Cariera din sifilis

Suferintele a mii de oameni i-au adus celebritatea lui Justin Diaconu. Pacientii medicului dermato-venerolog il venereaza spunand despre el ca este "cel mai bun doctor". Am primit un CV al prof. dr. Justin Dumitru Diaconu care are trei pagini, scrise marunt, o urma lasata, in 78 de ani, in medicina, pe toate continentele lumii. "De ce vi se spune, domnule doctor, "cel mai bun medic din domeniu"?" A raspuns cu "nu stiu, cum mi-a fost norocul" si a continuat cu o gluma pe care o veti regasi in randurile ce urmeaza.

Nici nu stii de unde sa apuci o astfel de poveste de viata - sa fie Petrestiul, catunul in care s-a nascut? Ar atrage cititorul istorisirea despre aparitia pe lume a doctorului, mi-am zis. Mama sa n-a mai putut astepta venirea moasei oficiale din Buftea, de la vreo 12 km, si s-a chinuit singura sa-l aduca pe lume. Justin era primul ei copil. Si avea sa fie si ultimul din cauza pelviperitonitei cu care s-a ales in urma acestei nasteri in conditii improprii. Dar daca as incepe cu o fresca a vietii intelectualilor la tara, a celor doi profesori, parintii viitorului doctor?

ORFANII. Ambii orfani de razboi, iar tatal acestuia isi pierduse, la 33 de ani, si un picior, la Cotul Donului. Amputat undeva mult deasupra genunchiului. Prin ’48 l-au chemat sa-l intrebe: "Ce-ai cautat tu sa lupti impotriva poporului prieten sovietic?". Era un amarat de subofiter care trebuia sa faca doar ce i se spunea. Cam ce ar fi putut sa raspunda? Nimic. Neputinta. Asa ca a ramas si fara pensia de "invalid de razboi - 80%" si a zis mersi ca n-a patimit mai rau. "Mama era si ea o fata nenorocita", inainte de a incepe scoala a ramas orfana de tata intr-o familie care numara intre 13 copii. Sau sa incep materialul cu cifra doi, care l-a urmarit pe Justin in anii de studiu? Doctorul de azi a dat concurs la Colegiul National Militar Nicolae Filipescu. A intrat al doilea din cei 397 de candidati care se bateau pe numai 35 de locuri. In ’48, o data cu reforma din invatamant, clasa a doua de liceu a devenit a sasea "elementara" si s-a mutat la Curtea de Arges sa-si continue studiile in noile conditii. Era o atmosfera prea relaxata pentru gusturile tatalui sau care, chiar si fara un picior ce putrezise la rusi, voia mai multa militarie. Doctorul a ajuns la internatul Colegiului "Mihai Viteazu". Cu toata diploma lui de merit si media maxima 5, tot pe locul doi a iesit, in ordinea alfabetica din cataloage.

COMUNISTII. 1954, HCM - cei care au terminat cu diploma de merit pot sa intre la orice facultate fara examen. Taica-sau i-a zis: "Bai, pune mana pe carte ca eu n-am incredere in comunisti!". Cu numai trei zile inainte de sesiunea de admitere apare in Scanteia un comunicat prin care se mentiona ca numita HCM nu este valabila pentru facultatile de Medicina generala si Chimie! Al doilea pe lista la "intrati": Diaconu Justin Dumitru. Sase ani a tocit bancile Facultatii de Medicina, iar o data la doi ani trecea un examen de "extern", si mai apoi de "intern". A terminat internatul pe locul..., ghici! Intai! Dar fusese numai la un pas sa fie a doilea, sotia unui membru CPEX se inscrise pe numele de domnisoara, care incepea cu O. Mistic, nu?! Dar daca as incepe cu povesti cu comunisti? P’astia ii injura toti... Chiar si cu "10 evidentiat" primit la examenul de stat a primit repartitie in raionul Slatina, regiunea Arges. Smecherii de demnitari. Dupa doi ani, ajuns preparator, se muta la dispensarul Margineni, actualul Scornicesti. "Venea Lica Barbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceausescu - presedinte de CAP, la mine si-mi dadea un bilet pe care scria: "Da-i lu’ doctoru’ o dimigeana de vin", dupa care-mi spunea sa-i aduc notita-napoi. Sa nu circule chestii d’astea scrise..." Doctorul Justin ar fi vrut sa profeseze in satul natal, dar cum era aproape de Bucuresti ii trebuiau pile la partid. I-a fost mai usor sa ajunga preparator universitar si mai apoi asistent la Facultatea de Medicina din Bucuresti, pe baza de concurs, decat sa se mute ca medic de circa in Petresti.

