Martor la plecarea Regelui

Stelian Achimescu a asistat din cazarma, in decembrie 1947, la plecarea Regelui Mihai din castelul Peles. A fost decorat de Nicolae Ceausescu 30 de ani mai tarziu. In decembrie 1947 a asistat din cazarma, cu arma-n mana, la plecarea Regelui Mihai din Castelul Peles. Decenii mai tarziu, a salvat numeroase vieti in timpul inundatiilor catastrofale care lovisera Romania. A fost felicitat si decorat de Nicolae Ceausescu. 30 DECEMBRIE 1947. Sinaia. Zi geroasa. Zi critica pentru istoria Romaniei. Somat de comunisti sa abdice, Regele Mihai se afla inca in Peles. Deasupra castelului, pe un drum de munte, o unitate militara. Recrutii, flacai abia trecuti de 20 de ani, asteaptau sa treaca "furtuna". In transeele sapate in jurul unitatii, au asteptat, toata noaptea, cu pustile incarcate si cu inima cat puricele. L-au vazut pe suveran iesind grabit din castel si au gandit ca e in pericol. In cateva minute, din vale s-au auzit impuscaturi. S-au speriat, au crezut ca vor fi atacati, dar nimeni nu a venit spre cazarma. Noaptea inghetata de decembrie a trecut greu, veacuri intregi scurgandu-se prin sufletele recrutilor in cele cateva ore. Stelian Achimescu, unul dintre militarii de atunci, nu-si inchipuia ca, in toata aceasta inutila asteptare, Romania devenise republica.

Povesti de pe front

Stelian Achimescu s-a nascut in august 1924, in satul Moldoveni, din vechiul judet Romanati, comuna Islaz din Teleormanul de astazi. Era fiu de felcer, iar nasul sau, Stelian, boierul satului, era comandor de aviatie. La fel si unchiul Ion. "Tata imi povestea mereu despre el, iar eu ascultam cu respiratia taiata, eram fascinat. De atunci am prins drag de armata si asa am vrut sa ajung ofiter", explica fostul colonel hotararea de a urma o cariera militara. La decizia micutului a contribuit si un taran din sat, unul Ion, care se lauda ca fusese pe front la Marasti, Marasesti si Oituz si povestea ore intregi cui ii ardea sa-l asculte despre atacul-supriza al nemtilor care i-a prins pe romani in izmene, pe malul Oituzului. "Ion spunea ca fusese comandant de pluton de mitraliera si cand povestea, ma simteam de parca eram si eu acolo, in mijlocul bataliei, in suieratul gloantelor. Nu mi-a fost o clipa gandul la moarte, la distrugere, la rani cumplite sau mutilari", povesteste Stelian Achimescu. La scoala s-a dus mai devreme decat ceilalti flacai din sat: "Eu eram cel mai mic din cei cu care ma jucam si cand i-a luat pe toti la scoala, l-am rugat pe tata sa ma lase si pe mine sa ma duc. S-a targuit cu invatatorul din sat si s-au inteles sa ma inscrie in clasa I. Anii urmatori, un frate al meu mai mare, care a fost ulterior ranit in al doilea razboi mondial, si niste vecini ma bateau sa le fac temele. Asa am invatat mereu. Pot sa zic ca ma duceam la scoala fiind deja om cu stiinta de carte. Stiam dinainte ce lectii urmau", glumeste Achimescu.

Cinci zile in coma

A mers la oaste in ’43, la Centrul de pregatire militara din Caracal, facand pregatire premilitara. "Nu era obligatorie, dar eu doream sa intru in armata si acea instructie m-a invatat foarte multe despre viata de soldat. Ceea ce urmaream eu", spune Achimescu. A primit ordinul de incorporare in vara lui ’46, impreuna cu toti vecinii din sat. "Am dat petrecere sa sarbatorim plecarea la oaste, isi aminteste Achimescu, eram 23 de baieti care mergeam in armata. Am chemat si fete, am jucat toata noaptea. La un moment dat, m-au prins niste vecini cu care eu ma dusmaneam de multa vreme. M-au snopit in bataie si nimeni nu a sarit sa ma ajute. Unul singur a venit, cel mai sarac dintre toti, si l-a anuntat pe tata. M-au dus la spital la Turnu Severin. De duminica pana joi am zacut in coma, doctorii nu credeau ca imi mai revin", ii aminteste fostul ofiter si ofteaza adanc. Tatal sau, Tanase, i-a dat pe mana justitiei pe batausi. "A cerut daune de 101 lei. Nici o bancuta in plus. Si judecatorul a aprobat", rememoreaza Achimescu.

