Meseria ca un virus

Inovatii. Este renumit pentru activitatea sa din domeniul branhologiei, a fost primul doctor din tara care a practicat kineziterapia in 1956 si singurul de atunci care a publicat o lucrare de specialitate, cautata de peste 170 de medici din toata lumea. Se recomanda scurt "prof. dr. Victor Mangiulea".

11.000 de copii si 52.000 de adulti tratati. 46 de participari la congrese nationale si internationale. 35 de ani seful Serviciului de Bronhologie al Institutului din Bucuresti. 50 de ani de activitate. O viata ce se masoara in numere grele, caci, asa cum spunea el insusi, "cei mai apropiati de boala sunt medicii care au cunoscut-o ca pacienti". El este unul dintre ei. Se recomanda tuturor "profesor doctor Victor Mangiulea".

Daca ar putea, ar vorbi numai despre activitatea sa de medic. Ore intregi, fara sa clipeasca. Desi are 80 de ani, profesorul Mangiulea este neobosit. Privirea curioasa, vocea lenta, dar neintrerupta istorisesc povestea unui om care spune despre sine ca a fost tenace, dar si cu capul in nori, dur, dar si plin de pasiune. Un om al contrastelor, un om care a pus mai presus de toate, chiar si de sanatatea sa, meseria. "Spitalul a fost soarta mea, acum mi-e chiar viata." Marturisire. Putere de contopire cu pro-

PRIA VOCATIE. Si doar asa ne putem explica uriasele succese repurtate de profesor in domeniul bronhologiei de-a lungul a mai bine de 50 de ani de activitate. Si cum sa nu te mandresti atunci cand ti-e dat sa auzi ca doctorul Mangiulea, brailean destoinic, care s-a tras din tarani cu iz de ardeleni, a fost in 1956 primul din tara care a practicat kineziterapia? Ca sa nu mai vorbim despre una din cele 12 lucrari ale sale care a devenit cunoscuta in intreaga lume, fiind considerata prioritara in literatura de specialitate.

42 DE ANI DE CASNICIE. Viata a trecut, nu fara sa apese pe umerii barbatului de 1,74, elegant si intotdeauna iubit de femei pentru tinuta sa impecabila. A fost insa mereu pe fuga. Dar ii placea, caci spune profesorul: "Nici acum nu am stare. Casa asta, atat de spatioasa altadata, acum parca ma sufoca. Simt in permanenta nevoia sa fac ceva". Vocea ii este necajita. In jurul sau au ramas doar amintirile. Tablourile de pe pereti, pe care obisnuia sa le priveasca alaturi de sotia sa, casetele pe care sunt inregistrate pas cu pas interventiile pe care le-a realizat la diferiti pacienti. Intre anii ’64 si ’65 a filmat peste 1.500 de bolnavi, realizand si un articol intitulat "Bronhofotografie si bronhocinematografie in culori" (1964), singurul de gen din Romania la acea vreme.

"ORIGINE NESANATOASA". "Cand faci cuiva urari de soarta buna, ii doresti, de obicei, sanatate, noroc, fericire. Talent nu-i uram niciodata sa aiba, desi acesta ar fi darul cel mai de pret pentru implinirea unei vieti", spunea profesorul Mangiulea acum cativa ani, intr-un interviu. Nu se dezminte niciodata. Si acum, cand puterile incep sa-l lase, cand piciorul suferind il sacaie, crede cu ardoare intr-o unica certitudine: "Daca prin munca daruita si perseverenta iti respecti inzestrarea, dintr-un talent nu poti fi niciodata disponibilizat". Si vorbele acestea au talcul lor, bine stiut de medicul botezat de pacienti "marele vrajitor", dar mai in secret, ca nu cumva sa faca obrazul omului acestuia atat de modest sa roseasca. Desi era unul dintre cei mai buni specialisti in domeniu, mult a avut de furca pana sa fie admis ca medic primar la Bucuresti, la Spitalul Filaret. Nu a fost niciodata membru de partid, insa a respectat ordinele de la Centru, manat de credinta ca, daca esti un om cinstit, nu are nimeni ce sa-ti faca. Marsavia unui sistem infect l-a contrazis. Intr-un moment cand avea posibilitatea sa avanseze profesional i s-a retezat scurt pornirea catre "culmi inalte": "Nu ai dosar bun!". Raspuns sec, care insa l-a facut sa fie mai dornic de reusita, mai cu seama ca nu-si stia vina, parintii sai fiind niste oameni saraci. A alungat febra umilintei si mai vartos s-a apucat de munca.

REUSITE. Medic primar bronhopneumolog gr. 1, cercetator stiintific gr. 1, doctor in stiinte medicale, membru emerit al Academiei Medicale Romane, profesor de bronhopneumologie, senator al Societatii de pneumologie. Enumerare de titluri care spun limpede ca lumina zilei: 50 de ani de activitate in bronhologie, 50 de ani in care a fost si vesel, si trist, si ridicat in slavi, dar si rastignit. "Pe timpul lui Ceausescu am fost obligat sa ma prezint la un concurs de schi, fara sa am habar de acest sport, am jucat chiar si intr-o piesa de teatru." Spune cu umor ca nu-i pare rau, "alea erau vremurile si apoi, imi sedea bine, aveam succes. Deh, tineretea...". Rade cu pofta. Dupa care da sa se intoarca iar la dragostea sa, medicina. Il opresc si-i zic repede, cat sa nu mai aiba timp sa se razgandeasca, sa-mi vorbeasca despre cealalta iubire, familia sa.

