Dumnezeu cel de toate zilele

"Si, gravida fiind, ma torturau comunistii"

Abia trecuse de varsta majoratului cand a fost condamnata pentru "infractiunea de uneltire contra ordinii sociale". Luptase impotriva comunismului si a facut puscarie alaturi de copilul ei, venit pe lume in inchisoare. Dupa ce s-a eliberat, baietelul a murit. Alexandrina Lupu a ramas acum singura pe lume, la mila lui Dumnezeu, care-i da painea cea de toate zilele.

INGRIJORARE. Batrana spera ca intr-o buna zi sa i se mareasca pensia de 1,4 milioane, pentru a-si cumpara medicamentele

De la cele indurate, pana si simturile i s-au ascutit, iar sanatatea-i este din ce in ce mai subreda. Dar rezista. Saraca si parasita de copii, femeia se chinuie sa traiasca. Alexandrina Lupu nu si-a pierdut speranta si are de gand sa se lupte cu viata pana va epuiza si ultima picatura de energie. Pana mai ieri un dusman al republicii populare, astazi "si pana-n ultima clipa", dupa cum marturiseste ea, o luptatoare pentru dreptate. Dreptatea pentru ea inseamna de fapt o pensie decenta si un acoperis, fie el si o locuinta sociala.

RECOMPENSE. Traiul greu si necazurile au schimbat-o. Figura, altadata blanda si delicata, i s-a asprit. Greutatile, chinurile indurate in inchisorile comuniste - pentru "crima" de uneltire impotriva ordinii sociale - i-au lasat pe chip amprenta unei perpetue suferinte. Alexandrina Lupu este o fosta militanta anti-comunista, care a luptat alaturi de sotul ei (disparut chiar in toiul acelor evenimente in mod misterios) impotriva instaurarii bolsevismului in Romania in primii ani ai asa-numitei "democratii populare". Pentru ca a fost condamnata sa faca inchisoare si domiciliu obligatoriu, nu a putut sa-si gaseasca un serviciu stabil, drept pentru care are acum o pensie extrem de mica. Dar nu numai ea a avut de suferit de pe urma faptelor sale, ci intreaga familie. A nascut primul fiu in puscarie, iar la eliberare baietelul a murit din cauza conditiilor de detentie inumane. Fara locuinta, s-a chinuit toata viata cu mijloace de trai mai mult decat modeste, iar acum lupta pentru a-si duce mai departe anii batranetii. La limita subzistentei, cu cheltuieli pentru intretinere, chirie si me-dicamente, de 2-3 ori mai mari decat valoarea pensiei. Isi duce aceasta cruce pentru ca a militat in anii ’50 impotriva regimului comunist...

OPTIMISM PE STOMACUL GOL. Drumul plin de gropi paraseste orasul. Malul serpuit al Bahluiului mangaie pe sale un bloc cenusiu, cocosat, plin de igrasie. E situat la marginea Iasiului, langa "micul Paris", constituit din niste constructii primitive pline cu tigani. Locuinta cu chirie a Alexandrinei Lupu este situata intr-un bloc de garsoniere.

Intrarea e prin spate. Treci peste "poduri" de noroi si intri pe o usa metalica vesnic deschisa. La etaj te strecori taind cu cutitul mirosuri si ascultind ritmuri de manele. Un batran care urca scarile "pareaza" deznadajduit, incruntand din sprancene. La fiecare etaj te ia pe sus vantul: geamurile din capat de hol lipsesc. La etajul patru, usa unei camere de cateva zeci de metri patrati este deschisa. Alexandrina sta in prag, cu ochii in lacrimi. Vine si sora sa, umbra ei, ajutorul sau, "mama si tata" la necaz si bucurie. Cea care a sprijinit-o, si pe care, si ea, la randu-i, a ajutat-o toata viata.

Discutia se infiripa incet. Locuinta celor doua femei este modesta, dar curata, televizorul color e deschis, iar geamurile sunt luminate. Un soare coltos ranjeste dintre vechiturile ingramadite in balcon. Oricand in casa acestei femei gasesti un pahar cu apa rece. Chiar si o cafea. Si putin optimism, in ciuda conditiilor vitrege. "Eu nu servesc nimic dimineata, pe la 7:30 fug de acasa ca sa uit de foame si ma intorc cat mai tarziu posibil, pe la 13:00-14:00, ca sa mananc cu pofta ce-oi avea, in orice caz, mancare de regim. De cele mai multe ori mi se face rau dupa ce termin. Seara iau si cate 6 pastile, mananc si cate un covrig pe zi, insa supravietuiesc. Daca ma doare stomacul pun o punga cu apa calda pe burta si citesc o carte de rugaciuni...".

