Lia Lungu: De viata, de dragoste, de moarte

12 Oct 2004 • 00:00

Americanii au cunoscut-o pe Lia Lungu in costumul traditional banatean din vremea imperiului si i-au auzit vocea care trecea, in cel mult 40 de minute, printr-o viata de om. Romanca din Timisoara care si-a tinut fiul la piept, ascunsa in fantana arteziana din centrul Timisoarei cand treceau masinile armatei la 19 decembrie 1989, canta azi cantece de leagan banatene pentru americanii care n-au mai auzit niciodata graiul romanesc.

ANA-MARIA LUCA

Viata Liei Lungu a inceput o data cu ciresele de mai, cantecele si povestile fetelor din gara Domasnea, in Banat, pe culoarul Timis-Cerna. Tatal ei era sef de gara la Domasnea. Gara deservea o multime de sate dimprejur. "Vreo sapte sate vin acolo jos, la gara. Era o lume extraordinara in vremea aceea. Atat de patriarhala." O lume pe care spune ca nu va putea sa o uite niciodata, de la care a invatat sa viseze si sa asculte. Primele profesoare in ale folclorului i-au fost fetiscanele din cele sapte sate invecinate garii. Fetele, ca sa-si poata face lucruri noi, costume de duminica pe care le coseau singure, veneau la gara si vindeau fructe pe langa trenurile de persoane.

"Imi aduc aminte de ciresele din iunie. Fetele veneau la gara si ore in sir preparau calane cu cirese. Stiti calanele cu cirese? Erau asa, niste bete, pe care puneau cirese, si umblau cu ciresele acelea, pomisor, pe langa tren si strigau Â«Luati cirese, luati cirese!Â»".

Mama era invatatoare, si cand iesea de la scoala mereu o gasea pe Lia intre fetele din gara, de la care auzea tot felul de povesti, de fantezii si de cantece. Si de aici s-a gandit ca drumul ei prin muzica trebuie sa fie prin cultura traditionala.

TRADITIILE. La Universitatea din Timisoara a fost la clasa de folclor a profesorului Vasile Cretu. Era presedintele societatii folcloristilor din Europa la vremea aceea. El i-a deschis drumul catre bocetul romanesc. De la profesorul Cretu, spune Lia Lungu, a inceput la ceea ce face ea acum in Statele Unite prin spectacolul "De viata, de dragoste, de moarte". O trecere prin cele mai importante momente ale vietii din perspectiva culturii traditionale romanesti. Si-a cautat costumul cu oprege late din zona Banatului multi ani. Citise descrierea lui Carol Pop de Satmary, care batuse Banatul cu piciorul. Si-a dorit chiar acel costum cu oprege cu motive florale traditionale romanesti si stergarul de acoperit capul brodat de mana pe care-l purtau femeile cu secole in urma. L-a gasit intr-o comuna ferita din Muntii Banatului, in comuna Cuptoare, la o familie de preoti.

CANTECE. A inceput sa cante in 1970 in Ansamblul "Banatul" din Timisoara. Pe atunci a dat un concurs ca sa intre. Apoi s-a transferat in corul Operei din Timisoara, dupa ce s-a nascut fiul ei Tudor. Pentru ca nu mai putea pleca in turnee lungi. Dar nu s-a putut desparti de cantecul popular.

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

Umbla prin sate dupa surse, mergea la batranele din zona Carasului, in zona Oravitei, pe vaile dinspre Sarmizegetusa, la Poalele Retezatului si culegea cantece. Mergea la batrani si le ducea ulei si zahar, ca ei nu aveau. Apoi le trimitea la comisiile de aprobare. "Trimiteam cate 100-120 de piese, din care trebuia sa fie alese 12 piese. De multe ori nu ajungeau piesele trimise. Imi trimiteau de la comisie inapoi ca nu sunt destule, ca mi-au fost aprobate doar 10 si imi lipsesc doua. Atat de greu se faceau pe atunci inregistrarile. Nu fac o glorie a celor timpuri. Departe de mine gandul acesta. Dar au existat atunci niste folcloristi ca Tiberiu Alexandru. Erau oameni cunoscatori ai traditiilor. Era foarte greu sa treci de ei si sa inregistrezi ceva." Chiar si cand a aparut "folclorul nou", cu versuri care laudau recoltele si partidul, Lia Lungu spune ca se putea descurca fara sa aiba versuri pariotarde. "N-am avut nici o piesa de care sa-mi fie rusine. Aveam una care suna asa: "Pe dealul cu florile/Pasc pe roua oile/Mai in vale, langa sat/Se culege rod bogat". Aveam tot ce-mi trebuia, dar nu ziceam "Traiasca tricolorul".

