Timpul marturisirii

Femeia gratioasa si timida cu care stam de vorba e profesoara la Conservator. Turneele cu Filarmonica bucuresteana prin lume nu i-au schimbat fragilitatea launtrica, urma a primilor doi ani de viata traiti intr-o grota din Muntii Muscelului. Ioana Voicu a descoperit tarziu ca parintii sai se numesc Maria Plop si Toma Arnautoiu.

"Eram mare cand am aflat ca sunt infiata; aveam 17 ani. Am gasit actul de nastere si am vazut ca am fost declarata pe numele mamei. Poate aceasta a fost sansa vietii mele; nimeni n-ar fi infiat un copil cu numele Arnautoiu." Mama adoptiva nu i-a spus nimic despre parintii naturali; nu stia nimic despre ei. "Eu mi-am dorit sa aflu cine sunt adevaratii mei parinti. Pe certificatul de nastere, daca n-ai tata, se trage o linie. La mine, locul era pur si simplu gol." Gandul de a-si descoperi radacinile a obsedat-o ani in sir. Imediat dupa Revolutie, a inceput sa faca cercetari. A mers la leaganul de la Campulung si de acolo a ajuns la fosta directoare a institutiei. "Numele mamei i s-a parut cunoscut. Si-a adus aminte si mi-a zis: «Ati fost adusa la leagan de o femeie ofiter de securitate»" Directoarea a indrumat-o spre preotul Dragomirescu, care era ruda cu tatal ei. Dezvaluirile lui au socat-o: tatal era Toma Arnautoiu, capul rezistentei din Muntii Muscelului, care a fost judecat si condamnat la moarte spre sfarsitul anilor ’50.

DOSARELE. Ioana a cautat documentele, aplecandu-se asupra lor cu rabdare si cu tenacitate, in cautarea adevarului. "Am citit sentintele de condamnare si am refuzat, si subiectiv, si rational, sa cred ca lucrurile au fost asa cum erau consemnate. Dupa ’90, am cerut sa vad actele de la ancheta si procesul parintilor mei. Erau in jur de 130 de dosare, avand, majoritatea dintre ele, intre 200 si 400 de file." Opt luni a copiat de mana sute de pagini, descoperind prin filele ingalbenite povestea trista a parintilor ei. Cercetarile ei s-au materializat in cartea-document, aparuta la Editura Vremea, "Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului, detentiei".

PROTECTIE. Femeia marunta cu privire inocenta, care isi tine mainile ca doua aripi de inger pe umerii Ioanei, este Maria Plop

FOTOGRAFII. "In 1956, cand au fost prinsi, aveam aproape 2 ani. Am trait pana la acea varsta, alaturi de patru oameni, intr-o ascunzatoare in munte, care a fost distrusa de Securitate, pentru ca lumea era curioasa sa o vada. Tatal meu si fratele lui au fost arestati in urma tradarii unui prieten. Nu-mi amintesc nici schimbul de focuri; cei din munte au ripostat cand trupele Securitatii au inceput sa traga, pentru ca era clar ca, daca vor fi prinsi, vor fi condamnati la moarte." Mama Ioanei a adunat intr-o bocceluta cateva lucrusoare de-ale copilului, si-a luat pruncul in brate, a coborat pe scara de franghie, singura cale de acces la grota din munte, si s-a predat.

Cele doua au fost duse la inchisoarea din Pitesti; acolo i-a fost facuta Ioanei prima fotografie din viata. "Probabil am stat in inchisoare vreo trei luni. In documentele mamei din penitenciar nu se face nici o referire la copil. Actul de nastere mi-a fost facut la o luna dupa ce am intrat in inchisoare."

REMEMORARE. Stam de vorba in sufragerie cu ultima descendenta a lui Toma Arnautoiu. Pe masa se afla cateva carti, printre care si cea scrisa de ea despre grupul de la Nucsoara. De pe perete, ne privesc, din doua fotografii inramate, parintii. "Cu tata seman; mama era foarte bruneta si mica de statura. Fotografiile astea au fost facute dupa un an de inchisoare. Tata poarta aceeasi camasa pe care o avea si la arestare, cu un an in urma, mama - aceeasi basma." Discutia e sinuoasa. Mergem intr-un trecut indepartat, pe care Ioana nu si-l aminteste, dar prin prisma caruia incearca sa se priveasca acum. Venim in trecutul recent, la momentul in care a aflat despre parintii ei. Si ne intoarcem iarasi in trecut.

