Veteranul lingurar

Anii i-au nins parul odinioara negru, ca pana corbului. Pasul i s-a ingreunat, de parca il taraste prin noroaiele toamnei. Dar mainile cu care imblanzeste lemnul si-l modeleaza i-au ramas inca sprintene. Iar inima, in care-si poarta toti nepotii in ostovitoarele drumuri spre targul din oras, e inca tanara...

Privirea nu-i mai e nici agera, nici vioaie, de lup tanar. Cand ii vorbesti, trebuie sa ridici tonul, ca pentru cei mai slabi de auz, ca sa te intelegi cu el. Toate acestea sunt din pricina batranetii. Doar mana i-a ramas ferma si indemanatica. La fel ca in tinerete. Cu migala, truda si obstinatie se incapataneaza sa confectioneze linguri, carlige de rufe, umerase. Toate din lemn de fag si tei, pe care le comercializeaza prin fata principalelor magazine din Ploiesti.

OFERTA. In zona Halelor Centrale, pe unde trece tot ploiesteanul cu treburi macar o data pe zi, se instaleaza cu taraba lui improvizata dintr-o cutie de carton intoarsa, un batranel. Aseaza, pentru inceput, una langa alta, precum soldatii aflati in front si pregatiti sa intampine inamicul, lingurile din lemn. Numai bune sa invartesti prin ceaune puse afara, pe pirostrii, dulceata vesela de gutui dolofane, ce rad galben si bezmetic din sucul propriu. In linia a doua, dar tot cu grija asezate si insirate, se lafaiesc umerasele si carligele de rufe. Ceva mai in spate, cu modestia unui produs mai putin cunoscut, dar care pare sa promita ca va da lovitura pe piata, se iteste cate un aparat de facut masaj. La talpi si spate, in principal, dar cei care doresc sa-l cumpere il folosesc si pentru alte zone ale corpului. Ici, colo, cate un fus, vecin bun cu vreo sita. Langa taraba, dar nu tronand pe ea ca exponatele deja prezentate, se odihnesc cuminti cateva maturi. Odata instalate toate acestea, pot sa vina clientii si sa aleaga ce le pofteste inima.

LINGURA ECOLOGICA. "Hai sa va dau niste linguri, de sa ma pomeniti. Sau poate niste carlige. Sunt ieftine. Nu vreti o matura?" Cam acestea, evident cu mici variatiuni pe aceeasi tema, sunt cuvintele cu care sunt imbiati trecatorii si, mai ales, trecatoarele. Lumea, insa, e aproape mereu grabita. Arar se opreste cate cineva si intreaba de produsele expuse. Unii se tocmesc la pret cu mosnegelul din spatele tarabei. Si cativa lei tot obtin reducere.

Altii dau repede banii pentru cele cumparate si pleaca mai departe, la fel de grabiti. Intru in vorba cu batranul si el, ca mai toti oamenii de varsta lui, incepe, cu tonul sfatos al celui care a vazut si a trecut prin multe: "Numai gospodinele adevarate cumpara de la mine. E si ieftin ce am eu aici, e si bun. Si, am auzit cuvantul asta si-mi place tare mult, asa ca va spun: e icologic, sau asa ceva, tot ce vand eu. Trebuie sa cumparati". Intreb daca stie ceva despre produsele ecologice si-mi marturiseste: "Nu prea, nu prea stiu ce e asta si cu ce se mananca icologicele astea, sau cum le spune. Ma cheama Dumitru Mardare, lumea care ma cunoaste imi zice nea Miti si vin cale lunga la Ploiesti, taman din Dambovita, de la Vulpesti. Umplu desagii cu produse, ma urc in otobuz si plec la oras. Ca aici e lume mai multa si se mai gaseste cate cineva sa cumpere niscaiva linguri de lemn. Acuma, ca sa fiu sincer si sa nu ma plang precum babele de pe sant, mai merge treaba. Ca sunt si magazine care dau comanda de produse. Ca nu e pretul mare, cum v-am mai spus deja. E accesibil pentru toate buzunarele. Plus ca, din cand in cand, atunci cand sunt targuri si balciuri prin zona, merg acolo cu produsele. Ehei, acolo sa vezi vanzare! Ca lumea cumpara".

MESERIE MOSTENITA.Cand aude ca sunt de la ziar si vreau sa scriu despre munca lui, omul spune cu mandrie: "Eu sunt lingurar din generatie in generatie. Tata a fost lingurar, la fel si bunicul. Si ma bucur ca am facut asta toata viata, caci numai tiganii fac, de regula, linguri. Acum se pierde mestesugul asta. Pe de o parte, lumea prefera inoxurile, cei mai instariti, argintul si spre lingurile de lemn, chiar icologice, asa cum ziceti ca sunt, nu se mai indreapta nimeni. Pe de alta parte, tineretul nu mai vrea sa faca linguri din lemn. Eu am sapte copii si 24 de nepoti, basca stranepotii, care vin din urma. Dar nu e nici macar unul care sa-mi zica sa-l invat mestesugul facutului lingurilor. Pare simplu sa le confectionezi, dar are si meseria asta chichitele ei. De exemplu, nu poti sa folosesti orice lemn. Ca o lingura trebuie sa tina, nu asa. Numai lemn de fag si tei se foloseste. O lingura, si daca se arde sau se naclaieste de grasime, trebuie sa fie rezistenta. Ca asa mai vine omul sa ia si altele. Cel mai bine merg lingurile de lemn cand sunt sarbatori importante in calendarul religios. Atunci femeile de la tara cumpara steable intregi. Adica duzini intregi. Ca impartesc pe la cunoscuti, de sufletul mortilor lor. In loc sa dea banii pe linguri de fier sau aluminiu, care nu sunt bune de folosit, iau de astea, din lemn".