Sub acest acoperis femeia locuieste cu o nepoata cu handicap. De aceea pleaca in fiecare zi in cautarea unor ajutoare, dar si pentru a munci ca sa castige un ban in plus. Impleteste fel de fel de lucrusoare pe care apoi le vinde prin bazar. E nevoita sa faca uneori baie cu o oala cu apa rece, iar la toaleta merge cu umbrela pentru ca, in ciuda faptului ca plateste chirie, ii ploua in casa. Cum a ajuns femeia in aceasta situatie este o lunga poveste.

INTALNIRE DIN PALAT. Alexandrina Lupu s-a nascut in anul 1930 intr-o localitate incarcata de istorie, Ruginoasa, comuna unde se afla si astazi castelul fostului domnitor Alexandru Ioan Cuza. A vazut lumina zilei intr-o familie numeroasa, cu sapte copii, dintre care cinci baieti, cu totii intretinuti dintr-un singur salariu, de ceferist, al tatalui. Prietenul sau anti-comunist lucra in cadrul regimentului de jandarmi ce avea detasati cativa oameni la liniile ferate. "Aveam 17 ani si m-a dus tata la Palatul lui Cuza, unde se organizase un bal. Eram imbracata intr-o tinuta superba, procurata cu mari sacrificii de tata, de la Bucuresti, si am fost aleasa regina balului. Acolo l-am cunoscut pe liderul viitoarei celule anticomuniste «Crucea si spada», Ioan Torcea, dragostea vietii mele".

A inceput prin a-l ajuta sa faca manifeste, fara sa puna prea multe intrebari. El atat i-a zis, ca daca o prinde, sa spuna ca nu stie nimic. Facea totul din dragoste, dar si pentru ca era convinsa ca asa trebuie sa procedeze, pentru binele romanilor. Comunistii nu-i miroseau a bine, si la propriu, si la figurat, tinerei si frumoasei Drina, cum o alintau cunoscutii. Membrii organizatiei se deplasau prin tara si aveau tot felul de intilniri conspirative. Iar ea se afla intotdeauna undeva in umbra, in spatele iubitului sau.

TRADAREA. In aprilie 1948, pe cand el se afla intr-o deplasare in tara, a primit o scrisoare in care i se spunea sa ia contact cu doi cetateni in Pascani. Tuturor urmau sa li se alature alte persoane in Ploiesti si, mai apoi, in Huedin. Urmau sa mearga cu totii in munti, intr-o ascunzatoare pregatita cu mult timp inainte. Cu Torcea trebuia sa se intalneasca la Huedin. Si-a luat cateva lucrusoare de acasa si a plecat. "Ai mei nu stiau despre ce e vorba. M-am intalnit cu cei doi, insa unul Ungureanu, din Botosani, ne-a turnat pe toti la Ploiesti. Am ajuns pe intuneric la Huedin, pe la zece seara. L-am vazut pe prietenul meu, cel care urma sa-mi devina sot. El mi-a facut un semn, dar n-am priceput despre ce era vorba. Asteptam acceleratul cu care urma sa vina un profesor universitar, si el membru al retelei. Intr-o intersectie din apropierea garii ne-a oprit politia. Eu n-am vrut sa stau, dar m-au somat de cateva ori, au tras si un cartus in aer, asa ca m-am oprit. Am fost legata, anchetata si apoi condamnata la inchisoare, dar pe el nu l-am mai vazut de atunci. A disparut si au circulat tot felul de variante, cum ca ar trai, ca ar fi la iugoslavi sau in alta parte. Insa eu n-am mai dat de el si nici n-am mai primit vreo veste de la el", precizeaza femeia.