AMERICA. A avut sansa unui turneu in Statele Unite, dupa cum spune Lia Lungu. Un turneu particular, nu unul oficial. A plecat cu o colega, Ana Muntean, au avut spectacole peste tot, intre romani. Au cantat si au stat o luna si jumatate. Si un patron de restaurant din New York i-a oferit o slujba in localul lui, sa cante de Pasti. I-a oferit un onorariu tentant. Atunci a hotarat sa ramana. Dupa patru luni au venit si sotul, si baietelul Liei Lungu. Si-a luat cetatenia la "Extraordinary Ability", o clasa pentru artisti, sportivi. A trebuit sa aduca dovezi si a avut un dosar de 400 de pagini. Avea deja un contract cu un alt roman care avea o casa de discuri. Nu stia limba engleza. Dar a hotarat sa intre in lumea americanilor, sa arate ce cultura exceptionala au romanii. "Daca ne tot Â«balacimÂ» intre noi, cantandu-ne, nu reusim sa facem nimic pentru a lasa o urma romaneasca". Asa ca s-a dus la o scoala de limba engleza in Manhattan. Apoi, pe la jumatatea anului, s-a inscris la Barrow Music College.

SPECTACOLE. Asa a ajuns intre americani si le-a cantat romaneste. Pentru ei, ceea ce facea Lia Lungu era un lucru special. A facut spectacole pe care le prefata Tudor, fiul ei, pentru ca ea nu stia engleza. Dar a fost cheia catre inimile americanilor. "Aveam un impact neimaginat, tocmai din cauza lui Tudor. Dar si ceea ce faceam eu a contat." Intra in scena din spatele salii si canta un cantec de leagan, avea in spate un leagan oval din coaja de cires in care femeile din Banat isi tin copiii cand trebaluiesc prin casa. Are si un urcior in mana. Americanii au reactionat si la costumul vechi de un secol. Apoi urmeaza un descantec de noroc, trece prin ritualul premarital, cantecul de sanziene. Apoi trece la cantecele de nunta. Tot spectacolul ei dureaza 40 de minute. Dar, de obicei, in spectacole, timpul e mai putin si trebuie sa scurteze toate partile programului.

Ea spune ca, desi a primit critici, scurtarea tuturor partilor spectacolului nu dauneaza cu nimic ideii pe care incearca sa o transmita. A mai avut reprezentatii pe Broadway, a participat la spectacole dedicate culturilor lumii organizate de Natiunile Unite. La spectacolul de la Lincoln Center a avut un ecran mare in spate pe care se derulau imagini din alte spectacole. Timp de doi ani Lia Lungu a fost asistenta la clasele de muzicologie de la o universitate din New York, unde a exemplificat culturi traditionale.

Programul Liei Lungu se termina cu un blestem si cu ritualul mortii cu cele trei bocete: bocetul drumului, bocetul bradului si bocetul de ramas bun. Este spectacolul "De viata, de dragoste de moarte". "Cred ca este cel mai mare spectacol pe care eu l-am facut", spune Lia Lungu.

"Eu cred ca americanii inteleg. Undeva marile culturi se intalnesc, fie ca sunt din Romania, din Peru sau orice alt meridian. Eu cred ca toata lumea-i dintr-un neam. Toti inteleg ce fac eu".

