Artist pentru straini

Are 75 de ani. Mainile sale, pline de bataturi, poarta amprenta a aproape o jumatate de veac de daltuit in trupul destoinic al lemnului. Cele peste 300 de creatii nu mint. Ele spun povestea trista si adevarata a unui om, Vasile Catana.

Are 75 de ani. Mainile sale, pline de bataturi, poarta amprenta a aproape o jumatate de veac de daltuit in trupul destoinic al lemnului. Cele peste 300 de creatii nu mint. Ele spun povestea trista si adevarata a unui om, Vasile Catana, care nici acum, dupa cele 16 expozitii avute in tara si cinci in strainatate, nu este recunoscut de Ministerul Culturii ca fiind un artist.

L-am intalnit pe sculptorul Catana in casa sa. Pe Strada Brancusi, de parca marele artist voia sa prinda in bratele sale micul sanctuar in care aproape totul este din lemn metamorfozat. La inceput am observat manerele fotoliilor si biblioteca. Apoi cuierul, lustra, veioza si lampadarele, masa rotunda, din lemn masiv, cu picior pe mijloc impodobita cu modele migaloase, asemenea unei dantele fine. Peste tot, pe pereti, in rafturile bibliotecii, pe masute, zeci de lucrari. Ba religioase, ba reprezentand momente din istoria neamului nostru, ba obiceiuri strabune. Sau chipuri de oameni care l-au impresionat. Toate lucrate de el.

42 DE PLANGERI. Si cum ar fi putut sculptorul sa isi "sfinteasca" inceputurile in ale mestesugului sau altfel decat modeland trasaturile atat de dragi ale mamei sale, apoi ale tatalui sau ale bunicilor? Sunt lucrari unice pe care autorul ar fi dorit sa le fi putut arata tuturor celor care apreciaza arta. Dar cine sa se bucure de Fecioara Maria cu pruncul Iisus in brate care priveste cuminte spre cerul de lemn sau "Cina cea de taina", una dintre cele mai dificile lucrari ale sale? Mai nimeni, caci Ministerul Culturii nici nu a vrut sa auda de un artist care nu are hartia aceea, saracita de valoare in lipsa talentului. Acea diploma care sa ateste ca are studii de specialitate. Ei bine, Vasile Catana nu are cunostinte din domeniul artei capatate de la vreun profesor in vreo sala de curs. Are insa doua facultati, studii facute la Sankt Petersburg, iar din 1986 este seful Sectiei de Sculptura a Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti. Paradox. Autoritatile romane nu-i recunosc numele si nici valoarea. Cele 42 de plangeri pe care le-a tot depus la Ministerul Culturii si Cultelor au avut acelasi raspuns penibil: "(...) Autorul lucrarilor trebuie sa fie absolvent al unei institutii de invatamant superior de specialitate".

UN PIEPTENE PE UN OU. De opt ani, se chinuieste sa-si realizeze visul: lucrarile sale sa poata "trai" si dupa ce el nu va mai fi, pentru a avea grija de ele. Un muzeu care sa-i poarte numele. De-abia atunci ar putea sa inchida ochii multumit si sa paraseasca toate cele lumesti. "Mai am de lupta cu morile de vant. Dar trag speranta ca, dupa atatia ani de munca, ministerul imi va recunoaste activitatea si meritele. Ar fi incununarea muncii mele", suspina sculptorul, dupa care continua povestea. De data aceasta se intoarce in trecut si rememoreaza anii in care, dornic de invatatura, incerca sa faca bani din orice pentru a-si putea plati studiile. "Aveam 13 ani cand un avion s-a prabusit chiar in comuna in care locuiam eu, Zemes, din judetul Bacau. Impreuna cu tata adunam bucati din avion si faceam piepteni pe care apoi ii vindeam. Cutreieram toate satele invecinate, ii dadeam si pe bani, si pe oua", povesteste sculptorul despre perioada in care tare greu era sa razbeasca o familie cu sase copii, cu un singur salariat in casa. A terminat patru clase in comuna sa, apoi s-a inscris la liceul particular din Targu Ocna. Nu a putut zabovi prea mult acolo, caci neajunsurile erau mari. A intrat ca ucenic in Brasov, dar nu avea stare. Trebuia sa studieze, asa ca a reusit sa-si continue studiile la Liceul Mesota din Brasov. Datorita meritelor deosebite a fost trimis la o bursa in URSS. Dupa cinci ani se intoarce, urmeaza o a doua facultate la Institutul Economic Bucuresti, se angajeaza la Fabrica de Cabluri. Motivat de un salariu mai bun, Vasile Catana prinde apoi un post in Ministerul Apararii Nationale, ca sef al colectivului de proiectare de la Clinceni.

