"Ma mazgaleam cu funingine sa scap de rusi"

La inceput a fost o fetita cu ochi albastri care-si insotea tatal tigan si mama grecoaica prin balciuri, unde parintele ii tragea in poza pe petrecareti. Apoi a fost o fetiscana care s-a vazut luata pe sus si tarata la sute de kilometri de casa la unii carora nu le intelegea limba. A sfarsit prin a lucra cu ora la imbogatitii zilei, spalandu-le acestora rufele. Si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus Aurica Caramanau.

Batrana a venit pe lume in satul Munteni, de pe langa Tecuci, in asfintitul verii din 1929: pui de tigan si de grecoaica. Spune ca erau vremuri grele pentru etnie, din pricina nomazilor care cutreierau pamanturile si innoptau pe langa sate, spre nelinistea locuitorilor. Oamenii erau omorati pe capete pentru vini adesea imaginare, pentru greseala de a fi tigan.

A mostenit de la parinti ochii albastri si puterea de a trece peste nenorocirile care au lovit-o. "Ai mei nu erau lingurari, Doamne fereste! Erau oameni cinstiti, la casa lor. Nu era casa mare, da’ nu era nici un bordei cum aveau foarte multi dintre romani. Era o casa normala de tara", despica batrana Aurica negura timpurilor. O mai ajuta fiu-sau, Costel, singurul pe care l-a avut, ajutand-o sa potriveasca mai bine anii care i s-au prafuit in memorie. "Tata era fotograf, avea un aparat mare, cu burduf mi se pare si toata ziulica era pe la balciuri. Nu stiu eu de unde il avea sau cum prinsese mestesugul, dar tragea oamenii in poza, azi era la Munteni, maine la Draguseni, alta data la Liesti. Mama statea pe-acasa, avea grija de mine si de fratii mei, dar noi eram mereu numa’ dupa tata...", povesteste Aurica.

A invatat si carte, patru clase la scoala din sat. Fratii au plecat unul cate unul de-acasa, prin satele invecinate si s-au facut lautari. S-au prapadit in timp, unul cate unul, rapusi de boli. Acum, numai Aurica a mai ramas dintre ai batrani din neamul fotografului si al grecoaicei. Anii de tras cu ochiul la "vrabiuta din aparat" s-au risipit curand, iar razboiul care le-a luat locul a adus cu el numai nenorociri pentru tiganca cu ochi albastri. "Nu mai aveam ce sa mancam, nu mai aveam bani, lumea era saraca. Isi vindeau oamenii si bulendrele de pe ei sa-si ia ceva sa faca fiertura, sa le dea la copii. Ai nostri au vandut si lingura cu care mancam ca sa avem ceva de pus pe masa. Au fost timpuri foarte vitregi, Doamne fereste!", isi aminteste Aurica.

Dupa o vreme au aparut alte necazuri, si mai chinuitoare decat foamea care ii bantuia: "Au venit unii, niste romani, ne-a zis ca ne duc in alta parte, in partile Transnistriei, ca acolo e de mancare, e bogatie, nu e razboi, o sa ne fie mai bine. Ne-au luat pe toti din sat, am mers ca oile saptamani de-a randul, prin drumuri nestiute pana am ajuns intr-un loc unde auzim noi prin sat ca este iadul de pe pamant: Transnistria!", ingaima batrana, cu vocea gatuita. Spune ca la inceput nu intelegea prea bine ce se intampla, stia ca nu mai avea nimic-nimic de mancare. Oamenii isi duceau in spate copiii si ceaunele cu ultimele resturi de terci. Cateodata, de disperare, femeile voiau sa-si arunce copiii in mijlocul drumului, pentru ca nu mai aveau ce sa dea de mancare. Le opreau barbatii, care le luau la bataie in mijlocul drumului, cu pretul catorva zeci de bice pe spinare de la soldati, si le spuneau sa nu se atinga de copii.

