x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman Regele vinurilor, la masa cu Regele Spaniei

Regele vinurilor, la masa cu Regele Spaniei

09 Iun 2005   •   00:00

Daca urmasii lui Dom Perignon au nedumeriri, "Regele vinului" din Romania - cum e supranumit academicianul Valeriu D. Cotea - le spune francezilor ce trebuie facut pentru ca sampania sa fie... "champagne"-ie ("ca la mama ei"). Si nu e de mirare ca acestia ii cer sfatul avand in vedere faptul ca cercetatorul roman este printre cei mai buni din Europa in domeniu.



  • de CRISTINEL C. POPA

  • LIPSURI. Pentru doar una dintre nenumaratele sale carti de specialitate - "Tratat de Oenologie" - a primit prestigiosul premiu OIV
    Este considerat un adevarat "guru" in domeniul stiintei viei si vinului. Academicianul roman Valeriu D. Cotea este adesea solicitat cu un sfat in domeniu chiar de francezii de la renumita podgorie Champagne, de unde, se stie, vine si denumirea de sampanie. Expertul roman este singurul oenolog membru (titular sau corespondent) a patru institutii academice din lume. Premiat de regele Spaniei, innobilat cu un pretios titlu - in ordin de cavaler - de insusi presedintele Frantei, academicianul roman Valeriu D. Cotea, specialistul numarul 1 in viticultura din Romania, care este considerat unul din varfurile mondiale in domeniu, are nemultumirea ca nu i se acorda atentia cuvenita din partea organelor abilitate ale statului. El considera ca daca guvernantii s-ar implica suficient in promovarea vinurilor, in sprijinirea viticulturii romanesti in general, aceasta ar aduce serioase beneficii economiei.

    USI INCHISE. Cordial, cu privirea usor suspicioasa strecurata pe sub sprancenele voluminoase, Valeriu D. Cotea e ca un bunic sever, pretentios. Cu miscari incete, dar elegante, imi semneaza o dedicatie pe una dintre numeroasele lui carti stiintifice si precaut trece "si, sper, pretuirea mea, reporterului". Batranul degustator de vinuri ma serveste cu apa. Si el bea vin destul de rar. Daca toata ziua sta cu nasul in pahare adulmecand arome, i s-a acrit. A baut destul, cumpatat, doar e si degustator de vinuri cu patalama, recunoscut. Nu are nasul rosu, cum mi-as fi inchipuit, ci chiar o paloare retinuta, data poate si de albastrul sincer, senin, al ochilor. Cu privirea aspra, inteligenta, ma pune la zid cu perfectele lui date stiintifice, verificate.

    Ajuns la venerabila varsta de 78 de ani si continuand cercetarea pe care a facut-o o viata intreaga, academicianul roman este nemultumit ca nu primeste sprijin pentru multele probleme cu care se confrunta, unul dintre exemple fiind refuzul alocarii ajutoarelor financiare necesare publicarii cartilor sale de specialitate. El ofera drept exemplu si cazul unora dintre colegii sai, ale caror studii, spune el, ar putea fi foarte folositoare dezvoltarii viticulturii, oenologiei romanesti. Academicianul a fost deranjat de aroganta cu care a fost tratat de fostii functionari guvernamentali. "Am batut la nenumarate usi si prea putine sau deloc mi s-au deschis. Nu mai pot suporta starile de umilinta in care sunt adeseori pus", spune cu amaraciune academicianul Cotea. "Ma invitau la fel de fel de simpozioane stiintifice, insa ii refuzam, pentru ca atunci cand trebuiau sa faca ceva pentru viticultura ei se ocupau cu alte probleme", precizeaza acad. Valeriu D. Cotea.

    INNOBILARE. Valeriu D. Cotea (stanga) se bucura de pretuirea Regelui Juan Carlos al Spaniei

    BANCURI CU... REGELE SPANIEI. Isi aminteste cu placere de intalnirile sale cu marii oameni de stat care l-au felicitat si i-au inmanat ordine si premii cu ocazii speciale, dar si in particular. Incantat de aprecierile venite din partea presedintelui tarii care a dat lumii sampania, Franta, cercetatorul roman este multumit si de pretuirea de care s-a bucurat si se bucura din partea Regelui Juan Carlos al Spaniei. "Eram asezat intre Majestatea Sa si presedintele Organizatiei Internationale a Vinului (OIV) (al carei vicepresedinte a si fost Cotea - n.r.), cand un interlocutor a subliniat si consecintele nocive ale consumului exagerat de vin. Am fost de acord cu el amintind de un personaj al copilariei mele: Busila, un mare consumator de vinuri, pe care il indrageam cand eram mic... I-am raspuns asa: "Cunosc o persoana care a baut mult si nu are nimic, absolut nimic. Nu mai are casa, nu mai are masa, nu mai are nevasta, nu mai are nimic", povesteste Cotea. Bineinteles, Regele, impreuna cu asistenta, a izbucnit in ras si s-a distrat copios minute in sir, apreciind umorul romanului.

