"Romena" din Africa

Desi pare rupta dintr-un film de aventuri sau dintr-un roman, povestea de viata a Mariei Toma e pe cat se poate de reala. Si esti cu totul cuprins de lumea plina de mister a junglei africane in care ea te poarta cu gandul atunci cand iti reface din amintiri imaginea acelor locuri indepartate in care a trait ceva vreme, alaturi de sotul ei.

Maria Toma are 68 de ani si locuieste in Zimnicea, pe o strada linistita de la marginea orasului. A facut scoala primara la Bujoru, in comuna natala, dupa care s-a inscris la Liceul Pedagogic din Giurgiu.

PLECAREA. "Dupa ce am terminat Pedagogicul, m-am angajat in invatamant si am lucrat mai bine de 16 ani ca educatoare la Bragadiru." La sfarsitului anului 1984, avea sa intalneasca pentru prima oara continentul african. Sotul ei, Gheorghe, se afla in Capo Delgado de circa doi ani. Era printre putini specialisti romani in cultura bumbacului si fusese trimis de faimoasa cooperativa socialista "ROMAGRIMEX". Ferma se afla nu departe de capitala Maputo, chiar in inima junglei. Impreuna cu alte cateva sotii, de romani si de rusi, Maria a inceput sa se ocupe de oamenii triburilor, incercand sa-i pazeasca de influenta razboiului.

EXPERIENTA. Maria Toma povesteste cu drag si nostalgie despre zilele petrecute sub cerul Africii

SEFA DE TRIB. La inceput, "romena", cum ii spuneau bastinasii, a fost primita cu strigate si strambaturi. Traiul lor este deosebit de primitiv. "Le-am adus linguri, spune Maria Toma, i-am invatat cum sa le foloseasca, insa a fost in zadar. Luau ciorba cu lingura, o varsau in palma stanga si apoi duceau palma la gura!", povesteste Maria razand...

Apoi isi aminteste de Mamenko, sefa de trib, desi avea doar 20 de ani. "Inalta, bine facuta, se remarca prin multimea podoabelor si a amuletelor atarnate pe cap. Ei cred ca amuletele au o forta magica pentru ca se inchina unor duhuri. Mamenko, asemenea celorlalte femei din tribul sau, umbla goala pusca si se ungea pe tot corpul cu grasime amestecata cu ocru rosu. Sotul ei, Sambanza, isi punea pe picioare inele atat de multe, incat din pricina marimii si a greutatii acestora trebuia sa mearga leganat, cu picioarele larg desfacute si, ca un om de baza ce era, cauta sa imite pe cei mai distinsi reprezentanti ai cercului lor. Pentru ca nu odata eram cuprinsi de ras, bastinasii ne ziceau: «Nu radeti! Seful isi arata nobletea si puterea...»"

HRANA. Pentru bastinasi, spune Maria, de baza este mamaliga de manioc, care are un gust respingator si nu tine de foame. Este ceva mai subtire ca terciul, are aspectul scrobului de apret si, la numai doua ore dupa ce ai mancat, ti-e foame iar. Delicatesa mozambicanilor e insa carnea de sarpe, iar primul pe lista este pitonul. Dupa ce-l prind, bastinasii impart frateste prada, fiecare luandu-si portia pe care o aduce in coliba, pe umar, ca pe o bucata de lemn. Pielea pitonului este vanduta.

"In Najimboe, unde sotul meu isi construise ferma, povesteste Maria, pusesem cateva closti pe oua. Dupa cateva zile, cand s-a dus sa le verifice, a constatat ca din fiecare cuib lipseau oua. In mod firesc, l-a intrebat pe cuziner, cel care avea grija de ferma, cine le-ar fi putut fura. Acesta i-a raspuns: cobra care inghite oua. Ei adora in acelasi timp carnea de elefant, hipopotam, antilopa, bivol, ouale de crocodil, dar si cartitele si soarecii."