COPILARIE

ASCUNZATOARE

"Nu pot sa va spun cat am stat. Nu-mi amintesc. Mie mi s-a parut o vesnicie. Atat de multe masini au trecut. N-am ridicat capul. Atat imi era de frica. Pentru ca in 17, la pranz, i-au omorat pe cei care au cantat Â«Desteapta-te, romane!Â»."

REVOLUTIE

"Chiar daca in fata judetenei de partid fusese rasturnat tramvaiul, ii dadusera foc revolutionarii, cei de la conducerea ansamblului si cei de la judet au tinut neaparat ca noi sa plecam la Lugoj, sa dam spectacolul, ca sa dam iluzia ca nu s-a intamplat nimic la Timisoara." - Lia Lungu

CELEBRITATE. La New York, timisoreanca l-a incantat cu graiul romanesc si muzica banateana si pe primarul metropolei, Rudolph Giuliani

"Adevaratii revolutionari"

In 1989, Lia Lungu a fost ca toti timisorenii pe strazile Timisoarei. Isi aminteste totul, ca si cum ar fi fost incremenit. "In general, diaspora pastreaza mai bine in memorie intamplarile, pentru ca totul incremeneste in timp", spune femeia.

La 19 decembrie a fost in balconul Operei din Timisoara si a cantat ore in sir colinde interzise. Erau 300.000-400.000 de oameni acolo, spune Lia Lungu. Colinde mai cantase si inainte. Ea a fost singura catareata care a reusit sa inregistreze un colind la radio. Era un colind laic, precrestin. "Marut, margaritar" a reusit sa ajunga la televizor in 1982.

In balconul Operei a ajuns pentru ca era pe strada ca toata lumea. "Mi-am dat seama ca lumea are nevoie de ceva care sa-i ridice spiritul si moralul. Si profesorul Ivan, si domnul Oancea erau la balcon si m-au vazut acolo, jos, in multime. Atunci au zis: Lia Lungu este acolo jos. Poti sa urci si sa ne canti ceva?". Ar fi urcat si daca nu o chemau, dar i-ar fi fost greu sa treaca pentru ca intrarea era pazita bine. Ea era cu Tudor de mana. Baiatul avea doar 7 ani. Dar l-a luat cu ea in balcon. Nu s-a gandit nici macar o singura clipa la viata care le era in pericol. "Era spiritul acela. Nu te mai gandeai la nimic. Nu m-am gandit daca e bine sa-l iau pe Tudor cu mine. L-am luat cu mine pentru ca eu il puteam apara."

PE BURTA IN FANTANA ARTEZIANA. A cantat, a vorbit preotul si se pregatea sa mai cante ceva cand au primit o informatie ca se va trage in Piata Operei. Si au rugat oamenii sa plece repede. Deja se tragea dinspre Muzeul Banatului, erau niste focuri de avertizare. In momentul acela, toata lumea a inceput sa fuga. Cei care erau cu Lia Lungu in balcon au incercat sa o protejeze pentru ca avea si baietelul cu ea.

A luat-o la goana cu Tudor. Ei locuiau atunci pe fostul Salajan, unde e fantana cu punctele cardinale. Oamenii fugeau care incotro si strigau: "Fugiti, fugiti, doamna Lia, fugiti sa nu va prinda securistii!".

Orasul era in bezna, dar a vazut atunci pe drumul Gorjului ca vin niste masini mici, un sir lung, cu luminile de avertizare aprinse, spune ea.

Mai vazuse masini de acelea. In ziua de 17 decembrie, ansamblul "Banatul" avea spectacol la Lugoj. "Chiar daca in fata judetenei de partid fusese rasturnat tramvaiul, ii dadusera foc revolutionarii, cei de la conducerea ansamblului si cei de la judet au tinut neaparat ca noi sa plecam la Lugoj, sa dam spectacolul, ca sa dam iluzia ca nu s-a intamplat nimic la Timisoara".

Pe drumul de la Timisoara catre Lugoj armata era concentrata pe marginea drumului. La intrarea in Lugoj, soldatii stateau pe marginea strazii cu capul pe paturi facute sul. Acolo a vazut masinile acelea mici. Spectacolul nu s-a tinut. Cand a ajuns acasa, curtea casei si scarile blocului erau intesate de soldati. I s-a spus sa nu puna intrebari si sa intre in casa.

