusa de Onndrej Kukal;
  • 1998 - A deschis sezonul 1998-1999 al Filarmonicii din Ploiesti, impreuna cu Filarmonica "Paul Constantinescu", condusa de Paul Popescu, cu "Concertul numarul II", de Ludwig van Beethowen;
  • 2002 - Titlul de "Master of Art in Piano Performance" la University of Southern California Los Angeles;
  • A concertat la "Thaxted Festival", in Marea Britanie impreuna cu "ST. John’s Orchestra", condusa de John Lubock;
  • 2003 - A concertat la "Bovard Auditorium", in Los Angeles
  • 2004 - A cantat alaturi de Orchestra Filarmonica din Iasi;
  • A debutat alaturi de Orchestra Filarmonica "George Enescu" din Bucuresti.
  • ROMANIA ?
    "Mi se pare ca Romania s-a deschis foarte mult, evolueaza rapid. Oamenii mi se par mult mai deschisi ca inainte. Mi se pare in continuare ca suntem totusi fatalisti, ne este frica de ridicol. Este dificil sa canti pentru publicul din Romania. Daca reusesti sa castigi publicul roman… nu ai probleme in alta parte. Un exemplu: am aparut afara la un Concert de Schumman cu o rochie rosie, din satin, decoltata. Inainte sa apuc sa cant macar o nota am avut ropote de aplauze ca si cum as fi fost la sfarsitul piesei. Am aparut la Iasi cu acelasi concert, cu aceeasi rochie. Publicul a aplaudat, scurt. A fost ceva de genul «Bun, si acum sa vedem ce ai de spus!». Karina Sabac

    APRECIERI
    "Pe 16 si 17 decembrie, la Ateneul Roman am avut privilegiul de a intra intr-o atmosfera de har adus din America de o compatrioata care-si croieste o cariera internationala de invidiat, dar care a insemnat truda , talent, sacrificii si o foarte solida educatie muzicala , inceputa la noi si continuata in Germania si Statele Unite. Karina Sabac este o invingatoare, a trecut peste multe clipe cumplit de grele, pe care le-a trait intens, fara crutare, dar a stiut sa nu abandoneze si sa slefuiasca pana la perfectiune darul sau pianistic. Schumann, Ravel si Debussy s-au lasat cuceriti de imblanzitoarea gratioasa de numai 25 de ani a sunetelor perfecte in inmanuncherea lor." Irina-Margareta Nistor.
    ×