Povara unui nume

O schimbare de nume, dintr-unul catolic, intr-unul ortodox, avea sa-i hotarasca lui Eugen Stranski destinul si sa-l arunce la doar 16 ani pe mana securitatii. La 66 de ani este nevazator, iar cea care-i poarta pasii este Rexa, o lupoaica de sapte ani.

L-am zarit pe Eugen Carol Stransky, in timp ce traversa strada, ajutat de un baston alb si de un caine in lesa. Este nevazator, iar lupoaica, Rexa, il apara de dusmani si ii poarta pasii oriunde are nevoie: la cumparaturi, la doctor, la biserica si la prieteni. "Fara ea as fi mort", spune Stransky, marturisind ca s-a dus la cimitirul catolic sa cumpere loc de veci pentru amandoi, pentru ca nici moartea sa nu-i desparta vreodata.

BOTEZ REGAL. La patru zile dupa ce a venit pe lume, in octombrie 1938, asistentele au lasat geamurile din salon deschise si "ochii copilului s-au umplut de sange". Doctorii l-au condamnat la orbire, dar Eugen a scapat. A zarit primele raze de lumina pe cand era in varsta de doua luni, asa i s-a povestit. Pana la botez, l-a alaptat o tiganca, caci mama sa secase de lapte, de teama ca fiul ei nu va vedea niciodata.

Cum a ajuns el sa poarte numele Carol? In 1921, bunicul lui Eugen, Stransky Frederick, este adus de familia regala, din Austria in Bucuresti, pentru a introduce in oras sistemul de apa potabila si canalizare. Carol I ii boteaza baiatul, Stranski Carol, care ajunge mai tarziu mecanic auto al Casei Regale. Acesta are si el, mai tarziu, un baiat, pe Eugen, botezat fiind de Carol al II-lea si Mihai.

Numele de "Stransky" este nemtesc si releva religia catolica a familiei. Insa, pentru a putea fi botezat de nasul ortodox, lui Eugen i-au schimbat numele in "Stranschi". Botezul a avut loc in apartamentul lui Vasile Vasilache, celebrul compozitor. Tot el l-a dus pe pruncul Eugen mai apoi la Biserica, in Altar, pentru ca "daca iesea Regele pe strazi, se facea halimai".

De atunci, Eugen s-a mai intalnit o singura data cu nasul sau, pe cand avea noua ani. In Gara Cotroceni, gara regala pe atunci, Mihai le-a facut cadou lui Eugen, surorii sale si prietenilor sai trei lazi cu struguri adusi de la Snagov, de la vila printului Nicolae. Adevaratul lui protector a fost Vasile Vasilache, iar moartea lui i-a marcat copilaria. "A fost un sprijin moral si material pentru familia noastra, mai ales atunci cand tata a fost concentrat pe front", marturiseste Stransky.

SUPRADOTAT. In 1945, Eugen a intrat in clasa I, la Liceul catolic Sfantul Iosif, unde, din cauza numelui, s-a crezut ca este evreu si a fost persecutat. "Cand am cerut odata voie la baie, fratele Brender mi-a strigat: "Acest liceu nu are toalete pentru jidani", si m-a batut cu vergeaua la palma pana am facut pe mine", povesteste batranul si intinde palmele, de parca urmele inca mai exista. A fost exmatriculat de la liceu, pentru ca fusese botezat in religia ortodoxa, si mutat la Scoala 17 (Sfintii Voievozi). La 10 ani, profesorii au descoperit ca Eugen invata foarte repede orice formula matematica si de cate ori spunea lectia, parca o citea din manual. In urma unui test, a fost cotat cu 30 de puncte, peste inteligenta unui copil de 10 ani. Avea o memorie vizuala foarte accentuata, era, cum spune el, "supradotat in privinta clarviziunii". Profesorii i-au incredintat atunci gestiunea ajutorului pe care scoala il primea de la americani. "Daca ma intrebai cata fasole am, stiam exact ca sunt cinci lazi pe raftul cutare". A fost gestionar pana in clasa a IV-a, cand a fost mutat la Liceul Sfantul Sava, pentru a urma scoala gimnaziala. In 1950, s-a dat o lege, ca cei care detin arme din razboi sa le predea. Lumea le arunca in Dambovita, prin parcuri, de teama sa nu fie trasi la raspundere de securitate. Eugen, considerat evreu din cauza numelui, a fost trimis, de la circa de militie de la Cismigiu, impreuna cu un grup de copii evrei, sa colinde strazile Bucurestiului si sa adune armele. A gasit sapte grenade si le-a dus la Militie. "Am aflat mai tarziu ca, daca muream, explicatia era ca ne-am jucat. Vazandu-ma intreg, un militian mi-a zis ca m-am nascut a doua oara", povesteste Stransky. Doi ani mai tarziu de la aceasta intamplare, Eugen a primit pentru fapta sa o recompensa de 150 de lei.