COPILUL. Alexandrina revine la momentul prinderii lor, in gara de la Huedin. "In timp ce ma indreptam spre postul de jandarmi, am vazut un locotenent cu gura faramata, dar mi-au dat, o branca, ca de ce ma uit, m-au legat si dusa am fost", povesteste ea. La un moment dat anchetatorii i-au aratat manifestele. "Uite! Torcea a spus ca faci parte din organizatia aceasta". Dar el o invatase sa-l ia pe "nu" in brate si asa a facut, cu mici exceptii, pentru ca altfel ar fi zvantat-o in bataie. "Cand a dat mai tare in mine, am spus ca sunt gravida, cum si eram, fapt care i-a enervat si mai tare. «Tu-ti biserica ma-tii, mai faci un partizan, hai!»". A fost condamnata in perioada detentiei si a pledat cu copilul in brate (adus din inchisoare), plangand si hranindu-l de fata cu judecatorii. Pentru ca i-a impresionat pe acestia, crede ea, a reusit sa scape cu o condamnare mai mica. "Trebuia sa iau cel putin cinci ani, asa mi se spusese, dar am primit doar un an si o luna inchisoare, dupa care au urmat alti ani de domiciliu fortat. Am luat o condamnare mai mica si pentru ca m-a ajutat cineva, o cunostinta, in timpul procesului. Acesta imi facea semn in timpul sedintei cand sa spun nu si cand da... Copilul, imbracat frumos, i-a impresionat pe judecatori. Uneori era chinuit, plangea, si, vazandu-l flamand, ii dadeam de mancare la san de fata cu toata lumea. Alteori baietelul tintea balanta, semnul judecatii, al dreptatii, o arata, facea din mana, gangurea".

HARNICIE. Alexandrina impleteste lucruri pe care le vinde prin bazar pentru a face rost de un ban in plus

CU FRUNTEA SUS. Purtata prin diferite comisariate si posturi de ancheta ale militiei, a stat in cele din urma inchisa la Suceava si la Iasi, in conditii deosebit de vitrege — aglomeratie, frig, foame, gardieni brutali. In plus, trebuia sa aiba grija si de copil. Marinimia de care au dat dovada ceilalti detinuti au facut-o sa ridice fruntea sus si sa treaca peste toate. "Ma ajutau foarte mult cu mancare, cadite, hainute, aveau chiar grija de baietel. Ii incalzeam scutecele la brau, atat era de frig in celula cu 21 de detinute. Dar toti eram solidari in suferinta noastra. Imi aduc aminte ca mi-au adus pana si friptura, de Paste, in cutia folosita la curatenie, pentru gunoi. Alta data mi-au coborat un cos cu o sfoara pe geam. M-am temut, dar pana la urma l-am luat. Erau oameni distinsi in inchisoare, oameni care ma incurajau si-mi faceau numai bine".

A iesit din inchisoare si a ajuns la Ruginoasa, localitatea natala, unde a stat la gazda. "Am avut patru ani interdictie si doi ani de domiciliu fortat, povesteste ea. Trebuia sa stau in comuna, sa nu ma duc nicaieri. La Iasi am venit in ’74, dar pana atunci am lucrat la camp, apoi ca bibliotecara, de aceea am prea putina vechime, iar pensia este mica. Imi aduc aminte ca tot atunci tata a muncit doi ani ca sa-mi plateasca cheltuielile de judecata". Parintii i s-au stins devreme (tatal sau a fost inchis si anchetat in aceeasi perioada si la aceasi inchisoare cu ea), mama a murit la scurt timp de suparare, pentru ca si fratii ei au avut probleme. Unul dintre ei a fost refuzat la scoala militara, pe motiv ca familia sa, prin Alexandrina, este o familie de dusmani ai poporului. Ceva mai tarziu, Drina s-a casatorit si, pana in 1973, cand i-a murit sotul, a stat la rude. "Am aproape toate bolile posibile, dar trebuie sa le duc in spate. Cu credinta insa, le induri pe toate!". Drina a cerut ajutor de la majoritatea politicienilor si edililor locali, dar a primit prea putin sprijin. Viseaza si ea la un "palat" — o locuinta sociala in care sa nu-si dea pensia pe chirie, ci sa plateasca doar 200.000 de lei pe luna. Iar pensia de 1,4 milioane de lei sa-i fie marita, macar sa-i ajunga pentru medicamente. Ca altfel se mai descurca ea cu banii, pentru alimente si altele. Mai impleteste cate ceva, mai vinde prin bazar, nu moare de foame. Dumnezeu nu o paraseste, sta langa ea, asa cum a facut-o intotdeauna. "Dadeam si ultima bucata de paine la un sarac si ma rugam. Mergeam putin si gaseam niste bani sau ma ajuta cineva". Doar Dumnezeu ii da Alexandrinei Lupu painea cea de toate zilele. O paine neagra si uscata, care pentru ea face cat un pranz ca-n povesti. Pentru Alexandrina, Dumnezeu Cel de toate zilele face totul. El este Cel care o ajuta. Singurul.

