Soprana franceză Denise Duval, preferata compozitorului şi pianistului Francis Poulenc, a murit luni la 94 de ani în Elveţia, unde locuia de la retragerea din viaţa artistică, a anunţat familia artistei, preluată de AFP.
Născută la Paris în 23 octombrie 1921, Denise Duval şi-a făcut studiile la Conservatorul din Bordeaux (sud-vest), unde debutase în teatru. A trecut repede la muzică, fiind remarcată de Francis Poulenc. O prietenie deosebită i-a legat pe cei doi până la moartea compozitorului, în 1963. "Ea a fost pentru el o rază de soare, au fost confidenţi unul pentru altul până la moarte", a declarat biograful artistei, Bruno Berenguer.
Compozitorul a făcut apel la Duval încă din 1947 la realizarea operei bufe "Les Mamelles de Tiresias", inspirată din drama suprarealistă a lui Apollinaire.
Denise Duval a interpretat numeroase roluri pe scena Operei din Paris. Tot Poulenc a contribuit la triumful ei, mai întâi în rolul Blanche la premiera franceză a "Dialogues des Carmelites" (1957) şi mai ales în "La Voix humaine", compusă pentru ea după o piesă de Jean Cocteau.
În afara prezenţei pe scene din Franţa, Denise Duval a cântat pe cele mai mari scene lirice internaţionale, printre care Scala din Milano, La Fenice din Veneţia, festivalurile din Glyndebourne şi Edinburgh, Opera din Monte Carlo, Liceu din Barcelona, Carnegie Hall din New York, etc.
Denise Duval s-a retras din viaţa artistică în 1965, încheie AFP.
Sursa - Agerpres