Pe propriile picioare, intr-un scaun cu rotile

A ramas paralizat la 18 ani, dar a avut puterea sa ia viata de la capat. A tot manevrat scaunul cu rotile, s-a foit de colo pana colo si nu s-a lasat pana ce nu i-a reusit aproape tot ce si-a propus. Lucian Negoita - un om pe care, inainte de a-l compatimi, il invidiezi.

INITIATIVA. Lucian Negoita a cooptat elevii de la liceul din Dragomiresti intr-o asociatie pentru persoanele cu handicap

Un Trabant oprit pe marginea autostrazii. La volan, un tanar la vreo 30 de ani sta cu picioarele iesite prin portiera deschisa. Barbatul face semne din automobil la masinile care trec pe langa el. Soferul, Lucian Negoita, nu poate sa coboare sa umble in maruntaiele rablei pentru ca e paralizat de 14 ani. Asa ca asteapta, poate s-o opri vreun sofer sa-l ajute. In cele din urma, trece tocmai o masina a Politiei. Lucian le explica oamenilor in uniforma ce si cum, iar politistii opresc la randul lor un sofer. Omul rezolva problema si Trabantul adaptat, cu manetele de frana si de acceleratie la volan, isi continua drumul. Rabla asta e o adevarata tragedie pentru Lucian. Are prostul obicei de a-l lasa taman in mijlocul drumului cam o data pe luna, insa nu se poate descotorosi de Trabant. Are nevoie de el sa ajunga la serviciu. Pacostea asta de masina l-a ajutat sa treaca peste necazul cel mare, peste nenorocirea care l-a adus in caruciorul cu rotile.

VOIA SA ZBOARE. Lucian vorbeste despre tragedie fara nici o tristete in glas, ca si cum ar povesti patania unui necunoscut. Sta in carucior in mijlocul camerei sale si incepe sa vorbeasca fara sa te priveasca in ochi. In surdina se aude muzica de saxofon. Avea pe atunci 18 ani si nenumarate vise. Terminase Liceul de aviatie, planuise la un moment dat chiar sa devina pilot. Tocmai intrase la facultate si deja se gandea la ce va face dupa absolvire: va lucra in domeniul ecologiei, va munci in natura, era fascinat. Dar toate visurile lui au paralizat intr-o secunda a anului 1991. Era vara. Plecase la bunica lui din satul invecinat, a ajutat-o sa stranga fanul, dupa care s-a dus la scaldat cu prietenii. Nenorocirea s-a intamplat cat ai citi un cuvant in aceasta poveste: a plonjat in apa si a dat cu capul de un bolovan, rupandu-si coloana vertebrala. Cand si-a dat seama ca nu mai poate merge, nu i-a venit sa creada. Mai apoi, cand a inteles ca-i adevarat, s-a revoltat fata de Dumnezeu. Il intreba de ce trebuia sa-i faca una ca asta tocmai lui. Mai apoi a vrut sa se sinucida. Dar a ramas doar un gand si a inteles in cele din urma ca trebuie sa-si continue viata, sa devina cineva intr-un scaun cu rotile. Initial, a incercat sa merga pe acelasi drum. Nu a abandonat Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului decat atunci cand si-a dat seama ca era tratat altfel decat ceilalti colegi. "Uite, iti dau 9 pentru ca si eu am un fiu de varsta ta si daca patea ce ai patit tu…", isi aminteste el ca i-a spus profesoara de psihologie.

STUDENT IN CARUCIOR. S-a apucat de calculatoare, a facut un curs de informatica la Societatea Handicapatilor Locomotor si cu acea diploma a reusit sa-si gaseasca un post de profesor de Informatica la liceul din satul Dragomiresti, la 10 kilometri de casa lui, din localitatea Rosu de langa Bucuresti. Dar nu s-a multumit doar cu atat, asa ca a pus burta pe carte si a dat la Facultatea de Psihologie. A intrat la zi. Nici nu putea fi vorba sa faca invatamant la distanta, desi i-ar fi fost mult mai comod. A vrut sa se duca zi de zi la cursuri pentru ca "e mai serios". Si-a cumparat Trabant, l-a adaptat pentru el, a facut scoala de soferi pentru a nu mai depinde de parinti. Toata ziua era pe drumuri: dimineata tara Trabantul pana la serviciu, la liceu, dupa aia se ducea cu masina in Bucuresti, la cursuri. Si uite-asa au trecut patru ani. La examenul de licenta a prezentat lucrarea "Integrarea sociala a persoanelor cu handicap". Din cand in cand, se mai opreste din povestit si multumeste cate unuia care l-a ajutat intr-o anumita etapa a vietii. Ba doctorului care l-a operat, ba kinetoterapeutului care l-a ajutat sa-si miste mainile, ba directorului liceului din Dragomiresti, ba presedintelui SHL, ba parintilor, ba fratelui.

