Dascalul de mecanica

ORIGINAL - A fost profesor universitar, dar a purtat costumul popular chiar si in amfiteatru La 13 ani si-a luat "lumea in cap". A plecat singur din satul lui si, dupa doua zile de mers pe jos, a ajuns in Bucuresti. Intre ’44-’45 a fost prizonier de razboi. Dupa eliberare, Alexandru N. Rosu s-a inscris la Politehnica si a ramas aici profesor universitar vreme de aproape doua decenii.

TINUTA. Pe unde merge, si se plimba mult prin toata tara, profesorul Alexandru N. Rosu imbraca portul popular

Oboseala, plictiseala, inghesuiala de Capitala. Seara obisnuita de ianuarie si un vagon de metrou. In straie populare, cu un rucsac imens in spinare statea linistit si citea un ziar. Parea picat din alte vremuri. Numai bun pentru o poveste. Ne uitam cu totii la el, mai cu coada ochiului ori holbandu-ne de-a dreptul. Iar el nici ca ne baga in seama. Am coborat in aceeasi statie, tinandu-ma scai dupa el. Am mers ce-am mers si s-a intors spre mine.

"De unde veniti?" - m-am repezit cu vorba... "Din Bucovina"... Nu, nu este de acolo, dar are niste prieteni - veterani de-ai lui de razboi - la care se duce din cand in cand. Are 86 de ani, dar nu-i place sa stea prea mult intr-un loc. Se plictiseste si nici nu face bine la sanatate sa tot zaci in Bucuresti.

PORTUL POPULAR. Asa se poarta de cand se stie. Ii place costumul popular si e tare mandru de el. Sigur, are mai multe randuri, unul si din zona Argesului. Stie ca oamenii se uita la el, dar asa-s... "au uitat de obiceiurile noastre stramosesti, o data ce s-au facut oraseni... Ar fi frumos sa revenim la matca". Am aflat ca il cheama Alexandru N. (de la Niculae) Rosu si a fost de meserie inginer. Este haios, spiritual, dornic de povesti... Dar, cum nu puteam sta in strada la prea multe vorbe, ne-am gasit vreme sa ne vedem intr-o alta zi.

FAMILIA. Pe sotia lui, Elena, nu a lasat-o niciodata sa munceasca, dar ea a avut grija sa-i creasca frumos pe copii

CU LUMEA IN CAP. Vine din satul Dracesti (botezat asa, pentru ca aici a vazut lumina zilei Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes), comuna Scurtu. Pe atunci, satul lui facea parte din judetul Vlasca. Azi e Teleorman. Este al noualea din cei 12 copii - trei fete, ceilalti feciori - pe care parintii lui i-au avut. "Mama mea nu era niciodata obosita. Acum, femeia are un copil si o auzi tot timpul «vai, ca ma omoara mititelu’»". Dar uneori o mai apuca disperarea si pe biata lui mama, cand era tare obosita. Atunci se uita la pruncii ei si zicea mai mult pentru sine: "Lasati-ma, mama, ca o sa-mi iau lumea in cap..." Sandu, cum i se spunea, avea patru ani. Era slab, cel mai pipernicit dintre frati. Nu intelegea el ce voia sa spuna mama lui cu lumea... si o intreba: "Da’ unde e lumea, mama?", "Pe ulita, Sandule!" Cand a avut 13 ani, i-a zis mamei lui: "Lasa, mama, ca-mi iau eu lumea in cap", si a plecat de acasa pe jos, singur, 100 de kilometri, spre orasul cel mare, Bucuresti. Nu i-a spus nimic tatalui sau, care nu voia decat sa-l vada croitor. "O pornisem cu o pereche de izmene si cu o valiza de carton in care aveam cateva lucrusoare. Intalneam carute pe drum, dar nu ma urcam. Nu ca-mi era frica sa nu-mi fure ceva, ca n-aveau ce sa-mi ia. Am zis ca-i mai bine sa-mi vad singur de drum." La Ciorogarla a innoptat in curtea unui mosneag, care l-a culcat langa el pe prispa. A doua zi dimineata si-a zis ca nu se mai odihneste pana n-ajunge la Bucuresti. Cum se lasase deja noaptea cand a calcat el in oras, Parcul Carol l-a primit ca la hotel, cu deosebirea ca n-a trebuit sa lase nici un banut. A pornit apoi sa-l caute pe Iacob, unul dintre fratii lui mai mari, care era mecanic pe la o firma. Cand l-a vazut, Iacob l-a intrebat: "Da’ tata unde-i?". "Am venit singur." In mai, implineste 87 de ani si vrea sa aniverseze intr-un alt mod ca pana acum... "O sa plec pe jos din Bucuresti spre Scurtu, sa inchei ciclul..." Cand au auzit copiii lui ce are de gand sa faca, i-au spus: "Tata, nu esti intreg?" "Pai, acuma ati aflat si voi?" Iar nevasta-sa, auzindu-l, ii spune: "Da, da, te duci pe jos, ca nu mai esti in stare nici sa ajungi pana la marginea orasului...", "Ei, nu sunt, ce stii tu?!..."

