De 70 de ani - Vanzator de ziare

Zi de zi, pe la orele dupa-amiezii, nea Lita coboara la metrou la Universitate cu zeci de ziare, pe care le asaza frumos pe "taraba" lui de pe balustrada scarilor rulante. Daca nu-l vezi, o sa-l auzi: "Ziareee! Ziareee!"

Vanzatorul de... ziareee!

LA METROU. Nea Lita vine la "taraba" lui de la metrou numai dupa-amiaza, fiindca stie el cum se tine afacerea asta…

O sambata la fel ca altele. Ies din metrou la Universitate si ma lovesc niste vorbe ce rasuna prin toata statia: "Ziareee!, Ziaaareee!". Ma uit, din automatism, la ceas. Da, sigur! Este ora cand il gasesti acolo jos pe nea Lita. Greu sa treaca neobservat... sau mai degraba neauzit!

Nea Lita este un personaj familiar celor care trec dupa-amiaza prin zona.
Vazandu-l de atata amar de vreme, asa ma obisnuisem cu prezenta lui de, la un moment dat, cand am trecut pe acolo la ora potrivita si nu l-am auzit, ma surprinsesem intrebandu-ma daca o fi patit omul ceva. Rar se intampla sa traga chiulul. Arunc o privire spre ceas. Era ora 17:00. Il zaresc stand putin zgribulit la urcusul scarilor rulante, vanzand ziare pentru cei care nu apuca (ori uita) dimineata la prima ora sa cumpere unul. Pentru ca nea Lita nu vine niciodata mai devreme de ora 3 dupa-amiaza. Si sta "in functie de cum merge treaba". Adica, uneori, si pana la 8 seara. Ca asta face de o viata intreaga, iar acum, la batranete, nu poate renunta la obiceiul lui. Si, pana la urma, de ce sa nu mai castige un ban in plus?! Doar viata nu e deloc usoara si "ca sa agonisesti ceva, trebuie sa muncesti tot timpul...".

COPIII ASTIA... Imbracat cu cateva randuri de haine groase, cu o geaca mare de blugi deasupra, priveste spre mainile intinse catre vreun ziar ori revista de pe "taraba" lui improvizata. "Cat costa ziarul asta?", "4.000". Omul ii intinde o hartie de 10.000 de lei. Intr-o secunda, lui nea Lita ii dispar mainile in imensele buzunare de la geaca, scotocind dupa rest. Oamenii, ingaduitori, ii lasa de obicei 1.000-2.000. Sunt "calatori", nu au vreme de pierdut. Coboara in statie si, cat asteapta, iau o gazeta. Uneori, sau de cele mai multe ori, lasa restul de cateva mii, grabindu-se sa prinda metroul. Unii, in schimb, ii mai spun "Haideti mai repede, ca vine metroul" si nea Lita se precipita atunci, isi pierde mainile prin buzunarele lui, umbland dupa maruntis. I s-a intamplat - si nu o data - sa i se fure din marfa. "Asa-s copiii astia! Zic ca-s batran si nu vad. Io vad, dar ce pot sa le mai fac? Ii mai iau cateodata ceilalti oameni la rost. Unii, smecheri, s-au obisnuit sa ia cate un ziar si apoi mi-l arunca de sus, pe balustrada asta de la scara. Se distreaza si ei!"

IO VAND, NU CITESC! Il intreb cati ani are. "82 de ani." Ridicand aratatorul, adauga: "Si o luna". "Si ziare de cand vindeti?", "Nu de mult... din o mie nouasute treizeci si cinci", "De 70 de ani... da, nu e asa de mult...", ii zic. Ma priveste cu coada ochiului si zambeste cu talc. La inceput, pare cam suspicios nea Lita si vad ca nu prea e in apele lui. Se fereste sa zica prea multe, ca in ziua de azi "nu mai poti sa ai incredere in oameni, ca s-au facut tare rai". Ce vreau de la el de-i pun atatea intrebari?! Se lamureste, dar nu-l intereseaza unde, cand apare articolul. "Io nu citesc ziare. Io le vand, sa le citeasca altii!"

DASCAL. Mihai Florescu, cum este numele lui de pe buletin, a venit in Bucuresti cand era un strop de om. De loc, e de undeva din Oltenia. Cand a pasit prima oara in Capitala, nu implinise nici 13 ani. Nici prin cap nu i-a trecut atunci ca va incepe sa vanda ziare. "Io am vrut sa merg la scoala de invatatori, sa fiu dascal. Dar nu s-o putut. Taica-miu nu avea bani, asa ca o trebuit sa ma bag la stapan. Aveam un var care era pe undeva pe la un ziar si m-a intrebat daca nu vreau sa vand ziare. "Vand, de ce sa nu vand, ca altceva tot nu am ce face", i-am zis. Si-asa m-am apucat de treaba asta." Doar cat a fost in armata a trebuit sa-si intrerupa activitatea.

