Romanul care a infruntat Uniunea Sovietica

A umblat pe oceanele lumii si a supravietuit sub pamant, plimbat prin beciurile puscariilor, cu Romania inghesuita in inima sa. Pentru Ea a patimit 15 ani de temnita grea, in numele Ei a fost apoi exilat printre straini, unde si-a dat sufletul, chinuit de dorul Ei mai tare decat de cancerul care-i topise trupul.

La Oficiul hidrografic si aerofotogrametric din Bucuresti era intrunita Comisia Mixta romano-sovietica pentru delimitarea frontierei de stat. Discutiile se purtau in doua subcomisii: una urma sa traseze granitele pe bratul Chilia si pe Dunare, iar cealalta, pe Prut. Din partea primei comisii, comandorul Ovidiu Limbide, seful Serviciului Hidrografic Maritim, s-a ocupat de partea de "amonte" a bratului Chilia, iar comandorului Constantin Copaciu, pe atunci seful Oficiului Hidrografic, i-a revenit partea de "aval". Zona cea mai sensibila a negocierilor, caci in zona Garla Musura - Ostrovul Dalnic se aflau insulele mult jinduite de sovietici: Tataru Mare, Daleru Mare, Daleru Mic, Maicanul si Limba. URSS pusese deja o data mana pe ele, la 26 octombrie 1940...

LUPTA CU RUSII. Comandorului Copaciu ii revenea acum misiunea ingrata de a negocia, mai mult formal, o noua mutilare a teritoriului Romaniei. N-a luat pozitie de drepti in fata sovieticilor, caci nu primea solda decat de la tara sa. Pe care a incercat sa o apere. A facut apel la argumente istorice si la probe juridice, a invocat Tratatul de pace de la Berlin - 1878 si pe cele de la Paris - 1920 si 1947, incercand sa demonstreze partii sovietice ca cele cinci insule erau pamant romanesc, apartineau Romaniei. A recurs si la argumentele pe care le avea din pozitia sa de specialist de talie internationala si le-a cerut rusilor sa foloseasca o maniera corecta de lucru la stabilirea frontierei de stat dintre cele doua parti in zona Marii Negre.

Delegatii sovietici au inaintat partii romane o "minuta" a frontierei pe Garla Musura, care mergea pe mijlocul "geometric" al suprafetei apei. Copaciu nu a acceptat insa acest compromis, invocand incalcarea normelor juridice internationale care stabileau fixarea granitei pe talweg (n.r. - linia de colectare a apelor). A respins propunerea si i-a anuntat pe reprezentantii URSS ca va solicita decizia Guvernului roman in aceasta privinta, precum si agrementul Comisiei Internationale a Dunarii, al carei membru era, in calitate de expert hidrograf. Probabil ca rusii l-au privit atunci surprinsi si amuzati in acelasi timp...

PENTRU GRANITE DEJA TRASATE... Drama comandorului Copaciu a fost, de fapt, drama intregului popor roman care n-avea cum sa stie, in acele vremuri tulburi, ca granitele Romaniei fusesera deja trasate cu mina unui creion de tamplarie... La 4 februarie 1948, printr-un protocol semnat la Moscova intre Molotov si Petru Groza se consemna un nou rapt teritorial in dauna noastra: cele cinci insule plus Insula Serpilor fusesera anexate deja URSS-ului. La 23 mai 1948, pe aceasta din urma palma de pamant romanesc Eduard Mezincescu - atunci ministru plenipotentiar, reprezentantul Ministerului Afacerilor Straine al Romaniei - si N.P. Sutov - prim-secretar al Ambasadei URSS la Bucuresti - semnau procesul verbal de predare-primire al acesteia!

JOCURILE FUSESERA DE MULT FACUTE... Iar comandorul Copaciu le spusese rusilor "voi informa Ministerul Afacerilor Straine romane (n.r. - adica pe Eduard Mezincescu!) si Guvernul roman (n.r. - adica pe Petru Groza si Ana Pauker!) despre propunerea dumneavoastra si, in functie de pozitia sefilor mei, am sa iau masura care se impune!"

Reactia ofiterului roman a fost diferita de pozitia "sefilor". Doua saptamani mai tarziu, in ianuarie 1949, cand s-au reluat negocierile, delegatia sovietica a prezentata o harta - intocmita inca din 1948! - in care Insula Serpilor aparea incorporata intre granitele URSS-ului. Comandorul Copaciu a incremenit, el stia ca farul de pe insula este aparat de militari romani! Din nou a facut apel la ratiune si la drepturile juridice si istorice pe care le are poporul roman asupra acestei bucati de pamant. Fireste ca argumentele sale nu au avut nici o putere de convingere. Ba, vazandu-i indarjirea, partea sovietica a cerut suspendarea lucrarilor Comisiei. Negocierile n-au mai fost reluate niciodata.

