Autopsierul de urgenta

Marian Paraschivescu a trimis in cimitire peste 25.000 de morti, aproape pe nesimtite. Nevasta lui n-a stiut ani de zile ca sotul este un autopsier care taie zilnic cateva cadavre. Calea Calarasilor mai pastreaza si astazi o parte din parfumul vechilor mahalale bucurestene, dar nostalgiile lui Marian Paraschivescu, legate de fosta casa parinteasca ce se gasea aici, se lovesc de un bloc de beton cu opt etaje. O cutie de chibrituri langa alta cutie, precum criptele din cimitir.

Pe 10 iulie 1942 Marian Paraschivescu vedea lumina zilei, iar botezat a fost noaptea, cu luminile camuflate si aprobare speciala de la Apararea Civila. Mai iesit din comun este ca faptele acestea le-a trait la unison cu fratele sau geaman, Cristian. Ca in carti, au trecut cot la cot prin scoli, printre prietenele care nu-i deosebeau niciodata, pana Marian a hotarat ca fata cu care trebuia sa se intalneasca fratele sau era ceea ce-si dorea. Dragostea l-a indemnat sa-i ascunda acesteia ani de-a randul meseria sa adevarata, autopsier. Era destul de greu sa-i ofere bratul pentru o plimbare prin parc dupa ce cu o ora-nainte si-l bagase pana la cot printre mate. Desi tocmai perspectiva unei vieti palpitante, in preajma unor cazuri celebre, crime si anchetatori ca in romanele politiste, i-a facut, atat pe el, cat si pe fratele sau sa aleaga medicina legala. Timp de sapte ani a fost polivalent in cadrul Institutului de Medicina Legala (IML), mai o necropsie, ba o imbalsamare si un teanc de acte ca desert. Primul "client", o femeie ingropata in carbuni dupa ce fusese omorata. Marian i-a taiat capul, toracele, apoi i-a asezat alaturi, in ordine, organele interne. Pentru asta fusese pregatit sufleteste si profesional. Acreala i-a venit in ’70, cand a fost obligat sa asiste la executia lui Vasile Constantin, un descreierat care a ingrozit Romania in acel an. Acesta a violat si ucis un copil si prin gaurile facute cu cutitul... A fost prea mult, nu mai era interesant, era doar groaznic si s-a transferat la prosectura (n.r. - morga) Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca.

Aici oamenii veneau deja linistiti, fara ca el sa mai fie nevoit sa-si umple batista cu praf de pusca atunci cand isi sufla nasul si sa numere tresaltarile impuscatilor. In salile reci, cu mult beton si inox, prin manile lui au trecut, in 41 de ani, mai mult de doua cimitire.

4 MARTIE 1977. Cateva dintre alei le-a umplut in ’77. Dupa ce si-a mutat familia la loc sigur, in casa parinteasca, a disparut timp de trei zile. Gradina spitalului era plina, corturile puse de militari asijderea, o coada lunga de rude ale decedatilor trecea printre sirurile de cadavre incercand sa-i identifice pe cei dragi. Cate un tipat se ridica spre cerul de martie, atunci cand cautarile lor se incheiau cu "succes". Cativa militari in termen, tineri care n-aveau treaba cu moartea, fusesera desemnati sa-l ajute. Ca sa poata rezista, acestia si-au trecut din mana-n mana o sticla de alcool indoita cu apa. In durerea ce-l inconjura si oboseala care-i intrase in oase, zvonul unui nou curtemur l-a facut sa se suie in masina si sa dea o fuga pana acasa. Bordura unui refugiu de tramvai l-a trezit din somn la timp ca sa nu o ia pe urma celor carora le eliberase certificate de deces... Un colt al Urgentei era rupt, iar sectiile au fost mutate cu o viteza incredibila in conditiile de atunci pe la alte spitale, iar cadavrele, aruncate ca sacii in camioane mutate si ele. Vreo 40 dintre ele nu aveau "apartinatori", ramanand ale nimanui... "A-nceput de ieri sa cada cate-un bloc, acum a stat, praful s-a mai asezat, sinistratii dau navala de la sat" (folclor orasenesc postseismic). Anii au trecut, lucrurile s-au mai linistit, cum altfel intr-o prosectura? Daca dadeai mortii deoparte si sorbeai intr-o zi de vara apa rece si cristalina scoasa din putul de 120 m al Urgentei, la umbra copacilor din fata morgii era chiar idilic. Oameni de calitate, colegi culti, prof. Tomescu, fost campion national la sah, asistentele spitalului in halate albe... Doar ca din cand in cand, cand ii era lumea mai draga, cate unul dintre acestia ajungea pe mana lui. Se chinuia sa-i faca sa arate cat mai bine inainte ca rudele sa-si ramas bun, sa consoleze parinti, frati, surori, copii. Desi atata amar de vreme acesti mortii-colegi-prieteni fusesera atat de aproape, pe Marian Paraschivescu nu avea cine sa-l consoleze. Martorul mut al strangerilor sale de inima i-a fost doar Mitica. Mitica asta, timp de 25 de ani, l-a primit dimineata la serviciu, cu capul putin plecat, dar smirna in picioare, fara sa se planga macar o data ca intr-un sfert de veac n-a mai stat si el jos. Titus, un coleg de-al lui Marian, din prosectura, il imbalsamase atat de bine pe Mitica, un cadavru destul vertical, incat acesta n-a mai avut nimic de obiectat referitor la varice. Doar veghea dintr-un colt... Zambetul multor actori iubiti a inghetat pentru totdeauna sub mana de profesionist a autopsierului Paraschivescu. Politicienii au trecut in lumea celor drepti lasandu-si jocurile, nefiresti intr-o lume unde toate sunt curate, la intrarea in morga. Popi in fata, popi la spate. Paraschivescu a asistat de peste 17 ori la ritualurile de pregatire pentru trecerea "dincolo" a fetelor bisericesti. Dar cati muncitori, tarani, ingineri, economisti s.a. i-or mai fi trecut pe dinainte in 41 de ani de meserie!? Pai v-am mai spus, peste 25.000 (douazeci si cinci de mii)!

