"Batranetea, singurul lagar din care nu pot evada"

Alex Constantinescu a fost inchis opt ani in lagarele rusesti. Cand s-a intors in tara, ura impotriva bolsevicilor l-a costat alti 10 ani de munca silnica. A supravietuit cu carne de lup si cu credinta in Dumnezeu. Viata unui pensionar din Mehedinti, Alex Constantinescu, s-a petrecut mai toata sub o crunta manie anticomunista. Omul a fost inchis 8 ani in lagarele rusesti. Cand s-a intors in tara, ura impotriva bolsevicilor l-a costat alti 10 ani de munca silnica. Spune ca niciodata nu va putea sa-i ierte pe cei care i-au distrus viata.

Pe Alex Constantinescu, astazi in varsta de 82 de ani, l-am intalnit in casa fiicei sale din Bucuresti. Batranul, inalt si slab, ne-a condus in sufragerie, si-a turnat o cafea si ne-a povestit cu calm viata-i zbuciumata. "Batranetea este singurul lagar din care nu pot sa evadez", spune Constantinescu, omul care a stat aproape 20 de ani de ani in inchisorile comuniste. Avea 22 de ani cand a abandonat Facultatea de Litere din Bucuresti pentru a se duce pe front. A cazut prizonier la rusi in iunie 1944, in timpul luptei de la Valea Lupului, aproape de Iasi, si a fost deportat in lagarul rusesc Verhoiansk, din Siberia Centrala.

Pluta din snopuri de trestie

A evadat dupa doua luni de inchisoare, impreuna cu doi nemti si sapte japonezi. S-au ascuns in padurile siberiene iar acolo, pentru a nu muri de foame, au fost nevoiti sa manance carne de lup. "Era dezgustatoare. Avea miros… Dar era carne si simteam totusi cum prindem puteri", marturiseste el. Trei luni au petrecut prin paduri pana sa se bucure de caldura unui camin. Aproape de linia Transsiberianului, in casa unui fost prizonier, Constantinescu a petrecut cel mai frumos Craciun din viata sa.

Japonezii si-au rupt camasile colorate si au impodobit cu fire de matase un bradut de juma’ de metru, nemtii au cantat "O, Tannenbaum!", Constantinescu a spus o rugaciune, un japonez a recitat ceva in limba lui. "In acel moment, toti aveam aceeasi religie, aceeasi speranta si eram ocrotiti de acelasi Dumnezeu." Fostul student s-a pierdut de ceilalti evadati intre Muntii Urali si Moscova, pe un camp de bataie, intre resturi de tancuri sfaramate, carute rasturnate si tunuri. In drumul sau spre Cernauti a trecut de punctul de control al Domului, asa-numitul "cerc de moarte". Ii mai ramasesera de traversat celelalte patru: Niprul, Burgul, Nistrul si Prutul. Intr-o dimineata s-a trezit pe un aerodrom, cu pusca unui rus lipita de tampla. A incercat sa-l impresioneze, a mintit ca are doi copii. "Stiam ca, daca zici asta unui rus, i se rupe inima", zambeste fostul prizonier. Dimineata, rusul l-a scos afara si i-a aratat cu degetul: "Uite, acolo e Romania!" "Parca era o statie de tramvai." Constantinescu si-a facut o pluta din trei snopuri de trestie si a traversat Niprul.

"Curva ta de frate mi te-a adus inapoi"

A ajuns la Prut la 28 iunie 1945. In comuna Noua Sulita l-a prins o patrula de graniceri romani. I-au dat de mancare, de baut, un loc unde sa doarma. A doua zi l-au dat pe mana granicerilor rusi. Plange cand povesteste: "M-am ferit de basarabeni ca de dracul. Am stat cu ei in lagar si erau mai rusi decat rusii". Maiorul rus i-a spus: "N-am ce sa-ti fac! Curva ta de frate mi te-a adus inapoi". A fost dus in lagarul din Nicolaev. "Moartea facea ravagii. Cate 250 de prizonieri mureau noapte de noapte. Trosneau cadavrele aruncate in caruta trasa de prizonieri." Nici dupa incheierea razboiului, in 1945, Constantinescu nu a scapat de lanturile inchisorii. Rusii au folosit prizonierii romani la "reconstructia URSS-ului", pana in iarna lui 1950, cand au fost repatriati. Dar si atunci, prizonierii n-au fost intampinati ca eroi in tara.

Comunistilor le-a fost teama ca vor fi ostili noului regim din Romania si i-au inchis in lagarul din Ghencea, in Bucuresti. In iunie 1952, Constantinescu a fost urcat intr-o masina si abandonat in fata Garii de Nord, cu biletul de eliberare in mana. S-a dus la Jianu, un prieten, si i-a spus: "Atunci cand un strain iti ocupa tara, care-i datoria ta, romane? Sa lupti si sa-l dai afara!". Asa au infiintat miscarea anticomunista Cerna. Au racolat 36 de oameni si timp de doi ani au impartit manifeste, au militat pentru inlaturarea terorii comuniste si pentru aderarea la Statele Unite ale Europei.