    Recunoscut si ca degustator de vinuri cu experienta, academicianul nu poate uita insa nici de o reuniune la care a participat si a vazut cum vinul romanesc a fost subapreciat in mod nemeritat, asa cum s-a intamplat si cu alte ocazii. "Eram la Mendoza, in Argentina, si faceam parte din comisia de apreciere a vinurilor prezentate. In afara concursului, cineva a prezentat doua soiuri, printre care si unul romanesc, insistand sa se faca o departajare. Jumatate din membrii comisiei au fost pentru un vin, jumatate pentru celalalt - pozitie de egalitate. Cu toate acestea, persoana respectiva a insistat sa plateasca vinul strain (american) cu 15 dolari, pe cand pe cel romanesc l-a apreciat la 1,5 dolari", povesteste Cotea.

    DEGUSTATOR. Aureolat cu nenumarate titluri stiintifice si academice, oenologul Cotea se mandreste cu titlul obtinut cel mai greu, cel de degustator de vinuri. "A fost cel mai dificil examen pe care l-am dat vreodata. Mi-au fost prezentate circa 20 de soiuri de vin cu cateva zile inainte si a trebuit sa recunosc cat mai multe din ele. Am reusit cu brio si ajutat putin de inginerul Nicolae Pavelean, un fost absolvent, de la fostul IAS Jidvei", glumeste Cotea. Dintre calitatile evidentiate, necesare unui degustator de vinuri, academicianul subliniaza: "Trebuie neaparat si ceva cunostinte de viticultura". "Trebuie sa ai si simturile foarte dezvoltate - vaz, auz (cel putin pentru sesizarea clipocitului licorii), gust. Sa ai mirosul cainelui si gustul... animalului cu cel mai bun gust", glumeste Valeriu D. Cotea.

    Ajutat si de vastele sale cunostinte viti-vinicole, academicianul roman a ajuns membru in juriul Comisiei Internationale de Apreciere a Vinului. El spune ca printre cele mai usor de recunoscut vinuri romanesti se numara Grasa de Cotnari, Galbena de Odobesti si Cabernetul de Dealul Mare.

    Academicianul considera ca daca s-ar acorda mai multa atentie domeniului viti-vinicol, Romania ar ajunge departe, desi acum tarile vecine ne-au luat-o inainte. El face referire la Ungaria - pe biroul sau de lucru tocmai a poposit o carte editata in limba maghiara ce trateaza probleme viti-vinicole - "Podgoriile si vinurile din Transilvania"...

    PRETENTII

    "Daca ex-premierul primea orice in materie de vinuri, fostul presedintele Iliescu prefera Feteasca Neagra de Uricani. I-am daruit la un moment dat o cutie, dar a baut putin, doar cateva pahare" - Valeriu D. Cotea despre gusturile unor politicieni

    NEDREPTATE

    "Cineva a prezentat doua soiuri, printre care si unul romanesc. Era pozitie de egalitate. Dar persoana respectiva a insistat sa plateasca vinul strain (american) cu 15 dolari, pe cand pe cel romanesc l-a apreciat la 1,5 dolari" - Valeriu D. Cotea, povestind despre un concurs in Argentina

    TALENT

    "Trebuie sa ai si simturile foarte dezvoltate - vaz, auz (cel putin pentru sesizarea clipocitului licorii), gust. Sa ai mirosul cainelui si gustul... animalului cu cel mai bun gust" - Valeriu D. Cotea despre calitatile unui degustator

    RAMASI IN URMA

    "Daca s-ar acorda mai multa atentie domeniului viti-vinicol, Romania ar ajunge departe, desi acum tarile vecine ne-au luat-o inainte. Un exemplu este Ungaria" - Valeriu D. Cotea despre potentialul viticol romanesc

    CARTE DE VIZITA
    Valeriu D. Cotea a fost numit la un moment dat de un coleg "regele vinurilor". Autor a peste 500 de lucrari de specialitate, a devenit membru titular al Academiei Romane abia in 1993, dupa ce a fost primit cu bratele deschise de institutii academice cu faima din lume. Valeriu D. Cotea este membru corespondent al Academiei Internationale a Vinului din 1998, al Academia Italiana della Vite et del Vino din 1986 si al Academie Suisse du Vin din 1987. A primit din mana Regelui Spaniei titlul de "Confrade de Merito", iar de la presedintele Frantei distinctia "Meritul Agricol in gradul de cavaler". Este membru expert al Oficiului International al Viei si Vinului din 1997, fiind cativa ani chiar vicepresedinte al acestei institutii. Intre 1989 si 1991 a fost presedintele Grupului de Experti in Tehnologia vinului din cadrul OIV. A infiintat si conduce Centrul de Cercetari pentru Oenologie de pe langa Academia Romana (postura in care se simte cel mai bine), existent la Iasi, acolo unde traieste si isi desfasoara activitatea de cateva decenii. Aici a elaborat studii privind delimitarea geografica si ecologica a podgoriilor si centrelor viticole din Romania, precum si cercetari referitoare la stabilirea arealelor favorabile culturii vitei-de-vie, pentru producerea vinurilor de calitate superioara. Printre scolile cu profil oenologic (viti-vinicol) cu care colaboreaza in functia de cercetator amintim: Narbone, Bordeaux, Montpellier, Dijon, Berlin, Geissenheim, Neustadt, Piacenza, Asti, Porto, Lisabona etc.
    ×