ARESTAT LA 16 ANI. In 1954, la 16 ani, Eugen se afla in timpul orei de desen cand doi militieni au intrat in clasa, l-au arestat si l-au dus la circa de pe Popa Tatu. "Militienii credeau ca sunt neamt. M-au batut la talpi si la palme sa le spun unde sunt depozitele de armament nemtesti. Asta pentru cele sapte grenade gasite si predate cu patru ani in urma, cand aveam 12 ani. Am lesinat", povesteste incet batranul, retraind fiecare clipa. Cand s-a trezit, a fost dus la Securitate, alaturi de alti 24 de tineri studenti, banuiti de complot impotriva regimului comunist. "Aici m-au batut cu un cablu impletit. Nici acum nu pot strange pumnul. Mi-au rupt si tendoanele de la degetele picioarelor". A stat aici trei zile si doua nopti. Dupa ce l-a luat dintre gratii, tatal sau i-a spus in drumul spre casa: "Nasul tau, Carol, a murit. De azi inainte, atat tu, cat si eu trebuie sa ducem o viata de caine: sa te ajuti singur, sa-ti lingi ranile singur, caci cel ce te poate ajuta e doar bunul Dumnezeu. Daca iti iau apararea, ne omoara pe amandoi". Fara a avea parte de judecata, Eugen a fost condamnat la un an de inchisoare pentru detinere de arme si complot contra puterii. Fiind minor, insa, nu a facut puscarie, dar i s-a interzis sa paraseasca Bucurestiul vreme de zece ani.

IUBIRE INTERZISA. In 1957 a cunoscut-o pe Sofia, studenta la medicina, "o bruneta cu un ten creol, ardeleanca cu un suflet nemaiintalnit", povesteste Stransky. Dupa doi ani de iubire, s-au logodit, dar dragostea le-a fost spulberata de securitate, care i-a interzis lui Eugen sa o mai vada, pentru a nu-i distruge ei cariera. "In 1960, pentru ca nu mai rezistam sa nu ma duc sa ma intalnesc cu ea, am facut cerere sa plec in armata", spune batranul si ofteaza prelung. Eugen visa la marina civila, pentru ca mai tarziu, marinar fiind, sa poata fugi din tara. "Am fost insa chemat la Militie. Comisarul mi-a spus: "Te dau sa faci armata la o arma unde, daca esti destept, traiesti, iar daca esti prost, mori"". A fost dus la Fabrica de celuloza din Chitcani, de langa Braila, care era de fapt un lagar de munca. Zilnic descarca, alaturi de alti noua tineri, zece vagoane de nisip si pietris.

IMPUSCAT. La cateva luni dupa ce a intrat in lagar, Eugen a fost trimis cu ordin de serviciu la Bucuresti, sa viziteze un dezertor. In timp ce se indrepta, pe bicicleta, catre destinatie, o scandura i-a lovit roata si s-a rostogolit in praf. "Cand m-am ridicat de jos, am simtit o arsura in soldul stang. Se trasese asupra mea". S-a dus schiop, tarand bicicleta dupa el, la un dispensar unde i-au zis ca nu au atatea pansamente pentru rana lui. De suparare, Eugen a aruncat cu pietre in geamurile dispensarului si le-a facut tandari. "Bine ca lasasem ordinul de serviciu acasa, pentru ca ei voiau sa mi-l fure si sa ma declare dezertor. Pentru ca dezertorul pe care trebuia sa-l vizitez eram, de fapt, chiar eu...", spune batranul. Intors la unitate, comandantul i-a marturisit ca-i daduse comanda de cosciug. Eugen a iesit din lagar dupa noua luni. S-a angajat ca taxator la ITB, ziua, iar noaptea ducea autobuzele la garaje. Dupa un an a ajuns impiegat de miscare la o autogara din Bucuresti. "Eu am infiintat primul indicator cu mersul autobuzelor, in autogara Filaret", spune cu mandrie Stransky.

DESTIN

Din 1992 si pana in 1995, Stransky a lucrat ca taximetrist. Din cauza concentrarii la care a fost supus, mai ales noaptea, in 1996 a suferit un atac de glaucom la ochiul stang. Doctora de la dispensarul de care apartine a refuzat sa-i dea un tratament, deoarece "n-am vrut sa-i dau spaga, iar ea credea ca sunt plin de bani ca taximetrist. Mi-a zis sa-mi pun comprese cu apa rece". In 1997 vedea in ceata 20%. Acum percepe doar lumina zilei. Tot in ’97, a primit-o cadou pe lupoaica, pe Rexa. Ajuns la 66 de ani, dupa doua divorturi, Eugen Stransky are acum o sotie si doi copii facuti la batranete: un baiat de 18 ani si o fata de 17. Are o singura problema: nu se ajunge cu mancarea pentru caine. Desi are, impreuna cu sotia, un venit de 10 milioane de lei, dupa plata medicamentelor, a celor pentru casa si a celor necesare copiilor, lui Stransky nu-i mai ramane indeajuns sa o hraneasca pe Rexa. In afara de o farfurie de hrana pentru caine, tot ce-si mai doreste batranul este sa vada ochii lupoaicei si ai copiilor sai.