Cinci ani fara identitate

Pentru Aime Wenamio (36 de ani), Romania a insemnat testul supravietuirii. Alungat de razboi din propria tara, Congo, el a trebuit aici sa-si gaseasca o sursa de venit, o familie, dar mai intai a fost nevoit sa-si regaseasca identitatea.

Trecutul este pentru Aime Wenamio o rana dureroasa. Vorbeste rar despre cele petrecute: tatal sau, sef al directiei de posta din tara si devenit incomod pentru un partid care cauta sustinatori pentru purtarea unui razboi civil, a fost executat de catre militia congoleza, o organizatie paramilitara de sustinere a regimului politic. Intr-o dimineata, barbati inarmati au intrat in casa peste Aime, sora lui a fost violata si ucisa.

Conflictul dintre etniile congoleze l-a lasat pe Aime Wenamio Ludovic Nazaire fara familie si fara viitor. Condamnat de numele sau si-a dat seama ca nu are decat o solutie: fuga din tara. S-a imbarcat intr-un ultim avion care a parasit tara si dupa o escala la Moscova s-a oprit in Bucuresti, in iunie ’97. Cu mai putin de un an in urma, Aime parasise Romania dupa doi ani de studii la Academia de Studii Economice, Facultatea de Management si Comert. Romania ii era o tara cunoscuta si de aceea a ales sa-si faca o viata aici.

RECUNOSTINTA. "Cea mai mare bogatie a unui om sunt dintii. Pentru a avea un zambet frumos", il citeaza Wenamio pe tatal sau. Vorbeste romaneste foarte bine si doar pronuntia tradeaza, din cand in cand, faptul ca aceasta este o limba pe care a trebuit sa o adopte. "Eu trebuie sa fiu recunoscator pentru ca Romania mi-a acordat statul de refugiat", spune congolezul, dupa ce marturiseste ca aproape cinci ani a supravietuit fara identitate. In fuga din tara natala a lasat in urma actele care sa dovedeasca cine este. "Nu am avut la mine decat permisul de conducere si cand ma oprea politia il aratam si spuneam ca mi-au uitat celelalte acte acasa." Cererea de acordare a statutului de refugiat i-a fost refuzata initial. Nu putea sa dovedeasca cine este, doar actele le lasase in Congo, sau ca viata lui era in pericol in patria natala. "Nu am avut timp sa gandesc sa planuiesc fuga", explica fara sa incerce sa se uite spre detaliile trecutului care i-ar indurera inima. Fara acte, fara sprijin financiar din partea statului roman si cu riscul de a fi ridicat de pe strada si urcat intr-un avion pentru a fi repatriat, Wenamio a trait vreme de cinci ani. S-a angajat, la negru, ca operator PC, apoi pentru a tine contabilitatea primara intr-o firma de consulting, dar riscurile erau mari atat pentru el, cat si pentru angajator, pentru ca un cetatean de culoare nu poate trece neobservat pe strada.

SALVARE. Pentru a castiga un ban in plus, in timpul liber a inceput sa faca comert cu podoabe africane si printre clienti a avut chiar vedete autohtone. Dar toata stradania sa parea sa nu aiba nici un viitor.

Banii, oricum putini, nu ii ajungeau decat pentru a se descurca de pe o zi pe alta, dar nu pentru a-si face un camin. Birocratia romaneasca parea nemiloasa in fata unui destin si punea la indoiala riscurile la care Wenamio era expus in propria tara.

Salvarea a venit pentru el din partea unei matusi pe care a gasit-o prin telefon. Ea i-a trimis prin posta acte care sa dovedeasca ca este intr-adevar cine declara si ca familia sa a fost victima conflictului civil din tara. In ianuarie 2002, dupa ce inima ii tremurase deja de sute de ori ca ar putea fi repatriat pentru ca nu avea un statut legal clar in Romania, Aime Wenamio a obtinut statul de refugiat si un act de identitate provizoriu pe care spera sa-l schimbe dupa ce va obtine cetatenia romana.

SCHIMBARI. In prezent, Aime este coordonator de proiect in cadrul Organizatiei Femeilor Refugiate din Romania, prima sa slujba care ii da un statut. Locuieste in centrul de asistenta pus la dispozitie de statul roman pentru refugiati si planuieste sa se mute in chirie.

"Eu o sa reusesc in lumea afacerilor", spune Aime cu un optimism neatins de lunga perioada de supravietuire. Impreuna cu prietenul sau cel mai bun, Khaled, un tunisian de 42 de ani, om de afaceri care si-a cautat norocul pe Dambovita, a incercat, cu bani putini, dar multa insufletire sa puna pe picioare mai multe proiecte. Deocamdata se straduiesc sa puna pe picioare o mica crescatorie de gaini, dar ambitia lui Aime ii intrece mult infatisarea de om modest. "Cand ti se inchide o usa inseamna ca nu este cea potrivita", asa explica el incapatanarea sa de a-si provoca destinul.

Tanarul congolez este in ciuda culorii pielii un om care a gasit in Romania o patrie pe care a imbratisat-o chiar daca ea nu l-a primit la fel. "S-a schimbat poporul roman", spune cu o usoara amaraciune Aime. In ’94, cand a venit prima oara in Romania, pentru studii, a fost primit cu caldura si simpatie, dar spune ca acum romanii nu mai sunt la fel. Sunt mult mai reci, mai ingandurati si apasati de propriile griji.

PROBLEME DE CULOARE

Aime Wenamio este un om care nu vrea sa judece si nu-si asuma riscul de a spune despre romani daca sunt sau nu rasisti. Recunoaste ca a avut insa de multe ori dezamagiri. Oameni care sa arunce cu tigari dupa el, sa-i arunce in fata vorbe urate. O intamplare petrecuta in urma cu 2 ani este insa ce mai nefericita dintre cele pe care si le aminteste legata de culoarea sa. Impreuna cu logodnica sa, Silvia, romanca, cara un televizor pentru a-l duce la reparat. Pentru ca nu aveau bani de taxi au fost nevoiti sa astepte autobuzul. Cand au incercat insa sa urce, Silvia a fost lovita cu piciorul de catre un barbat si a fost jignita ca umbla cu "un negrotei". Intamplarea il face pe Aime sa lacrimeze aproape cand si-o aminteste. Incearca sa compenseze gravitatea tonului amintind de prietenii romani care nu au facut niciodata nici macar glume cu referire la culoarea sa, dar nu reuseste sa-si acopere supararea din voce.

SCAPAT DE BALCON

Viata in Romania a tanarului congolez l-a pus in situatii dintre cele mai ciudate. 16 iunie 1999 este una dintre acele zile din viata lui Wenamio cand viitorul sau a stat agatat intr-un fir subtire ca de panza de paianjen. Locuia intr-o vreme intr-un apartament inchiriat impreuna cu un alt tanar congolez, venit in Romania pentru studii. Politia a batut intr-o dimineata la usa pentru a-i verifica pe cei care locuiau inauntru si intr-o singura clipa Aime s-a vazut luat cu forta si trimis intr-o patrie pe care nu si-o mai doreste. A sarit din pat invelit intr-un cearsaf si s-a strecurat pe balcon cu inima mica si tremurand ca o gaina. Vigilenta politistilor a fost inselata insa de faptul ca colegul de camera al lui Aime era notificat pentru ca nu-si platise taxele de studiu. Acestia l-au dus pe tanar la sectia de politie pentru verificari, dar nu au cautat prin casa pentru a vedea daca mai era cineva acolo.