"Eu am intampinat-o pe Principesa Ileana"

DESTIN - Etnograful zonei Bran a avut grij` de castelul familiei regale La sfarsitul anilor ’40, un copil vedea, din satul natal, cum comunistii alungau familia regala din Castelul Bran. Patru decenii mai tarziu, Ioan Praoveanu o astepta pe Principesa Ileana la reintoarcerea in Bran din postul de director al castelului.

ETNOLOG. In lucrarile sale stiintifice, profesorul Ioan Praoveanu a cercetat traditiile din regiunea Moeciu-Bran

COPILARIA TRADITIILOR. Ioan Praoveanu s-a nascut in Moeciu. Tatal sau avea multe turme si era mai tot timpul plecat cu oile, pe munte. "As putea sa scriu o carte despre copilaria mea, despre drumurile pe care le faceam cu tata in toata zona asta a Branului, in care m-am nascut. Asa am ajuns sa cunosc destul de bine, de mic, traditiile, portul oamenilor, viata la sat in aceasta regiune. M-au fascinat foarte mult si asa am ajuns sa am azi aceasta cariera", povesteste astazi Ioan Praoveanu, dupa ce a scris nenumarate lucrari de etnografie despre zona Branului. Mama era casnica, iar din cand in cand lucra la tesatoria unui ceh pe nume Dancu, la Bran. Fata lui Dancu o cunostea pe Principesa Ileana. "De multe ori ma lua si pe mine la tesatorie. Asa am cunoscut-o pe Alteta Sa, Principesa Ileana. Baiatul Anicai, asta eram eu!", povesteste Praoveanu. Dupa plecarea familiei regale, viata a devenit foarte grea, comunistii au fost neinduratori cu branenii, vinovati ca fusesera privilegiati in perioada regalitatii. "Oamenilor le parea foarte rau ca plecase familia regala, pentru ca, o data cu venirea comunistilor, a inceput sa le mearga foarte rau. Cel mai tare sufereau ca nu si-au mai putut pastra pamanturile, si asta din cauza cotelor foarte mari pe care le impusesera tovarasii", spune Praoveanu. Pe fidelitatea oamenilor fata de familia regala au mizat si luptatorii anticomunisti, astfel ca regiunea era intesata de oameni care dadeau o mana de ajutor celor care voiau sa-i dea afara pe rusi din tara si sa reinstaureze regalitatea. "Sunt atatia oameni de care imi amintesc care luptau impotriva comunistilor. Podurile caselor erau pline de legionari care lucrau la Malaxa, in Brasov, unii veneau, altii se retrageau in munti, satenii ii ajutau cu merinde si apa, ii adaposteau peste noapte, le erau calauze, le dadeau si arme, daca aveau de unde. Pana si noi, copiii, auziseram de partizani si stiam ca ei sunt salvarea noastra. Oamenii nu se temeau, dar securistii au castigat. In ultimii ani ai rezistentei, un unchi de-al meu a ars un cufar intreg de documente, haine si alte obiecte, printre care si niste curele verzi. Cel mai inversunat a fost preotul satului, Ioan Giurgiu."

PARINTELE SPIRITUAL. "De la Sfintia Sa am invatat eu multe din ceea ce stiu azi. Era un om cum nu am mai intalnit vreun altul. A fost adevaratul parinte al satului, si cel care mi-a pus mie prima data in mana o carte. Avea o sumedenie de carti, printre ele si multe scrieri care le dezvoltau copiilor imaginatia, precum Robinson Crusoe sau romanele lui Jules Verne. Era un om foarte bun, de departe un model de preot, de moralitate. Fiul preotului a fost cel mai bun prieten al meu in copilarie. N-a putut merge la facultate si a fost si el inchis de comunisti, la fel ca si tatal sau", spune profesorul Praoveanu. Tanarul branean si-a pierdut mama, rapusa de cancer, in 1961. Tocmai intrase la liceu. A fost luat de un frate mai mare la Dorohoi, iar dupa absolvire a dat admitere la Istorie si Filosofie in Iasi, terminand in 1972. Incepuse deja sa publice lucrari despre regiunea natala cand s-a intors sa predea la o scoala din Bran. De acolo a fost numit director al Muzeului Castelul Bran. "Era un post de mare raspundere, trebuia sa organizezi totul foarte atent, pentru a nu avea nici un fel de probleme din partea tovarasilor. Dadeam mereu raportul dupa vizitele delegatiilor straine, in rest nu aveau treaba cu mine. M-au lasat sa restaurez Castelul si sa deschid Muzeul Vamii Medievale. Veneau o multime de grupuri, se statea vara la coada pentru bilete cate o ora, o ora si jumatate. Strainii scriau in cartea de onoare: «Ceausescu = Dracula» si alte lucruri din acestea care imi puteau face probleme", isi aminteste directorul, zambind acum.

La Bran au venit, in 1975, si oaspeti de seama: unul din membrii Congresului American, presedintele Venezuelei, ministrul maghiar al Apararii. "Eu ii primeam pe toti. Primeam un telefon de la judet, de la Comitetul de Protocol ca la ora cutare urma sa soseasca o delegatie. Aveam grija de tinuta personalului, de expozitie, de obiecte... Niciodata nu au existat scapari. Oaspetii vizitau, erau impresionati de castel, isi lasau impresiile in cartea de onoare si plecau. Apoi veneau si securistii: «Tovarasu’ Praoveanu, da’ n-au zis nimic ungurii aia de mutarea granitei?» sau intrebari de genul asta...", povesteste Praoveanu.

TEORIE. "Muntenia carpatica este un spatiu etnocultural care imbraca muntele." Aceasta e fraza preferata a profesorului Praoveanu. Este, de fapt, rezultatul cercetarilor sale etnoculturale in regiunea Bran-Moeciu si publicata in cateva zeci de lucrari si articole. Astazi, dupa o viata in care a adunat in sipetul amintirilor zeci de intamplari "unicat", Ioan Praoveanu este sef de sectie la Muzeul Bran si se ingrijeste de colectiile etnografice.

"SUNT BAIATUL ANICAI"

VIZITA. Cu trei luni inainte de a muri, in septembrie 1990, Principesa Ileana (in centrul imaginii) a vizitat Branul In septembrie 1990 a trait unul din cele mai emotionante momente: intoarcerea din exil a Principesei Ileana. "Ea era acum maica Alexandra. Se calugarise in Statele Unite. A venit insotita de Sandy, fiica ei, si de Simina Mezincescu si a stat in Romania la Manastirea Pasarea. La Bran a intampinat-o presedintele de atunci al PNT-ului, Moise Voinescu, in parcare. El i-a reamintit momentul plecarii din 1948. Apoi am intampinat-o eu: «Sunt baiatul Anicai!», i-am spus. Si-a amintit imediat de biata mama si de tesatoria lui Dancu. Va dati seama cat de miscat am fost cand am auzit-o spunandu-mi «dar tu aveai doar cativa anisori cand am plecat...». Sunt sentimente care nu se pot descrie usor... Mi-a spus ca nu vrea sa stea in castel, ci in casa ei, care era construita in curte si in care acum functioneaza administratia muzeului. A dormit in camera care acum e biroul directorului. A insistat sa se faca o slujba la mormantul principelui Mircea, fratele sau, mort de febra tifoida in 1916, la 3 ani si jumatate. A fost o experienta deosebita, era o persoana cum rar se intalneste", marturiseste profesorul.