ORGOLIU. Discutia curge lin, mai departe: "Va spuneam ca meseria asta e veche. De copil o fac si acum am 84 de ani. Doar cand am fost in razboiul al II-lea mondial, pe front, nu am cioplit linguri si alte produse. Dar si atunci, fie ca sa mai fac un banut, fie ca sa fac cate un dar ofiterilor, fie sa nu-mi ies din mana, tot mai mesteream la cate o lingura. Am facut tot frontul si a vrut Dumnezeu sa vin sanatos. Si cand m-am intors, am pus intai mana pe lemn sa fac ce stiam mai bine. Am ca veteran de razboi o pensie de 800.000 de lei. Dar cum sa te ajungi in timpurile astea cu asa suma? Si nu pot sa stau, sa nu muncesc. Chit ca, din confectionatul si vanzarea lingurilor nu opresc eu nici un banut. Dau tot nepotilor, ca ei au cheltuieli multe si mari. Eu, un biet mosneag, de ce sa mai am nevoie?

Eu imbrac aceeasi camasa, chiar daca e rupta si carpita, incalt aceiasi pantofi si nu conteaza ca s-au rupt in bot ori s-au desfacut cusaturile pe margini. De mancat, ce vrea Dumnezeu, si El e bun, nu ma lasa sa fac foamea. O coaja de paine pentru stomacul meu batran e suficienta. Dar nepotii sunt tineri si au nevoie de multe. Ca sa nu mai zic ca sunt si ei multi: 24! Si nu pot sa am preferinte, sa ma port cu unii mai bine si cu altii mai rau, ca ma bate Cel de Sus. Dar sa fie ei sanatosi. Mi-au zis unii din sat, care ma cunosc si stiu ca le dau toti banii nepotilor, ca mor maine-poimaine si nu am bani de inmormantare. Ca toate sunt scumpe si nu m-am pregatit pentru drumul ce urmeaza sa-l fac. Dar eu ma gandesc asa: ma lasa ei pe mine pe gard? Or pune mana de la mana si mi-or cumpara un cosciug. Nu?"

INOVATIE

"Am o inventie buna: aparat de masat spatele si talpile. Nu mai trebuie sa dea cei care au nevoie, bani pe la cabinetele medicale. E tot de-aia cum ati zis, icologica."

SALVARE

"Poate ar fi bine sa faca statu’ niste cursuri pentru lingurari. Daca dispare lingura de lemn, daca nici carligele nu mai sunt de actualitate, murim cu totii, ne pierdem ca natie." - Dumitru Mardare, lingurar

FUSURI

"Nu fac, ce-i drept, zice batranul, doar linguri. Mai confectionez umerase, carlige... Din cand in cand, mai fac si cate un fus. Astea, dar ce va spun acum e secret definitiv, chiar ca nu merg. Cine sa mai toarca lana in ziua de azi? Rar se mai gaseste cate unul care cumpara. Dar mie imi e drag sa fac si din astea. Inainte, nu era casa de roman care sa nu aiba macar vreo 20, 30 de fusuri. Ca lumea avea oi si capre si torcea lana de la aceste animale. Femeile, iarna, mai mult asta faceau: torceau si teseau. Se facea claca, venea tot satul, se veseleau oamenii, dar munca era munca. Mai fac si site de cernut malaiul si faina, mai incropesc si de cateva maturi la un drum. A, da, sa nu uit de facalete si mirdinele. Tot gospodinele adevarate le folosesc si pe astea. Dar, din pacate, sunt tot mai putine femei care fac paine si mamaliga in casa. Ori prajituri. Acum se ia totul de-a gata."

FEMEI

Soare sau vant, ploaie sau ger, nu conteaza pentru nea Miti. "Ma duc unde e nevoie de mine si de produsele mele. Mereu sunt pe drumuri. Faptul ca intru in legatura cu lumea, ma tine in putere. Cate o cocoana vine dimineata, cand sunt la datorie, cu o sticluta cu cafea, sa mai ma incalzesc si io. M-am invartit toata viata printre femei. Ele cumpara mai mult de la mine. Le-am respectat, chiar daca mi-au mai fugit ochii cateodata. Da’ casa a fost casa si nevasta - nevasta!", explica el. Pentru batran, la loc de cinste langa familie sta mestesugul. "Lucrez cu drag ce lucrez. De asta ma si respecta oamenii. Nu stiu cat ’oi mai trai, dar pana in ultima clipa voi ramane statornic acestei meserii. Sa ziceti acolo ca poate ar fi bine sa faca statu’ niste cursuri pentru lingurari. Daca dispare lingura de lemn, daca nici carligele nu mai sunt de actualitate, murim cu totii, ne pierdem ca natie."

TARIFE PENTRU LINGURI SI CARLIGE

O lingura mica din lemn, la nea Miti, costa 5.000 de lei, iar una mare, 20.000 de lei. Un set de 20 de carlige e 15.000, iar o sita, 30.000 de lei. Umerasele se vand bine, pentru ca nu agata si unul costa 15.000 de lei.

Un cuier facut tot din lemn, ingenios si extensibil, costa 70.000 de lei. Un fus poate fi cumparat cu 15.000 de lei.