x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman Au fost salvate de la moarte de un copil

Au fost salvate de la moarte de un copil

07 Feb 2005   •   00:00

VIATA MEA E UN ROMAN
CU SUFLET - Andras si Marin Chis, tata si fiu, au reusit sa salveze doua fetite evreice de Auschwitz Iarna anului 1942. Marin Gheorghe locuia impreuna cu parintii si bunica sa pe Strada 10 Mai, la nr.11, langa unul din cele doua temple evreiesti din Giurgiu. Bunica sa, Ana Chis, israelita de rit mozaic la origini, era ingrijitoarea Templului.
VASILE ARCANU

DOAR UN COPIL... era, dar ceea ce s-a intamplat atunci i-a ramas mereu viu in amintire
Langa lacasul de inchinaciune al evreilor se afla o baraca in care erau cantonati zece nemti, in frunte cu un gradat in varsta. Dar Marin avea voie sa zburde liber prin curtea vecina, era doar un pusti inofensiv, iar copilariile lui ii amuzau pe soldati. Astfel a petrecut multe clipe frumoase in curtea batranului Templu, uneori in compania soldatilor germani, alteori de unul singur, jucandu-se "de-a razboiul dintre nemti si romani.

PRIZONIERII DIN TEMPLU. In plina iarna, un autocamion cu prelata a adus circa 50 de oameni care au fost cazati in Templu. Nemtii instalasera inauntru paturi suprapuse in care acestia sa se poata odihni. In fata cladirii erau puse pe pirostrii doua cazane uriase, in care se gatea mancare pentru paznici si pentru cei captivi. Si astazi Marin Gheorghe isi aminteste cat de gustoasa era fasolea batuta preparata de nemti... Dar, mai ales, nu-si poate sterge din memorie momentul in care primul lot de oameni, impinsi cu armele de la spate, a fost imbarcat intr-un camion Henshel, care a plecat spre o destinatie necunoscuta.

FETITELE. Peste doar cateva saptamani un nou grup, numarand alte zeci de oameni, avea sa fie gazduit in Templu. Venisera atunci si doua fetite; una mai mica decat Marin, cealalta, probabil, de-o seama cu el. Seara, dupa ce s-au familiarizat cu noua lor "casa", fetitele s-au imprietenit cu el. Iar, de atunci, au ramas nedespartiti. Pentru ca se afla in bune relatii cu soldatii nemti, Marin a primit permisiunea sa le poata scoate si pe fete la joaca, in curtea Templului.

Lucru mare, pentru ca ceilalti prizonieri nu aveau voie sa iasa in afara cladirii decat pentru a merge la wc-ul din curte, de fiecare data insotiti de un soldat inarmat. Templul era inconjurat de posturi de sentinela, care aveau caini alsacieni in dotare. Marin Gheorghe isi aminteste acum cum, intr-o seara, curios, a intrebat-o pe bunica sa cine sunt oamenii adusi in curtea vecina si ce se intampla cu ei, unde sunt dusi? Bunica i-a spus: "sunt de-ai nostri si-i duc in lagare". Nu stia ce inseamna lagar, iar tristetea din vocea bunicii l-a oprit sa intrebe...

VREMURI CRANCENE. Multi evrei si-au dat copiii pe mana unor oameni de incredere pentru a-i salva de la moarte

EVADAREA. In seara celei de-a cincea zi, tatal i-a spus lui Marin sa incerce sa aduca fetitele in vizita la ei, unde ar fi urmat sa ramana peste noapte. Zis si facut, numai ca, atunci cand sa iasa cu ele pe poarta, soldatii germani i-au luat pe copii la intrebari. Au deconspirat vizita pe care micutele evreice o faceau in vecini si, uimitor, Marin a obtinut permisiunea lor de a-si duce micutele musafire acasa.

A doua zi fetitele s-au intors la mama lor, in Templu. Apoi, in urmatoarea seara, vizita lor s-a repetat pentru ca nemtii au fost ingaduitori si de aceasta data. Marin isi aminteste acum ca in acea noapte a fost trezit de zgomote prin casa. A vazut cum un barbat le-a luat pe fetite si a disparut cu ele. Iar el s-a intors dimineata in curtea Templului singur...

Cand nemtii l-au intrebat unde sunt, a impietrit de frica, dar le-a spus adevarul, ca habar n-are. A avut noroc, pentru ca in clipa urmatoare au venit camioanele, sa-i imbarce pe cei din Templu, si astfel nemtii au uitat de el...

