Zdrobita si abandonata

Pensionara Lucia Mioritza Dolinschi de Raco, doctor in biologie, a fost 34 de ani profesor universitar in Italia. Sosita in Romania ca voluntar pentru ajutorarea cainilor maidanezi, batrana a fost victima unui furt si a ramas nenorocita pe viata. Ea zace de patru ani in mizerie, fara sa fie ajutata de nimeni.

O usa din lemn masiv de nuc ne introduce intr-un apartament, de pe ai carui pereti stau sa cada cateva tablouri vechi, de familie. Ne obisnuim greu cu mirosul de urina ce-ti rascoleste stomacul. Ne saluta o femeie cu privire albastra si sprintena, cu parul prins intr-un coc elegant, din care cad zulufi grizonati. Se numeste Lucia Mioritza Dolinschi de Raco, are 67 de ani si este cetatean italian. Sta asezata pe pat, in fata cadrului subred, lipit cu scotch, ce o ajuta din cand in cand sa se ridice. Isi aranjeaza hainele ponosite si jigarite, singurele pe care le are, si spune: "Am 34 de ani de catedra universitara in Italia si zeci de generatii de studenti. Nu vreau sa mor in mizerie". Este inconjurata de tot felul de lucruri: farfurii murdare, medicamente, un borcan de dulceata ce a prins mucegai, o furculita pe care s-a uscat ultima farama de hrana, tone de ziare, radiografii si Lola, catelul maidanez. Pe jos - foi de ziare, pe sub care colcaie gandacii.

Prin gratiile de la parter nu intra razele soarelui, e semiintuneric, doar un bec palpaie usor pe recamier. Ar aprinde mai multe, dar n-are bani sa-si cumpere. Intretinerea si lumina nu le-a platit de-atat timp. Gaze nu mai are de un an, apa calda - de doi, iar cea rece va fi si ea oprita in curand. Nu ca s-ar spala prea des. Ultima data a fost la baie acum doua luni, pentru ca nu poate sa se miste. Isi face nevoile intr-o olita, mai da si pe alaturi. Vine cate un vecin, o data la trei zile, sa-i arunce mizeria si-i da cate ceva de mancare: un porumb fiert.

CARIERA. Lucia s-a nascut in 1937, la Oradea. La cateva luni a fost dusa in Franta, unde locuiau de fapt parintii ei. Tatal, Grigore Dolinschi, profesor universitar de biologie si academician, a colaborat in Franta cu Flemming, descoperitorul penicilinei. Mama, Olimpia, a lucrat cu Pierre Joliot Currie, detinatorul Premiului Nobel in fizica (1903). Tanara Dolinschi si-a luat mai tarziu, la Paris, diploma in Literatura franceza comparata si Istoria artelor. Indrumata de profesorul Conrad Lorenz, detinator al Premiului Nobel in stiintele naturii (1973), Lucia a urmat exmplul tatalui si si-a luat doctoratul in biologie.

Intre cele doua diplome, Lucia l-a cunoscut in casa unor prieteni pe viitorul ei sot, Giuseppe de Raco, cunoscut ziarist italian ce a semnat timp de 25 de ani, sub pseudonimul "Baldini", in ziarul Corriere della Sera, unde era redactor-sef. In 1962, Lucia s-a mutat in Italia si a lucrat la Universitatea din Roma, mai intai ca preparator, apoi ca asistent si mai tarziu ca profesor titular. In anii ’70 a lucrat in paralel la Universitatea din Napoli si cea din Salermo. Activitatea sa de cercetare s-a materializat in carti si studii privind comportamentul animalelor. "Am lucrat ca o nebuna, ca un sclav, dar imi placea."

SINGURA PE LUME. In 1972, Lucia a adus pe lume o fetita, Marguerite, dar nu s-a bucurat de ea decat sase ani. Copil supradotat, a fost trimis intr-o tabara, unde a contractat o maladie tropicala. Doctorii i-au facut un vaccin alterat si fetita s-a stins in mai putin de 48 de ore. "A iesit din casa un copil superb si s-a intors intr-un saculet, cenusa", spune printre sughituri si lacrimi batrana. Zece ani mai tarziu ii moare sotul si Lucia ramane alaturi de fetita pe care o infiase. Nu s-a bucurat insa nici de dragostea acestui copil. "Pentru mine e moarta. S-a casatorit cu un coleg de facultate, un mitocan, a plecat in Argentina, m-a uitat." In 1988, o teava de cherosen explodeaza, incendiul ii mistuie casa aflata in constructie si neasigurata, si Lucia ramane doar cu ce avea pe ea. Inchiriaza un apartament la Roma si o ia de la capat. In 1991 se stinge din viata si tatal ei, iar Lucia ramane singura pe lume. In acelasi an vine in Romania, ca inspector-observator din partea Organizatiei Mondiale a Sanatatii si a Fondului mondial pentru apararea animalelor si a naturii. Nu sta decat trei luni pe an la Bucuresti si desfasoara, pe propria cheltuiala, programe de protectie a animalelor, mai ales a cainilor comunitari. La fiecare calatorie aducea cu ea, pentru copiii handicapati si abandonati din Drumul Taberei si pentru batranii din Berceni, ghetute ortopedice, haine si medicamente.

