"Treisprezece clipe""

TATIANA STEPA - O viata pe scena, in mina si trecuta pe langa moarte Septembrie ’82-mai ’85, 1.200 de spectacole pe scenele Cenaclului "Flacara". 1990-2002 - alte 1.000 cu "Totusi iubirea". In anii de pauza s-a "odihnit" la mina Lupeni incarcand vagoneti cu celebra lopata "Inima lui Stalin".

TARA MEA. Recitalul Tatianei la Congresul Spiritualitatii Romanesti, de la Herculane

Tatiana Stepa avea la 19 ani un copil si trecea printr-un proces de divort. Cam tot pe atunci trecea si Adrian Paunescu prin oras, in fruntea caravanei Cenaclului Flacara. "Cine vrea sa debuteze pe scena cenaclului sa vina in culise!" striga poetul cu o voce care a lovit-o pe Tatiana drept in suflet. A lasat copilul parintilor, un moldovean si o olteanca, cuplu intelegator, si a sarit cu chitara in spate in ultima "caruta" a artistilor. Azi aici, maine-n Focsani, ce-am avut si ce-am pierdut!? "Am avut numai de castigat. Am aflat ce nu se invata in scoli. Am aflat ce inseamna Tebea, mergand la Tebea. Mi-am vazut toata tara". Trebuia ca fata de 19 ani sa se adapteze la nivelul de cultura al cenaclului, asa ca a intrat in biblioteci. Cuprinderea ei a trecut de pragul manualelor scolare si s-a rasfrant asupra a ceea ce, fara sa fie cenzurat in mod explicit, nu aparea in librarii si nici nu se recita in alta parte. "Zurgalaul lui Labis", "Ruga pentru parinti", "Dor", "Juramant la Putna"...

PLUS, MINUS, PLUS, MINUS... Bineinteles, recitatorul-sef era Adrian Paunescu, un personaj atat de controversat. Era chiar un zbir? "Raspundea de 30-40 de oameni. Fiecare cu obiceiurile lui mai mult sau mai putin ortodoxe. Daca n-ar fi fost o mana de fier, lucrurile puteau sa degenereze complet". Daca a deranjat-o ceva era poate tonul pe care bardul isi facea comentariile si dadea ordinele. Ceilalti trubaduri nu faceau exceptie, dar cine nu se adapta era liber sa plece. Deloc de neglijat era latura financiara, remunerarea interpretilor facandu-se in functie de incasari. "Care era partea fiecaruia hotara Adrian Paunescu. Dar ganditi-va ca pana in 1985 un bilet de intrare costa 25 de lei si se vindeau in jur de 30.000. Deci primeam intre 200 si 500 de lei pe seara, iar la sfarsitul lunii dadeam inapoi o parte din bani, nu prea mare, pentru diverse cheltuieli.

Pana in 1985 urcau pe scena 30-40 de artisti care interpretau cinci, sase cantece, dar dupa redeschiderea cenaclului, in ’90, sub numele "Totusi iubirea", nu se mai inghesuiau atatia, iar un recital putea ajunge pana la trei ore. 180 de minute de melodii care inca adunau sute de oameni. Totusi, iubirea pentru muzica folk nu se mai numara in stadioane pline, ca inainte de Revolutie. Punctul culminant a fost spectacolul cu numarul 1.000, de la Galati, la care, timp de 13 ore, au fost prezenti cincizeci de mii de oameni. "E greu de descris sentimentul pe care il aveam atunci cand atatea voci cantau o data cu tine. Nu exista o bucurie mai mare pentru un artist". Poate, la distanta, satisfactia de a sti ca publicul era unul mai cult decat astazi si pe care Tatiana simtea ca il educa de pe scena.

Totusi, oboseala incepea sa-si spuna cuvantul. Noptile nedormite, drumurile interminabile dintr-un capat in celalalt al tarii au facut-o sa renunte. "Spectacolele aveau loc de obicei seara si tineau pana a doua zi dimineata. Apucam cateva ore de somn, dupa care strangeam lucrurile si ne urcam in autobuz. Daca aveam noroc, ne deplasam doar cateva zeci de kilometri, dar se intampla sa plec, de exemplu, din Galati cu destinatia Iasi". Despartirea ei temporara de cenaclu s-a produs doar cu doua luni inainte de interzicerea acestuia in 1985.