Comandorul Copaciu si-a continuat lupta pe alte fronturi. A inaintat un raport Ministerului Afacerilor Straine, prin care cerea precizari in legatura cu pretentiile sovietice. Evident, nu a primit nici un raspuns. Nu unul oficial... La 5 martie 1949 a fost arestat si acuzat de "crima de inalta tradare" (din cealalta subcomisie a negocierilor, unde discutiile nu au fost atat de tensionate, comandorul Ovidiu Limbide a avut mai mult noroc, fiind doar... trecut in rezerva).

Pentru verticalitatea si patriotismul de care a dat dovada, Constantin Copaciu a fost condamnat, prin sentinta nr. 1.283/1.12.1949 a Tribunalului Militar Bucuresti, sectia a II-a, la munca silnica pe viata, degradare militara. Acuzatia care i-a fost adusa: "crima de inalta tradare, pedeapsa prevazuta de art. 190 CP". Nu si-a gasit sfarsitul, asa cum sperau cei care il trimisesera la moarte. A avut de partea lui sansa si protectia celor care l-au ajutat dintotdeauna. Inca de la nastere.

Viata lui e invaluita in mister, iar povestile celor care l-au cunoscut candva il transforma intr-un personaj de legenda. Cine a fost cu adevarat omul care a avut curajul sa-i infrunte pe noii conducatori ai lumii de atunci?

DESPRE INSULA SERPILOR

"Sunt adanc miscat ca mai exista cineva care incearca sa scuture colbul, care se asterne incet, incet peste o bucatica de pamant care atesta existenta neamului romanesc pe meleagurile indepartate ale Europei der Vest! O problema «lipsita de orice importanta si la care nu avem nici o nevoie sa ne oprim», vor zice cei care prin forta vremurilor se gasesc responsabilii «trecatori» in istoria zbuciumata a neamului romanesc!

Si totusi nu stiu, n’au de unde sti sarmanii ca aceasta "pata" pe suprafata imensa a pamantului a prezentat si prezinta o importanta imensa in strategia a doua mari culturi (vestica si estica). Acesti saraci cu duhul nu s-au straduit si nici nu se vor stradui sa inteleaga niciodata rolul pe care l-a jucat si-l va juca mereu Insula Serpilor, plasata pe linia (granita) pe care se intalnesc aceste doua culturi. Si aceasta va fi atata vreme cat linia de demarcare dintre cele doua imense suprafete nu se va misca. Pare indraznet sa afirmi o asemenea enormitate si totusi... nu am decat sa va dau un singur exemplu: pe acest «ostrov» (pe limba moscovita), in recentul razboi din Golful Persic se gasea un centru informativ «ultima moda», care supraveghea toata zona operativa! Aceasta, pentru a vorbi de rolul strategic al «neinsemnatei insule» de la Gurile Dunarii..., dar daca am vorbi putin de Odiseea, lana de aur, Ulyse..., care nu au nimic slav in ele, cate informatii cantate frumos si cu rasunet incantator in «cultura romaneasca» nu am gasi!... si Ovidiu ganditor!?..." (fragment dintr-o scrisoare adresata in august 1994 de comandorul Constantin Copaciu profesorului Dominut Padurean, autor al amplei lucrari "Insula serpilor").

DOCUMENT. Anul 1941 - elevi ai Scolii Navale "Mircea", in vizita pe Insula Serpilor

SPOVEDANIA UNUI INVINS

In 1948, dupa abdicarea regelui, a inceput sa fie unul dintre cei prigoniti. Si datorita trecutului sau, dar si din pricina rezistentei cu care intampina schimbarile politice din tara. Nu s-a dat dupa vant, cum se spune, a ramas loial principiilor lui. Si, la un moment dat, printr-o scrisoare, i-a explicat lipsa sa de "maleabilitate" unui fost coleg de liceu, comandorul Stoian, pe care-l considera si un bun prieten...

"Dragul meu, scria Copaciu, tu ai luat pe drumul tau, ai intrat in aparatul politic, in viata politica noua. Eu am alte conceptii, am depus juramant catre rege, catre tara, asa am fost crescut si asta e credinta mea. Prefer sa raman pe drumul meu. Nu vreau nici sa te supar, nici sa-ti fac greutati..."

Singurele neplaceri le-a avut expeditorul scrisorii, caci cel pe care-l considera prieten a predat impresionanta marturisire mai sus, aparatului politic al armatei. Probabil ca proba scrisa a cantarit si ea in procesul prin care comandorul a fost condamnat la munca silnica pe viata.

Constantin Copaciu n-a aflat niciodata ca bunul lui prieten l-a tradat. Scrisoarea incriminatoare se afla si astazi in dosarul lui de ofiter, de la Arhivele militare, dosar pe care Copaciu nu si l-a mai putut vedea niciodata.

(Cititi in numarul de maine dezvaluiri inedite despre viata celui care a fost comandorul Copaciu) N.R. Multumim dr. Mariana Pavaloiu, muzeograf, prof. Dominut Padurean de la Academia Navala "Mircea cel Batran", comandorului (r) Enachescu Corneliu si dr. Bologa Alexandru, director al Institutului de Cercetari Marine, pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.