x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură 6 romane polițiste, obligatoriu de citit 

6 romane polițiste, obligatoriu de citit 

de Maria Coman    |    08 Oct 2021   •   09:00
6 romane polițiste, obligatoriu de citit 

Cuvântul e Crimă

La câteva ore după planificarea propriilor funeralii, Diana Cowper este găsită moartă prin strangulare, după care autorul cărții se inserează el însuși în poveste, atât ca narator, cât și ca personaj. Atras în ancheta ce urmează uciderii femeii, Anthony Horowitz îl reîntâlnește pe dificilul și genialul detectiv Daniel Hawthorne, cheia multor enigme, dar el însuși greu de deslușit. Însă în lumea reală, jocurile de cuvinte nu au fost nicicând mai periculoase, iar măștile pe care le poartă posibilii vinovați ascund adevăruri tulburătoare. Când universul ficțiunii și realitatea se întrepătrund, consecințele pot fi teribile. Dacă m-aș fi apucat să scriu o poveste autentică despre o crimă misterioasă, n-aș fi ales ca personaj principal pe unul ca Hawthorne. Cred că lumea s-a săturat deja de detectivi albi, de vârstă mijlocie și morocănoși, așa că aș fi încercat să inventez unul mai neobișnuit.

 

Parcul Gorki 

E bine de știut că în Rusia nu există multe indicatoare rutiere. Dacă nu ai habar încotro duce un drum, nu ai ce căuta pe el. Trei cadavre sunt găsite iarna într-un mare parc moscovit. Din cauza frigului, nu se știe când au murit; nu pot fi identificate, deoarece au fost desfigurate și lipsite de amprente. Cazul pare să se îndrepte spre o clasare rapidă, mai ales că KGB-ul evită să se implice. Singurul care nu se mulțumește cu soluția facilă este anchetatorul-șef de poliție Arkadi Renko, care, în ciuda recomandărilor primite de la superiori, pornește pe un drum întortocheat și cu implicații politice, care se va sfârși în New York.

 

Cea de-a treia recomandare este Regatul, o carte scrisă de un autor considerat a fi unul dintre maeștrii thrillerelor din zilele noastre, Jo Nesbø 

 

Doi frați. Un orășel de munte. Secrete adânc îngropate. Roy n-a părăsit niciodată orășelul pașnic de munte unde a crescut, spre deosebire de Carl, fratele său mai mic, care a fost nerăbdător să plece și să lase în urmă trecutul dureros. Ca toată lumea, și Roy a crezut că fratele lui a plecat pentru totdeauna. Dar Carl are planuri mari pentru orașul său natal. Iar atunci când se întoarce împreună cu soția lui misterioasă și o idee strălucită de afaceri, tensiuni mocnite și rivalități vechi tulbură liniștea locului. Roy își dă seama că se simte în mod inexplicabil atras de Shannon, soția lui Carl, atracție care va avea consecințe devastatoare. În scurt timp, ceea ce părea o întoarcere acasă triumfală se va transforma într-un șir de evenimente nefaste, care amenință să distrugă tot ce prețuiește Roy, pe măsură ce secrete de familie de mult îngropate încep să iasă la iveală…

 

Focul Mocnit 

Cu aceeași impetuozitate cu care a cucerit milioane de cititori în Fata din Tren și În ape adânci, Paula Hawkins scrie o poveste captivantă despre înșelătorie, crimă și răzbunare. 

 

Când un tânăr este găsit măcelărit pe o barcă ancorată la un chei londonez, suspiciunile planează asupra a trei femei. Laura, o tânără cu probleme, este ultima persoană văzută pe barcă, după o aventură de-o noapte cu victima. Carla este mătușa tânărului ucis, deja îndurerată după moartea surorii ei. Iar Miriam este vecina băgăcioasă, care ascunde informații poliției. Trei femei pline de resentimente, care își doresc din suflet să îndrepte nedreptățile care li s-au făcut. Când vine vorba de răzbunare, chiar și cei mai buni oameni sunt capabili de lucruri înfiorătoare. Cât de departe vor merge ele ca să-și regăsească liniștea? Cât pot arde mocnit secretele până să iasă la lumină?

 

Un adevăr delicat 

 

O operațiune contrateroristă cu numele de cod Natură Sălbatică este organizată în cea mai prețioasă colonie britanică, Gibraltar. Scopul ei: să captureze și să răpească un traficant care le procură jihadiștilor arme de ultimă generație. Operațiunea este atât de delicată, încât nici măcar șeful de cabinet al ministrului, Toby Bell, nu are acces la informații.

Întrucât suspectează o conspirație cu efecte dezastruoase, Toby încearcă s-o blocheze, dar este expediat la post în străinătate. Peste trei ani, convocat de Sir Christopher Probyn, diplomat britanic pensionar, la conacul lui părăginit din Cornwall, și urmărit cu neîncredere de fiica acestuia, Emily, Toby trebuie să aleagă între conștiința sa și datoria profesională.

 

Minciuni Mortale 

 

După mai bine de zece ani, Sadie se întoarce la Londra, împreună cu fiica ei, Robin. Va trebui să locuiască în sinistra casă a copilăriei, să-și dea fiica la școala exclusivistă care nu-i trezește amintiri plăcute și să-și reia activitatea de avocat.

La școală, sunt întâmpinate cu ostilitate, iar eliberarea pe neașteptate a unui loc pentru Robin are în spate o poveste sumbră și neclară. Primul dosar penal la care Sadie urmează să lucreze o tulbură sub aspectul adevărului și al moralității. Pe măsură ce lucrurile încep să se aranjeze la suprafață, când Sadie și Robin simt că au ajuns pe linia de plutire, zvonuri, semne și sentimente ciudate ies la iveală, iar neliniștea crește până la teroare.

Nimic nu este ceea ce pare a fi. Totul este construit pe un eșafodaj de minciuni. După un regal de șocuri și întorsături de situație, Harriet Tyce reușește să păstreze surpriza până la final.

×