Nascut si crescut noua ani in lagar

Cornel Hartia s-a nascut in 1952, intr-un lagar de munca din Siberia. Timp de 9 ani a supravietuit gerurilor de - 50 °C, foametei si batailor. Acum, la cei 52 de ani, traieste dintr-o pensie de boala de 1.400.000 de lei, cu durerea ca nu-si poate creste acasa fetita de 10 ani, aflata la orfelinat. Cornel locuieste acum la Ploiesti, in vechea casa a bunicului sau, un imobil ce poate fi numit mai degraba bordei. O casa cenusie, asa cum a fost toata viata lui de pana acum. In cele doua camarute cu miros de vechi am putut intra abia dupa ce a reusit, cu greu, sa bage in cusca o namila de caine care parca simtea si el ura stapanului impotriva oamenilor. Dintr-o servieta scalciata incepe sa scoata hartii, acte vechi pe care a izbutit sa le obtina de-a lungul anilor in care a incercat sa-si obtina drepturile de la cei care i-au furat copilaria.

Prizonieri din generatie in generatie

Incepe sa ne depene povestea cu detasarea celui care a spus de zeci de ori acelasi lucru. Printre cei aproape 20.000 de oameni ridicati din RSS Moldova in perioada deportarilor masive din anii 1941, 1949 si 1951 s-a numarat si Stela Hatia, mama lui Cornel. A plecat in Basarabia in tinerete, impreuna cu familia, a absolvit Facultatea de Pedagogie si a ajuns profesoara prin satele judetului basarabean Bender. A fost arestata "pentru agitatie anticomunista" in 1940 si deportata ulterior in lagarele de munca din Irkutk, Peciora si Caraganda - Republica Kazaha, unde a indurat 16 ani de detentie. Bunicul lui Cornel a fost inchis si el doi ani, tot pentru agitatie anticomunista. In lagarul siberian Peciora s-a nascut Cornel Hartia, cel mai mic dintre cele patru suflete carora Stela Hartia le-a dat viata intre gardurile inchisorii, copii care au fost rodul nenumaratelor violuri la care erau supuse femeile prizoniere. Singurul care a supravietuit este Cornel. Nu-si mai aminteste de fratii sai, dar are cateva poze pe care i le-a lasat mama sa amintire. Tatal nu si l-a cunoscut niciodata. Are in minte doar imaginea unui barbat care il vizita din cand in cand si-i mai aducea mancare. Nici acum nu stie cine era…

Copilarie intre gardurile inchisorii

La 50 de ani distanta, urmele celor 9 ani de copilarie petrecuti in lagar au ramas inca in sufletul sau. "Lagarele inchipuite in filme par statiuni balneo-climaterice pe langa ce a fost in realitate acolo", spune Cornel. Dupa primii ani de viata petrecuti la Peciora a fost transferat in lagarul din Caraganda. Isi aminteste cum mama sa, dupa 16 ore de munca, fugea sa il tina in brate ore in sir, pana tarziu in noapte. "Lagarul insemna pentru mine «acasa». Nu stiam ca se poate trai si altfel." Uneori fugea cu alti copii sa caute de mancare prin padure, desi stiau ca la intoarcere vor lua bataie. "Ne dadeau un fel de ceai, care era de fapt apa calda, si cu paine neagra si amara, care se lipea de gingii precum caramelele. Cand prindeam cate o coaja de ceapa sau de cartof ziceai ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior. N-am stiut in copilarie ce e aia carne. O data insa m-a chemat un copil mai mare sa mancam ce gasise. Am mancat fara sa stiu ce e si mi-a placut. Era carne cruda de om..."

Foame, bataie si violuri

Cand fugeau prin padure mai gaseau cate ceva cu care sa-si potoleasca foamea. Fel de fel de mortaciuni, oua de cioara, coaja de mesteacan, radacini sau, cand erau mai norocosi, agrise sau mure. "Am fi fugit de tot, dar nu aveam unde. Cat vedeai cu ochii era pustiu, nici tipenie de om." Slabise incat nu putea sa se tina pe picioare si e convins ca a scapat cu viata datorita mamei, care ii aducea pe furis portia ei de zahar de 100 de grame pe luna. Isi aminteste cum dormeau pe niste paturi din lemn, direct pe scanduri, fara perne sau paturi, in niste baraci improvizate, fara geamuri, in care erau tinuti laolalta sute de copii. "Nu era zi fara sa vad, cand ma trezeam dimineata, 5-10 cadavre. Mureau oamenii de-a valma, unii de frig, altii de foame, altii erau omorati. Ne imbracam fiecare cu ce gaseam pe la morti sau cu ce puteam sa furam de la altii." Copiii nu erau scutiti de munca. Taiau lemne sau curatau zapada pe geruri crunte. Cand mai facea "vreo dracovenie" il puneau in genunchi, pe cioburi, ore in sir si incasa zeci de funii ude pe spate, fara sa mai primeasca de mancare. "Dimineata te spalai si treceai printr-un hol spre sala de mese. In capatul holului statea un paznic si fiecare avea parte de ce-i trecea aluia prin cap: cinci funii pe spate, lovituri cu cana sau cu lingura." Credea ca asa e facuta lumea, impartita in unii care dau bataie si altii care o primesc. A vazut de multe ori cum paznicii abuzau sexual de copii sau de femei. "Odata am trecut pe langa o fetita careia unul ii rupea hainele de pe ea. Striga «Mama, mama!», dar n-avea cine sa-i sara in ajutor. Nici eu n-aveam cum…"

