Trecuti prin cate o tragedie, Neculae si Alexandra si-au infruntat destinul: s-au casatorit

Neculae Anghel si-a pierdut sotia si fiica de 3 ani pe 23 decembrie 1989. Au fost ciuruite de gloante in masina cu care se intorceau acasa. Sotul Alexandrei, maiorul Lucian Geamanu, a fost impuscat in aceeasi zi, in cladirea MApN. Neculae si Alexandra s-au intalnit pe holurile tribunalului si, dupa o vreme, si-au unit destinele. Impartasesc aceeasi dragoste, dar si aceeasi infinita durere.

Destine rasturnate

Sotul Alexandrei a fost ciuruit de gloante pe 23 decembrie 1989. Sotia lui Neculae a fost ciuruita de gloante pe 23 decembrie 1989. Dupa doi ani de la Revolutie, Alexandra si Neculae au hotarat sa-si uneasca destinele. Cu inimile zdrobite, au avut puterea sa ia viata de la capat.

ALINARE. Alexandra si Neculai s-au casatorit in primul rand pentru ca fiii lor sa nu simta lipsa unui parinte

DESTIN. Maiorul Geamanu Lucian Mihai a fost ucis in cladirea MApN

SFASIETOR. Aceasta imagine, cu mama si fiica imbratisate, a vazut-o si Neculae Anghel cand a ajuns la spital

Neculae Anghel si-a revazut sotia si fiica de 3 ani in Ajunul Craciunului. Dar nu acasa, in fata bradului impodobit, ci la Spitalul Municipal. Mama, impuscata cu o rafala de gloante, zacea cu fetita Catalina pe podea. O imagine sfasietoare: mana stanga a femeii era inclestata pe corpul copilului cu ochii negri, inca deschisi. Mama si-a tinut in brate fetita pana in ultima clipa.

23 DECEMBRIE - EL. Marioara Anghel, sotia lui Neculae, si-a luat fetita, Catalina, de 3 ani, si a plecat cu masina spre casa cu gandul ca va reusi, cat mai repede, sa-si duca fiica la tara, departe de gloantele din Capitala. In fata Cimitirului Ghencea, masina este ciuruita de militari. 70 de gloante au intrat in tabla si in carne. "Cei de unitatea militara de la Clubul Steaua din Ghencea mi-au spus ca au primit un telefon ca vor trece doua masini cu teroristi. Si daca primesti un telefon, nu e normal sa verifici cine e cel care iti vorbeste?", se intreaba Neculae acum, dupa 15 ani de cand "teroristii" pe care-i iubea au fost lichidati.

23 DECEMBRIE - EA. Maiorul Geamanu Lucian Mihai intra in cladirea MApN si le spune camarazilor ca se duce sa se intinda putin. Deschide usa camerei unde obisnuiau militarii sa se odihneasca. Este culcat la pamant de trei gloante. A doua zi dimineata, la ora 8, sotia Alexandra asteapta obisnuitul telefon pe care trebuia sa-l primeasca de la Lucian. Dar telefonul nu suna nici la opt si zece, nici la opt si unsprezece minute, nici la si un sfert. "Am intrat in panica. M-am dus la Minister, de la Minister m-au trimis la Manastirea Cernica. Ma asteptam sa-l gasesc acolo viu. Era in biserica, intr-un sicriu", povesteste femeia, cu glasul ragusit.

DE LA CAPAT. In spatele portii familiei Anghel, doi caini lup suparati foc pe noi mobilizeaza toata familia: Alexandra il tine pe primul dulau, baiatul mijlociu pe celalalt, iar Neculae ne incurajeaza sa pasim si ne pazeste din spate. Intram intr-o vila care, pe vremea comunismului, ar fi fost usor categorisita drept casa de chiaburi. Ne adunam in jurul unei mese pliante, intr-o sufragerie frumos mobilata. Baiatul cel mare aduce un album cu poze din decembrie ’89 si deschide la fotografia cu cele doua trupuri moarte imbratisate, Marioara si Catalina. Ochii fetitei, negri ca taciunele, ma fixeaza din poza alb-negru. "Mi-au spus ca le-au luat din masina exact asa cum sunt in poza, imbratisate", ne sopteste tatal. Toate vorbele lui despre moarte sunt soptite. "Cum v-ati cunoscut?" La aceasta intrebare, Alexandra tresare si zambeste sfioasa, ca o domnisoara. "Printr-o cunostinta", spune si tristetea i se inlatura deodata de pe fata. Alexandra intentase proces celui care-i impuscase sotul, unui capitan de la Academia Militara, pe nume Tabac Virgil Nicu. O cunostinta i-a zis de Neculae ca e maior la Academia Militara si s-a dus la el crezand ca o sa afle mai multe despre Tabac. "Dar m-a dezamagit. Mi-a zis ca o sa se musamalizeze totul si nu o sa se rezolve nimic". La inceput, aveau un singur lucru in comun. Amandoi isi pierdusera partenerul de viata. Tot impuscat, tot pe 23 decembrie. Apoi, acelasi procuror s-a ocupat si de cazul lui, si de cazul ei. Asa s-au mai vazut si pe la Parchetul Militar. Desi cu treburi, incepusera sa se vada zilnic. Se intalneau ori la el acasa, ori la Alexandra acasa.