CAPTURARE

IGRASIE. Alexandrina locuieste intr-un bloc cenusiu. Daca ploua, trebuie sa-si ia umbrela cand merge la toaleta

"Eu n-am vrut sa stau, dar m-au somat de cateva ori, au tras si un cartus in aer, asa ca m-am oprit. Am fost legata, anchetata si apoi condamnata la inchisoare, dar pe el nu l-am mai vazut de atunci" - Alexandrina Lupu, fost detinut politic

SARACIE

"Cu un milion de lei pensie pe luna e greu de trait, cu chirie, intretinere, medicamente, hrana etc. In 2001 am facut cerere pentru locuinta, am fost si la Bucuresti pentru marirea pensiei si ajutor banesc, dar n-am primit nimic, doar promisiuni. Nici macar bani ca sa recuperez cheltuielile de drum nu mi-au dat" - Alexandrina Lupu, fost detinut politic

LUPTATOARE

"I-am admirat intotdeauna curajul si sunt mandru de gestul ei. Drina este o femeie care a suferit si a avut taria sa reziste, sa-si traiasca viata, si-a crescut copiii si nepotii, traieste cinstit, ca intotdeauna. A luptat si lupta si acum pentru ea, dar si pentru altii. Este un exemplu in lupta pentru emanciparea femeii, daca se poate spune asa" - Mihai Lupu, fratele Alexandrinei

POST

"Seara iau si cate sase pastile, mananc cate un covrig pe zi. Daca ma doare stomacul, pun o punga cu apa calda pe burta" - Alexandrina Lupu, fost detinut politic

IMPLETITURI

Alexandrina a dorit sa-si spuna povestea pentru ca oamenii sa nu-i judece gresit faptele. "Trebuie sa iasa la lumina tot ce s-a intamplat atunci. Dar si cele ce se intampla acum. Intr-un fel ma mandresc ca am facut inchisoare pentru ca m-am opus unui regim despotic. Inchisoarea m-a facut sa simt oamenii, sa simt primejdia, sa stiu de ce sa ma feresc, de cine sa ma feresc. Am si un plus poate fata de celelalte femei in varsta. Am crescut trei copii, cinci nepoti si multi stranepoti si stiu sa iubesc oamenii. Greutatile le-am impartit si cu sora mea. De multe ori chiar, sambata si duminica, impletim fiecare la cate o maneca a aceleiasi hainute, pentru a o termina mai repede, si cu banii luati pe ea incropim un pranz."

MORMANTUL

Prin sentinta nr. 18, din 1950, Alexandrina Lupu, o tanara ce abia trecuse de varsta majoratului, era condamnata la un an si o luna de inchisoare pentru infractiunea de uneltire contra ordinii sociale si era obligata la plata de despagubiri civile in valoare de 2857 lei. "Greu ne-a fost si dupa perioada de inchisoare, pentru ca aveam de returnat o datorie colosala. Bursa surorii mele era de 50 de lei. Am trait in mari lipsuri intotdeauna, dar de fiecare data am razbatut". La putin timp dupa iesirea din inchisoare, copilul Alexandrinei a murit. Sfasiat, Mihai, fratele ei, a compus atunci poezia «Mormantul»: "Si parca-ntelegea si el/ Copil cu ochi de stele/ Ca mama-ndura pentru el/ Supusa-n chinuri grele".

CURAJ

"In timpul anchetei trebuia sa scriu ce vroiau ei. Cand m-au dus la Suceava eram gravida in luna a sasea si ma torturau, ma loveau cu bastonul, cu ce le cadeau la mana. Ne luau noaptea la ancheta. O data, un locotenent, subaltern al directorului, a lasat pistolul pe masa, dar nu mi-a fost teama. L-am luat si l-am indreptat spre el. «Ce vroiai sa faci?», m-a intrebat dupa aceea. «Te impuscam si ma impuscam si eu.» M-a lasat in cele din urma in pace". Anchetatori precum cel descris de Alexandrina ar fi vrut sa profite de frumusetea femeii.