SPRE AUSCHWITZ. In invalmaseala care se crease, un barbat in varsta l-a luat pe copil deoparte si l-a rugat sa-si cheme tatal. Marin Gheorghe, care a asistat la intalnirea dintre cei doi, a vazut cum evreul care fusese in Templu i-a dat tatalui un mic scrin, in care se afla o vioara. Si a auzit cum i-a spus ca se va intoarce dupa ea cand va scapa din mainile nemtilor… Inainte sa urce in camionul german, mama fetitelor s-a uitat lung catre Marin si familia lui, care ramasesera cu privirile agatate de ea. Ochii femeii inotau in lacrimi. Cand a pornit motorul, pe chipul femei s-a asternut un suras, iar dupa ce le-a facut cu mana, si-a coborat capul in pamant, resemnata. Cu acest ultim amanunt s-a incheiat amintirea si toata povestea despre mama fetitelor. Fugind prin oras, Marin a insotit camionul pana la gara CFR de langa Manutanta, acolo unde, dupa ce au fost coborati din camion, israelitii au fost imbarcati la vagoanele de animale, cu destinatia Auschwitz.

SINGUR. In ultima vreme, iese tot mai des la poarta, sperand intr-o revedere

MARELE SECRET. Nestiind daca a fost sau nu desoperit de nemti, tatal sau i-a cerut in acea zi sa nu spuna nimanui nimic despre tot ce s-a intamplat in noaptea aceea. Rugaminte pe care Marin a respectat-o pana astazi...

Ana Chis, bunica sa, a murit in 1969. Tot in acelasi an a fost demolat si Templul si insusi Moses Rosen a fost prezent atunci la Giurgiu. Terenul pe care se afla lacasul de cult a fost vandut familiei Chis de catre Comunitatea Evreiasca din Romania. Tatal lui Marin, Andras Chis a decedat in 1988, iar sotia sa Petra, in 1992.

Pe locul in care se juca Marin cu cele doua fetite se afla in prezent casa familiei Marin Gheorghe. Pe locul unde a fost Templul nu s-a construit si nu se va construi nimic vreodata...

La salvarea fetitelor a contribuit atunci si Leon Jidanul, un mare comerciant giurgiuvean care isi avea proprietatile la cateva sute de metri de templu (in locul pe care se afla astazi Scoala nr.4 "Mihai Eminescu") si care, a aflat peste multi ani Marin, a gazduit persoana ce le-a luat pe fetite de la Giurgiu si le-a dus pe undeva, prin zona Timisoarei.

Marin Gheorghe este singurul martor ramas in viata al intamplarii din 1942. Iese in clipele de singuratate la poarta si cauta sa nu gandeasca prea mult la cele de atunci... Dar priveste lung pe drum, asteptand sa le revada pe cele doua fetite, roscovane, pline de pistrui, cu ochii mari si negri… Si inca mai asteapta sa apara omul acela cu fata palida si cuviincioasa, care i-a dat vioara tatalui sau. Inca o mai pastreaza, pentru a i-o inapoia…

VIOARA

"Nimeni din familia mea nu a stiut despre vioara aceasta. Tata a avut grija de ea. Apoi, dupa ce s-a prapadit m-a rugat pe mine sa o pastrez, pentru ca atunci cand va veni omul sa o ia inapoi sa nu-mi fie rusine sa dau ochii cu el... Sigur, nu va mai veni... dar, pana la urma, nu se stie niciodata..." - Marin Gheorghe, despre omul cu vioara

SPERANTA

"Tata mi-a spus atunci sa nu povestesc nimanui ce s-a intamplat in noaptea aceea. 63 de ani am tinut povestea in mine. Ma gandesc deseori la acele fete si imi doresc sa ne revedem, intr-o buna zi..." - Marin Gheorghe despre o veche dorinta

GHEORGHE
Eroul acestei povestiri s-a numit initial Marin Chis. Marin Gheorghe i-a zis nasul sau, care s-a gandit ca, in acele vremuri tulburi, un nume romanesc il va feri de probleme. Si, cum era notar de meserie, asa l-a trecut si in acte.

Parintii lui Marin, erau evrei proveniti din randul etnicilor maghiari transilvaneni, convertiti insa la religie catolica. Fiul lor a mostenit neconventionalismul si, mai tarziu, a trecut la... ortodoxie. Andras Chis, tatal lui Marin, a fost lacatus la firma marelui comerciant evreu Leon Jidanu din Giurgiu.

De-a lungul timpului, Marin Gheorghe a lucrat in Militie, dar si ca functionar la Vama Giurgiu. Astazi, este pensionar si cele mai de pret averi ale sale sunt cele doua fiice si nepotica lui.

RISIPIRE
In urma cu aproape un veac in Giurgiu traiau 800 de israeliti, impartiti in doua comunitati: israeliti spanioli si israeliti occidentali. Astazi, din mica comunitate, au mai ramas doar cativa urmasi...

O (ultima) dovada edificatoare ce aminteste de prezenta comunitatii evreiesti locale este oferita de monumentele funerare si pietrele tombale - asezate la capataiul osemintelor acestora, din cimitirul transformat in gradina de legume - de langa Spitalul Judetean.
×