A deprins sa se poarte cu cei ramasi indurerati cu un respect profund. Imbalsamarea este o rutina, suferinta, nu.

23 DECEMBRIE 1989. Pentru fiecare trebuie sa gaseasca vorbele potrivite. Sunt oameni care intepenesc in fata rudelor decedate, altii tipa de durere sau mai sunt, nu chiar putini, si cei care devin violenti, ajungand sa se razbune pe cel care n-are vina, ba chiar incearca sa-i ajute cu maiestria lui sau vorba buna. "Bai, te omor! De ce mi l-ai omorat pe tata!?" Rromii sunt cei mai agresivi, e o constatare dupa patru decenii petrecute in morga. Sunt foarte atasati de rude si reactioneaza impulsiv, dar cateodata motivatiile sunt altele. "Strugurel" l-a fugarit pe autopsier cu cutitul in mana, ca sa-i elibereze un act constatator de deces pentru o fata ce murise in spital, dupa ce fusese internata cu diferite traumatisme. Multe alte nenorociri au necesitat prezenta lui Marian. Vaporasul rasturnat pe furtuna in Tei, prabusirea unui avion unguresc, accidente de circulatie in lant. Cand IML-ul nu mai facea fata numarului mare de victime, Marian se intalnea cu fratele sau geaman pe teren. In aceasta lumina, Revolutia este un alt punct de reper in cariera lui. Nu mai putin de 119 decedati au ajuns la Floreasca pe 23 decembrie. Ca ajutoare i s-au dat 20 de studenti de la Medicina din Cluj, cu care a lucrat neintrerupt din 22 pana pe 25 decembrie. Nu avem a face dezvaluiri senzationale despre Revolutie, dar nu vad cum s-ar putea trece peste faptul ca lui Marian nu i s-a spus o zi intreaga ca mama sa murise in spital, ca sa nu-si lase treaba. Aceasta a decedat in ziua in care a murit Ceausescu si s-ar putea spune ca n-a vrut sa-nchida ochii inaintea celui care i-a luat casele si averea.

28 IULIE 2004. Astazi, fratii se judeca pentru drepturile lor cu statul roman. O parte din bunuri le-au recuperat, altele sunt inca in litigii parca fara sfarsit, iar de la altele si-au luat gandul. Cum ar fi "cocoseii" de aur pe care tatal lor ii ingropase sub cocina porcului, in doua cutii pentru mastile nemtesti de gaze. 12 ani s-a zbatut pentru un singur imobil, iar acum Marian Paraschivescu a implinit 62. Nu ii e foarte clar cand o sa se mai poata bucura de mostenirea parintilor. Si acum vine sfarsitul... E foarte usor de facut o incheiere la acest articol. O propozitie ca "Marian Paraschivescu nu zambeste niciodata" sau ceva de genul "omul care a uitat sa rada" ar trebui sa fie suficient. Dar nu e. Nu e nici macar adevarat. Se bucura de ce are in jur, rade rar, dar totusi mai rade si in hohote, iubeste animalele, are gradina plina de flori, iar moartea nu planeaza peste curte. Este fericit pentru ca are un copil care a reusit in viata si o sotie alaturi de care traieste de 38 de ani, fara prea multe si mari conflicte. Iar in casa nu pluteste nicidecum izul de formol, ci mai degraba miroase a tocanita supergustoasa, de cartofi.

BUZUNARUL ROSU

"Au vrut sa ma faca membru de partid si le-am raspuns ca nu am nimic impotriva din momentul in care este rezolvata problema buzunarelor de la halatele medicilor. Cand or sa fie cusute toate, o sa primesc cu mandrie carnetul rosu"

POMANA

"Primim bani de la rudele celor decedati. Ii primim ca o pomana si intotdeauna spunem: "Sa fie primit", "Bogdaproste". Chiar daca incerci sa refuzi nu te lasa pana nu ti-i baga in buzunar. Totusi, intotdeauna ne uitam si la oameni"

LEGEA "2X"

Sporurile salariale ale autopsierilor sunt de 100%, dar salariul la care ar trebui adaugate acestea nu se calculeaza corect. Conform art. 18, alin. (2) din "Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor si tesuturilor de la cadavre in vederea transplantului" (pe scurt, i se spune legea 2x) salariile de baza ar trebui sa fie cu 100% mai mari fata de salariile de baza prevazute de lege pentru aceleasi categorii de personal, la care se adauga sporurile legale. In realitate, aceasta nu se aplica.