Profesorul "de garda" de la Institutul "Parhon"

S-a incurcat in itele Politehnicii, dar, dupa un an, a dat examen la Medicina fara sa le spuna alor sai si a intrat. Pe cand era student, mama sa a fost internata la Institutul "Parhon" si, mergand sa o vada, a inceput sa descopere mediul profesorilor de endocrinologie. De 40 de ani, prof. Constantin Dumitrache lucreaza in acest Institut.

CERCETARE. Peste 700 de articole de endocrinologie poarta semnatura profesorului Dumitrache

A plecat din Braila, de pe strazile cu grecoaice cu basma strans legata, cu pipa si barfind seara pe la porti, lasand si balurile organizate de rusoaice, unde invata sa danseze vals. La matematica se descurca destul de bine, incat toata familia il vedea inginer. Mai mult de un an, nu a rezistat la Politehnica. "Mie imi placea mult sa casc gura la oameni, la buruieni si am dat examen pe ascuns la Medicina", spune zambind profesorul Dumitrache. "Toata copilaria mea am fost bolnavicios. Asa am cunoscut doctorii". Era in anul al treilea de facultate cand mama sa a fost internata la "Parhon". "Atunci am descoperit un mediu care nu semana cu cel din spitale, aici profesorii erau prin comportament niste poeti, niste copii mari si m-au atras foarte tare."

IN ADAPOST, LA MORENI. In ’39 tatal sau a plecat in razboi. Pe atunci locuiau la Moreni. O perioada buna pe timpul razboiului s-a tot ascuns de rafalele de bombe cu sora si cu mama sa in adaposturi. "La sase ani m-am intalnit cu un barbat cu ochi albastri si cu barba. Mi s-a spus ca e tatal meu, caci la plecarea sa, eu abia ma nascusem", isi aminteste profesorul Dumitrache. In perioada secetei din ’47, el era cel care mergea la cozi la paine neagra, pe care o mancau cu totii repede, pentru ca atunci cand se racea "devenea ca o caramida". Apoi, s-au mutat mai mereu, insotindu-l pe tatal sau care lucra in constructii.

NOVICE. La 24 de ani preda in amfiteatru unor medici veniti la specializare. "Imi era si rusine sa spun ca la varsta aia eram medic si predam altora care aveau 35 de ani", spune profesorul, "caci facusem doar zece clase inaintea facultatii, asa cum era pe-atunci". Il avusese ca "model didactic" pe Barbu Ionescu, rector la Medicina si ministrul Sanatatii si "am dus o lupta permanenta cu mine sa ma depasesc. Caci a fost o corvoada care ma impingea spre atentie, spre grija fiecarui cuvant pe care il rosteam in sala de curs." Ii placea sa simuleze examene cu profesorii sai, adica luau o tema de specialitate si incepeau fiecare, el proaspat venit in institut si profesorul, sa scrie tot ce stiau despre tema respectiva. Apoi faceau schimb de foi si-si completau lucrarea unul altuia cu ce mai lipsea. Dupa ’89 a primit oferte sa lucreze in strainatate, insa profesorul Dumitrache a simtit ca pentru el ’89 era deja prea tarziu pentru o astfel de schimbare. "Stiti ce mi-am spus atunci…«nu intreba ce a facut tara pentru tine, intreaba-te ce ai facut tu pentru tara», vorbele lui Kennedy, care pe mine m-au marcat." Una din cele doua fiice ale sale e genetician in SUA si cealalta fiica e jurist si lucreaza in Consiliul Europei.

IDEI VANDUTE PE APARATURA. In ’93, profesorul Dumitrache a infiintat la "Parhon" primul centru de studiu al osteoporozei. De asemenea, tot aici se poate diagnostica cancerul tiroidian. Pana nu demult profesorul si studentii sai trimiteau la diverse publicatii stiintifice din lume articole cu rezultatele cercetarilor. Desi le apreciau ideile, strainii le respingeau articolele pentru ca dotarile cu care erau facute cercetarile erau prea vechi pentru a mai aparea ca referinta in revistele actuale. Asa si-au vandut rezultatul unei cercetari si pretul a fost dotarea institutului. Anul trecut la "Parhon" au fost internati peste 20.000 de pacienti. "Din numarul internarilor, doar o treime au fost din Capitala. Oamenilor din provincie trebuie sa le raspunzi atunci cand vin, nu poti sa le spui vino poimaine. Zilnic trec pe aici cam 30 de pacienti." Ingrijoratoare, crede profesorul, este pozitia noastra ca numar de obezi in topul tarilor europene. Suntem pe locul al treilea dupa Grecia si Iugoslavia.