INFIATA. Ioana s-a nascut intr-o ascunzatoare, intr-un loc din munte denumit "Rapele cu brazi". Despre momentul nasterii povesteste tatal ei anchetatorilor. Toma Arnautoiu a vrut sa aduca o femeie din sat, pe Marina Chirca, dar si-a dat seama ca, daca ea ar fi fost urmarita, securistii le-ar fi gasit ascunzatoarea, o incapere naturala, careia i s-a prabusit tavanul cand copilul avea 3 luni. Dupa aceasta, au stat cateva luni afara, in padure, cat a fost vara. Au cerut unelte satenilor care-i mai ajutau si au sapat, timp de 60 de zile si de nopti, o alta ascunzatoare. I-au pus o usa de camuflaj, acoperita cu crengi. Acolo i-au gasit securistii si i-au obligat sa se predea.

Din inchisoare, fetita de 2 ani a trecut in leaganul de copii de la Campulung, iar de acolo, la o familie bucuresteana, care nu stia nimic despre trecutul ei. Parintii adoptivi, care i-au adaugat prenumele Raluca, erau oameni de 40 de ani, care nu reusisera sa aiba un copil si doreau sa infieze unul. "Intre timp, mama mea a ramas insarcinata; am o sora." Probabil ca, din cauza traiului auster in grota din munte, Ioana era foarte slaba si mica de inaltime pentru varsta ei. "Aveam o salbaticie in comportament; fusesem marcata de traiul in inima muntelui si nu-mi placea intunericul." A luat lectii de balet, apoi a renuntat si a inceput sa studieze vioara.

DESFIEREA. Ioana Voicu a inceput de abia in 1994 procesul de desfiere, in urma caruia avea sa redevina fiica parintilor ei naturali si sa poarte numele de Arnautoiu. A asteptat ca parintii care o infiasera sa inceteze din viata, pentru a nu-i face sa sufere. Procesul a durat trei ani, iar sentinta de desfiere s-a dat in 1997. Ioana a ales desfierea, si nu doar o schimbare de nume: "Am vrut sa redevin copilul parintilor mei; ei au murit fara sa stie ce s-a intamplat cu mine. Ultimele femei care au vazut-o pe mama spun ca era disperata, nestiind daca mai traiesc. M-am gandit ca nu e corect ca in urma acestor oameni sa nu ramana nimeni. Am cerut desfacerea infierii si recunoasterea filiatiei fata de tata; m-am obligat sa aduc in fata instantei acte si dovezi".

Martore la proces au fost Marina Chirca si Elisabeta Rizea, doua femei din Nucsoara care pe vremuri ii ajutasera pe cei din rezistenta din munti si fusesera condamnate pentru asta. Marina Chirca a povestit la proces cum l-a invatat pe Toma sa o moseasca pe mama copilului sau: "I-am spus cum sa taie buricul si cum sa-l lege cu ata alba". Elisabeta Rizea a marturisit ca Toma, cu care se intalnise pentru a-i da mesaje si provizii, i-a aratat-o pe Ioana, pe care o ducea in rucsac: "Uite ce mi-a dat Dumnezeu! Cea mai mare bucurie!". Elisabeta a vazut-o pe copila cand avea 3 luni. Fusese dusa in sat sa fie botezata, pentru ca era foarte bolnava si risca sa moara fara sa fie crestinata. Cele doua femei au convins prin depozitiile lor instanta ca Ioana este fiica lui Toma Arnautoiu, in ciuda faptului ca tatal nu era trecut pe actul de nastere.

Ioana si-a cunoscut verii, a vizitat Nucsoara, satul de obarsie al tatalui. A aflat ca, in 1950, casa familiei din Nucsoara a fost transformata, ironic, in post de politie si a ramas la fel pana in ziua de azi. "Am facut, si eu, si verii mei, cereri la Primarie si la Prefectura pentru a recupera casa, dar nu am primit nici un raspuns. Din terenurile tatei, am primit doar o parte."

CARIERA

Dupa ce a terminat Conservatorul, Ioana-Raluca Voicu a facut trei ani de stagiu, apoi a intrat in orchestra Filarmonicii "George Enescu" din Bucuresti, dand concerte in tara si in lume timp de 18 ani. Dupa 1990, a inceput sa predea muzica de camera la Conservator. Intre 1990-1991, a avut o bursa la Florenta. Si-a luat doctoratul in decembrie 2004, cu lucrarea "Sonata de vioara de la Debussy la Enescu". Membrii cvartetului din care facea parte s-au hotarat sa ramana in Spania. "Eu, daca ramaneam, nu mai dadeam niciodata de cap povestii asteia; viata mea era foarte interesanta aici." Daca ar putea sa-si aleaga o a doua cariera, aceasta ar fi in domeniul istoriei. Pasiunea pentru aflarea adevarului despre trecutul recent a determinat-o sa intre in Alianta Civica si sa se implice in organizarea manifestarilor de la Memorialul din Sighet.