PSIHOLOG LA SCOALA. Intamplarea face ca, imediat ce s-a pricopsit anul trecut cu diploma de absolvire, s-a scos la concurs un post de psiholog tocmai la liceul unde era profesor de informatica.

Asa a ajuns psihologul Centrului de Asistenta Psiho-Pedagogica al liceulului din Dragomiresti-Vale, locul unde vin elevii sa-si spuna pasul. "A fost recent o fetita din clasa a IV-a care s-a plans ca parintii ei se cearta si o bat zilnic. Si i-am spus cam de ce e batuta si s-a dus acasa si seara, cand a venit mama, i-a zis: «Mama, stiu de ce dai in noi, pentru ca vii obosita de la serviciu si te descarci!». Si atunci femeia a inceput sa planga si acum nu o mai bate", povesteste Lucian despre una dintre realizarile sale in noua meserie.

MAI MULTA MUNCA. Lucian nu se multumeste doar cu o singura slujba. Mai vrea inca un loc de munca part-time in domeniul resurselor umane. Ne da un CV in care arata ca de cand a paralizat nu a stat degeaba: a fost cinci ani vicepresedinte al Societatii Handicapatilor Locomotor din Romania, a absolvit cursuri PHARE de formare de lideri pentru ONG-uri si de informatica, a fondat o asociatie prin care ajuta vreo 40 de persoane cu handicap, a fost redactor la o revista, Invingatorul. La abilitati, tanarul si-a trecut "comunicare eficienta, calitati empatice, disponibilitate de lucru in echipa, deprinderi manageriale". La hobby-uri, tanarul in carucior a scris: "Plimbarile, tenisul de masa si body building-ul"! O parte din banii pe care i-ar obtine din cea de-a doua slujba vrea sa-i investeasca in educatia sa. A auzit de cursuri de "programare neurolingvistica", un nou curent in psihologie, si vrea sa invete, sa se perfectioneze, caci in viitor viseaza sa-si deschida un cabinet de psihologie. Sa-i ajute pe oameni sa treaca peste greutatile vietii, asa cum si el a reusit.

SUFLETE NEPARALIZATE

IUBIRE. Adriana ii reaminteste lui Lucian cum s-a indragostit de el: "Cautam un om tandru, atent…" Adriana, logodnica, il alinta pe Lucian cu numele "Pusu", iar el tot "Pusu" ii zice fetei. Povestea lor de dragoste incepe asa: ea era voluntara in Societatea Handicapatilor Locomotor din Romania, unde el era vicepresedinte. "In momentul in care vorbeam cu Lucian aveam senzatia ca dintr-o clipa in alta avea sa se ridice din scaunul cu rotile", isi aminteste Adriana Zamfir. "Cat te-o mai chema Zamfir", semnaleaza Lucian la auzul numelui de familie. Tanara avea 21 de ani cand l-a intalnit, era "la varsta cautarilor". "Voiam un om iubitor, tandru, foarte atent…". "Uau, de ce nu mi-ai zis!", intervine in gluma Lucian, magulit de complimentele iubitei. Ea, studenta la Facultatea de Asistenta Sociala, s-a indragostit de el asa de tare, ca il iubeste "cu totul, cu defectele si calitatile lui". "Mi-a creat o stare de echilibru. Se spune ca in spatele oricarui succes al unui barbat sta o femeie. Imi place umorul ei, creativitatea, inteligenta si avem amandoi pasiuni comune", marturiseste tanarul.