Omul care vrea sa devina sclav pe viata

Oamenii reactioneaza diferit la disperare. Unii se cocoata pe stalpi si ameninta ca se arunca in gol, crezand ca astfel vor forta mana de ajutor pe care o asteapta. Altii isi pierd definitiv controlul si chiar isi incheie socotelile cu viata, fara sa mai lupte. O alta categorie gaseste solutia sa se vanda.

DISPERARE. Constantin Nicolescu doreste sa devina sclav pentru ca spune ca altfel nu are nici o sansa de supravietuire	PROMISIUNI. Barbatul spune ca s-a adresat autoritatilor, dar reprezentantii primariei l-au uitat imediat dupa alegeri

Oricum, in orice fel, doar sa iasa un oarecare folos. In randurile de mai jos va prezentam povestea unui ploiestean, ajuns la disperare, care, ca sa supravietuiasca, se ofera sclav pe viata la o doamna singura sau la o familie de oameni seriosi. Inainte de a-si oferi spre vanzare viata, omul si-a comercializat ilicit... un rinichi.

SLUGA PE O FARFURIE CU MANCARE. "Ma numesc Constantin Nicolescu, am 48 de ani si locuiesc in Ploiesti, pe Strada Traian la numarul 25. Doresc sa dau un anunt. Ma bag sluga, sclav, cum ar veni, pe viata, la o doamna singura sau la o familie de oameni seriosi. Nu cer bani ori simbrie de vreun fel. Vreau doar sa am un acoperis deasupra capului si o farfurie cu mancare. Nimic altceva. Nu beau si nu fumez. Cer si ofer seriozitate. Va dau si numarul de telefon, daca e cumva, cineva, interesat de o sluga pe viata. Notati: 0244/..... si pot fi gasit toata ziua. Mai putin noua zile pe luna, cand sunt chemat de cei de la primarie la diferite munci, ca beneficiez de ajutorul ala social, de 2.000.085 de lei. Dar sa faceti precizarea ca doritorii ar fi bine sa ceara cu mine, sa nu vorbeasca despre chestia cu sclavia cu altcineva. Ca nu priveste pe nimeni din familie faptul ca vreau eu sa ma bag sluga." Asa si-a inceput barbatul imbatranit inainte de vreme, halucinanta poveste.

MENIU CU VARZA DE LA GHENA. "Sunt casatorit cu sotia mea, spune Constantin Nicolescu, de mai bine de 20 de ani. Avem patru copii impreuna. Eram niste oameni ca toti oamenii, pana a venit nenorocirea cu capitalismul asta peste capul nostru. Atunci a inceput calvarul, adancit tot mai mult, tot mai adanc, de la o zi la alta. Ne-am pierdut, rand pe rand, locurile de munca. Si sa va marturisesc ceva: raul nostru s-a acutizat o data cu ala, cum il chema, Doamne, Victor Ciorbea, care a fost premier sau ce-a fost, de-a inchis nu’s cate intreprinderi. A zis el atunci sa invatam sa strangem cureaua. Sa facem in asa fel incat sa mai folosim o gaura la curea. Si noi, de buna-credinta, asa am facut. Doar ca, de atunci, tot strangem la curea si tot dam gauri. Si nu mai iesim la liman. Am incercat sa gasim, si sotia, si eu, cate un loc de munca. Dar, si daca gasim, e doar o treaba provizorie, nu e definitiva. Ea a lucrat la o brutarie, stie sa coasa, sa gateasca, sa faca ordine si curatenie. Eu pot sa zugravesc, sa bat cuie, sa repar orice aparat si orice masina, stiu sa fac, daca e nevoie, si menaj. Orice fac, doar sa nu mai ducem grija zilei de azi! Nu a celei de maine, ca la aceea nici nu mai indraznim sa ne mai gandim. E tare greu. Mai ales ca, asa cum v-am spus, suntem destule guri la masa. Sa stiti ca am fost nevoiti, cand n-am gasit nimic sa lucram cu ziua, sa cautam prin gunoaie si sa luam de acolo ce au aruncat altii. Am gasit odata o varza. Era buna, nu stiu de ce o aruncase cel care o avusese. Trebuie sa stiti ca s-au batut copiii pe ea. A fost cea mai buna mancare, dupa multa vreme de facut foamea. Am cautat si lemne prin gunoaie, si carbuni de ne-am incalzit. Ne era rusine la inceput, dar foamea si frigul te fac sa treci peste absolut orice."