DINCOLO DE INSTITUT. Profesorul Constantin Dumitrache e pasionat de literatura, de istorie si de arta. Cea mai mare bogatie a sa crede ca e biblioteca pe care si-o reinnoieste din cinci in cinci ani. De Tolstoi si Dostoievscki nu s-ar desparti nicicum, dar nici de Dali. "In timpul liber ma mai preocupa si numismatica. Imi place sa iau fiecare moneda si sa imi imaginez epoca prin care a circulat, prin ce maini a trecut, la cate rele sau la cat bine a fost folosita…", spune profesorul. "Am un acelasi apartament cu trei camere in apropierea institutului si pana acum doua saptamani nu am avut masina. M-am lipsit de multe pentru «frumos». "Imi amintesc ca in fata muzeului Dali negociam cu sotia mea daca sa intram sau nu, pentru ca era destul de scump biletul. Mi-am zis ce as putea lua de banii astia…, o pereche de pantofi, poate, si pentru asta sa nu vad minunile alea artistice? Cand am iesit imi venea sa le mai platesc pentru ceea ce vazusem". Dincolo de aceste bucurii se ascund alte nemultumiri: "Ma intristeaza ca astazi studentii sunt tot mai ignoranti, dincolo de teme de specialitate nu poti lega o conversatie. Imi amintesc ca atunci cand eram invatacel am avut sansa sa am profesori care erau in acelasi timp si poeti, eseisti, pictori si asta iti impunea o anumita cultura." Profesorul Dumitrache a ales sa faca, mai nou, si o emisiune de televiziune pe un post privat si asociaza discutia "de pe sticla" cu o "biblioteca vorbita". "Am fost sceptic la inceput, insa vazand reactiile oamenilor, intrebarile lor, a ajuns sa-mi placa." Merge des la bisericile si la manastirile din tara pentru ca acolo ii plac oamenii mai mult, "sunt mai curati".

DOTARE

"Au fost perioade in care trimiteam articole la publicatiile stiintifice din lume si refuzau sa ni le publice, desi apreciau rezultatele. Pretextul: nu puteau publica procedeele noastre empirice, prin care ajunsesem la acele rezultate. Pana la urma, am vandut o astfel de idee in schimbul dotarii Institutului" - Constantin Dumitrache despre inadaptare

REPERE

"Cand eram student la Medicina mergeam la Universitate, la Litere, la cursurile lui Calinescu. Era dincolo de toate un mare actor… Eu cred ca asta face diferenta intre un specialist si un profesor de vocatie. Cand am intrat in invatamant ma pregateam mult inainte sa tin o prelegere, stiind ca totul e sa le demonstrezi studentilor ca lucrurile cele mai grele sunt de fapt foarte simplu de inteles" - Constantin Dumitrache despre vocatii

"AM TRECUT CU INSTITUTUL PRIN TOATE ETAPELE CRESTERII"

CREDINTA. Biroul sau e blindat de zeci de icoane. Ii dau speranta "Institutul «Parhon» s-a infiintat in ’46, iar eu am venit in ’63, deci institutia abia trecuse de pubertate, ca sa zic asa. Apoi am trecut cu el prin toate etapele cresterii. Aici am cunoscut-o si pe sotia mea, care a fost mare sprijin in tot ce am facut", spune profesorul. Caragiale si Arghezi il inspira inca destul de mult prin fina observatie a caracterelor din epoca pe care profesorul le regaseste si acum. "Intalnesc zilnic un mozaic de profiluri umane cu care trebuie sa comunic. Asta inseamna ca daca pacientul e poet, spre exemplu, eu sa pot sa interactionez cu el nu numai discutand despre diagnostic".