Dupa aproape doi ani de la evenimentele din decembrie 1989, s-au luat. "Ne-am dat seama ca avem multe lucruri in comun", spune barbatul ajuns la 53 de ani. "Ce lucruri?" "Copiii!", raspunde scurt, omul, fara sa stea pe ganduri, si femeia completeaza: "Cresterea copiilor, ca am vrut ca nici unul sa nu simta lipsa unui parinte". Familia Anghel are acum trei baieti. Cel mic, de 16 ani, elev in clasa a X-a la Liceul "Grigore Moisil" din Bucuresti, este baiatul lui Neculae si al Marioarei. Cel mijlociu, Bogdan, student la master la Administrarea Afacerilor Comerciale, e fiul Alexandrei si al lui Lucian Geamanu. Cel mai mare, Adonis Raul, de 32 de ani, nu e nici copilul Alexandrei si nici al lui Neculae. E fiul ofiterului MApN, dintr-o casatorie anterioara. "Dar prima «polita» in casatoria cu Neculae a fost sa nu existe nici o diferenta intre copii", zice mama cu gravitate.

"A fost greu la inceput. Eu am reusit sa mai trec peste durere, sotia mai putin", marturiseste tatal. Barbatul isi aduce aminte de zilele anului 1990, cand intra in casa si parca o vedea pe Marioara, parca o vedea pe Catalina. "Dar suferi, suferi si pana la urma, treburile de zi cu zi si timpul te fac sa uiti". Vocea ii tremura. "Si acum simt..." Face o pauza lunga, cat un moment de reculegere si sufrageria este cuprinsa de o liniste de mormant. Timpul parca se opreste in loc. Nici o miscare. Numai zbarnaitul in surdina al unui aparat din camera ne readuce la realitate. Bucuresti, 4 decembrie 2004. Peste doua saptamani si cinci zile, in casa familiei Anghel va veni 23 decembrie. Pentru noi, ziua de dinaintea Ajunului. Pentru ei, o zi blestemata.

ADEVAR

"Totusi, singura razbunare e aflarea adevarului" - Bogdan Geamanu

RAZBUNARE

Alexandra Anghel a intentat de trei ori proces impotriva capitanului Virgil Nicu Tabac, cel care l-a impuscat pe fostul ei sot, Lucian Geamanu. "Dupa ce l-am chemat in instanta am inceput sa fiu urmarita. Plecam de acasa dimineata la sapte si tot timpul era o masina in spatele meu." A primit si o "amenintare". Un individ de la Parchetul Militar, nici acum nu a reusit sa afle numele lui, i-a spus intr-o zi verde-n fata: "Doamna, ce rost mai are, duceti-va acasa ca mai aveti doi copii de crescut!". Chiar daca l-a chemat pe Tabac de trei ori in istanta, nici dupa 15 ani nu s-a facut nici un proces. Intr-o nota a Parchetului Militar se arata ca intr-adevar capitanul este cel care a tras in Geamanu, dar ca Tabac "a actionat fara discernamant, imprejurare care inlatura raspunderea penala". Femeia a reusit chiar sa vorbeasca o data cu ucigasul fostului sot. "Pe ucigasul sotului meu nu am reusit sa-l iau la palme fiindca eram flancata de soldati." Cand era inca un pusti de 7 ani, Bogdan Geamanu i-a spus Alexandrei: "Lasa, mama, ca ma fac eu mare si ma voi razbuna". Acum, Bogdan are 22 de ani si zice ca, daca ar fi sa se razbune, nu pe el l-ar omori, ci pe copiii lui, sa fie aceeasi suferinta. Dar sunt vorbe la manie, pentru ca tot el adauga: "Totusi, singura razbunare e aflarea adevarului", crede baiatul.