La 19 decembrie, pe bulevard la Timisoara, a vazut aceleasi masini ca si la Lugoj si s-a gandit ca trebuie sa se ascunda in fantana. Au stat pe burta in fantana. "Nu pot sa va spun cat am stat. Nu-mi amintesc. Mie mi s-a parut o vesnicie. Atat de multe masini au trecut. N-am ridicat capul. Atat imi era de frica. Pentru ca in 17, la pranz, i-au omorat pe cei care au cantat Â«Desteapta-te, romane!Â»".

AMINTIRI. Dirijorul lor, un fost coleg, un ungur care lucra la centrul pentru cultura, a condus o coloana de tineri pe Alba-Iulia, strada ingusta care duce in Piata Operei. Au cantat si au fost primii care au cazut. Nu i-a mai gasit nimeni niciodata. Au fost adusi la Bucuresti si arsi". In noaptea aceea a plouat. Si tot sangele de pe strada a fost spalat, povesteste Lia Lungu. Ochii femeii se umezesc pe masura ce isi aminteste si alte imagini ale Timisoarei din 1989.

"In 19 decembrie, noi deja stiam tot ce se intamplase. Stiam despre cei 40 de copii de la casa copilului care au fost pusi pe 18 pe scarile catedralei. Toti au fost omorati. Si dupa ce am vazut toate astea, cum as fi putut sa nu cant acolo in balcon?". Cand au ajuns acasa, vecinii i-au spus sa-si pregateasca o franghie din cearsafuri ca sa poata cobori pe geam. Erau singuri ca Securitatea va veni sa o aresteze. Au blocat usa cu masa, cu scaunele. Dar n-a venit nimeni.

N-a cerut niciodata nimic. "Nu consider ca noi, cei care suntem in viata, avem dreptul sa cerem certificate de revolutionar. Singurele orase-martir sunt Timisoara si Bucurestiul. Dar te trezesti ca la Pascani sunt revolutionari, ca sunt si la Bistrita-Nasaud. Adevaratii revolutionari sunt sub glie."

ATENTAT IN 1993

In 1993, Dumnezeu a vrut sa o sperie, spune Lia Lungu. "Dumnezeu are planuri cu mine, ma sperie, dar ma si ocroteste." In 1993, Tudor era in excursie cu clasa lui la World Trade Center. N-a banuit nimeni ca in ziua aceea va fi un atentat. Tudor a stat captiv in lift timp de 7 ore. Avea 9 ani atunci.

Dumnezeu l-a salvat. Dar in orele acelea n-a stiut daca baiatul este in viata. Abia la 19:00, cand a iesit, inima i-a venit la loc femeii. Baietelul statuse in lift la o temperatura de aproape 50 de grade Celsius. Isi daduse jos haina si se lipea de peretele de metal cand cu burtica, cand cu spatele, ca sa-si ia racoarea zidului.

Ea statuse cu parintii in scoala, in fata unui ecran pe care vedeau ce se intampla in zona turnurilor gemene. "Atunci am vazut eu ca americanii astia sunt cam naivi. Ca nu-si dau seama cam ce se intampla in jurul lor. Venisera la scoala tot felul de specialisti, de psihologi, care ne purtau de grija noua ca sa nu facem un soc. Dar au inceput sa aduca pizza si tot felul de mancaruri din astea rapide. Nu inteleg cum puteau oamenii aceia sa manance asa linistiti. Ei credeau ca, daca e politia acolo, daca sunt pompierii acolo, totul e in ordine. Eu eram ca un leu in cusca. Tot timpul ne minteau. Ba ca erau la etajul 11 si ca vine un elicopter sa-i ia, ba ca sunt pe scari, coboara."

Tudor a terminat anul acesta Facultatea de Fizica la Washington DC si se va specializa in nano-fizica si nano-tehnologie. N-a mai fost in Romania din 1996.