PREMIANTA NEMANCATA. Omul ofteaza si-si spune mai departe pasul: "Copiii, mai ales, sufera de toata aceasta situatie. Gabriela, una dintre fete, eleva acum in clasa a VIII-a, a fost multa vreme premianta. Invata, saraca. Dar apoi, tot cu burta goala, tot nemancata, nu i-a mai ars de invatat. Ca radeau si colegii de ea la scoala, cand o vedeau ca nu are ce manca. Ma credeti ca ii venea rau la scoala? Ca venea salvarea si-i faceau asistentele glucoza si vitamine, ca sa-si revina? Ii tot promiteam, cand venea de la scoala cu venele umflate de injectii, ca o sa schimbam ceva in viata noastra, ca maine va fi mai bine, ca painea nu va mai lipsi niciodata din casa noastra. Nu ne-am putut tine insa de cuvant. Si fata a cazut, ca noi toti, in disperare. De ce dracu’ sa se mai omoare, daca tot nu are nici un beneficiu dupa urma la atata invatatura? Nu vedeti ca fac tinerii scoli peste scoli si ingroasa randurile somerilor? Asa, mai bine sa-si traiasca viata si copilaria, care, oricum, nu sunt unele de copil fericit".

CAT COSTA UN RINICHI. "Din cauza acestor neajunsuri si lipsuri teribile, am ajuns eu si sotia sa ne certam ca chiorii. Am avut intre noi altercatii serioase, pe care nu le-ar putea intelege decat cine trece prin asa ceva. Ne-am inteles bine atatia ani, am facut copii din dragoste, am pornit la drum impreuna. Acum nu mai avem nici un numitor comun. Suntem disperati. Am ajuns, din cauza neputintelor materiale si a scandalurilor, sa ma duc sa dorm prin gara, pe conducte. Ca sa evitam discutiile si cuvintele grele... Tot din cauza sa-raciei m-am dus acum cinci luni la Bucuresti, la Spitalul Fundeni, unde mi-am vandut un rinichi. Mi s-a facut operatie, mi-a luat organul si s-a pus altei persoane, iar eu, la sfarsit, mi-am primit banii: o suta de milioane de lei. Ma credeti ca din banii astia am platit doar datorii? Ca daca nu ne ajungeam inainte, facusem datorii. Ei, si acum tot acolo am ajuns. Suntem tot fara bani, tot cu datorii, tot fara paine pe masa. Ba nu, nu chiar la fel... Eu nu mai am azi un rinichi."

"MA VAND". "Asa m-am saturat de tot! De aceea, am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma bag sclav undeva. Poate sa fie o microferma, poate sa fie o casa particulara, poate sa fie orice. Ca pot sa muncesc, asa operat cum sunt. Fac orice. Un pat si o masa sa mi se asigure si e de ajuns. Numai pentru mine, ca plec si las tot, si nevasta, si copii. Asta e soarta oamenilor saraci: sa se bage sclavi, sa-si lase familia, ca sa poata sa traiasca. Ma vand. Ca pe cine sa vand? Nevasta nu pot, ca nu se cade si ma baga politia la prostitutie, copiii nici atat. Asa ca raman eu disponibil. Daca ar fi o doamna singura dispusa sa aiba un sclav, o sluga, ar fi nemaipomenit. Si o familie de oameni seriosi e bine. Ca traiesc si eu pe langa ei, si ei pe langa mine. Stiu ca nu mai exista azi sclavagismul, stiu ca nu se mai tocmesc slugi, decat foarte rar, dar nu mai am alta solutie. Nici alt rinichi de vandut. M-am gandit sa vand o bucata de ficat, de inima, dar nu pot sa fac asa ceva, ca mor si eu. Si mai imi e inca draga viata, asa blestemata cum e... Suntem, eu si familia mea, intr-o stare de disperare nebuna. Pe-un stalp, ca sa sensibilizez opinia publica, nu indraznesc sa ma urc. Sigur ca ar fi minunat daca cineva ar ajuta familia si eu nu as mai fi nevoit sa plec, sa ma vand, dar nimeni, cel putin in Prahova, nu mai vrea sau nu mai poate sa intinda o mana de ajutor celor nevoiasi."