SINGURATATE. Greu, caci nici unul dintre cei dragi nu mai e langa el. Sotia l-a parasit acum cinci ani, cand s-a dus in lumea celor drepti. Iar baiatul, singurul, de altfel, a plecat in Franta cu o bursa si dus a fost. Il mai viziteaza cand si cand, insa dorul nu poate fi ostoit cu una-cu doua. De-aceea, poate, si tristetea din ochii barbatului, care s-a metamorfozat parca intr-o permanenta pojghita rosie deasupra ochilor. "Era director general adjunct in Ministerul Invatamantului, putea sa aiba o cariera de succes. El in schimb a plecat. Pur si simplu, fara prea multe explicatii", povesteste tatal descumpanit, alinat doar de vizitele pe care nepotul lui i le face: "Luca e un baiat foarte destept. Are doar 9 ani, dar intelege multe. «Victore, hai sa jucam sah!», imi zice mereu. «Pai, nu stiu, mai, Luca!» «Nu-i nimic, tu stai aici si eu mut in locul tau!»", isi aminteste bunicul de unul dintre dialogurile hazlii cu nepotul sau. "Ii place dulceata de cirese amare. Cand mai aveam casa de la Peris, din gradina noastra superba cu ciresi si flori, ii culegeam si-i faceam tot felul de bunatati. Acum, dupa ce am vandut-o, mereu imi zice: «Nu poti sa ceri voie proprietarului sa culegem noi ciresul?». «Nu se mai poate», ii zic eu. Dar cand apar ciresele, merg in piata si caut pana innebunesc cpirese ca sa-i fac dulceata. De dragul lui..." Sta o clipa pe ganduri, cu capul plecat, mai sa izbucneasca in lacrimi. "Stii ca eu nu am plans niciodata?", imi zice profesorul. "Cum asa?", intreb. "Nu am putut. Nu am avut lacrimi."

In fiecare dimineata se trezeste la 6 si jumatate, chiar daca se intampla sa se culce si la 3 dimineata. Se plimba printre florile ce fac din balconul sau o gradina, citeste ziarele si gata.

Nu mai are stare. Trebuie sa mearga la spital, acolo unde stie ca este de folos. Acum, doua dorinte are: sa-i mai fie permis sa mai lucreze la spital si "cand o fi, sa mor pe picioarele mele". Sunt vorbele pe care le auzea mereu de la tatal sau. Acum a ajuns sa le rosteasca si el...

FIRE BOEMA
"Tratamentul pe care l-am urmat atunci cand am fost bolnav la plamani a durat ceva vreme, pentru ca erau momente in care ma comportam ca un pacient ascultator, dar si dati in care imi ascultam firea nelinistita: colindam muntii fara teama de efort, fumam si cate un pachet de tigari pe zi" - Victor Mangiulea, medic bronhopneumolog

LONGEVIVI

Se mandreste cu inovatiile aduse medicinii: introducerea bronhospirometriei (depisteaza zona bolnava a organului) si crearea primului centru de kineziterapie respiratorie. Despre operatia la cap, provocata de o hemoragie cerebrala, se fereste sa vorbeasca. De ea amintesc cele patru adancituri ce i-au ramas drept "semne" pe crestet. De o buna bucata de vreme il supara prostata, "dar nu-i nimic", zice profesorul. "Parintii si toti din neamul nostru au fost oameni longevivi. Mi-a ramas pe retina imaginea strabunicului meu, care la varsta de 100 de ani venea cu caruta 30 km ca sa ne aduca bomboane."

A TRAIT BOALA PACIENTILOR

In 1949, tatal sau a fost scos din satul in care traiau, Urleasca, si deportat, alaturi de alti gospodari, carora li s-a batjocorit munca. La parinti au fost trei frati, el si cele doua surori. Profesorul Mangiulea spune ca era singurul din neamul sau care avea sa urmeze o cariera intelectuala. De la bun inceput a fost medicina. Dar la care sa se opreasca? Veterinara sau umana? Si dilema s-a adancit si mai mult in momentul in care a luat la ambele sectii. "Doctorul Tetu, marele orelist, care avea vie si pamanturi in judetul nostru, mi-a spus: «Mai, baiatule, tu nu te-ai saturat de noroiul din sat? Asculta-ma pe mine, du-te la uman!»" Era un student caruia ii placea sa invete atat de mult, ca ceva vreme a refuzat sa meaga la medic atunci cand isi simtea organismul vlaguit, de teama sa nu piarda examenele si rostul cursurilor. In anul IV de facultate a clacat. Doctorii de la Moroieni i-au depistat boala de plamani imediat. Sanatoriul Moroieni avea sa-l gazduiasca mai intai ca pacient, dupa care ca doctor. 11 ani. Timp de opt ani a fost sef de sectie, desi nu avea decat 24 de ani cand a fost numit. Ulterior, la varsta de 37 de ani, in urma sustinerii unui concurs dur, a ajuns coordonatorul Serviciului de Bronhologie la Institutul National de Pneumologie "Marius Nasta" din Bucuresti.