PROFESORUL SPITAL. In 1967 termina primul pe tara din seria de medici specialisti ai generatiei. Cu un an inainte se inscrie la doctorat avandu-l conducator pe academicianul Scarlat Longhin, cel al carui nume il poarta spitalul in care lucreaza azi. E numit sef de lucrari, functie pastrata pana la Revolutie. Atata munca devine plictisitoare. Mai bine sa pornesc cu o pata de culoare: lumea araba. "Era o vreme in care eram sef la curve, domnule!" Facultatea de Medicina din orasul Constantine, Algeria, il gazduieste, doi ani, ca sef al disciplinei Dermato-venerice, sef al clinicii dermato, Maitre de Conference. O data pe saptamana facea vizite celor 300 de femei usoare care prestau in zona lui. Si in conditiile in care sotia sa, geolog, il urmase in Algeria. O tara in care viata curgea dupa regula celor trei "D" frantuzesti. D’accord (de acord), Doucemment (cu incetul) si Demain (maine). Orice problema voiai sa rezolvi auzeai in ordine aceste cuvinte. "Nici o problema, se face! Da’ sa nu ne grabim. Auzi, da’ n-ar fi mai bine sa ne apucam de asta maine?" Dar poate cel mai normal ar fi sa vorbesc direct despre caracterul doctorului ca el e eroul materialului. Nu are telefon mobil, nu are carnet de conducere, nu schimba un bec. Nu de lene, ci pentru ca a acceptat ca nu se poate pricepe la toate. E complet atehnic. Cand pleaca acasa de la spital o suna pe sotia sa sa vina cu masina sa-l ia. "Am facut sapte ore la scoala de soferi. A fost suficient ca sa-mi dau seama: a. ca la volan sunt tont, b. ca sunt fricos. Nu ma gandeam decat ca as putea schilodi pe cineva pentru toata viata..." Vremurile noastre nu i se potrivesc.

RESPECT. Telefonia mobila o fi utila, dar enervanta pentru el. "Am fost ultima oara la Opera sa vad "Liliacul". Din cinci in cinci minute taraia un mobil. Nu se face. S-a pierdut enorm din respectul cu care am crescut eu. Pai tatalui meu i-am pupat mana si pe vremea cand eram lector universitar." A, uitasem de profesie! Ar fi o buna deschidere de articol. Pai as avea asigurati cateva zeci de mii de cititori numai printre cei care i-au trecut prin mana. Plus alte mii de ipohondri care se cauta de orice, in special degeaba. "Imi vin tot felul de "nelinistiti". Majoritatea lor nu sufera de nimic. E, astora le-as da ceva de cap, nu de piele. Cei mai multi vin cu plocoane, la fel ca si cei cu probleme. Se face caz de asta, dar omul iti da pentru ca asa simte. E adevarat ca exista si nenorociti de medici care conditioneaza actul medical de cat ii intra in buzunar. Astia ar trebui executati." Un coleg de breasla ii povestea ca a avut o problema de sanatate si s-a internat. Tot cu plicul a deschis si el usa. "Ala care l-a internat a scos banii si i-a numarat incet, sugestiv: "Acuma, ca suntem colegi, merge si atat". Nemernici, domnule!" Cat a stat in Algeria, dr. Justin spune ca nu-l oboseau atat pacientii cat mortii. Cu o stare a sanatatii populatiei dezastruoasa, cadavrele ieseau pe banda rulanta, iar el trebuia sa alerge dintr-un capat in altul al orasului pentru a constata decesele.

IN SFARSIT, INCHEIERE. Sa dau cu banul... Nu stiu. Tot nu m-am hotarat care-i cel mai interesant inceput pentru acest articol, asa ca o sa-l las exact asa cum este. Doar incheierea e clara. Dupa amarul de vreme in care a vindecat mii si mii de oameni nu pot decat sa reiau titlul unui editorial aparut mai demult: "Iti multumim, domnule doctor!"

DESTIN

"Un maistru isi tot batea la cap tanarul ucenic sa si-l faca ginere. Intr-o zi baiatul s-a hotarat sa-ntrebe: Fiica e frumoasa? Asa zice lumea. Da’ gateste bine? Asa zice mama’sa. Da’ fata mare e? Asta nu stiu, cum ti-o fi norocul"

LUMEA ARABA

"Ce nu inteleg eu e prostia americanilor? N-au si ei un consilier care sa cunoasca traditiile, care sa le spuna militarilor cum sa se poarte cu arabii? Daca stii cum sa-i iei iti sunt cei mai buni prieteni. Sotia mea le dadea bomboane copiilor si astia mici sareau mereu sa o ajute. Vecina noastra tipa la ei si avea mereu geamuri sparte. Si statea la etajul trei..." - Justin Diaconu, Medic

STIINTA

Din 1973 pana anul trecut, medicul a publicat in calitate de singur autor, prim autor sau coautor 20 de carti: tratate, cursuri, manuale sau monografii de specialitate. Astazi mai lucreaza la inca una. Pe oricare dintre ele ai deschide-o nu intelegi o iota din miile de pagini. El, in schimb, stie atatea incat sa explice si altora.