IN RANDUL LUMII. Pe cand avea 26 de ani, s-a insurat cu Maria. A dus-o bine cu femeia lui. "A fost o femeie tare buna nevasta-mea. Dar si io am muncit toata viata ca sa nu aiba a se plange de mine." Maria i-a facut trei fete si un baiat. Eugenia lucreaza la un spital, este asistenta medicala, Lucretia - "pe la o legatie, pe undeva", iar Elena este angajata la o fabrica de sticla. Fiecarei fete zice ca i-a dat o casa si o masina mica, ca sa se aseze la locul lor. De ele e tare mandru. In schimb, de fecior sa nu pomenesti. "Baiatul e bagabont. Mi-a furat bani acum cativa ani si dus a fost. Bea, alearga de la o femeie la alta... Nu vreau sa mai aud de el!" De 17 ani, nevasta i s-a prapadit. Dupa ce a stat singur timpul cuvenit, si-a gasit o alta femeie cu care isi duce batranetile.

FORTA. Are o voce nea Lita asta de te si sperii, daca gandul iti umbla aiurea. Ii spun ca, daca se straduie putin, il pot auzi si aia care asteapta metroul la Unirii ori Romana. "He, nu mai am io asa forta. In tinerete, nu ma intrecea nimeni. La mine veneau toti boierii sa cumpere, cand strigam o data se saltau caii de la trasuri in doua picioare..." Rar cand spune numele vreunui ziar. "Toate is la fel, eu vreau sa le vand pe toate. Eu vand ziare, nu unu’. E aici o smecherie. Credeti-ma, nu oricine stie sa vanda ziare, trebuie sa te pricepi si la asta. Altfel, mori de foame cu marfa pe taraba." In trecut, vindea nea Lita Universul, Dimineata, Curentul, Dreptatea. Erau gazete destule, nu-i vorba, si cumparau oamenii, ca erau dornici sa afle ce se mai intampla prin lumea asta mare. Iar nea Lita se simtea bine, ca era si el tanar si "oamenii aveau bani". Si, mai ales, mandru ca boierii umblau dupa el sa le dea o gazeta.

CU ACTE. A lucrat si cu carte de munca, la IRTA, la autobuze. Un an a fost taxator pe autobuz si 19 ani a spalat autobuze. 20 de ani are vechime si primeste o pensie de "un milion jumate’. Dar sunt buni si astia". Nu incepe sa se vaite. E multumit cu ceea ce are. "Ma zbat si io, ca altfel nu se poate."

CA SA VEZI! Multa vreme nu l-am mai vazut. Cineva mi-a spus ca "s-a prapadit". In urma cu cateva zile, ies in graba din metrou la Universitate, lume multa, apuc sa urc scarile si deodata aud... ZIAREEE! Cobor si ma duc la nea Lita. Parca intinerit, in straie noi. Omul a fost bolnav, "tare rau, a trebuit sa stau in spital, dar acu’ mi-e mai bine. Am vazut ca mi-au si luat altii locul...". E adevarat, dar pe langa nea Lita e imposibil sa treci fara sa-l auzi si sa intorci privirea! Poate chiar sa cumperi un ziar, ca tot trebuie sa astepti metroul!

PRINCIPIUL "Dom’le, in viata asta a mea am avut niste principii care le-am respectat cu sfintenie. In primul rand, sa nu fumez. Si io n-am pus tigara in gura. Apoi, sa nu beau, decat asa, un paharel-doua, la vreo petrecere. Si sa nu umblu din femeie in femeie. Am fost insurat, am avut o femeie buna, asa ca de ce sa o iau pe cai gresite?" Nea Lita vanzator de gazete,

VREMI TRECUTE "Alta viata era pe vremea Regelui. Oamenii erau cu totul altfel... erau de incredere. Dom’le, nu erau atatia hoti ca acum. Ma credeti or ba, da’ pe atunci puteai sa lasi marfa in strada ca nu se atingea nimeni de ea. Asa erau oamenii pe atunci, corecti, nu erau pusi pe furate. Acu’ is multi bagabonzi, hoti. S-au schimbat si vremurile, si oamenii..." Nea Lita despre vremuri apuse

AFACERE

"Am facut si eu ce am putut in viata asta. Ca tot omu’. Trebuie sa muncesti, ca nu se poate altfel. Eu vin aici cand sus nu mai gasesti nici o taraba cu ziare. Oamenii cumpara, ca trec multi pe aici. Si apoi, ce sa faca si ei seara decat sa stea si sa rasfoiasca un ziar? O sa vand ziare cat m-or mai tine puterile, dup-aia, gata. Ma odihnesc si io..." Nea Lita despre o veche indeletnicire