"Nu-mi doresc sa am azi 25 de ani"

De-abia terminase liceul cand a debutat in film. O intamplare ce a fost destinul Irinei Petrescu si a schimbat totul in viata ei. Acesta este, poate, motivul pentru care a invatat sa nu-si construiasca planuri, ca sa influenteze ori sa forteze lucrurile. Asteapta. Ceea ce trebuie sa se intample se va intampla.

De cate ori vorbeam la telefon, imi spunea ca vrea sa termine cat mai repede de zugravit, ca e o "nenorocire" in casa la ea si acest lucru o facea sa tot amane intalnirea. Recunosc, o data, a trebuit sa o anulez eu, dupa ce tocmai o stabilisem. Pana la urma ne-am intalnit. Era o frumoasa zi de septembrie, cand soarele a dovedit norii si ni s-a aratat, dupa zile in sir de ploi. Irina era incarcata cu frumusete. Din interiorul ei, dar si din gandurile, cuvintele, intalnirile cu altii. De dimineata fusese la o audiere organizata de "Casa Radio" cu un medalion despre regizorul Liviu Ciulei. "A fost ceva fabulos, aveam nevoie de acest film atat de armonios." Nu a lasat sa treaca ani pe langa ea fara sa invete sa se bucure de orice lucru, cat de marunt, ce i se ofera. "Educatia pe care am primit-o si viata, cu intamplarile ei, m-au obisnuit sa ma bucur si sa nu jinduiesc ceva, ca sa nu fiu nefericita a doua zi daca acel ceva nu mi se arata. Asta poate fi o norma de conduita pe care sa ti-o impui sau poate sa fie asa, doar pentru ca ti se potriveste ca fire. Eu cred ca asta mi se potriveste. Nu mi-am construit niciodata planuri de atac. Nu imi fac bilanturi la sfarsit de an si nici planuri la inceput de an. Tot ce mi s-a intamplat, bune, rele, mai mult bune, a venit din senin. Din partea celor care ma inconjurau si erau insemnati a-mi face destinul. Eu nu sunt o concurenta. Competitia ma sperie, ma paralizeaza."

DEBUT. La 17 ani, a jucat in "Valurile Dunarii", fiind aleasa in distributie printr-o intamplare ce i-a schimbat viata

TEATRUL, TEATRUL... Bulandra nu este numai "locul de munca", ci si familia ei. Desi, dupa cum spune, regulile s-au tot schimbat in ultimii ani, si nu neaparat inspre bine. Teatrul acela de echipa despre care vorbesc "veteranii" incepe sa dispara. "E bine ca in timp au aparut teatre noi, underground, cum e Teatrul Luni, Act, La Scena, Toaca, dar aici nu se formeaza, nu se incheaga echipe. Or, un teatru bun asa se construieste. Iar Teatrul Bulandra a avut si mai are o echipa de prieteni. Acest lucru nu se poate realiza in aceste mici teatre underground, asta e parerea mea. Sigur, fiecare generatie isi are nevoile ei de a se exprima. E adevarat, aceste mici teatre ofera sansa de a lucra cu pasiune si cu oameni pe care-i intalnesti prima data. Mi s-a intamplat si mie cu «Brand» de Ibsen, pus de Ilinca Stihi in Catedrala Luterana. Si nu a fost rau deloc." Generatia Irinei a invatat "smerenia si dragostea" pentru vorba autorului, care astazi, spune actrita, nu se mai practica. "Gustul tinerilor e cumva stricat de «elefantii cu clopotei» pe care multi regizori, mai ales tineri, vor sa-i treaca prin scena, e sau nu nevoie. Eu apartin unei generatii care a invatat respectul desavarsit al scriiturii. Menirea noastra este sa comunicam ceva, si nu sa demonstram ca putem face ca toti dracii, sa stam in maini si sa vorbim cu degetele de la picioare. Sa faci ceva in care sa nu crezi neaparat, ci doar sa te bucuri ca nu seamana cu nimic." Nu ii invidiaza deloc pe tinerii actori din ziua de azi, siliti sa faca tot felul de alte lucruri, departe de menirea lor, ca sa supravietuiasca. Irina Petrescu este, poate, unul dintre fericitii pamanteni care nu a trebuit (si nici nu trebuie) sa accepte compromisuri pentru a putea trai. "Am avut noroc de timpul potrivit, rolul potrivit, omul potrivit. Eu nu-mi doresc astazi sa am 25 de ani si sa trebuiasca sa-mi zbucium mintea si sufletul sa-mi gasesc de lucru. Nu as fi in stare astazi sa dau o auditie ca sa iau un rol. As pieri."

