x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale 12 orașe din România sărbătoresc #ZiuaMondialaArtNouveau

12 orașe din România sărbătoresc #ZiuaMondialaArtNouveau

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Iun 2022   •   20:03
12 orașe din România sărbătoresc #ZiuaMondialaArtNouveau

România sărbătorește Ziua Mondială Art Nouveau, alături de Austria, Croația, Serbia, Slovacia, Ungaria și membri Réseau Art Nouveau din întreaga lume.

De Ziua Mondială Art Nouveau 2022, sărbătorim diversitatea patrimoniului Art Nouveau din România și legăturile culturale dintre țări și regiuni în care Arta 1900 este încă prezentă și apreciată.

Cu ocazia ediției 2022 a Zilei Mondiale Art Nouveau, celebrată an de an pe 10 iunie, Institutul Național al Patrimoniului (INP) invită publicul iubitor de patrimoniu, istorie și explorări culturale să (re)descopere diversitatea Art Nouveau din țara noastră printr-o amplă serie de evenimente publice, care vor avea loc în cele 12 orașe înscrise până acum în program: Oradea (cu 6 evenimente), București (5 evenimente), Timișoara (3 evenimente), Iași (3 evenimente), Agnita, Târgu Mureș, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Orăștie, Ploiești, Târgoviște și Satu Mare (cu câte 1 eveniment).

Alături de partenerii și organizatorii de evenimente din țară, reconectăm comunitățile locale cu frumusețea stilului Art Nouveau - inclusiv în grafii și caligrafii ale artei 1900 - și promovăm punerea lui în valoare prin evenimente dedicate Zilei Mondiale Art Nouveau precum: trasee ghidate, ateliere interactive pentru adulți și copii, expoziții (carte și design grafic, vitralii, ceramică etc).

Anul acesta, tema recomandată de Réseau Art Nouveau (rețeaua europeană a orașelor cu un bogat patrimoniu Art Nouveau) o reprezintă grafiile și caligrafiile Artei 1900 - elemente care au și făcut la acea vreme mai cunoscut și mai accesibil publicului larg acest stil.

Promotorii care au ales să organizeze acțiuni dedicate înscrisurilor Art Nouveau aduc în prim plan litere și grafică - așa cum reieșeau acestea din ștanțe, plăci litografice, serigrafie și alte aparate și procedee de tipărire. Manuscrisele, cărțile și coperțile lor, revistele, afișele, vederile, timbrele, chiar și vitraliile și inscripțiile amplasate pe fațadele clădirilor, dar și multe alte artefacte ilustrează grafic manifestarea curentului Art Nouveau în cotidianul unei Europe și a unei lumi care se bucură de Belle Epoque.

Literele create de artiștii epocii erau la început alungite, împodobite de elemente curbilinii de factură vegetală sau florală. Ulterior au fost stilizate spre elemente geometrice, în concordanță cu evoluția stilului.

Grafica Art Nouveau este cunoscută pentru asimetria sa, elementele elaborate, rarefieri și accentuări de linii, pauzele grafice și cromatica ce alterna culori pastelate cu accentele puternice.

Atelierele pentru copii organizate la începutul lunii iunie de Muzeul Național Peleș, Institutul Național al Patrimoniului și Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural au dat deja startul activităților prin care cei mai tineri iubitori de frumos și istorie descoperă stilul Art Nouveau -  pe litere.

Prin exerciții creative și distractive (litere Art Nouveau desenate și pictate pe pânză, vânătoare de litere ascunse în grafică Art Nouveau sau colorat planșe și cărți tematice), peste 200 de copii de vârstă școlară s-au familiarizat până acum cu acest stil jucăuș, colorat și îndrăzneț.

Urmează și alte ateliere interactive - pentru copii și nu numai - la București, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Vă încurajăm să consultați programul complet al evenimentelor #ZiuaMondialaArtNouveau din luna iunie.

Ziua Mondială Art Nouveau la Casa de Târgoveț din București - desen și pictură pe pânză - atelier pentru copii la Casa de Târgveț, București (INP).

 

Peste 80 de copii din București au participat la Atelierele „Litere. Grafii și caligrafii” Ziua Mondială Art Nouveau organizate de INP la Casa de Târgoveț (3-4 iunie 2022).

 

Sărbătoarea mondială a patrimoniului Art Nouveau este marcată prin explorarea și promovarea oricăror teme din universul bogat de expresie a curentului cunoscut și drept Stille Liberty (Italia), Jugendstil (Germania), Secession (Ungaria) sau Modern Style (UK) / Modernismo Catalan (Catalunia, Spania) etc.

 

De ce promovăm patrimoniul Art Nouveau / Secession / Jugendstil?

România se numără printre țările cu un important patrimoniu Art Nouveau construit și mobil, a cărui poveste, adoptare și adaptare - în contextul mișcării Arta 1900 - merită puse în valoare, cu atât mai mult pe 10 iunie, când acest curent este sărbătorit, cu toate particularitățile sale regionale și locale, în întreaga lume.

Ne dorim să aducem patrimoniul Art Nouveau din casele, instituțiile, muzeele bibliotecile și colecțiile din țara noastră în atenția comunității culturale internaționale. Vom promova, așadar, inițiativele locale de #ZiuaMondialăArtNouveau atât către publicul larg amator de descoperiri culturale cât și în rețeaua europeană a proiectului Art Nouveau 2.

 

Despre Ziua Mondială Art Nouveau

10 iunie, Ziua Mondială Art Nouveau, a fost stabilită în 2013 pentru a onora memoria a doi mari reprezentanți ai stilului - Antonio Gaudi și Ödön Lechner. Începând de atunci, la nivel mondial se organizează evenimente variate care readuc în atenția publicului oamenii și operele ce au marcat acest curent artistic, precum și poveștile și valorile patrimoniului Art Nouveau din Europa.

Curentul Art Nouveau a avut, pe teritoriul României, expresii diferite, motivate de realitățile politice și culturale de la începutul secolului al XX-lea. De la Secession-ul de factură Austro-Ungară din vestul țării, la cel de inspirație maghiară din centrul Transilvaniei, de la începutul modernismului rusesc în estul țării și până la Art Nouveau-ul exuberant al Cazinoului din Constanța, variațiile stilistice regionale ale acestui curent artistic oferă ocazia descoperirii unui patrimoniu deosebit de bogat, încă puțin cunoscut și apreciat de publicul larg.

 

Ziua Mondială Art Nouveau 2022 în România se desfășoară în cadrul proiectului ART NOUVEAU 2 – Consolidarea identității culturale a regiunii Dunării pornind de la moştenirea comună a patrimoniului ART NOUVEAU, a cărui derulare constă în activități de cercetare, programe educaționale, turistice și de promovare a acestui patrimoniu specific. ART NOUVEAU 2 se dezvoltă în sensul continuării proiectului anterior din perioada 2017-2019.

×