AJUTOR DE LA ARMATA. Cine ar fi crezut ca noua slujba avea sa-l apropie iremediabil de arta? Calatoriile facute prin mai toate centrele culturale i-au aratat o noua fata a lumii, a artei autentice. "Vorbeam foarte bine limba rusa, asa se face ca am insotit toate delegatiile armatei prin tarile membre CAER. Cred ca nu a fost muzeu pe care sa nu-l fi vizitat", spune sculptorul, gandindu-se la inceputurile sale in ale artei. Incepe sa povesteasca despre uneltele facute de niste tigani cu care si acum lucreaza, desi ginerele i-a trimis din America nenumarate truse de scule, despre sculptura pe care a facut-o la rugamintea sefilor sai, cadou pentru o delegatie poloneza. Impresionati de creatia mesterului de 41 de ani, sefii din armata au hotarat ca in subsolul cladirii, timp de doua ore din programul zilnic de munca, Vasile Catana sa fie lasat sa mestereasca. Munca era neobosita. Gandul i se indreapta catre bucuria pe care a avut-o cand primaria din comuna natala a repartizat un intreg etaj (trei camere si un hol) dintr-o cladire noua pentru o parte din lucrarile sale. "Desi artistii, criticii de arta prezenti la inaugurare au spus ca lucrarile sunt unice si ca merita sa aiba locul lor bine stabilit, MCC a refuzat sa dea avizul pentru infiintarea Muzeului «Vasile Catana». Am donat lucrarile primariei", spune dezamagit sculptorul.

ARTIST AL UNEI ALTE TARI. Mainile i-au obosit. La fel si incercarile de a convinge reprezentantii Ministerului Culturii sa priveasca si catre el. Cu batranetea si cu diabetul cu care se lupta de ani buni nu este de gluma. Acum, si lemnul si-l procura greu. Cutreiera parcurile si mai "fura" dintr-un copac cazut la pamant bucati sau cauta radacini si cioturi bolnave. Ii e tare greu. O spune fara vorbe. Mai mult cu privirea, umbrita de vreme. De regrete... Ca a reusit sa fie cunoscut in strainatate, dar nu si in tara lui. Ca in SUA, unde si-a expus lucrarile si unde a fost apreciat, nu i-a cerut nimeni vreodata acea diploma de care Ministerul Culturii se foloseste ca pretext in a nu-i recunoaste arta...

"VOI MERGE PANA IN PANZELE ALBE"

SACRIFICIU. Pentru a-si desavarsi creatiile, Vasile Catana a pierdut multe ore cu dalta si lemnul neslefuit in mana, neglijandu-si de foarte multe ori sotia si cele doua fiice "Coloana Revolutiei" pe care a gravat momentele importante ale Revolutiei, "Rastignirea lui Iisus Hristos" la care a lucrat mai bine de patru luni, "Cina cea de taina", "Mama si copilul", machetele reprezentand istoria Romaniei, dar si a celorlalte popoare sunt doar cateva din creatiile sculptorului, "machete pentru viitoare monumente", cum le numeste el. Indignarea, dar si dezamagirea apar mai cu seama atunci cand aminteste de "vacile care sunt postate in fata primariilor, iar adevaratele lucrari de arta stau inchise pe undeva, asteptand sa cada praful peste ele". Vreme indelungata s-a tot gandit la o solutie ca lucrarile sale sa nu se piarda sau sa devina lemne de foc: "Lacul Titan are trei insule. Daca pe una s-ar expune copiile operelor lui Brancusi, pe cea de-a doua opere care sa reflecte momentele din istoria noastra, iar pe cea de-a treia aspecte din viata lui Iisus, s-ar putea valorifica si lucrarile, si spatiul. In mijloc as aseza una dintre cele mai dragi lucrari si cu siguranta cea mai pretioasa: «Monumentul Natiunilor Romane», care are peste 100 de metri inaltime. In interiorul coloanei vor functiona doua lifturi, care duc la turla, de unde vizitatorii ar putea vedea Bucurestiul in lung si-n lat. Proiectul acesta a ajuns pana la Presedintie. Ce folos? El a luat cale intoarsa, aterizand tot pe birourile din Ministerul Culturii. De aici, totul e previzibil...