IN SIGHET. Nu e an in care sa nu-l viziteze pe nea Mihai, prietenul lui de-o viata

LAGARUL. Sandu a facut in satul lui doar cinci clase. Atat s-a putut acolo, desi baiatul isi dorea sa invete carte mai departe. La Bucuresti, un prieten de-al lui Iacob l-a angajat mecanic. Intr-o zi, un inspector de la Camera de Munca, venind pe la atelierul unde lucra Sandu, i-a spus patronului sa-l trimita la scoala, ca "pare un copil istet". A facut patru ani gimnaziul industrial, apoi s-a inscris la Liceul Sf. Sava. A dat apoi examen la Politehnica. Era in ’41. Nu s-a putut duce insa la facultate atunci, fiindca izbucnise razboiul si a fost chemat pe front. A fost luat prizonier de razboi si deportat in lagarul de la Odessa, unde vreme de un an a facut munca silnica. "Am incercat de trei ori sa fug si tot de atatea ori m-au prins. Ma puneau la arest, dar le spuneam ca tot o sa mai incerc sa fug. Ne-au tinut intr-o fabrica de ciment. Eram acolo vreo 12.000 de oameni, francezi, polonezi, romani. Pe multi i-au omorat." Se terminase razboiul si in sfarsit au reusit si ei sa scape din lagar. S-a intors in satul lui. "Cand am intrat pe ulita, am vazut la poarta o placa neagra. Murise tatal meu si inainte cu o zi l-au ingropat. M-am dus la cimitir si am dormit in noaptea aia pe mormantul lui."

LIGHEANUL CU APA. Nu a vrut sa renunte la scoala, asa ca, in 1945, s-a dus la Bucuresti si s-a reinscris la Politehnica, la Facultatea de Electromecanica. "Eram bine pregatit si in teorie, dar mai ales la practica..." Dupa ce a absolvit a fost profesor de mecanica la facultate si la Liceul 18. "Cred ca am fost un dascal bun. Ma iubeau studentii si elevii. Eu n-am cautat niciodata sa-l fac de rusine pe cel care nu stia sau n-o inteles ceva. Incercam sa le explic ca sa-i fac sa le placa ce invatau... Daca nu intelegi o materie, atunci nu-ti place si nici nu te mai intereseaza. Cand le-am predat Legea lui Arhimede, ca sa inteleaga usor, am mers in clasa cu ligheanul cu apa. Si puneam un obiect in apa, iar, in vreme ce le vorbeam, studentii vedeau ce le explicam... Nu cred ca o sa mai uite vreodata ceea ce i-am invatat." Vreme de aproape 20 de ani a lucrat ca profesor la Politehnica. Cand s-a pensionat a continuat sa mai lucreze acasa, la cate un proiect de mecanica. Si nu poate sa stea locului. In fiecare zi se plimba, nu conteaza daca sunt - 20 de grade sau +35. Acum cateva zile m-a sunat si mi-a spus: "Am fost in Maramures. Apriga iarna acolo, da’ o fost tare frumos. L-am inregistrat pe caseta pe prietenul meu de-acolo, nea Mihai, sa-l ascultati... O sa va prapaditi de ras...".

PRIETENII

"Pe unde merg imi fac prieteni. Dar nu spun niciodata la nimeni ca am fost inginer si profesor la facultate. Pentru ca imi place sa stau de vorba cu oameni simpli. De la ei ai multe de invatat. Iar daca aud ca ai studii se distanteaza oamenii. Nea Mihai este un prieten bun din Sighet. Ne stim de 20 de ani. Nu e an sa nu merg pe la el. Prin ’88 am fost cu el la o nunta in Sapanta. Le-am dus atunci pentru nunta 50 de pachete de unt. Am stat atunci la cozi zile in sir ca sa fac rost de unt. Doamne, ce s-au mai bucurat!" - Alexandru N. Rosu

RAPIDU’...

Pe Elena, sotia, a cunoscut-o din sat. E de pe meleagurile lui. La 13 noiembrie 1955 s-au casatorit (anul acesta vor sarbatori nunta de aur!). "Ce-a fost si-atunci... trebuia sa mergem in comuna sa ne casatorim. Si am pierdut personalul ce trecea pe la noi. Il stiam pe omul care lucra la gara si i-am zis ca, daca nu ma insor azi, nici nu o sa ma mai insor... Asa ca a oprit omu’ rapidul in sat..." Se uita mucalit la nevasta-sa si zice: "Oh, Doamne, mai bine pierdeam si rapidu’...". Au trei copii. Antoaneta este profesoara de franceza si engleza, Eugen - absolvent de Cibernetica, lucreaza la o revista de economie, iar Lucian, dupa ce a stat vreo sapte ani in Canada, s-a intors in tara si lucreaza ca inginer IT. "Am niste copii tare cuminti: nu beau, nu fumeaza... Are fiecare rostul lui, sunt buni! Seamana cu mine", zice si se uita la Elena, care nu prea se arata de acord: "Da, da, sigur, cu tine seamana... ce sa zic...".