Dupa ce s-a refacut, l-au luat in armata in decembrie ’46, la Regimentul 9 Graniceri Orsova, aproape de casa. "Tot tata a aranjat si sa fac armata acolo, a dat un kilogram de vin. Si atunci se mergea pe blat", rade batranul. A facut stagiul de recrut pana in august ’47, depunand juramantul pentru Regele Mihai. "In septembrie, am intrat la Scoala de subofiteri de la Breaza, unde comunistii incepusera si "reciclarea" vechilor ofiteri. M-au cazat la Sinaia, in cazarmile Batalionului 1 Vanatori de Munte. De acolo l-am vazut in 30 decembrie pe Rege plecand din Peles. "Ramasesem acolo de sarbatori... Nu am mai gasit tren cu care sa plec acasa", spune Achimescu. Il vazuse pe Rege, doar cateva saptamani mai devreme, pe partie la Sinaia. "Am avut acelasi instructor de schi ca si el: Constantin Teposu, fost copil de trupa in unitatea mea. Si, desi era prima data cand il vedeam pe suveran, nu m-a impresionat. Nu avea prestanta si era foarte peltic. Am fost dezamagit", isi aminteste ofiterul. Cateva zile mai tarziu, intre militari se instaurase haosul: multi comandanti dezertasera, fugind in munti, altii vociferau, soldatii nu stiau cum sa reactioneze. Activistii au incercat sa-i convinga ca, in timp ce poporul era sarac, iar in tara lucrurile mergeau rau, Regele se scalda in lux si fugise din tara cu obiecte extrem de valoroase ale patrimoniului de stat. "Incolonati, am fost dusi de activisti sa vizitam Pelesul, printre primii. Am fost adanc impresionat de colectia de arme si de un tablou cat o fereastra de bloc. Activistul a spus ca valora cat toata Sinaia si fabrica Costinescu. M-am intrebat, naiv, in sinea mea, ce bogatii o fi luat cu el, daca a lasat aici tabloul asta...?", povesteste batranul colonel.

Securistii de pe bloc

Sub comunisti, Achimescu si-a continuat cariera la unitati de radiolocatie, dupa un curs facut in ’52. "Am lucrat la Ceacova, Ceamurlia, Fetesti. In ’62, eram la Greaca, si am fost desemnati batalionul de frunte al tarii", se faleste Achimescu. S-a casatorit la 41 de ani: "Sotia era sora unui subaltern. Am cunoscut-o la o nunta, unde am intrat in vorba si la final am dat darul impreuna. Am depasit si nasii", rade Achimescu. A luat-o de sotie pe "Colega" - asa cum o alinta si astazi - in 1965, facand o petrecere de pomina cu 40 de invitati in Cismigiu. Si, cum nu putea sa stea prea mult timp departe de sotie, din 1968 s-a mutat la Garzile Patriotice. A avut in subordine peste 4.000 de oameni raspanditi prin comunele din jurul Bucurestiului.

Astazi, fostul colonel locuieste in vecinatatea Salii Palatului. Aici l-a prins si Revolutia din ’89. "Pe 22 decembrie am fost pe terasa blocului turn cu un coleg de bloc sa vad ce e cu securistii din postul care era acolo de ani de zile si supravegheau mitingurile de la Comitetul Central. Si atunci, cu urechile mele am auzit prin statia de emisie-receptie a securistilor cum Ceauseasca i-a zis lui Stanculescu: "Victoras, sa ai grija de copiii mei!". Am recunoscut vocea, era a ei..." Astazi, Stelica Achimescu este presedintele asociatiei de locatari din blocul in care locuieste. Impreuna cu sotia sa, Viorica, se pregateste sa aniverseze 80 de ani si "25 de ani de pensie".

Intalnire cu Ceausescu

Pe Ceausescu l-a cunoscut in ’53 la Festivalul Tineretului si l-a reintalnit la inundatiile din 1975. "M-am ocupat de operatiunile de salvare de la Floresti-Stoenesti. Am salvat multe vieti, mergand cu amfibia dupa oameni si salvandu-i unul cate unul, care de pe unde se gasea. Unii fruntasi de la partid mi-au reprosat ca nu am salvat porcii sau bunurile din casele inundate. Cand Ceausescu a venit in inspectie, m-au parat, dar el mi-a dat mie dreptate: le-a spus ca eu am procedat corect. Si acum il vad, a venit in fata mea, m-a intrebat cum ma cheama, mi-a strans mana si mi-a spus: "Ai facut foarte bine, tovarase Achimescu!". Asta cred ca era singura lui latura buna: se interesa foarte mult de oameni", crede Achimescu. Dupa restabilirea situatiei, Achimescu a fost decorat cu Ordinul Muncii la indicatiile dictatorului.