INVALIDA. Ziua de 25 noiembrie 1999 avea sa-i schimbe Luciei destinul. In amiaza mare, in centrul Bucurestiului, pe Strada Batistei, batrana a fost imbrancita de la spate si izbita de pamant. Ea spune ca a fost talharita, dar nimic din ce avea la ea nu i-a fost luat. Probabil agresorul s-a speriat cand a vazut cat de tare a lovit-o. La politie nu a facut reclamatie, pentru ca nu vazuse fata talharului. Femeia s-a dus acasa si trei zile a tot sperat sa-i treaca durerile, nu era constienta de ce patise.

Pana la urma a cerut pe geam ajutorul unui vecin care a dus-o la spital, invelita intr-o patura. Batrana a fost diagnosticata cu dubla fractura lombara, a fost operata si i s-au pus la bazin doua proteze metalice fixe, pe care le va purta toata viata. Si la coloana vertebrala a suferit o leziune ireversibila, care a degenerat prin izbucnirea subita a unei forme de osteoporoza. Ca sa o cred, Lucia scoate de sub pat un teanc de radiografii si imi arata coloana vertebrala plina de "gauri", caci boala ii mananca oasele.

18 luni de spitalizare a platit batrana din buzunarul ei: a vandut tot din casa, si-a dat verigheta, inelul de logodna, cruciulita primita cadou de la tatal ei, incrustata cu perle, hainele, valizele, pana si umbrela. Nemaiavand cu ce sa traiasca, s-a imprumutat la un camatar de 22 de milioane de lei, cu o dobanda de 30% in primii doi ani. "Si acum mai vine sa mi-i ceara, dar ii spun sa plece si pleaca, n-are ce sa ia."

JEFUITA. Pe cand se afla internata in spital a aflat ca apartamentul de la Roma fusese jefuit. I-au luat bijuteriile, sase blanuri, aproape 300 de carti rare, 300 de discuri cu muzica clasica, tablouri, servicii de masa din argint, servicii din portelan, "pana si oalele, carpele de bucatarie si mobila". Lucia este convinsa ca cel care a comis jaful este proprietarul, care, vazand ca Lucia nu se mai intoarce acasa, a crezut ca a murit. Vestea a fost fatala pentru batrana, a facut un infarct miocardic si a stat cinci zile in coma.

A cerut ajutorul Ambasadei Italiei la Bucuresti. Acestia i-au oferit, in 2001, 200 de dolari, cu titlu de imprumut; in 2003 - 150 de dolari, cu titlu de ajutor; in februarie 2004 - 500 de dolari, pentru a se deplasa in Italia, si in mai 2004 - 8 milioane de lei. Lucia nu a plecat inapoi la Roma cu banii primiti, un tanar a pacalit-o ca o ia in ingrijire pe perioada drumului, dar a uitat de ea si batrana s-a folosit de bani sa supravietuiasca.

Lucia critica autoritatile italiene, spune ca, "desi, in Italia, asistenta medicala este gratuita pentru toata lumea, aici nu primesc nici un ajutor". I-a imprumutat cineva un mobil, dar nu are bani sa-si cumpere cartela. Nici macar nu poate chema salvarea. "A venit odata doctorul de la ambasada si a zis ca ii e scarba sa se apropie de mine", marturiseste batrana printre lacrimi.

De la statul roman primeste cate o farfurie de mancare la cantina saracilor, dar nu se poate deplasa, nu a mai iesit din casa de doi ani. Tot ce-si doreste este curatenie si bani pentru medicamente. "Cineva e responsabil de condamnarea la moarte fizica si morala a unui profesor", tipa fara de speranta Lucia.

VIATA

"In viata nu trebuie sa cedezi cand ai dreptate. Iar de am dreptate, ma duc pana la Dumnezeu si dupa el. Nu suport nedreptatea, crima, neomenia, falsitatea, minciuna" - Lucia Mioritza Dolinschi de Raco, doctor in biologie

APEL

Lucia iubeste foarte mult cainii. Are si ea un maidanez brun-roscat, o cheama Lola si-i tine de cald la spate iarna. In toata suferinta ei, ne roaga sa facem apel la iubitorii de animale: "Salvati cei 300 de caini condamnati la moarte de hingherii din Theodor Palady. Condamnati la moarte pentru ca s-au nascut si nu a avut nimeni grija de ei". Imi lasa niste telefoane, in caz ca suna cineva in urma apelului. Imi arata o poza cu o catea uitandu-se uman, milog, printre gratii. Plange. "Asa sunt si eu…"

AUTORITATI

Am prezentat situatia Luciei Dolonschi de Raco Ambasadei Italiei la Bucuresti. Pana la data publicarii materialului nu am primit nici un raspuns din partea autoritatilor italiene, deoarece majoritatea angajatilor se afla in vacanta. Statul roman, prin Autoritatea pentru straini, ii ofera drept de sedere in Romania, fara a fi nevoita sa plateasca taxele consulare. De asemenea, Autoritatea pentru straini o va ajuta, daca doreste sa-si stabileasca domiciliul in Romania.