UN ROL. Impreuna cu Virgil Ogasanu, in piesa "A douasprezecea noapte", pusa in scena de Liviu Ciulei

A FOST SA FIE. Pentru ea, totul depinde de destin. De intamplare. Nu a programat nimic, nu a asteptat "marea cu sarea", nu s-a incrancenat sa duca lupte care n-au nici o noima pentru ea. Nici nu a trebuit. Viata a fost generoasa, inca de pe cand era o adolescenta. "Tata ne-a invitat pe mama si pe mine la Restaurantul Continental. Au trecut pe langa masa noastra doi domni. La un moment dat, unul dintre ei a inceput sa discute cu tatal meu. Apoi, tata ni l-a prezentat «regizorul de film Savel Stiopul». Acesta ii ceruse permisiunea sa ma lase sa fac proba filmata. Ei, de-aici mi se trage. Filmul acela nu s-a mai facut, insa inregistrarile au ramas. Sicu si Andi, asistentii lui Savel, au inceput sa lucreze la «Valurile Dunarii» si i-au spus lui Liviu Ciulei «hai sa o vedeti si pe fata asta, aleasa de Savel». Asa am ajuns in «Valurile Dunarii» si mi-am facut debutul cinematografic." Cu educatie "mic-burgheza", invatase franceza in copilarie. Ii placea sa citeasca, sa deseneze si descoperise si scrisul. "O fata trebuia sa stie sa cante la pian, sa faca balet si sa invete franceza sau germana. Dintre toate, franceza s-a lipit cel mai mult de mine, probabil datorita acestei atractii catre cuvant, catre litere, desi ma pregatisem pentru arhitectura. Cifrele si geometria, alte atractii. Am si inceput prin a fi studenta la Litere. Imi place sa citesc, imi plac cartile. Mi-as dori foarte tare un laptop. Din primii mei bani castigati, mi-am cumparat o masina de scris Consul."

LOCUL EI. Stam de vorba in casa in care s-a nascut. E o "conservatoare", asa ca nu a avut inima sa se despar-ta de acest loc. Si nici de orasul in care a crescut. Nu e de mirare ca se simte bine in Bucuresti, cu toate metehnele lui. "Sunt o citadina pura. Iubesc Bucurestiul. Recunosc, nu e cel mai frumos oras din tara. Departe de a fi cel mai curat. Poate cel mai murdar. Eu iubesc Bucurestiul bland, nu cel agresiv. Nici prin constructii, reclame ce arata si suna stupid. Nu pot sa-mi explic insa aparitia mormanelor de gunoaie pe strazi. Asta n-am vazut la Cluj, la Sibiu, la Timisoara. Curatenia nu tine de temperament. Si nici de faptul ca Ardealul a fost sub ocupatie austriaca si sudul, sub cea turceasca. Curat e si la Galati, la Pitesti si la Alexandria. Pe cand in Capitala..."

NU SPUN POEZII!
"Nu am recitat niciodata poezii. Am fost de cateva ori invitata in vremurile acelea..., dar am refuzat. Unii spuneau ca am avut curaj. Aiurea! Pur si simplu, nu mi-a placut si nu-mi place sa recit poezii... ador poezia, dar nu suport poezia recitata"

PRINCIPIU
"Nu gust compromisul mai ales pentru bani. Nu-l accept, il detest. Chiar daca il inteleg. Nimic din ce nu e marfa nu poate fi cumparat. Nu se pot cumpara prietenia, iubirea, credinta, zambetul, salutul. Eu nu as face pentru bani nimic din ce nu sunt convinsa ca e musai sa fac"

ROLUL DE MAMA

Si-a dorit o familie, dar nu a avut parte de ea. "Teatrul e teribil de posesiv. Daca il pacalesti, te abandoneaza. Eu mi-am ratat o viata de familie. Sau, poate, nu eram facuta pentru o asezata viata de familie. Nu stiu. Sunt momente in care regret ca nu am avut copii. Dar ma gandesc ca asa a fost sa fie." Rolul de mama, cel mai insemnat si mai frumos pentru o femeie, cum spune, nu l-a avut in viata reala. Dar l-a jucat si il joaca in fata spectatorilor.

TEATRU & CASABLANCA

Chiar daca a facut mult film, mai ales in perioada institutului, prefera teatrul. Sa-l joace si sa-l priveasca. Este un bun spectator de teatru. "Ma implineste." Cu Irina adolescenta, Irina Petrescu cea de azi are in comun cam aceleasi gusturi, aceleasi preferinte culinare (sarmale, peste, mamaliguta, ciuperci... "stridiile le-am descoperit mai tarziu"), acelasi fel de a se imbraca - "adica, nu foarte la moda". Nu traieste in trecut, ci cu picioarele bine "lipite de asfalt". Daca ar fi sa aleaga epoca in care si-ar dori sa traiasca, perioada Casablanca ar fi pe gustul ei.