HRANA. O imagine obisnuita pe acel taram: negrese preparand mamaliga din manioc

POLIGAMIA. "Directorul santierului, Moagid, avea noua neveste si 41 de copii", isi aminteste femeia din Zimnicea. Fiecare nevasta locuia in coliba ei alaturi de copiii pe care ii avea. Prin rotatie ele treceau cate o saptamana pe la locuinta sotului, timp in care Moagib le dadea de mancare. Dupa ce plecau la coliba lor, femeile se ingrijeau singure de hrana copiilor. Femeile se cumpara - da, ati citit corect - la un pret derizoriu si se casatoresc cel tarziu la... 13-14 ani. In Africa, poligamia este un fenomen obisnuit. Conform traditiei indigene, cu cat ai mai multe neveste, cu atat esti mai bogat si mai... capabil.

MORTII VII. La moartea sefului de trib, continua povestea Maria Toma, o parte din slugile lui sunt ucise, ca sa-l insoteasca pe lumea cealalta. Sub nici o forma negrii nu admit autopsierea cadavrului si isi ingroapa mortii in locuri tainice, numai de ei stiute. De multe ori, nici n-apuca bine bolnavul sa-si dea sufletul, ca se si grabesc sa-l inmormanteze. Ca sa nu se oboseasca prea mult cu sapatul gropii, de multe ori transforma in mormant vizuina unui furnicar. S-a intamplat de doua ori ca, dupa o asemenea grabnica inhumare, mortii, in realitate doar lesinati, sa se intoarca acasa.

PORT-BEBE. Noaptea, cea mai buna imbracaminte a bastinasilor este caldura focului si izbutesc sa se incalzeasca numai lipindu-se strans unii de altii. Tinerele mame impletesc din coaja de copac un fel de chinga lata de 10-15 cm pe care o petrec dupa umar si cu care isi transporta astfel copilul in spate. Cand obosesc, muta chinga de pe un umar pe celalalt.

Asa i-a cunoscut "romena" pe membrii tribului lui Marimbo, pe cei condusi de Sambenza si Mamenko, pe Mozingva - cel caruia o hiena i-a "furat" in somn buza de jos, pe Antonis, pe Manuel... A mancat la masa cu cei care-si puneau in cui arcul si tolba de sageti cu varfurile inmuiate in maruntaiele omidei otravitoare. A gustat si din "iarba rasului", o planta pe care dupa ce o consumi iti produce imediat un ras puternic care tine pana la o jumatate de ora... Amintirile nu au parasit-o nici astazi, cand este tintuita locului de nemilosul cancer la san.

Nota. Sotul sau, Gheorghe Toma, a murit la doi ani dupa ce s-a intors in tara.

VIATA IN JUNGLA

MISIUNE. Sotul Mariei (centru) a fost trimis in Mozambic pentru a implementa proiectul "400 ha" "Cafrii, sau zulusii, tentoti, scria Maria Toma in jurnalul sau, sunt inalti, bine facuti si se remarca prin curajul si viclenia de care dau dovada. Sunt triburi care se hranesc numai cu radacinile unei plante, titla, ce contine amidon dulceag, care uscata si pisata, apoi pusa la fermentat constituie alimentul de baza numit bandajau. Femeile acestui trib se rad pe cap si au culoarea pielii mai inchisa. Cu totii dorm in «paiote» (colibe), iar noaptea aprind un foc pentru ca fumul sa alunge tantarii. Pentru a-si putea apara pielea de razele dogoritoare ale soarelui, ca si de frigul noptii, ei se ung pe toata suprafata corpului cu un amestec de grasime de animal si ocru. Corpul le este impodobit cu tatuaje si diferiti pigmenti de vopsea. Copiii umbla despuiati, iar femeile poarta diferite inele de care sunt prinse niste placute de fier care au menirea sa faca zgomot. Muzicieni innascuti zdranganesc toata ziulica la cate un instrument muzical, neavand astampar nici chiar noaptea, cand se intampla sa nu le vina somnul sau sa se trezeasca. Au un joc popular numit «batuchii» - in timpul caruia bat din tobe si tam-tamuri, executand diferite figuri si ritualuri si tipand fel de fel de expresii..."