TABARA. In Transnistria a fost dusa intr-o tabara unde erau multi tigani. Au vandut tot ce mai aveau pentru mancare: "Stam intr-un cort prapadit, cu alti tigani pe care nu-i mai vazusem in viata mea. Soldatii ne spuneau mereu ca acolo o sa fie bine, o sa ne facem case, o sa ne crestem copiii, dar cand ceaunul nu mai avea nici cenusa pe care s-o mananci, iar puradeii urlau de foame, nu puteai sa crezi asta. Ma imbracam cu o panza de sac, nu mai aveam nimic. Multi oameni isi ducea copiii pe drumuri, le dadea o bucata de mamaliga si le zicea sa stea acolo ca ei se intorc imediat. Au murit tigani multi, multi de tot!".

Dupa un an, soldatii i-au mutat in Tighina, unde Aurica si-a regasit matusa, care locuia intr-o casa. Apoi, aceiasi soldati i-au urcat intr-un vagon de tren pentru vite si i-au trimis in Romania. Au ajuns tot in Munteni, dar si-au gasit gospodaria daramata din temelii si nici o raza de soare. Ba dimpotriva: veneau rusii. "Au venit unii, nu le stiam limba, erau rusi, si foarte rai. Mama ma mazgalea in fiecare zi cu funingine luata de pe la oameni. Imi dadea din cap pana in talpi, sa fiu hidoasa, sa nu le atrag atentia. Aproape toate fetele din sat au fost necinstite de animalele acelea de oameni. Zi si noapte ma baga intr-un bordei pe care ni-l construiseram ca sa ne adapostim. M-a ferit Dumnezeu de ei!", povesteste Aurica.

FEMEIE DE SERVICIU. Dupa razboi s-a angajat impreuna cu mama sa la un om bogat din sat, care era cu comunistii. "Am muncit la boieri, le spalam rufele. Ne dadea mancare si bani, fata de ce era in razboi, acum era raiul pe pamant", sustine batrana. S-a stabilit in Galati, impreuna cu barbatul ei, de care s-a despartit ca nu se intelegeau, si cu singurul baiat, Costel. Comunistii i-au dat casa, locuinta memoriala "Nicolae Mantu". Acolo traieste si azi in doua camere impreuna cu fiul, nora si nepotii. Sotul a fost angajat la salubritate, iar ea a muncit ca femeie de serviciu pe la diverse institutii. Anii din urma au prins-o la Spitalul Judetean, de unde a iesit si la pensie. Acum primeste 1.200.000 de lei pe luna, dar o mai ajuta baiatul.

N-a vazut nici un ban din despagubirile pe care Germaniale-a dat celor care au patimit de pe urma nazistilor. "N-am stiut din timp, iar cand m-am dus sa ma interesez, mi-au zis ca nu se mai dau. Familia mea a trait doi ani mai rau ca porcii si nu s-au ales cu nici un fel de daune. Va rog sa ma credeti ca nu am nici macar cu ce s-o ingrop. Are aproape 75 de ani, ce fac daca maine se prapadeste?", intervine Costel Caramanau, fiul. Femeia nu are grija banilor de la nemti, e suparata doar ca i-a expirat buletinul si nu poate sa-si primeasca pensia. Nici la spital n-au primit-o, desi i s-a facut rau intr-o seara. Trage nadejde ca o va ajuta tot Costel, asa cum a facut-o toata viata.

TIMPURI VITREGI

"Isi vindeau oamenii si bulendrele de pe ei sa-si ia ceva sa faca fiertura, sa le dea la copii. Ai nostri au vandut si lingura cu care mancam ca sa avem ceva de pus pe masa. Au fost timpuri foarte vitregi, Doamne fereste!"

DEPORTARE

"In al doilea razboi mondial, in timpul deportarii in Transnistria, multi oameni isi ducea copiii pe drumuri, le dadea o bucata de mamaliga si le zicea sa stea acolo ca ei se intorc imediat. Au murit tigani multi, multi de tot!"

ASCUNZATOARE

"Mama ma mazgalea cu funingine. Imi dadea din cap pana in talpi, sa fiu hidoasa. Aproape toate fetele din sat au fost necinstite de animalele acelea de oameni. Zi si noapte ma bagam intr-un bordei. M-a ferit Dumnezeu de ei!" - Aurica Caramanau

DESPAGUBIRI

"Familia mea a trait doi ani mai rau ca porcii si nu s-au ales cu nici un fel de daune. Va rog sa ma credeti ca nu am nici macar cu ce s-o ingrop. Are aproape 75 de ani, ce fac daca maine se prapadeste?" - Costel Caramanau, fiul