Din lagar, la nebuni

Dupa cei 9 ani de lagar, in urma chinurilor indurate, Cornel Hartia a petrecut 4 ani intr-un spital de nebuni, langa Chisinau. A ajuns acolo fara sa se poata tine singur pe picioare si crede ca s-a refacut doar pentru ca medicii i-au administrat o cantitate mare de zahar. Examinat in 1961, pentru a doua oara, de un psihiatru de copii, i se pune diagnosticul "oligofrenie in faza debilitatii" si "epilepsie (crize rare in timpul noptii)", fiindu-i recomandata "continuarea invataturii la o scoala auxiliara pentru copii inapoiati mintal". Si-a vazut mama o singura data in acesti ani, timp de o ora. Abia la 13 ani a putut urma o scoala normala. A vazut pentru prima oara Romania in 1970, la 18 ani, cand a venit din RSS Moldova impreuna cu Stela Hartia. I-au trebuit doi ani ca sa invete romaneste. A facut apoi armata, s-a angajat, insa n-a putut munci prea mult din cauza bolii capatate in lagar. A lucrat ca muncitor necalificat si a fost pe rand lacatus, vopsitor, manipulant sau muncitor necalificat pe santier, in constructii. In 1989 s-a pensionat pe caz de boala, pensia fiind singurul venit pe care il are.

Istoria se repeta

Corina Georgiana, fetita lui Cornel Hartia, in varsta de 10 ani, traieste la orfelinat pentru ca venitul pe care il are tatal si urmele bolilor capatate in lagar nu-l indreptatesc sa-si creasca fata acasa. Mama Corinei a plecat in lume la doua luni dupa ce a nascut-o si nu a mai dat vreo veste de atunci. Lui Cornel nu-i pare rau ca a intalnit-o, pentru ca fara ea nu avea fetita. L-a lasat insa cu groaza ca, intr-un fel, povestea lui se repeta. O vede pe Corina doar in vacante sau cand isi poate permite sa faca un drum la orfelinatul din Sinaia. Pentru ca nu s-a nascut in Romania si la acea data nu avea cetatenie romana, Cornel Hartia nu poate beneficia de Decretul-lege nr. 188/1990, prin care se acorda despagubiri detinutilor politici si persoanelor persecutate politic in perioada 1945-1989. "Ma bate gandul uneori sa ma interesez de legislatia din Kazahstan, poate imi este favorabila, dar am inteles ca in Romania procesul de democratizare este mai avansat decat in fostele republici sovietice, si, in plus, Romania este tara mamei mele, careia i-am promis ca ma voi lupta pentru a ramane aici, careia i-am promis ca macar nepotii ei vor fi romani. "In urma demersurilor facute catre Senat, Parlament, Camera Deputatilor, birouri senatoriale teritoriale, Cornel Hartia a primit urmatoarele raspunsuri: "Este peste capacitatea financiara a statului roman", "Nu au fost create precedente" sau "In lipsa unui proiect de lege, Guvernul nu se poate exprima".

AMINTIRI

"Era un gard de sarma care ne despartea si vedeam bataile crunte pe care le indurau parintii. Am vazut cum o bateau si pe mama cu funia umezita cu apa. Nu stiu ce facuse… Striga la mine: «Nelie, Nelie, uite ce-mi fac!». Am vrut sa o ajut si am aruncat cu pietre peste gard in cei care o loveau. Am indurat apoi 50 de lovituri cu lingura si cana. Acolo nu-ti dadeau mancare cat iti dadeau bataie"
Cornel Hartia, fost deportat

DURERE

"Ma ingrozesc la gandul ca las in urma mea un copil care nu are alte perspective decat sa umble toata viata cu jalba in protap, un copil cu sanse eliminate fara a avea vreo vina, care are dreptul sa traiasca normal si sa nu fie marcat de trecutul lipsit de noroc al bunicilor si parintilor"
Cornel Hartia, fost deportat