Un destin imbracat in straie populare

Tesatoarea Maria Hanzu a infiintat in tinerete Cooperativa Mestesugareasca de Arta din Sibiu. Multe taranci au mancat o paine de pe urma acestui loc de munca. Specialistii o recunosc pentru albumul cu peste 200 de modele de ii de la 1800, unicat in etnografia romaneasca.

Am intalnit-o pe tesatoarea Maria Hanzu, in varsta de 82 de ani, acasa la ea, in Gura Raului, un sat aflat la 18 km de Sibiu. Ar fi iesit in curte, la soare, dar nu putea sa mearga, avea picioarele umflate. Statea in camaruta ei, pe un scaun, si isi dojenea nepoata de 10 ani ca nu vrea sa invete sa teasa. Caci inainte de ’89 toata lumea isi cosea doua randuri de straie romanesti, era rusine sa nu te imbraci in portul popular. "Pe vremuri, traiul era mai romanesc in Gura Raului, mai specific comunei", isi varsa batrana amarul. Domnisoarele purtau ii bogat impodobite, iar dupa casatorie trebuiau sa isi teasa alte straie, mai simple.

Cand s-a maritat, Maria a cusut opt ii: trei sa le poarte duminica, doua mai simple, pentru toate zilele, una de mireasa, una cadou pentru nanasa si alta pentru soacra. "Daca nu le-as fi facut s-ar fi spus ca-s puturoasa." La doua luni dupa casatorie, barbatul Mariei a plecat pe front, iar ea a ramas in Gura Raului, insarcinata. Si-a crescut singura baiatul si, dupa doi ani, cand sotul s-a intors de pe front, cei doi au botezat de-a lungul vietii 40 de copii. Maria le-a tesut la toti haine romanesti. Dupa razboi insa, lumea s-a modernizat, a inceput sa poarte straie "nemtesti", adica barbatii au renuntat la pantalonii albi din bumbac si fetele au imbracat rochii. "Chiar si ciobanii s-o imbracat diferit, sa nu-i mai cunoasca oile", rade cumva cu necaz tesatoarea. In prezent, doar batranii satului se imbraca romaneste, duminica, la Biserica si la nunti.

Medaliata de Ceausescu

Maria Hanzu a invatat sa teasa la 8 ani, de la mama si de la bunica sa. Cand a crescut, a furat si de la sezatoare din tehnica manuirii razboiului si a acului de cusut. A urmat cursurile Scolii Populare de Arte din Sibiu si a ajuns maistru instructor. Dupa razboi, a fost numita deputat comunal. "A tras niste sfori" si a facut Cooperativa mestesugareasca de Arta. A angajat femei din sat, pe care le-a invatat sa teasa. La inceput au fost sapte fete, apoi 20, iar in cativa ani au ajuns 100. Daca Maria nu ar fi infiintat aceasta cooperativa, gurencele nu ar fi mancat astazi o paine de pe urma pensiei pe care o primesc. "Le placea la toate sa lucreze, mai ales ca sa capete bani." Fiecare fata a invatat sa teasa un servetel, o fata de masa, un stergar, o traistuta. Dar nu numai. Batrana le-a fost ca o a doua mama, le-a invatat sa se imbrace, sa fie frumoase si curate, mai ales duminica, la Biserica.

S-a aflat de Maria Hanzu si de elevele ei in toata tara. Au strans un brat de diplome si premii de la festivaluri precum "Cantecele Oltului", "Cantarea Romaniei", "Zilele creatiei contemporane" si "Targul creatorilor populari din Romania".

Insusi Nicolae Ceausescu a semnat in 1972 Brevetul Consiliului de Stat prin care s-a oferit Mariei Hanzu Medalia "25 de ani de la proclamarea RS Romania". A format un cerc de tesut la scoala din sat, pentru clasele mai mari. L-a dus vreo 13 ani, acum nu mai poate.

"Nimeni n-are casa taraneasca ca a me’"

Iubitoare a portului ardelenesc, batrana s-a temut sa nu se piarda mestesugul tesutului. In 1978 a dat sfoara in sat ca face un album de ii. Gurencele au cautat prin lazile cu haine vechi si i-au adus camesi urzite, pe care nu le mai purtau. S-au strans peste 200 de modele, de la 1800 si pana in secolul nostru. Un strain a vrut sa cumpere albumul, in 1987, pe cand Maria se afla la o expozitie, in Austria. Dar gureanca nu a vrut sa-l dea: "E al nostru. Sa ramana aici, in Gura Raului. E fala comunei noastre. Poate o vrea cineva sa coasa vreodata si nu stie cum. Va vedea in album", spune batrana si mangaie coperta albumului imbracata intr-un mileu rosu, tesut cu acul. Vechea casa batraneasca Maria Hanzu o pastreaza ca pe un muzeu. E o casuta cu doua camere, tipic taraneasca, pe care nu o descuie decat oaspetilor de seama.

La loc de cinste sta lada de zestre. De o deschizi, te loveste miros de naftalina: e plina ochi de ii si haine vechi. Pe pereti, carpete, cu chipul lui Iisus, pe jos, covoare tesute la razboi. Intr-un colt, o furca, iar langa ea, un fus. "Nimeni nu are pe aci casa taraneasca ca a me’. In ea se vede ca tot ce oi facut in viata fu frumos: am tors, am cusut, am cantat, am facut si poezii."

Asteptand un telefon

Dupa 27 de ani de munca, Maria Hanzu are o pensie de 1.500.000 de lei. Face doua drumuri la farmacie si a cheltuit banii. Baiatul si nora au grija de ea. Daca e soare, sta in curte si tese dantele pentru stergare si fete de masa.

Nu mai poate sa participe la expozitiile din tara la care este invitata, n-o mai duc picioarele. Are o mare dorinta: sa-si vada nepotul, plecat de trei luni in Spania, sa munceasca. Vorbeste rar cu el la telefon si-atunci ii spune sa se intoarca, sa-si conduca masina ce rugineste asteptandu-l in curte.

Traditie

Nora batranei, Mariana Hanzu, ne-a povestit ca a venit in Gura Raului cand avea 21 de ani, dintr-un sat invecinat, Orlat. Nu stia sa teasa, iar din cauza asta Maria o dojenea mereu si ii spunea ca ii este rusine ca o are ca nora. "Cateodata zbiera la mine ca nu stiam sa calc pe iepele de la razboi", spune astazi zambind nora. "Daca greseam la tesut, eu mergeam cu lucrul mai departe, dar ea ma punea sa desfac tesatura, sa corectez, ca stergarul sa arate perfect." Mai tarziu insa, dupa ce a invatat sa coasa, Maria era mandra de ea.