MINA LUPENI. Chiar si asa, represaliile autoritatilor au ajuns-o din urma la fel ca si pe cei care inca mai activau la "Flacara". A fost angajata la mina Lupeni, in orasul natal, unde a pus umarul la inaltarea socialismului pe cele mai inalte culmi din postura de incarcator de vagonete. Lopatoiul de jumatate de tona cu care azvarlea pietrele in vagoneti avea porecla de "Inima lui Stalin" datorita formei sale si nicidecum a dimensiunilor gigantice. Pentru bucurestenii care au luat bataie la mineriade poate parea surprinzatoare afirmatia Tatianei: "Minerii sunt oameni buni. Nu am avut niciodata probleme cu ei. Poate ca nu erau modele de gingasie, dar prostia e impartita in mod egal. Si stiu in ce conditii muncesc. Numai daca ar fi sa ma gandesc la momentele in care incepea sa urle sirena care anunta un accident in subteran... Daca rudele tale erau atunci in sut... Tata a fost miner. La fel si cei doi frati ai mei". S-ar mai putea comenta cate ceva despre spiritul oamenilor din Lupeni, incepand chiar cu familia ei. Tatal, miner, avea o biblioteca impresionanta, iar mama nu intelegea de ce in fiecare luna trebuia sa cheltuiasca pe carti o parte din singurul salariu care intra in casa. Au trimis-o de mica pe Tatiana la scoala de muzica, iar mai apoi la un liceu de arhitectura din Capitala. Sustinerea lor a mers mai departe, acceptand cu bucurie sa se ocupe de nepotul lor atunci cand Tatiana a hotarat sa divorteze dupa numai un an de casnicie nefericita. "Singurul lucru pe care l-am avut in comun cu fostul meu sot a fost muzica. De fapt, asa ne-am si cunoscut, la serile de muzica folk de la Ateneul tineretului." Sarguinta cu care manuia lopata si, aproape sigur, nivelul de inteligenta au propulsat-o pe Tatiana pe scara ierarhica pana in postul de dispecer auto. Era atat de bine, incat pana la urma s-a hotarat sa-si ia un transfer, la Bucuresti, la o editura. O vreme a lucrat si la ziarul nostru, dar munca de la cotidian devenise prea solicitanta pentru sanatatea ei subrezita.

MOARTEA UNEI BOLI. O boala ingrozitoare incepuse sa o macine... "Trecerea printr-o sectie de oncologie a unui spital te intareste, daca iti compari suferinta cu a altora mai nenorociti decat tine. Spitalul este locul unde se rosteste numele lui Dumnezeu mai des ca in biserica. Si cel mai important este sa nu te lasi prada bolii." Si, daca ar fi facut-o, avea langa ea o multime de prieteni care n-ar fi lasat-o sa cada. La fel, parintii si fiul ei. De doua luni se simte mult mai bine si a revenit la serviciu: astazi casa familiei Ileana si Romuls Vulpescu, unde "face" carti si in care ne-am si intalnit. Mai mult, alaturi de Magda Puscas, cu care a infiintat grupul Partaj, va scoate in aceasta primavara un nou album, pe langa cel din 2003, intitulat "Treisprezece clipe", iar in toamna inca unul. "Am energie sa fac tot ce mi-am propus. Boala mea este una cu care trebuie sa te lupti, si eu ma lupt, si n-am sa ma las invinsa". Tatiana a trecut prin atatea, ca n-am avut loc sa le povestim in amanunt: tatalui ei i s-a amputat un picior in urma cu cateva luni, unui frate, emigrant in Ungaria, i-a murit fiul nu suficient de demult ca ranile sa se inchida. Un divort dupa care nu s-a mai recasatorit. Si cu toate acestea are o fire vesela, este increzatoare in viitor si plina, plina de speranta! Doamne-ajuta!

"CEL MIC". CEA MAI MARE BUCURIE

SERVESC PATRIA. Cu Catalin, inainte de a pleca in armata Este astazi jandarm la Deva, dupa propria lui dorinta. Catalin se afla la opt ore si jumatate de mers cu trenul accelerat de Tatiana, dar ea il simte mereu aproape. Este principalul motiv pentru care aceasta femeie va invinge o boala necrutatoare. Il iubeste atat de mult, incat l-a lasat sa-si aleaga singur drumul in viata, asa cum si parintii ei au procedat, la randul lor. "Are un chip asa de luminos! Trebuie sa fie si oameni de felul acesta printre jandarmii patriei", spune Tatiana cu umor. . .

REALITATE "Cenaclul Flacara a fost cea mai completa scoala a vietii. Prin ’80 si ceva am fost cu Paunescu sa dam un spectacol pentru cei inchisi la Jilava. Cand i-am vazut pe acei oameni lipsiti de libertatea pe care noi o aveam din plin si bucuria pe care o traiau privind la noi, m-a podidit plansul. Gardienii, care ar fi trebuit sa-i pazeasca pe detinuti, erau mult mai atenti la ce se intampla pe scena decat la "obiectul lor de activitate". Dupa recitaluri, comandantul inchisorii m-a tras deoparte si m-a intrebat:"Daca unul dintre astia v-ar prinde pe strada si v-ar da in cap apoi v-ar viola, tot asa de impresionata ati fi?" Dupa asta m-am mai trezit la realitate" Tatiana Stepa - artista si muncitoare in mina