ANUNT

"Doresc sa dau un anunt. Ma bag sluga, sclav, cum ar veni, pe viata, la o doamna singura sau la o familie de oameni seriosi. Nu cer bani ori simbrie de vreun fel. Vreau doar sa am un acoperis deasupra capului si o farfurie cu mancare. Nimic altceva" - Constantin Nicolescu

DESTRAMARE

"Aveam patru copii. Eram niste oameni ca toti oamenii, pana a venit nenorocirea cu capitalismul asta peste capul nostru. Atunci a inceput calvarul, adancit tot mai mult, tot mai adanc, de la o zi la alta. Ne-am pierdut, rand pe rand, locurile de munca" - Constantin Nicolescu

OPERATIA

"Tot din cauza saraciei m-am dus acum cinci luni la Bucuresti, la Spitalul Fundeni, unde mi-am vandut un rinichi. Mi s-a facut operatie, mi-a luat organul si s-a pus altei persoane, iar eu, la sfarsit, mi-am primit banii: o suta de milioane de lei. Ma credeti ca din banii astia am platit doar datorii?" - Constantin Nicolescu

SOLUTIE

"Am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma bag sclav undeva. Poate sa fie o microferma, poate sa fie o casa particulara, poate sa fie orice. Ca pot sa muncesc, asa operat cum sunt. Fac orice. Un pat si o masa sa mi se asigure si e de ajuns" - Constantin Nicolescu

"OR STRANGE SI EI CUREAUA?"

"Nu invidiez pe nimeni, nu ravnesc la bunurile nimanui, nu sunt suparat pe altii ca ei au si eu nu am, ofteaza omul. Ma duc la biserica si ma rog duminica sa se termine perioada de strans cureaua, prevestita de Ciorbea. Ca n-a fost om pe lumea asta cu gura mai aurita ca el. Si din cauza lui, tot strangem la cureaua aia afurisita. Din cauza lui, vreau sa ma bag sluga pe viata. Are si el partea lui de vina, ca ma gandesc sa devin sclav, intr-o lume asa-zis libera, cand nu mai e nimeni altcineva sclav. Poate ca, daca nu era el la vremea aceea prim-ministru, nu se intampla nimic, nu ajungeam in halul asta. Ca numai el a zis treaba cu cureaua. A disparut si el din viata politica. O strange si el la cureaua lui?". Aceasta e povestea omului, care e pe cale sa se bage sclav "la o doamna singura sau la o familie de oameni seriosi"...

FARA APA

Omul ezita un pic si continua: "Noi nu avem nici macar apa curenta in curte. Am facut toate formalitatile, am umblat peste tot, dar nu se misca nimic deocamdata. Am vorbit si cu doamna Gratiela Gavrilescu, viceprimarul Ploiestiului, care ne-a promis in campanie si dupa aceea ca ne ajuta. Dar nu se schimba nimic, trec zilele, trec lunile si noi tot de la 2 kilometri distanta aducem apa pentru toate necesitatile din gospodarie. Macar apa daca am avea, sa traim si noi ca oamenii. Si-au bagat apa si aia de pe coclauri si noi, in buricul Ploiestiului, nu putem. Traim mai ceva ca-n Evul Mediu. Sa ne vedeti cu bidoanele si galetile, pe care le plimbam dupa noi. Viata de caine".