"Crima de uneltire impotriva ordinii sociale"

La 24 decembrie 1954, in timp ce se ducea la serviciu, a fost arestat. "Pe Dudesti, pe cand ieseam dintr-o farmacie, o femeie m-a lovit peste ochi cu piciorul si m-a aruncat intr-o masina." I-au acoperit privirea cu o pereche de ochelari de sudura, ca sa nu recunoasca drumul. S-apoi, ajuns la "destinatie", l-au interogat 12 insi. A stat in inchisorile Securitatii pana in iunie 1955. Detinutii dormeau pe paturi de ciment. Cand aveau nevoie la toaleta trebuiau sa bata la usa, altfel faceau in pantofi si indurau cu totii mirosul de urina. Constantinescu a fost condamnat la 16 ani de munca silnica, pentru "crima de uneltire impotriva ordinii sociale". A stat doua luni la Jilava, patru la Aiud. Aici i-a intalnit pe Ion Diaconescu, liderul taranist, si pe colonelul Marian Anton, cel care l-a arestat pe maresalul Antonescu.

Stelele, ochii lui Dumnezeu

Au urmat patru luni de inchisoare la Ploiesti, alte patru la Ramnicu-Sarat. Aici era regimul tacerii, statea singur in celula. L-a batut gandul sa se sinucida. "Moartea imi parea cel mai frumos lucru, cea mai mare dreptate." Si-a spus ca, daca in acea noapte va vedea printre gratiile din tavan mai mult de doua stele, cate vedea de obicei, inseamna ca Dumnezeu il va ajuta si va scapa. Cand s-a intunecat, pe bucata de cer a zarit patru stele. "Au fost ochii lui Dumnezeu", spune batranul. A fost purtat cu lanturi la picioare, legate cu lacate, prin inchisorile de la Bucuresti, Gherla, Caransebes. A fost dus din nou la Aiud, apoi la Cluj. In ’58 a fost intemnitat in lagarul de la Periprava, din Delta Dunarii. Iarna ii duceau la cules de porumb. Odata, un coleg a reusit sa strecoare doi coceni sub manta. "A fost cea mai buna mancare din viata mea."

Singurii martori ai acuzarii: "noi si copiii de securisti"

A fost eliberat in 1964, o data cu decretul de gratiere a detinutilor politici. Avea 42 de ani si indurase 10 ani de munca silnica, din cei 16 la cati fusese condamnat. S-a angajat electrician. Un an mai tarziu s-a casatorit cu Ioana, apoi Dumnezeu, care l-a privit prin lumina stelelor in celula, i-a dat in dar doua fete, pe Cora, acum in varsta de 35 de ani, si pe Eliza, de 34. Nu se plange de saracie, caci are o pensie buna, primeste de la stat aproape 13 milioane de lei pe luna: 800.000 de lei - pensie de veteran, 2.600.000 - pensie de lucru si 400.000 de lei pe luna pentru fiecare an de detentie. Ceea ce il doare este ca oamenii nu stiu istorie: "Daca ai luptat pentru ceva, ti-e foarte greu cand intalnesti oameni care habar nu au ce a fost: militie, beci, tortura. Noi si copiii de securisti suntem singurii martori ai acuzarii. Nici macar unul n-a iesit in fata sa ne ceara iertare!", scapa un strigat Constantinescu. Isi toarna inca o ceasca de cafea. Ii place cafeaua, e printre putinele placeri marunte care i-au mai ramas in viata. Dintre toate marile dorinte, la una tine cel mai tare: "As vrea ca tineretul sa cladeasca o statuie a comunismului. La baza, lanturi, cranii si batai la picioare. Pe soclu, scheletul mortii cu coasa in mana. In varful coasei, secera si ciocanul pe care sa scrie: "Cetateni, pe unde veti merge, pe cine veti intalni, sa spuneti la toata lumea sa se fereasca de ciuma comunista!"".

SPIRALA

Fostul detinut politic Alex Constantinescu isi aduce aminte de unul dintre colegii sai de celula din lagarul de la Odessa, Niculescu Cristea, locotenent de cavalerie. Acesta a prins intr-o zi un pui de vrabie, pe fereasta lagarului si l-a crescut in celula intunecoasa hranindu-l si adapandu-l cu multa dragoste. Cand ii fluiera, puiul venea la el. Un ofiter l-a vazut si i-a smuls capul puiului de vrabie, aruncandu-l pe jos, ca "nu cumva Niculescu sa faca spionaj". In inchisoarea de la Aiud, Alex Constantinescu a fost inchis in aceeasi celula cu Pastorel Teodoreanu, care le vorbea gardienilor in epigrame: "Dupa ce sunt in inchisoare, necajit si amarat, ma mai tii si in picioare, mama ta sa-ti…". La batranete, in 1999, Sandu Constantinescu a scris o carte, "Spirala", in care povesteste chinurile suferite in inchisori. Anul acesta va publica al doilea volum.